CAPITOLUL 9

Consolidarea democrației

Membri ai Parlamentului European așezați pe rânduri într-un amfiteatru mare, unii având mâinile ridicate pentru a vota. Vizualizați legenda fotografiei
Membri ai Parlamentului European într-o sesiune parlamentară plenară, votând pentru un nou act legislativ al UE privind libertatea mass-mediei, al cărui scop este de a-i proteja pe jurnaliști de interferențele politice și de a spori transparența legată de proprietatea asupra mass-mediei, Strasbourg, Franța, 13 martie 2024.

În 2024, instituțiile și organismele Uniunii Europene au colaborat îndeaproape pentru a urmări interesele comune ale UE și pentru a obține rezultate pentru cetățenii săi. Au continuat eforturile de îmbunătățire a procesului legislativ european și de reformare a administrațiilor, astfel încât să fie mai bine pregătite pentru oportunitățile și provocările unei lumi în schimbare. De asemenea, s-au înregistrat progrese în ceea ce privește construirea unor democrații mai reziliente în întreaga Uniune prin promovarea unor alegeri libere și corecte, consolidarea libertății mass-mediei și combaterea dezinformării. Obținerea unor rezultate mai bune pentru cetățeni prin îmbunătățirea normelor Uniunii Europene reprezintă un obiectiv comun și este responsabilitatea tuturor instituțiilor UE și a statelor membre. Acest demers include consolidarea rolului cetățenilor și participarea lor activă la procesul democratic.

Instituții puternice

Cadrul instituțional al UE este unic, iar sistemul său decizional evoluează constant. În principiu, Comisia Europeană propune noi legi în conformitate cu direcția politică a Consiliului European, iar Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, în calitate de colegiuitori, le adoptă. Statele membre pun apoi în aplicare legile, iar Comisia se asigură că ele sunt aplicate în mod corespunzător. Activitatea acestor instituții este completată de alte instituții și organisme - deschidere în filă nouă..

Președinția Consiliului Uniunii Europene este asigurată prin rotație între statele membre la fiecare șase luni. În 2024, președinția a fost deținută mai întâi de Belgia și apoi de Ungaria.

Patru vorbitori stau pe scaune pe un podium în timpul unei discuții din cadrul dezbaterii intitulate „Media Freedom in Europe” (Libertatea mass-mediei în Europa). Titlul evenimentului se poate vedea pe fundal, împreună cu un personaj de bandă desenată, iar publicul este așezat în prim-plan.
O dezbatere pe tema libertății mass-mediei organizată sub președinția belgiană a Consiliului pentru a marca Ziua Mondială a Libertății Presei, cu expertul în mass-media Katrien Thienpont (dreapta), jurnalista ucraineană Olena Abramovici (a doua din stânga) și caricaturistul belgian Philippe Geluck (al doilea din dreapta), Bruxelles, Belgia, 3 mai 2024. © Thierry Monasse/Getty Images News via Getty Images
Un grup de tineri așezați pe scări și angajați într-o discuție relaxată; dintre aceștia, unii utilizează un laptop, iar alții iau notițe, pe un fundal albastru pe care sunt afișate logoul președinției ungare a Consiliului din 2024 și drapelul european și cel maghiar.
Conferința Uniunii Europene pentru tineret a fost organizată de președinția ungară a Consiliului în cadrul dialogului UE cu tinerii, oferindu-le tinerilor din Europa ocazia să discute față în față cu factorii de decizie în legătură cu aspecte și dificultăți care îi privesc. Budapesta, Ungaria, 9 septembrie 2024.
António Costa, Ursula von der Leyen și alți lideri din UE pozează pentru o fotografie oficială de grup într-o clădire din sticlă, încadrați de drapele europene, în prim-plan fiind un covor roșu.
Consiliul European, alcătuit din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene, António Costa, președintele Consiliului European (primul rând, al cincilea din dreapta), și Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene (primul rând, a treia din dreapta), Bruxelles, Belgia, 19 decembrie 2024. Luna decembrie a marcat 50 de ani - deschidere în filă nouă. de la înființarea Consiliului European.

Ciclul instituțional al UE se reia o dată la cinci ani, cu ocazia alegerilor europarlamentare. Aceste alegeri și numirea ulterioară a unei noi Comisii constituie părți esențiale ale procesului democratic european, astfel cum este stabilit în tratate - deschidere în filă nouă.. În ultimul an al ciclului 2019-2024, instituțiile UE și-au îndeplinit cu succes obiectivele ambițioase stabilite pentru perioada respectivă și au pregătit terenul pentru începerea fără probleme a noului ciclu politic 2024-2029 (a se vedea capitolul 0).

Buna funcționare a proceselor interinstituționale ale Uniunii Europene, inclusiv implicarea parlamentelor naționale ale statelor membre, a comitetelor consultative și a agențiilor descentralizate ale UE, este esențială pentru succesul procesului de elaborare a politicilor europene. În 2024, Comitetul Economic și Social European și Comitetul European al Regiunilor s-au concentrat pe consolidarea cooperării lor cu actorii societății civile și cu autoritățile locale și regionale din țările candidate pentru aderarea la UE, cu scopul de a se pregăti pentru o posibilă viitoare extindere a Uniunii. În același timp, instituțiile UE și-au continuat reflecțiile cu privire la reformele necesare - deschidere în filă nouă. pentru a ajuta Uniunea să se pregătească pentru viitor în ceea ce privește atât extinderile ulterioare, cât și necesitatea de a răspunde unor provocări tot mai complexe la nivel mondial.

