ISTORIA CONSTRUCȚIEI EUROPENE

Să ne amintim mai bine de originile noastre

Europa pe care o cunoaștem astăzi își are originile departe în trecut.

Pentru a înțelege ceea ce ne aduce Europa de astăzi, este important să știm cum s-a născut aceasta.

Primele tentative...

Unii conducători, cum ar fi Carol cel Mare și Napoleon I, au încercat să reunească într-o singură națiune toate țările Europei. Dar, de cele mai multe ori, această Europă era rezultatul unor războaie sângeroase.

În cursul secolului XX, două războaie au izbucnit pe continentul european și s-au extins apoi în toată lumea. De aceea, acestea sunt denumite Războaie Mondiale.

Primul Război Mondial a avut loc între 1914 și 1918, iar aproximativ douăzeci de ani mai târziu a izbucnit Al Doilea Război Mondial.

Știai că numele Europa provine din mitologia greacă?

Europa era o prințesă de o frumusețe rară care trăia în Tyr, pe țărmul asiatic al Mediteranei (Liban). Zeus, regele zeilor, s-a îndrăgostit de ea. A reușit să o seducă și să o aducă în Grecia. Din dragostea lor se vor naște trei copii și, datorită prințesei, continentul va dobândi un nume: Europa.

Cel de Al Doilea Război Mondial

După cel de Al Doilea Război Mondial, în 1945, Europa este în ruine.

Acest război îngrozitor care a durat 6 ani a însemnat 20 de milioane de orfani, drumuri complet distruse, oameni care au murit de foame sau care și-au părăsit țara. Pe scurt, o adevărată distrugere. Totul a trebuit să fie reconstruit.

Două blocuri în dezacord

După 1945, pacea se instalează în Europa, dar aceasta se împarte în două blocuri: Europa de Est și Europa de Vest. Linia de separare trece prin Germania.

Astfel, Germania este divizată în două: Germania de Est și Germania de Vest.

Viața oamenilor este foarte diferită în cele două părți.

Și totuși, cum să trăiești în pace în vest?

Dar care este legătura cu Uniunea Europeană? vă puteți întreba...

La 9 mai 1950, un om de stat francez, Robert Schuman, are o idee genială: Germania de Vest și Franța vor lucra împreună în domeniile cărbunelui și oțelului. În acest mod, ele nu se vor mai gândi să se războiască.

Europa de Vest începe să se reconstruiască în mod pașnic.

Fără a le desena, enumeră diferite obiecte care se pot fabrica din oțel:

Cronologia evenimentelor din Europa care sunt importante pentru construcția UE:
742: S-a născut Charlemagne.
1769: S-a născut Napoleon.
1914-1918: a avut loc Primul Război Mondial.
1939-1945: a avut loc cel de Al Doilea Război Mondial.
1951: A fost creată Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului.
1957: A fost semnat Tratatul de instituire a Comunității Europene.
1961: A fost construit Zidul Berlinului.
1989: Căderea Zidului Berlinului.
1992: A fost semnat Tratatul de la Maastricht.
1995: Austria, Finlanda și Suedia au aderat la Uniunea Europeană.
2004: Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria au aderat la Uniunea Europeană.
2007: A fost semnat Tratatul de la Lisabona.
2007: Bulgaria și România au aderat la Uniunea Europeană.
2013: Croația a aderat la Uniunea Europeană.

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului

Foarte rapid, alte țări se alătură la proiectul cărbunelui și oțelului: Belgia, Italia, Luxemburg și Țările de Jos.

La 18 aprilie 1951, aceste 6 țări semnează un text numit „tratat” al Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Încă un pas înainte către pace!

Pionierii UE

Însă construirea unei Europe unite nu avea să fie simplă. A fost nevoie ca lideri vizionari dedicați, bărbați și femei, să sprijine această idee pentru a o transforma într-un veritabil proiect comun. Astăzi, când ne amintim de ei, îi numim „pionierii UE”. Cine sunt aceștia?

Știți din ce țări provin pionierii? 
Iată câteva exemple:
Belgia: Paul-Henri Spaak. Franța: Jean Monnet, Robert Schuman, Simone Veil. Italia: Alcide De Gasperi, Nilde Iotti. Luxemburg: Joseph Bech. Țările de Jos: Marga Klompé. Germania de Vest: Konrad Adenauer, Ursula Hirschmann

1A – 2D – 3E – 4B – 5E – 6F – 7C – 8A – 9D – 10E

Comunitatea Economică Europeană (CEE)

După cărbune și oțel, cele 6 țări hotărăsc să creeze o piață mare fără frontiere. În 1957, ele creează Comunitatea Economică Europeană (CEE). „Economic” înseamnă care are legătură cu banii, cu afacerile, cu munca și comerțul.

