VALORI

Să ne identificăm mai bine cu proiectul european

Uniunea Europeană reprezintă, înainte de toate, o serie de valori care ne permit să trăim împreună, în ciuda diferențelor de limbă, cultură, religie și obiceiuri.

Nu este ușor, pentru aproximativ o jumătate de miliard de persoane care trăiesc în Uniunea Europeană, să înțeleagă oamenii din țara vecină sau dintr-o țară mai îndepărtată.

Valori precum solidaritatea, toleranța, libertatea, egalitatea, precum și respectul sunt importante pentru a trăi în societate.

A fi solidar înseamnă să fii gata să îi ajuți pe ceilalți; a fi tolerant înseamnă să admiți că cineva poate trăi și gândi diferit.

Aceste valori umane comune ne permit să fim uniți și să avem sentimentul că aparținem proiectului comun care este Uniunea Europeană.

Trăiască pacea!

În 2012, Uniunii Europene i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace. Uniunea a decis să aloce fondurile din acest premiu pentru copiii care nu au șansa de a crește într-un context de pace. În prezent, mii de copii defavorizați au beneficiat deja de proiecte educative.

Solidaritatea în practică

  • Completează propozițiile:

Pentru mine, solidaritatea înseamnă:

Pentru mine, toleranța înseamnă:

  • Dă un exemplu de solidaritate și toleranță în clasă.
  • Creează propria ta deviză pentru solidaritate:

 

ECOCONSUM

Să fim mai responsabili

Cetățenii Uniunii Europene sunt, de asemenea, consumatori care cumpără tot felul de produse și de servicii, pentru necesitățile sau pentru micile lor plăceri.

Cu toții avem responsabilitatea de a ne pune întrebări cu privire la modul nostru de a consuma și de a circula. Făcând alegeri bune și realizând mici acte de ecocetățenie în fiecare zi, participăm la dezvoltarea durabilă.

Prin intermediul a numeroase acțiuni, Uniunea Europeană motivează cele 27 de țări ale UE să se angajeze în politici durabile, benefice pentru toți cetățenii Europei și ai lumii.

Ce este dezvoltarea durabilă?

Dezvoltarea durabilă este un mod de a consuma mai respectuos: ne satisfacem necesitățile actuale gândindu-ne, în același timp, la cei care vor veni după noi. Este important să lăsăm o planetă curată pentru copiii noștri. Dezvoltarea durabilă împacă ecologia, economia și viața în societate.

  • După părerea ta, sunt utile aceste gesturi mici pentru dezvoltarea durabilă?

APĂ

Plouă tot timpul! Atunci nu îmi fac griji și las să curgă în continuu apa la robinet.

DA NU   

ALIMENTAȚIE

Prefer să consum alimente proaspete și produse locale decât să îmi cumpăr căpșune în plină iarnă.

DA NU

ENERGIE

Las tot timpul lumina aprinsă: asta face o atmosferă plăcută în casă.

DA NU

TRANSPORTURI

Atunci când este posibil, mă deplasez mai degrabă cu bicicleta decât cu mașina.

DA NU

 

MEDIU

Să protejăm mai bine natura

Pentru a trăi împreună într-un mod plăcut, este important să avem grijă de mediul nostru: apa, aerul, vegetația și animalele. Uneori, activitățile umane pun în pericol echilibrul naturii. De aceea, trebuie să schimbăm unele dintre comportamentele noastre. Uniunea Europeană luptă împotriva poluării și împotriva încălzirii climatice.

Încălzirea planetei

În medie, fiecare locuitor al Uniunii Europene aruncă la gunoi mai mult de un kilogram de deșeuri pe zi. Și suntem aproximativ 447 de milioane!

Din fericire, de câțiva ani, reciclăm o mulțime de produse: recipiente din plastic, doze de aluminiu, sticlă, hârtie și carton. În UE au fost interzise mai multe tipuri de produse din plastic de unică folosință, precum paiele, tacâmurile și farfuriile. Prin acest gest simplu, luptăm împotriva poluării.

Ce ați pune în coșul galben?
Și în cel negru?
Dar în cel verde?

Recunoști aceste etichete?

Aceasta garantează faptul că un produs este ecologic.

Eticheta ecologică a UE este o plantă stilizată care amintește de drapelul european: cele douăsprezece stele sunt petalele florii, iar în mijloc se află litera E, de la Europa.

Aceasta arată câtă energie folosește un aparat electronic.

Eticheta ecologică a UE clasifică aparatele electrice în șapte categorii, de la A (cel mai eficient) la G (cel mai puțin eficient).
Eticheta oferă, de asemenea, informații precum consumul anual de energie al aparatului, volumul acestuia sau nivelul de zgomot pe care îl produce, în decibeli.