Gazda Aidas Palubinskas discută cu Olena Loboiko despre noua autoritate a Uniunii Europene pentru combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului. Cei doi vorbesc despre modalitatea în care autoritatea va consolida supravegherea, va îmbunătăți cooperarea și va asigura aplicarea uniformă a normelor UE pentru a proteja cetățenii și sistemul financiar.
PODCAST: Un podcast despre Autoritatea pentru Combaterea Spălării Banilor și a Finanțării Terorismului.

În luna iunie, a fost creată o nouă agenție descentralizată, menită să protejeze mai eficient cetățenii europeni și sistemul financiar european împotriva spălării banilor, precum și să combată finanțarea terorismului. Autoritatea pentru Combaterea Spălării Banilor și a Finanțării Terorismului - deschidere în filă nouă. este una dintre numeroasele agenții din Uniune care contribuie la implementarea politicilor UE.

Un material video realizat pentru a sărbători 30 de ani de existență a Comitetului European al Regiunilor, care arată cum peste un milion de lideri locali și regionali ajută comunitățile să facă față unor situații dificile precum pandemia de COVID-19, războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și schimbările climatice.
MATERIAL VIDEO: Anul 2024 a marcat cea de a 30⁠-⁠a aniversare a Comitetului European al Regiunilor.

Analiza prospectivă strategică

Analiza prospectivă strategică - deschidere în filă nouă. sprijină elaborarea politicilor și planificarea strategică orientate spre viitor ale UE prin explorarea tendințelor viitoare care ar putea avea un impact semnificativ asupra Uniunii. Această analiză contribuie la anticiparea atât a riscurilor, cât și a oportunităților care vor modela viitorul Europei. Raportul privind tendințele mondiale din 2024 - fișier PDF, deschidere în filă nouă. – un proiect comun realizat de nouă instituții și organisme ale UE în cadrul Sistemului european de evaluare a strategiilor și a politicilor – prezintă principalele tendințe pe termen mediu și lung și le oferă liderilor europeni informații cu privire la principalele opțiuni strategice pentru anii următori (a se vedea capitolul 0).

În cursul anului, instituțiile UE și-au consolidat cooperarea cu statele membre în ceea ce privește discuțiile strategice la nivel european datorită rețelei de analiză prospectivă la nivelul UE. În acest context s-au desfășurat eforturile de modernizare a administrațiilor publice din întreaga Europă, care au continuat în 2024 în cadrul inițiativei ComPAct - deschidere în filă nouă.. Pe lângă faptul că ajută statele membre să abordeze lacunele în materie de competențe și să atingă obiectivul de a asigura accesibilitatea online a unui procent de 100 % din serviciile publice esențiale până în 2030, inițiativa urmărește, de asemenea, să facă administrațiile publice mai puțin birocratice, mai rapide în furnizarea de servicii, mai transparente și mai apropiate de cetățeni. În 2024, inițiativa a sprijinit, de asemenea, administrațiile naționale și regionale (de exemplu, pe cele din Italia, Lituania și Malta) în consolidarea capacității de analiză prospectivă și utilizarea tehnicilor de analiză prospectivă pentru a dezvolta noi abordări de politică în domenii precum sănătatea, politica socială și educația.

Instituțiile și organismele UE au continuat să investească în propria capacitate de analiză prospectivă. De exemplu, Comitetul Economic și Social European a instituit un cadru strategic intern de analiză prospectivă, iar Comitetul European al Regiunilor a consolidat cooperarea în materie de analiză prospectivă cu regiunile interesate. Anticipând provocările și oportunitățile emergente, aceste eforturi asigură faptul că politicile sunt adaptate exigențelor viitorului și vor continua să îmbunătățească calitatea vieții generațiilor actuale și viitoare de cetățeni.

Buna administrare

Transparența, integritatea și responsabilitatea sunt principalele caracteristici ale unei democrații bazate pe statul de drept. Ele promovează buna guvernanță și consolidează încrederea în procesul de elaborare a politicilor.

Pentru a consolida încrederea publicului în instituțiile și organismele UE și pentru a crea o cultură comună în materie de etică, opt dintre ele au semnat un acord - deschidere în filă nouă. de stabilire a unui organism interinstituțional pentru standarde etice - deschidere în filă nouă., cu misiunea de a elabora standarde comune privind conduita etică a membrilor lor și de a crea un mecanism formal de coordonare a cerințelor etice.

Baza de date revizuită DORIE - deschidere în filă nouă. (Documentare și cercetare privind aspectele instituționale europene) le permite în prezent utilizatorilor să caute documente referitoare la aspectele instituționale europene în toate limbile oficiale ale UE.

