CAPITOLUL 0

Uniunea Europeană în 2024 – se menține direcția stabilită

O vedere de jos în sus a drapelelor ridicate pe catarge înalte și fluturând pe fundalul unui cer înnorat. Vizualizați legenda fotografiei
Ceremonia de ridicare a drapelului european la începutul celei de a 10-a legislaturi, în fața Parlamentului European, Strasbourg, Franța, 15 iulie 2024.

În 2024 s-a încheiat o perioadă instituțională de cinci ani și a început una nouă. În urma alegerilor europene din iunie, instituțiile Uniunii Europene au lansat ciclul politic 2024-2029 cu angajamentul de a colabora pentru o Uniune Europeană sigură, competitivă și prosperă, care apără drepturile omului, democrația și statul de drept. Prezentul capitol analizează tranziția de la o perioadă la alta și prezintă principalele priorități pentru noul ciclu. Restul publicației (capitolele 1-9) prezintă modul în care UE și-a îndeplinit prioritățile în ultimul an al mandatului 2019-2024.

2024 a încheiat ciclul politic anterior de cinci ani, în cursul căruia, în pofida presiunilor generate de crize multiple, Uniunea Europeană a reușit să își îndeplinească obiectivele ambițioase în numeroase domenii de politică (a se vedea capitolele 1-9). Pe parcursul mandatului, s-au înregistrat progrese în direcția unui nou model de creștere care să protejeze oamenii și planeta, care să fie solid din punct de vedere economic și echitabil din punct de vedere social și care să asigure faptul că tehnologia continuă să aducă beneficii cetățenilor, fără a-i pune în pericol. Totodată, instituțiile europene au pregătit terenul pentru începutul următorului ciclu prin definirea unor noi priorități politice pentru perioada 2024-2029, în conformitate cu principalele preocupări ale cetățenilor.

Alegerile europene, care au loc o dată la cinci ani, reprezintă cel mai mare exercițiu democratic transnațional din lume. La alegerile din iunie s-a înregistrat cea mai mare participare la vot din ultimii 30 de ani (50,74 %). Votul la alegerile europene a devenit un act democratic important pentru mulți cetățeni, 46 % dintre cei intervievați menționând că votează întotdeauna, iar 42 % afirmând că, în opinia lor, votul este o datorie civică.

Cetățenii rămân optimiști în ceea ce privește viitorul Uniunii Europene și continuă să aibă o impresie pozitivă despre UE și instituțiile sale. Încrederea în UE este la cel mai înalt nivel din 2007 - deschidere în filă nouă. (a se vedea capitolul 9). Sondajul postelectoral - deschidere în filă nouă. realizat la nivelul UE arată că 7 din 10 europeni consideră că țara lor a beneficiat de statutul de membru al Uniunii, cifră care a fost stabilă în ultimii ani. Printre motivele cele mai invocate pentru care cetățenii consideră că apartenența la UE este benefică se numără intensificarea cooperării dintre statele membre, protejarea păcii și consolidarea securității, contribuția UE la creșterea economică și crearea de noi oportunități de muncă.

Care au fost principalele subiecte care i-au motivat pe cetățenii europeni să voteze la alegerile europene din 2024?

(cele șapte subiecte cel mai frecvent menționate)

42 %
Creșterea prețurilor, costul vieții

41 %
Situația economică

34 %
Situația internațională

32 %
Democrația și
statul de drept

28 %
Migrația și azilul

28 %
Mediul și schimbările climatice

28 %
Apărarea și securitatea UE

Liderii UE în perioada 2024-2029

În iulie, Parlamentul nou-constituit - deschidere în filă nouă. a reales-o pe Roberta Metsola - deschidere în filă nouă. în funcția de președintă. În urma propunerii Consiliului European, Parlamentul a ales-o, de asemenea, pe Ursula von der Leyen - deschidere în filă nouă. în funcția de președintă a Comisiei Europene pentru un al doilea mandat. După audierile de confirmare în fața comisiilor parlamentare în cauză, soldate cu succes, desfășurate la sfârșitul lunii noiembrie, Parlamentul a aprobat noua componență a Comisiei Europene - deschidere în filă nouă., inclusiv pe noul Înalt Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas. Noul colegiu al comisarilor și-a început mandatul la 1 decembrie, astfel cum a fost numit de Consiliul European. În același timp, António Costa - deschidere în filă nouă. a preluat funcția de președinte al Consiliului European de la Charles Michel.