Marcajul CE

Recunoști acest marcaj CE? Este obligatoriu pentru numeroase produse. El indică faptul că produsul respectă cerințele europene în materie de securitate, sănătate și protecția mediului. Îl vei găsi pe numeroase obiecte din casa ta, inclusiv pe jocuri. Caută și tu!

 

ENERGIE ȘI CLIMĂ

Să producem într-o mai mare măsură energii regenerabile

Poluarea nu cunoaște frontiere. În fiecare secundă, pe planeta noastră, o bucată de pădure mare cât un teren de fotbal dispare pentru a fi transformată în lemn sau în hârtie. Această poluare distruge „plămânul verde” al Pământului și provoacă o producție excesivă de gaze cu efect de seră.

Efectul de seră

Razele Soarelui traversează atmosfera Pământului și încălzesc planeta. Dar, ca într-o seră în care se cultivă plante sau legume, o parte din razele Soarelui nu părăsesc Pământul. Acest fenomen natural se numește efect de seră.

Plămânul verde

Datorită clorofilei, plantele verzi absorb gazele cu efect de seră și elimină oxigen. Oamenii și mașinile fac contrariul: consumă oxigen și elimină CO2. Este ceea ce numim dioxid de carbon. Acest gaz este cel mai responsabil de efectul de seră și de încălzirea planetei. Prin urmare, noi facem invers decât plantele. Distrugând aceste plante, distrugem plămânul verde care ne furnizează oxigen pentru a trăi.

Să protejăm mai bine natura

Mediul și clima sunt relevante pentru întreaga lume. UE depune eforturi intense pentru a stopa schimbările climatice. Obiectivul său este ca, până în 2050, Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic.

În acest sens, țările din Uniunea Europeană s-au angajat ca, până în 2030:

  • să reducă gazele cu efect de seră cu 55 %;
  • să reducă consumul de energie cu 32,5 %;
  • cel puțin 32 % din energia lor să fie produsă din surse regenerabile (energie eoliană, solară, marină etc.);
  • să circule cel puțin 30 de milioane de mașini cu zero emisii pe drumurile europene;
  • să planteze 3 miliarde de arbori.

 

AGRICULTURĂ ȘI ALIMENTAȚIE

Să mâncăm mai bine

Să ne hrănim bine înseamnă că trebuie să mâncăm de toate și atât cât ne trebuie, nici mai mult, nici mai puțin. Prin urmare, ideal este ca agricultorii și crescătorii noștri de animale să se organizeze pentru a produce o mare diversitate de alimente, suficiente pentru toată lumea.

Mică istorie a politicii agricole comune

În 1957, cele șase țări fondatoare (Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos) au hotărât că niciodată nu va mai fi foamete în Europa. În 1962, ele lansează PAC, politica agricolă comună.

Aceasta trebuia să producă suficiente alimente pentru toți și să asigure că agricultorii pot trăi din ceea ce cultivă. Fermierii europeni primeau ajutoare financiare și puteau produce atât cât doreau. Dar, deoarece produceau totul în cantități mari, rezultau mii de tone de produse pentru care nu găseau cumpărători. Ce risipă!

Începând cu anii ’80: se cultivă mai bine!

Încă din anii ’80, nu se mai pune problema de a produce orice, oricum. Trebuie o agricultură de calitate. De asemenea, se stabilesc reguli pentru ca animalele să fie mai bine tratate. Europa motivează agricultorii să își diversifice activitățile.

De exemplu:

Astăzi, alimentația noastră este diversificată și de calitate

În prezent, fermierii și magazinele alimentare trebuie să aplice logouri și etichete pe ambalajele alimentelor „de la fermă la farfurie”. Aceste etichete ne indică ceea ce intră în fabricația alimentelor și ne informează cu privire la data până la care se poate consuma produsul etc.

Pe ouă, de exemplu, este întotdeauna aplicat un cod care ne informează în ce țară au fost produse acestea și dacă găinile trăiesc în aer liber sau în cuști.

Puteți găsi multe informații pe ștampila aplicată pe ouăle pe care le cumpărați în supermarket:
O indicație privind modul de creștere a găinilor:
0 = biologic.
1 = în aer liber.
2 = la sol.
3 = în cușcă.
2 litere care identifică țara de proveniență.
Identificarea producătorului și a fermei în care sunt produse ouăle.
DCR: data de consum recomandată.
Ouăle sunt extraproaspete până în a 9-a zi după ouare și sunt proaspete până în a 28-a zi.

Pe numeroase produse vei găsi, de asemenea, logouri europene care certifică calitatea sau proveniența.

  • Încearcă să verifici ouăle din frigider sau din cămara casei tale.
Eticheta „Denumire de origine protejată” este un cerc roșu și galben. Centrul înfățișează un câmp care este înconjurat de 12 stele. Mențiunea „Denumirea de origine protejată” înconjoară stelele.