Roman Schremser, Alessandro Chiocchetti, Willem Van de Voorde, Věra Jourová, Koen Lenaerts, Tony Murphy, Oliver Röpke și Luca Menesini pozează pentru o fotografie oficială în fața unui fundal cu drapelul european, iar Věra Jourová ține în mâini un document deschis.
De la stânga la dreapta: Roman Schremser, coordonatorul-șef al funcției de conformitate și responsabil cu guvernanța în cadrul Băncii Centrale Europene, Alessandro Chiocchetti, secretarul general al Parlamentului European, Willem Van de Voorde, ambasador și reprezentant permanent al Belgiei pe lângă UE în calitate de președinție în exercițiu, Věra Jourová, vicepreședinta de atunci a Comisiei Europene pentru valori și transparență, Koen Lenaerts, președintele Curții de Justiție a Uniunii Europene, Tony Murphy, președintele Curții de Conturi Europene, Oliver Röpke, președintele Comitetului Economic și Social European, și Luca Menesini, vicepreședintele Comitetului European al Regiunilor, la ceremonia de semnare pentru crearea unui organism interinstituțional de etică, Bruxelles, Belgia, 15 mai 2024.

Ombudsmanul European - deschidere în filă nouă. este organismul responsabil cu investigarea plângerilor referitoare la administrarea defectuoasă din cadrul activităților desfășurate de instituțiile UE. În 2024, cazurile de administrare defectuoasă au fost foarte rare (aproximativ 5 %) și aproximativ trei sferturi din recomandările Ombudsmanului au fost puse în aplicare cu succes.

Prin intermediul Agendei sale pentru o mai bună legiferare - deschidere în filă nouă., UE și-a continuat, de asemenea, eforturile de asigurare a elaborării unei legislații eficiente și eficace și de reducere a sarcinii administrative fără a submina obiectivele de politică. De asemenea, abordarea bazată pe principiul numărului constant (one in, one out) asigură faptul că orice sarcină nou introdusă este compensată prin eliminarea unei sarcini echivalente în același domeniu de politică. Această abordare completează Programul privind o reglementare adecvată și funcțională - deschidere în filă nouă., care urmărește să identifice și să elimine în mod sistematic birocrația și costurile inutile ori de câte ori legislația UE este revizuită și evaluată.

De asemenea, au continuat eforturile de îmbunătățire a performanței de mediu - deschidere în filă nouă. a instituțiilor UE, de economisire a energiei și de optimizare a utilizării resurselor.

INIȚIATIVE DE SIMPLIFICARE/
RAȚIONALIZARE ÎN 2024
ECONOMII/BENEFICII PRECONIZATE
INIȚIATIVE DE SIMPLIFICARE/
RAȚIONALIZARE ÎN 2024

Măsuri de simplificare pentru fermieri - deschidere în filă nouă.

ECONOMII/BENEFICII PRECONIZATE

Reducerea costurilor administrative cu 165 de milioane EUR

ECONOMII/BENEFICII
PRECONIZATE

Reducerea sarcinii administrative cu 259 de milioane EUR

ECONOMII/BENEFICII
PRECONIZATE

Economii de 530 de milioane EUR pe an

ECONOMII/BENEFICII
PRECONIZATE

Economii de 120 de milioane EUR pe an

ECONOMII/BENEFICII
PRECONIZATE

Prevenirea efectelor de propagare asupra întreprinderilor mici și mijlocii, precum și a conformității excesive

Asigurarea aplicării normelor Uniunii Europene

Actele legislative inovatoare adoptate în timpul ciclului 2019-2024, cum ar fi cele care contribuie la dubla transformare verde și digitală a societăților noastre, își vor atinge efectele și beneficiile scontate numai dacă sunt implementate pe deplin și aplicate în mod corespunzător. Comisia are rolul de a se asigura că toate statele membre fac acest lucru, în primul rând prin măsuri preventive și, dacă este necesar, prin inițierea de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor - deschidere în filă nouă.. Scopul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor este de a garanta că statele membre ale UE aplică în mod corect dreptul Uniunii. Se pune un accent deosebit pe încălcările care afectează un număr mare de persoane sau de întreprinderi. În cazul în care încălcările identificate nu pot fi remediate, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care poate impune sancțiuni financiare statului membru în cauză.

  • În 2024 au fost deschise 568 de noi proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.
  • Curtea a fost sesizată în legătură cu 52 de cauze vizând 19 state membre.
  • În 10 cauze au fost solicitate sancțiuni financiare.
  • Au fost închise 542 de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor,
  • dintre care 93 % în primele etape ale procedurii, ceea ce a însemnat o economie de timp pentru cetățeni și întreprinderi.
  • Aceste măsuri vor aduce beneficii concrete în diferite domenii de politică și vor avea ca rezultat o mai bună protecție a drepturilor consumatorilor și ale cetățenilor.

UE și-a concentrat în continuare eforturile mai ales asupra prevenirii apariției încălcărilor, oferindu-le din timp statelor membre sprijin pentru punerea în aplicare a dreptului Uniunii prin orientări practice, reuniuni, formare și asistență tehnică în toate domeniile principale de politică. De exemplu, Comisia a ajutat statele membre să pună în aplicare Directiva revizuită privind energia din surse regenerabile, facilitând digitalizarea proceselor naționale de autorizare, prin intermediul inițiativei Accele-RES - deschidere în filă nouă.. Această inițiativă include asistență financiară și tehnică, orientări și discuții periodice cu privire la implementare.