Economia este relansată. Războiul pare foarte îndepărtat. Europa de Vest trăiește în pace.

Zidul Berlinului (vezi harta)

Îți amintești că, după cel de Al Doilea Război Mondial, Europa este împărțită în două blocuri care nu reușesc să se înțeleagă?

În 1961, Germania de Est construiește un zid care separă orașul Berlin în Berlinul de Est și Berlinul de Vest. Locuitorii nu mai pot să treacă din Est către Vest. Zidul Berlinului este simbolul Războiului Rece, separarea între Est (comunism) și Vest (capitalism).

În est, statul posedă și organizează totul: producția agricolă și industrială, distribuirea mărfurilor. În vest, oamenii sunt liberi, pot să se exprime, să înființeze o întreprindere, să călătorească, să își aleagă conducătorii și să voteze.

Primele valuri de extindere

Europa de Vest se mărește și alte țări doresc să se alăture celor 6 membri inițiali ai CEE. În 1973, Danemarca, Irlanda și Regatul Unit (1) intră în CEE. Apoi, extinderea către sudul Europei începe prin intrarea Greciei în 1981, urmată de Spania și Portugalia în 1986.

(1) Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană în 2020.
O hartă a celor șase țări care au creat Uniunea Europeană, și anume Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. 
Danemarca, Irlanda și Regatul Unit au aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 1973, numărul țărilor din Uniunea Europeană crescând la nouă.
Grecia a aderat în 1981, iar Portugalia și Spania au urmat în 1986.
În 1995, Austria, Finlanda și Suedia au aderat la Uniunea Europeană.
În 2004, 10 țări se alătură Uniunii Europene. Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria; Bulgaria și România au aderat în 2007, iar Croația este țara care a aderat la UE cel mai recent, în 2013.

Căderea zidului

În 1989, un eveniment foarte important are loc în inima continentului european. Europenii din est se alătură europenilor din vest.

Zidul Berlinului, care îi separa fizic și politic, încetează să existe. Mii de berlinezi dărâmă zidul și își regăsesc compatrioții: Germania este reunificată. Este o mare sărbătoare populară în Europa.

Acest eveniment marchează sfârșitul comunismului în Germania și, de-a lungul anilor, multe țări din est se vor alătura, progresiv, Uniunii Europene.

O hartă care arată cum a fost construit zidul Berlinului, Germania fiind împărțită în două părți: Republica Federală Germania sau Germania de Vest și Republica Democrată Germană sau Germania de Est.
Berlinul a fost, de asemenea, separat în două părți: o parte a fost sectorul sovietic (Berlinul de Est), iar cealaltă, Berlinul de Vest, a fost împărțit în trei sectoare: francez, britanic și american.

Nașterea Uniunii Europene

În 1992, prin Tratatul de la Maastricht, Comunitatea Economică Europeană devine Uniunea Europeană (UE).

Extinderile succesive

Între 1995 și 2013, 16 țări se alătură Uniunii Europene. După ce Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană în 2020, au rămas 27 de state membre.

Uniunea Europeană are peste 447 de milioane de locuitori. Este mai mult decât Statele Unite, care au 329 milioane de locuitori, și Japonia, care are 126 milioane de locuitori.

 

TRATATELE EUROPENE

Să semnăm mai multe acorduri

Tratatele

În curtea școlii sau în întreaga Europă, cu cât suntem mai mulți, cu atât este mai complicat să ne punem de acord. Și toată lumea vrea să își apere propriile idei.

Prin urmare, trebuie să discutăm pentru a găsi soluții. Aceste soluții sunt reunite în „tratate”.

Un tratat este un acord încheiat și semnat de șefii de stat sau de guvern ai țărilor Uniunii. Acesta poate fi considerat modul de funcționare al Uniunii Europene.

Până în prezent, au fost semnate 7 mari tratate. De obicei, tratatele primesc numele orașelor în care au fost semnate. Ultimul semnat este Tratatul de la Lisabona.