Acest logo „Denumire de origine protejată” înseamnă că alimentul trebuie să fie produs, prelucrat și preparat într-un loc sau o regiune precisă.

Exemple: uleiul de măsline Kalamata (Grecia), mierea Mel do Alentejo (Portugalia), brânza Herve (Belgia) și varza acră Stupavské zelé (Slovacia).

Eticheta „Indicație geografică protejată” este un cerc albastru și galben. Centrul înfățișează un câmp care este înconjurat de 12 stele. Mențiunea „Indicație geografică protejată” înconjoară stelele.

Acest logo „Indicație geografică protejată” înseamnă că cel puțin una dintre etapele de obținere (producție, prelucrare, preparare) a unui produs se derulează într-un loc sau o regiune specifică.

Exemple: cârnații de porc Kiełbasa piaszczańska (Polonia), sparanghelul Asparago di Cantello (Italia).

Eticheta ecologică europeană este alcătuită din 12 stele sub forma unei frunze pe fond verde.

Acest logo garantează că 95 % din ingrediente sunt produse în mod biologic și indică numele producătorului sau al vânzătorului.

STOP ALIMENTELOR DE TIP „JUNK FOOD”!

În întreaga Uniune, mai mult de jumătate dintre adulți sunt supraponderali. Dacă nu se face nimic, o adevărată epidemie va atinge Europa până în anul 2030. Copiii și tinerii sunt și ei afectați: în 2019, 1 tânăr european din 5 era supraponderal, chiar obez.

Cum să luptăm împotriva mâncării de tip „junk food”?

Unele școli au decis să interzică hamburgerii, cartofii prăjiți, pizza și băuturile carbogazoase. Programul european în favoarea consumului de fructe la școală prevede, de asemenea, distribuirea gratuită de fructe și legume școlarilor și încurajează tinerii să adopte obiceiuri alimentare sănătoase.

Pentru a fi cu adevărat sănătoși, fiecare dintre noi ar trebui să mănânce 5 fructe și legume pe zi.

Poate ți se pare enorm, dar este posibil!

 

CULTURĂ

Să creăm mai multe emoții

Știi ce înseamnă „cultura”?

Cultura este expresia modului nostru de a trăi. Cultura reflectă diversitatea tradițiilor noastre, a obiceiurilor și a valorilor noastre. Cultura cuprinde limbile pe care le vorbim, artele și locurile lor de exprimare, arhitectura clădirilor, educația și o mulțime de alte lucruri.

Descoperirea propriei noastre culturi și a culturii altora ne permite să ne înțelegem din ce în ce mai bine și să trăim mai bine împreună.

Europa creativă

Uniunea Europeană susține dezvoltarea a numeroase sectoare culturale și audiovizuale din cele 27 de țări ale UE. Scopul este de a-i face mai cunoscuți pe creatorii talentați din statele Uniunii și de a crea numeroase locuri de muncă în toate sectoarele culturale: cinema, televiziune, jocuri video, muzee, muzică, cărți...

Știați că…

În fiecare an, anumite orașe europene sunt alese pentru a fi capitale europene ale culturii. A deținut acest titlu vreun oraș din regiunea voastră?

 

SECURITATE INFORMATICĂ

Să distribuim în mai multă siguranță

Datorită internetului, poți să te joci online, să asculți muzică, să cauți videoclipuri și informații pentru a-ți face temele. De asemenea, este grozav să vorbești cu prietenii pe chat sau să îți distribui fotografiile.

Rețelele sociale precum Instagram sau Snapchat îți permit să rămâi în contact cu prietenii, să afli vești despre familie, să faci fotografii nostime și, uneori, să îți faci noi prieteni. Adesea se consideră că, cu cât ai mai mulți prieteni, cu atât ești mai „popular”.

Popularitate sau viață privată?

În toate cazurile, este important să urmezi o regulă a prudenței: nu da niciodată informații prea personale noilor tăi „prieteni” și chiar mai puține celor pe care abia îi cunoști. Trebuie să îți protejezi ceea ce se numește „viața privată”. Și, de asemenea, viața privată a celor apropiați.

Câteva sfaturi privind ceea ce distribui pe internet.
IDENTITATE 
Alege un nume de cont bun (și simpatic) care nu dezvăluie identitatea ta adevărată.
DISCREȚIE 
Nu da unor necunoscuți informații personale referitoare la tine sau la prietenii tăi.
PRUDENȚĂ 
Nu deschide niciodată webcamul dacă persoane străine îți solicită acest lucru.
PUDOARE 
Nu face niciodată în fața unui webcam ceva ce nu ai face niciodată în public.
RESPECT 
Tratează-i pe ceilalți așa cum ai vrea să fii tratat tu însuți; fii simpatic și respectuos.
VIGILENȚĂ 
Dacă remarci ceva anormal, cere sfatul unui adult de încredere.
STRICT SECRET 
Nu dezvălui parola ta nimănui; este personală!
DOAR PRIETENII TĂI! 
Nu adăuga în lista de contacte decât persoane pe care le cunoști.