În 2024, au fost intensificate și eforturile de îmbunătățire a aplicării legislației la nivel transfrontalier, printr-o propunere de noi norme - deschidere în filă nouă. privind combaterea practicilor comerciale neloiale în sectorul agricol. Normele vor consolida poziția celor mai vulnerabili actori din lanțul de aprovizionare, în special a fermierilor (a se vedea, de asemenea, capitolul 4). Acest lucru va fi realizat prin asigurarea faptului că autoritățile de aplicare a legii dispun de instrumentele necesare pentru a investiga, a colecta probe și a lua măsuri împotriva cumpărătorilor situați într-un alt stat membru.

Un grup de persoane merge pe jos în aer liber într-o zi cu soare, în prim-plan aflându-se Maroš Šefčovič și alți doi bărbați angajați într-o conversație, iar în spate se vede un peisaj rural cu câmpuri și case.
În prim-plan de la stânga la dreapta: Maroš Šefčovič, la acel moment vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru Pactul verde european, relații interinstituționale și prospectivă, în vizită pe proprietatea lui Jonas Lemaire-Taelemans, un fermier belgian, împreună cu Peter Meedendorp, președintele Consiliului European al Tinerilor Fermieri, Lennik, Belgia, 9 ianuarie 2024.

De asemenea, UE a continuat să finanțeze formarea membrilor corpului magistraților și a personalului din justiție în materie civilă și penală, în conformitate cu Strategia europeană în materie de formare judiciară - deschidere în filă nouă.. Strategia promovează evenimente comune de formare pentru personalul din mai multe state membre, pentru a permite crearea de rețele și a consolida încrederea reciprocă. Scopul este de a consolida cooperarea judiciară transfrontalieră și de a asigura aplicarea standardizată a legislației în întreaga UE.

Apărarea statului de drept

Într-o lume din ce în ce mai instabilă și polarizată, este esențial ca democrația, drepturile fundamentale și statul de drept să fie apărate și susținute proactiv, în UE și în afara acesteia. Raportul din 2024 privind statul de drept - deschidere în filă nouă., ca instrument preventiv, a adus o contribuție importantă în acest sens, arătând că recomandărilor adresate statelor membre în 2023 li s-a dat curs, integral sau parțial, în proporție de 68 %. Acest lucru reflectă eforturile semnificative aflate în curs în statele membre pentru a realiza reformele necesare în vederea consolidării statului de drept în domenii-cheie, cum ar fi sistemul de justiție, cadrele anticorupție, pluralismul și libertatea mass-mediei și echilibrul puterilor la nivel instituțional. Raportul din 2024 a fost extins pentru a include patru țări implicate în procesul de aderare (Albania, Macedonia de Nord, Muntenegru și Serbia), cu scopul de a le sprijini eforturile în materie de reforme. Raportul oferă baza pentru un dialog periodic la nivel de miniștri în cadrul Consiliului Afaceri Generale - deschidere în filă nouă. și între deputații din Parlamentul European. De asemenea, Comisia organizează dialoguri la nivel național privind statul de drept cu părțile interesate din statele membre.

Un videoclip în care se explică cum este elaborat raportul Comisiei Europene privind statul de drept, în cooperare cu statele membre, autoritățile publice, judecători, jurnaliști și societatea civilă. Se pune accentul pe procesul incluziv de colectare a unor perspective diverse pentru a se realiza evaluări cuprinzătoare.
MATERIAL VIDEO: Colaborare legată de raportul privind statul de drept.

Un alt instrument - fișier PDF, deschidere în filă nouă. european important de protejare a statului de drept împotriva încălcărilor de către statele membre este posibilitatea de a declanșa în mod reactiv articolul 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Această procedură, care poate duce în cele din urmă la suspendarea drepturilor de membru, a fost inițiată împotriva Poloniei în 2017 și a Ungariei în 2018. În 2024, procedura a fost închisă - deschidere în filă nouă. în cazul Poloniei, după ce această țară a introdus măsuri substanțiale pentru a proteja independența sistemului judiciar și și-a reînnoit angajamentul de a aborda preocupările grave legate de statul de drept prin intermediul unui plan de acțiune - deschidere în filă nouă. specific. Acest lucru a determinat Comisia să concluzioneze că în Polonia nu mai există un risc clar de încălcare gravă a statului de drept. Procedura - deschidere în filă nouă. rămâne deschisă pentru Ungaria.