Parlamentul European a aprobat noua Comisie Europeană, care și-a început mandatul la 1 decembrie 2024. Membrii Parlamentului European au votat la Strasbourg după ce au examinat competențele fiecăruia dintre comisarii propuși și au analizat dacă aceștia sunt potriviți pentru funcția respectivă.
MATERIAL VIDEO: Parlamentul aprobă noua Comisie, Strasbourg, Franța, 29 noiembrie 2024.
În imagine: Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene (în stânga), și Roberta Metsola, președinta Parlamentului European (în dreapta), salutând decizia Parlamentului de a aproba Comisia Europeană pentru perioada 2024-2029.
António Costa și Charles Michel împreună în picioare zâmbind pe un fundal de drapele europene. António Costa ține în mână un clopoțel, iar Charles Michel întinde mâna pentru a-i atinge brațul.
Predarea președinției Consiliului European de la președintele Charles Michel (dreapta), aflat la sfârșit de mandat, către viitorul președinte, António Costa (stânga), Bruxelles, Belgia, 29 noiembrie 2024.
O fotografie de grup a comisarilor în picioare pe niște scări cu drapelul european pe fundal.
Colegiul comisarilor pentru perioada 2024-2029.

Activitatea UE în noul ciclu instituțional va fi ghidată de Agenda strategică 2024-2029 - deschidere în filă nouă., adoptată de liderii UE în iunie. Agenda strategică urmărește să pregătească mai bine Europa pentru a face față provocărilor imediate și viitoare, concentrându-se asupra a trei domenii-cheie.

Agenda strategică 2024-2029

  1. O Europă liberă și democratică
  2. O Europă puternică și sigură
  3. O Europă prosperă și competitivă

În conformitate cu agenda strategică, președinta Comisiei Europene a definit prioritățile Comisiei pentru perioada 2024-2029 - deschidere în filă nouă. pe baza orientărilor politice - deschidere în filă nouă. prezentate Parlamentului. Acestea stabilesc șapte priorități politice ambițioase pentru ca Europa să devină mai puternică, mai sigură și mai echitabilă.

Prioritățile Comisiei pentru perioada 2024-2029

Un nou plan pentru prosperitatea și competitivitatea sustenabilă a Europei

O nouă eră pentru apărarea și securitatea europeană

Sprijinirea cetățenilor, consolidarea societăților noastre și a modelului nostru social

Menținerea calității vieții noastre: securitatea alimentară, apa și natura

Protejarea democrației și apărarea valorilor noastre

Europa în lume: punerea în valoare a forței și a parteneriatelor noastre

Atingerea obiectivelor împreună și pregătirea Uniunii noastre pentru viitor

Principalele inițiative care urmează să fie lansate în primele 100 de zile ale Comisiei

Un nou pact pentru o industrie curată pentru industrii competitive și locuri de muncă de calitate

O Carte albă privind viitorul apărării europene pentru a identifica nevoile de investiții

O inițiativă privind fabricile de IA pentru a asigura accesul la o capacitate de supercalcul nouă și adaptată pentru start-upuri și industria IA

Un plan de acțiune european privind securitatea cibernetică a spitalelor și a furnizorilor de servicii medicale pentru a îmbunătăți detectarea amenințărilor, pregătirea și răspunsul în situații de criză

O viziune pentru agricultură și sectorul alimentar pentru a asigura competitivitatea și sustenabilitatea pe termen lung a sectorului agricol

Revizuiri ale politicilor premergătoare extinderii pentru o mai bună pregătire a viitoarelor aderări

Dialoguri în materie de politici pentru tineret cu toți comisarii pentru a le oferi tinerilor mai multă libertate și responsabilitate în cadrul societăților și democrațiilor din UE