Fii atent la prietenii falși!

Utilizând internetul, rețelele sociale sau telefonul mobil, anumite persoane rău intenționate pot încerca să te escrocheze sau să se infiltreze în viața ta privată.

Uniunea Europeană a introdus programul Safer Internet, pentru a proteja și a responsabiliza tinerii față de riscurile și mizele internetului.

Și să nu ai încredere în spamuri!

Un spam este un mesaj de la cineva care se preface că te cunoaște. În general, acea persoană încearcă să îți vândă ceva sau să îți ceară bani.

Un mesaj telefonic:
„Dragă Gordon, 
Ai mai puțin de 15 ani: fă-ți un abonament la noi și toate SMS-urile tale vor fi gratuite!
Dar trebuie să faci asta repede. Mâine va fi prea târziu. Așteptăm mesajul tău.
Mulțumim!”
Gordon răspunde: „lol, ce escrocherie, chestia asta!”

 

EUROPA ÎN LUME

Să ajutăm mai mult țările sărace

Sprijin pentru țările sărace

După cum am văzut, una dintre valorile principale ale Uniunii Europene este solidaritatea. Un astfel de exemplu este lupta împotriva sărăciei care, în 2019, afecta încă 1 european din 5.

Mai mult decât atât, nu suntem singuri în lume. Știai că mai mult de 700 de milioane de persoane trăiesc cu aproximativ 1,5 euro pe zi? Multe țări din Africa, Asia și America Latină se confruntă cu un nivel similar de sărăcie. Prea mulți locuitori de pe planeta noastră nu au încă acces la apă potabilă, la îngrijiri medicale sau la școli. Este de datoria noastră să reacționăm!

Împreună, UE și membrii săi furnizează mai mult de jumătate din ajutorul la nivel mondial.

Ajutorul umanitar

Peste tot pe planetă, în fiecare an, milioane de persoane sunt afectate de catastrofe naturale, de conflicte sau de războaie.

Ajutorul umanitar acordat de Uniunea Europeană permite salvarea de vieți, precum și furnizarea de hrană, adăpost, medicamente și apă potabilă celor care sunt în dificultate. Acest ajutor permite sprijinirea familiilor care trebuie să își părăsească țara în război sau să reconstruiască clădirile distruse.

De ce este importantă această inițiativă?

Să trăim mai bine împreună înseamnă să împărtășim momente de fericire, dar și să ne preocupăm de necazurile mici și mari ale vecinilor noștri, mai apropiați sau mai îndepărtați. Solidaritatea face parte din valorile noastre europene!

  • Dar tu, ce poți face pentru

a trăi mai bine împreună?

Ce ai putea face zi de zi pentru a ameliora viața în comun, în familia, în școala sau pe strada ta?

Pentru a înțelege mai bine cum se organizează Europa și cum trăiește aceasta zi de zi, consultă cele două broșuri:

Formate disponibile

Această publicație online este disponibilă în 24 de limbi și în următoarele formate:

PDF PRINT HTML

Manuscris actualizat în martie 2023 de către

Comisia Europeană
Direcția Generală Comunicare
Unitatea „Redactare și comunicare țintită”
1049 Bruxelles
BELGIA

Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2023
op.europa.eu/ro/publications

Considerați că această publicație este utilă? Comunicați-ne opiniile dumneavoastră:
comm-publi-feedback@ec.europa.eu

© Uniunea Europeană, 2023

Logo CC

Politica de reutilizare a documentelor Comisiei Europene este reglementată prin Decizia 2011/833/UE a Comisiei din 12 decembrie 2011 privind reutilizarea documentelor Comisiei (JO L 330, 14.12.2011, p. 39).
Cu excepția cazului în care se prevede altfel, reutilizarea prezentului document este autorizată în temeiul unei licențe Creative Commons Attribution 4.0 International (CC BY 4.0) ( https://creativecommons.org/licenses/by/4.0). Aceasta înseamnă că reutilizarea este autorizată, cu condiția ca sursa documentului să fie recunoscută și să fie indicate orice modificări.

Pentru orice utilizare sau reproducere a unor elemente care nu sunt deținute de Uniunea Europeană, este posibil să fie necesară solicitarea permisiunii direct de la titularii drepturilor respective.

Toate imaginile © Uniunea Europeană, cu excepția cazului în care se indică altfel.