Apărarea democrației

Într-o democrație sănătoasă și prosperă, cetățenii își pot exprima în mod liber punctele de vedere, își pot alege liderii politici și pot avea un cuvânt de spus în legătură cu propriul viitor. În Uniunea Europeană democrația este puternică, dar se confruntă cu provocări precum creșterea extremismului; ingerințele în procesul electoral; răspândirea de informații manipulatoare; și amenințările la adresa jurnaliștilor, a libertății mass-mediei și a pluralismului. Pachetul de - deschidere în filă nouă., adoptat la finele anului 2023, urmărește abordarea unor provocări precum ingerințele externe și consolidarea rezilienței din interior, prin încurajarea angajamentului civic și a participării democratice. Un element esențial al pachetului este de consolidare a transparenței și a responsabilității democratice prin evidențierea influențelor străine disimulate. Parlamentul și Consiliul au început să discute această propunere în 2024. Măsurile vor îmbunătăți, de asemenea, funcționarea pieței unice prin intermediul unor standarde comune pentru activitățile de reprezentare a intereselor desfășurate în numele țărilor din afara UE.

În plus, pachetul include două recomandări: una privind consolidarea proceselor electorale - deschidere în filă nouă. în Uniune și alta privind promovarea participării incluzive - deschidere în filă nouă. a cetățenilor și a societății civile la elaborarea politicilor. În conformitate cu prima recomandare, în luna aprilie a fost elaborat și prezentat un cod de conduită pentru alegerile europarlamentare din 2024, pentru a se asigura integritatea alegerilor și desfășurarea corectă a campaniilor electorale. Lista de verificare cuprinzătoare a fost convenită de toate partidele politice europene, intensificând eforturile de prevenire a ingerințelor străine și a manipulării informațiilor.

În mod similar, noile norme - deschidere în filă nouă. privind transparența publicității politice, adoptate în luna martie, vor sprijini responsabilitatea în utilizarea materialelor publicitare politice, vor proteja drepturile fundamentale și vor contribui la combaterea manipulării informațiilor și a ingerințelor străine în procesul electoral. În conformitate cu noile norme, materialele publicitare politice vor trebui să fie etichetate în mod clar și să includă anumite informații, precizându-se, de exemplu, care au fost sumele plătite pentru reclame și de către cine; care sunt alegerile, referendumul sau procesul de reglementare la care se referă și dacă vizează un anumit public-țintă.

În 2024, Uniunea Europeană a continuat să protejeze și să promoveze drepturile omului în întreaga lume. De exemplu, în cadrul Programului tematic privind drepturile omului și democrația - deschidere în filă nouă. (în valoare de 1,5 miliarde de euro), UE a sprijinit Inițiativa globală împotriva impunității, o inițiativă condusă de societatea civilă împotriva crimelor internaționale și a încălcărilor grave ale drepturilor omului.

María Corina Machado și Edmundo González Urrutia se află pe un podium în aer liber și au mâinile ridicate în semn de victorie, în timp ce o mulțime de oameni flutură steaguri și bannere pe fundal.
Lidera opoziției democratice din Venezuela María Corina Machado și președintele ales Edmundo González Urrutia au câștigat premiul Saharov în 2024. Puerto La Cruz, Venezuela, 10 iulie 2024. © Miguel Gutiérrez / EFE

Premiul Saharov 2024 pentru libertatea de gândire - deschidere în filă nouă. – cel mai înalt omagiu adus de Uniune activității în domeniul drepturilor omului – a fost decernat Maríei Corina Machado și președintelui ales Edmundo González Urrutia ca recunoaștere a luptei lor curajoase pentru a restabili libertatea și democrația în Venezuela.

Edmundo González Urrutia și Ana Corina Sosa țin în mâini premiile înrămate, cu Roberta Metsola în picioare în mijloc.
Roberta Metsola, președinta Parlamentului European (în mijloc), împreună cu Edmundo González Urrutia (în stânga) și fiica Maríei Corina Machado, Ana Corina Sosa (în dreapta), în cursul ceremoniei de decernare a premiului Saharov din 2024, Bruxelles, Belgia, 17 decembrie 2024.

Libertatea mass-mediei

Mass-media independentă acționează ca un „câine de pază” public, trăgându-i la răspundere pe cei aflați la putere. Ea reprezintă un pilon esențial al democrației europene și trebuie protejată. Legea europeană privind libertatea mass-mediei - deschidere în filă nouă., care a intrat în vigoare în luna mai, urmărește să protejeze mai bine mass-media și jurnaliștii împotriva ingerințelor politice și să se asigure că aceștia pot opera mai ușor la nivel transfrontalier. Majoritatea dispozițiilor sale vor începe să se aplice din august 2025.

În aprilie, Uniunea a adoptat, de asemenea, noi norme - deschidere în filă nouă. pentru a-i proteja pe jurnaliști și pe apărătorii drepturilor omului împotriva acțiunilor în justiție abuzive, menite să îi reducă la tăcere. Normele urmăresc să prevină acțiunile în justiție nefondate sau abuzive, cunoscute sub denumirea de acțiuni strategice în justiție împotriva mobilizării publice - deschidere în filă nouă., sau SLAPP, care urmăresc să reducă la tăcere persoanele participante la dezbateri publice cu privire la chestiuni precum drepturile fundamentale, mediul și accesul public la informații. Pentru prima dată, există un sistem de garanții procedurale puternice pentru cauzele transfrontaliere. Aceste garanții le vor permite instanțelor să soluționeze litigiile abuzive și totodată îi vor descuraja pe potențialii reclamanți să recurgă la astfel de practici. De asemenea, au continuat lucrările privind punerea în aplicare a Recomandării anti-SLAPP - deschidere în filă nouă. aferente, care vizează cadrele aplicabile, formarea, sensibilizarea și mecanismele de sprijin, alături de colectarea, raportarea și monitorizarea datelor.