Cum să faci parte din Uniunea Europeană

Orice stat european poate solicita să facă parte din Uniunea Europeană, dar trebuie să îndeplinească anumite condiții:

  • țara este o democrație – conducătorii sunt aleși de popor prin vot;
  • țara respectă drepturile omului, libertatea presei și libertatea de exprimare;
  • economia țării merge bine;
  • țara respectă toate deciziile și legile europene.

 

SIMBOLURILE EUROPENE

Să ne afirmăm mai bine diversitatea

Drapelul Uniunii Europene

Uniunea Europeană are un drapel albastru cu 12 stele aurii dispuse în formă de cerc.

Imnul european

Imnul european este Oda bucuriei, din Simfonia a noua compusă de celebrul muzician german Ludwig van Beethoven.

Acest imn fără cuvinte evocă idealurile de libertate, pace și solidaritate pe care UE le reprezintă.

Deviza europeană
In varietate concordia

În 2000, pentru prima oară, Uniunea Europeană adoptă o deviză care semnifică „Unitate în diversitate”.

Această deviză amintește modul în care Uniunea Europeană s-a creat, devenind mai bogată prin diversele culturi, tradiții și limbi ale continentului.

Descoperă pe această hartă a Europei mici imagini care ilustrează repere, personalități, gastronomie și alte caracteristici și tradiții naționale ale fiecărei țări din UE.

9 Mai, Ziua Europei

Ziua Europei este sărbătorită pe 9 mai, în amintirea „declarației Schuman” din 1950, adevărata dată de naștere a construcției europene. În această perioadă, toate instituțiile Uniunii Europene își deschid porțile pentru public.

 

GEOGRAFIA EUROPEI

Să înțelegem mai bine spațiul nostru comun

Când se vorbește despre „Europa”, se vorbește despre diferite lucruri.

Europa este, mai întâi, un continent. Continentele sunt întinderi mari de pământ separate în unele cazuri de oceane.

Continentul european este compus din mai multe țări și teritorii, iar 27 dintre acestea au hotărât să aparțină unui spațiu comun care se numește „Uniunea Europeană”.

O hartă a lumii arată unde se află Europa în raport cu alte continente.
  • Desenează o cruciuliță în dreptul țării tale. Folosește harta din anexă.

 

VIITORUL UNIUNII EUROPENE

Să vedem mai departe

Uniunea Europeană s-a născut progresiv, datorită ideilor unor femei și bărbați curajoși care au luptat pentru pace. Ea este rodul unei lungi istorii din care facem parte cu toții.

Bineînțeles, nu este încă totul perfect: acesta este un proiect care evoluează cu fiecare zi care trece. Iar mâine, tinerii de azi vor fi cei care vor contribui la progresul acesteia.

Există încă probleme importante care nu vor putea fi rezolvate decât dacă toate țările lucrează împreună.

Dar cine va construi această Europă de mâine? Generația ta este cea care o va CONSTRUI împreună!

  • Proiectează-te în viitor. Care este Europa ta de mâine?

Pentru a înțelege mai bine cum se organizează Europa și cum trăiește aceasta zi de zi, consultă cele două broșuri:

Formate disponibile

Această publicație online este disponibilă în 24 de limbi și în următoarele formate:

PDF PRINT HTML

Manuscris actualizat în martie 2023 de către

Comisia Europeană
Direcția Generală Comunicare
Unitatea „Redactare și comunicare țintită”
1049 Bruxelles
BELGIA

Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2023
op.europa.eu/ro/publications

Considerați că această publicație este utilă? Comunicați-ne opiniile dumneavoastră:
comm-publi-feedback@ec.europa.eu

© Uniunea Europeană, 2023

Logo CC

Politica de reutilizare a documentelor Comisiei Europene este reglementată prin Decizia 2011/833/UE a Comisiei din 12 decembrie 2011 privind reutilizarea documentelor Comisiei (JO L 330, 14.12.2011, p. 39).
Cu excepția cazului în care se prevede altfel, reutilizarea prezentului document este autorizată în temeiul unei licențe Creative Commons Attribution 4.0 International (CC BY 4.0) ( https://creativecommons.org/licenses/by/4.0). Aceasta înseamnă că reutilizarea este autorizată, cu condiția ca sursa documentului să fie recunoscută și să fie indicate orice modificări.

Pentru orice utilizare sau reproducere a unor elemente care nu sunt deținute de Uniunea Europeană, este posibil să fie necesară solicitarea permisiunii direct de la titularii drepturilor respective.

Toate imaginile © Uniunea Europeană, cu excepția cazului în care se indică altfel.