  • 8 proiecte finanțate prin acțiunea privind parteneriatele pentru jurnalism din cadrul programului „Europa creativă”
  • 12 milioane de euro pentru a sprijini reziliența sectorului mass-mediei de știri
  • 6 milioane de euro alocați pentru alte proiecte de consolidare a libertății și pluralismului mass-mediei în UE

Combaterea acțiunilor de manipulare a informațiilor

Instituțiile europene își consolidează răspunsul la dezinformare și la acțiunile străine de manipulare a informațiilor și ingerințe străine care vizează politicile UE și democrația europeană.

Acțiunea se axează pe patru domenii-cheie
  1. Elaborarea de politici menite să consolideze democrațiile europene, să îngreuneze utilizarea abuzivă a platformelor online de către actorii dezinformării și să protejeze jurnaliștii și pluralismul mass-mediei.
  2. Combaterea ingerințelor străine și a atacurilor cibernetice prin proiecte de sensibilizare, soluții tehnologice avansate și o mai bună coordonare.
  3. Consolidarea rezilienței societății împotriva dezinformării prin alfabetizare mediatică și acțiuni de sensibilizare.
  4. Cooperarea cu instituțiile, autoritățile naționale, societatea civilă și alte organizații.

În 2024, eforturile au inclus creșterea gradului de conștientizare a situației prin intermediul mecanismului integrat al UE pentru un răspuns politic la crize - deschidere în filă nouă. și al unor campanii specifice adresate cetățenilor.

În condițiile în care jumătate din populația lumii a avut ocazia să meargă la urne în 72 de țări în 2024 – cel mai mare an electoral din istorie –, un accent deosebit a fost pus pe consolidarea sensibilizării și pe protejarea integrității alegerilor, în special în ceea ce privește alegerile europarlamentare din luna iunie.

Rețeaua europeană de cooperare privind alegerile a organizat o serie de evenimente pentru a face schimb de practici de combatere a dezinformării.

Un material video care îi îndeamnă pe cetățenii UE să participe la alegerile europene și să se informeze verificând sursele, analizând atent conținutul online și evitând să partajeze informații neverificate.
MATERIAL VIDEO: Decodați minciunile – cum să vă protejați de conținutul înșelător în perioada alegerilor UE.

Înainte de alegerile europene, Comisia a lansat o campanie comună de comunicare, împreună cu Grupul autorităților europene de reglementare pentru serviciile mass-media audiovizuale, pentru a informa cetățenii cu privire la riscurile aferente, încurajând gândirea critică și oferind sfaturi practice cu privire la modurile de identificare și de combatere a dezinformării.

În luna martie, Comisia a publicat orientări cu privire la măsurile recomandate platformelor și motoarelor de căutare online foarte mari pentru atenuarea riscurilor sistemice online care pot afecta integritatea alegerilor. Un raport postelectoral - deschidere în filă nouă. publicat în luna iulie nu a găsit nicio dovadă de dezinformare majoră sau de ingerință externă în alegerile europene. Acesta va fi urmat, în 2025, de un raport cuprinzător referitor la alegeri.

Principalele platforme online și semnatarii Codului de bune practici privind dezinformarea - deschidere în filă nouă. au raportat cu privire la măsurile pe care le-au luat pentru a proteja integritatea alegerilor europene. Printre acestea s-au numărat obligația agențiilor de publicitate sau a creatorilor de a marca printr-o etichetă clară orice imagine sau fișier video ori audio care a fost creat(ă) sau modificat(ă) digital; cooperarea cu organizațiile de verificare a veridicității informațiilor; promovarea furnizării unor informații de înaltă calitate și fiabile alegătorilor; și dezvoltarea unor campanii specifice de alfabetizare mediatică și de predemascare.

În cursul anului, Comisia și-a reînnoit sprijinul pentru inițiativele importante de combatere a dezinformării, și anume centrele Observatorului european al mass-mediei digitale - deschidere în filă nouă.. Observatorul și centrele sale au jucat un rol esențial în monitorizarea și expunerea campaniilor de dezinformare, sensibilizarea publicului și promovarea alfabetizării mediatice înainte de alegerile europene.

Uniunea continuă să sprijine reziliența Ucrainei în materie de informații și canalele de comunicare pe care această țară le menține cu partenerii mondiali, în special pentru a promova Formula de pace ucraineană - deschidere în filă nouă.. În acest scop, UE utilizează o abordare la nivelul întregii societăți, colaborând cu instituțiile guvernamentale, cu societatea civilă, cu organizațiile mass-media și cu platformele online. Pentru a contribui la limitarea impactului manipulării informațiilor de către Rusia și al propagandei ruse, Uniunea a suspendat activitățile de difuzare ale mai multor canale de dezinformare rusești deținute de stat și favorabile Kremlinului. Odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului privind serviciile digitale, furnizorii de platforme și motoare de căutare online foarte mari trebuie să evalueze potențialele riscuri societale pe care le prezintă serviciile lor. Printre acestea se numără amenințările la adresa libertății de exprimare și riscul ca serviciile lor să fie utilizate pentru campanii de dezinformare.

Continuă schimburile periodice privind războiul din Ucraina cu semnatarii Codului de bune practici privind dezinformarea - deschidere în filă nouă. al UE. Observatorul european al mass-mediei digitale și centrele sale naționale și regionale continuă monitorizarea și demascarea dezinformării legate de război - deschidere în filă nouă., inclusiv prin urmărirea ponderii acesteia - deschidere în filă nouă. în volumul total de dezinformare care circulă în UE. Această activitate este completată de eforturi mai ample de combatere a dezinformării, cum ar fi campania EUvsDisinfo - deschidere în filă nouă., despre care se estimează că a ajuns la peste 20 de milioane de persoane în 2024, și de Sistemul de alertă rapidă - fișier PDF, deschidere în filă nouă., care facilitează schimbul de informații legate de campaniile de dezinformare și contribuie la coordonarea reacțiilor la acestea.

O protestatară stând în picioare în fața unei clădiri moderne și ținând în mâini o pancartă cu textul: „Stop Putin's lies, save Ukrainian lives” (Opriți minciunile lui Putin, salvați viața ucrainenilor). Dedesubt se află un text cu caractere mai mici: „When the history books are written, don't let your part be, «I helped Putin's propaganda reach billions». Remove all Russian state-linked media.” (Atunci când se vor scrie cărțile de istorie, asigurați-vă că rolul vostru nu este: „Am ajutat propaganda lui Putin să ajungă la miliarde de oameni”. Eliminați toate mass-media legate de statul rus). Pe fundal, o altă persoană are în mâini o pancartă cu textul: „Ukraine needs help” (Ucraina are nevoie de ajutor).
Protestatari solicitând companiilor care dețin platforme de comunicare socială să combată mai puternic dezinformarea Rusiei legată de războiul său de agresiune din Ucraina, Dublin, Irlanda, 2 martie 2022.
© Brian Lawless/PA Images via Getty Images

Consolidarea rolului cetățenilor

Uniunea Europeană s-a angajat să asculte cu atenție cetățenii și părțile interesate și să facă publice procesele de elaborare a politicilor. Aceasta este o altă modalitate de a ajuta Uniunea să devină mai transparentă, mai responsabilă și mai eficace. Centrul Exprimați-vă părerea - deschidere în filă nouă. le oferă cetățenilor și părților interesate acces la trei mari canale de angajament civic: consultări publice și observații - deschidere în filă nouă.; inițiativa cetățenească europeană - deschidere în filă nouă. și grupurile de dezbatere ale cetățenilor europeni - deschidere în filă nouă.. Începând din 2024, cetățenii pot, de asemenea, să colaboreze activ între ei, cu societatea civilă și cu alte părți interesate prin intermediul Platformei de implicare civică - deschidere în filă nouă..

Implicarea civică în 2024
AU FOST LANSATE 27 DE CONSULTĂRI PUBLICE.

FEEDBACK PRIVIND:

  • 60 de cereri de documente justificative;
  • 12 propuneri legislative;
  • 131 de proiecte de acte de punere în aplicare și de acte delegate.

11 INIȚIATIVE CETĂȚENEȘTI EUROPENE NOI ÎNREGISTRATE.

Acestea au solicitat măsuri în diferite domenii: agricultura, securitatea alimentară și a apei; avortul în condiții de siguranță; drepturile consumatorilor de jocuri video etc.

Un desen care prezintă un ocean poluat lângă un peisaj urban. Oceanul este plin de diverse deșeuri din plastic: pungi, sticle și recipiente.
O imagine din unul dintre videoclipurile câștigătoare ale concursului video „ImagineEU” - deschidere în filă nouă.. Concursul a invitat liceele să promoveze participarea democratică și inițiativa cetățenească europeană, care le permite cetățenilor să solicite Comisiei să prezinte o propunere de act legislativ dacă inițiativa este susținută de un număr suficient de mare de cetățeni.
30 000 DE RĂSPUNSURI/OBSERVAȚII PRIMITE DE LA CETĂȚENI ȘI PĂRȚI INTERESATE.

2 GRUPURI DE DEZBATERE ALE CETĂȚENILOR EUROPENI:

Ambele seturi de recomandări vor contribui la modelarea viitoarelor inițiative ale UE.

O sală de conferințe plină de participanți care stau așezați pe rânduri și țin ridicate cartonașe verzi și galbene.
O parte din cei 150 de cetățeni selectați aleatoriu care participă la grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind eficiența energetică, Bruxelles, Belgia, 14 aprilie 2024. Grupurile de dezbatere ale cetățenilor devin o componentă obișnuită a vieții democratice din Uniunea Europeană. Un aspect căruia i se acordă o atenție deosebită este să se garanteze că acești cetățeni sunt reprezentativi pentru populația Uniunii Europene și grupul este suficient de divers pentru a reflecta o largă varietate de perspective și opinii.

Premiul UE pentru știința cetățenească - deschidere în filă nouă. face legătura între știință și societate, încurajează implicarea publicului și consolidează încrederea în progresul științific. În 2024, premiul a fost câștigat de trei proiecte axate pe poluarea marină, biodiversitatea agricolă și sănătatea mintală.

© Adobe Stock

Marele Premiu,
60 000 EUR

Proiectul INCREASE - deschidere în filă nouă., pentru promovarea cunoștințelor privind conservarea semințelor prin consolidarea rolului societății civile și al cetățenilor, în special în zonele rurale.

© Adobe Stock

Premiul „Comunități digitale”,
20 000 EUR

Proiectul CoAct for Mental Health - deschidere în filă nouă., pentru utilizarea tehnologiilor digitale cu scopul de a dezvolta o abordare personalizată și de a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor care se confruntă cu probleme de sănătate mintală.

© Adobe Stock

Premiul „Diversitate și colaborare”,
20 000 EUR

Proiectul SeaPaCS – Participatory Citizen Science against Marine Pollution - deschidere în filă nouă., pentru producerea de cunoștințe transformatoare care au eliminat decalajele cognitive și emoționale existente între societate și mediul marin.

Consolidarea rolului consumatorilor

Datorită normelor UE privind protecția consumatorilor, aceștia din urmă sunt bine protejați și au dreptul de a primi informații clare cu privire la produsele și serviciile pe care le achiziționează. Începând cu 13 decembrie, au intrat în vigoare norme - deschidere în filă nouă. noi, care garantează că toate produsele nealimentare de pe piața Uniunii sunt sigure încă din faza de proiectare. Noile norme urmăresc să abordeze principalele schimbări societale și de piață care au afectat siguranța produselor de consum în ultimele două decenii și să garanteze mai eficient siguranța tuturor tipurilor de produse, indiferent dacă acestea sunt vândute offline sau online. În plus, noile norme vor consolida rolul consumatorilor în contextul tranziției verzi, permițându-le să aleagă produse mai durabile și cu un potențial mai ridicat de reparare (a se vedea capitolul 4).

Consolidarea rolului copiilor și al tinerilor
Margaritis Schinas și alți participanți la o conferință sunt așezați în semicerc la o masă cu microfoane și plăcuțe inscripționate cu nume. În spatele lor se văd mai multe drapele europene.
Margaritis Schinas, la momentul respectiv vicepreședinte al Comisiei Europene pentru promovarea modului nostru de viață european (primul din dreapta), găzduind un dialog în materie de politici pentru tineret pe tema modului de viață european, eveniment care subliniază angajamentul Uniunii Europene față de promovarea democrației, a drepturilor omului și a solidarității, Bruxelles, Belgia, 9 aprilie 2024.

Pentru a deveni cetățeni activi, tinerii trebuie să înțeleagă cum funcționează democrația și care le sunt drepturile și responsabilitățile. De asemenea, trebuie să li se pună la dispoziție instrumente specifice pentru a colabora cu factorii de decizie. În acest sens, Dialogurile în materie de politici pentru tineret - deschidere în filă nouă. și Comitetul de reflecție al tinerilor - deschidere în filă nouă. le oferă tinerilor adulți oportunitatea de a-și face auzite vocile, în timp ce Platforma UE de participare a copiilor - deschidere în filă nouă. le oferă copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 10 și 17 ani un spațiu sigur pentru a-și exprima opiniile cu privire la actele legislative și politicile europene care îi privesc. În 2024, peste 1 000 de copii au participat activ la consultări cu privire la Recomandarea privind sistemele integrate de protecție a copilului - deschidere în filă nouă..

În cursul anului, Uniunea Europeană a anunțat 60 de măsuri - deschidere în filă nouă. care le vor oferi tinerilor un cuvânt mai important de spus în legătură cu deciziile care îi afectează și vor aprofunda dimensiunea tineretului într-o serie de politici ale Uniunii. Una dintre aceste măsuri este „verificarea din perspectiva impactului asupra tinerilor”, menită să asigure faptul că impactul asupra tinerilor este luat în considerare în mod sistematic în contextul elaborării noilor politici ale UE.

Cetățenii de toate vârstele și din toate mediile ar trebui să joace un rol principal și activ în stabilirea priorităților și a nivelului de ambiție ale politicilor Uniunii Europene. Cu cât participarea lor la elaborarea politicilor va fi mai mare, cu atât legislația UE va influența într-un mod mai eficace și mai eficient viețile oamenilor. De aceea, instituțiile Uniunii depun eforturi active pentru a le oferi europenilor un rol mai important în procesul de elaborare a politicilor europene și vor continua să facă acest lucru în cadrul noului ciclu politic (a se vedea capitolul 0).

Ce cred copiii despre democrație?

COPIII ȘI ADOLESCENȚII
AR DORI:

  • să joace un rol mai important în influențarea deciziilor care le afectează în mod direct viața;
  • mai multe informații despre procesul democratic și încurajare pentru a participa la acesta.
  • La sondajul online au răspuns 1 921 de copii din 23 de state membre.
  • Au fost intervievați 28 de copii și 3 tineri activiști.
  • 122 de copii au participat la grupuri tematice.