DE LA CREAREA SA ÎN 1957, UE A CRESCUT DE LA 6 LA 27 DE ȚĂRI. ACESTE ȚĂRI ȘI-AU UNIT FORȚELE PENTRU A CONSTRUI ÎMPREUNĂ UN VIITOR MAI BUN. CARE ȚĂRI SUNT MEMBRE ALE UE ȘI CÂND AU ADERAT LA ACEASTA? ÎN ACEST CAPITOL VEȚI AFLA CUM A DEVENIT UE CEEA CE ESTE ÎN PREZENT ȘI CE O FACE SĂ FIE DEOSEBITĂ.

CE ESTE UNIUNEA EUROPEANĂ?

State membre ale UE

Uniunea Europeană este un parteneriat unic între 27 de țări europene, cunoscute sub denumirea de „state membre” sau „țări ale UE”. Împreună, acestea acoperă o mare parte a continentului european. În UE locuiesc aproximativ 447 de milioane de persoane, adică aproximativ 6 % din populația lumii. Cetățenii țărilor UE sunt, de asemenea, cetățeni ai UE.

Limbile oficiale ale UE

Valorile europene

Tratatele UE conțin normele care ghidează activitatea UE. Ele sunt modificate periodic, de exemplu atunci când noi țări aderă la UE sau când se schimbă modul de funcționare al UE. Cel mai recent tratat este Tratatul de la Lisabona, care a fost semnat în capitala Portugaliei în anul 2007.

Aflați mai multe despre tratatele UE: europa.eu/!6c64nf

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene a intrat în vigoare odată cu Tratatul de la Lisabona. Ea stabilește drepturile și libertățile de care se bucură toate persoanele care locuiesc în UE, cum ar fi drepturile personale, economice și sociale. Pentru a reflecta societatea modernă, carta include drepturi fundamentale mai noi, cum ar fi protecția datelor și garanții privind bioetica. Carta include, de asemenea, dispoziții specifice privind drepturile persoanelor cu vârsta sub 18 ani, garantând faptul că drepturile copiilor fac parte din drepturile omului pe care UE și statele sale membre sunt obligate să le respecte și să le protejeze.

Aflați mai multe despre Carta drepturilor fundamentale a UE: fra.europa.eu/ro/eu-charter și Strategia UE privind drepturile copilului: ec.europa.eu/info/policies/justice-and-fundamental-rights/rights-child_ro

De la 6 la 27 de țări ale UE

UE este alcătuită din țări foarte diferite. Țara UE cu cea mai mare populație este Germania, care are în jur de 83 de milioane de locuitori, în timp ce țara cu cea mai mică populație, Malta, are 500 000 de locuitori. În UE, oamenii vorbesc limbi diferite utilizând unul dintre cele trei alfabete distincte (latin, grec și chirilic). Fiecare țară are tradiții, culturi, mâncăruri și festivaluri diferite.

Cum a început totul?

După cele două războaie mondiale distructive din prima jumătate a secolului XX (1914-1918 și 1939-1945), oamenii erau hotărâți să nu mai lase niciodată să se întâmple așa ceva.

Între 1945 și 1950, câțiva politicieni europeni, printre care Robert Schuman, Konrad Adenauer, Alcide De Gasperi și Winston Churchill, au început procesul de creare a Uniunii Europene în care trăim în prezent. Viziunea lor era de a uni țările europene din punct de vedere economic și politic, pentru a asigura pacea și prosperitatea pe termen lung.

La 9 mai 1950, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus gestionarea în comun a producției europene de cărbune și oțel. La momentul respectiv, acestea erau materiile prime utilizate pentru război: cărbunele ca resursă energetică, iar oțelul pentru arme și mașini. Prin punerea în comun a producției lor, nicio țară nu putea să se înarmeze în secret împotriva celorlalte. Ca urmare a acestei propuneri, a fost înființată Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului în 1952. Ea a fost fondată de șase țări învecinate (Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos) și a pus bazele UE pe care o cunoaștem astăzi.

Dezvoltarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului

Câțiva ani mai târziu, cele șase țări fondatoare au decis să își extindă cooperarea și la alte sectoare economice. Tratatul de la Roma, prin care s-a instituit Comunitatea Economică Europeană, a fost semnat în 1957 și a intrat în vigoare în 1958. Obiectivul său inițial a fost de a încuraja schimburile comerciale și consolidarea integrării economice între țările participante.

Noi membri

În 1973, au aderat la Comunitatea Economică Europeană Danemarca, Irlanda și Regatul Unit (*). La câțiva ani distanță, odată cu căderea regimurilor dictatoriale de dreapta în sudul Europei, trei țări au devenit eligibile pentru aderare. Prima dintre acestea a fost Grecia, care a aderat în 1981. Au urmat Portugalia și Spania, în 1986. În 1993, a fost creată Uniunea Europeană, iar Austria, Finlanda și Suedia au aderat doi ani mai târziu. Astfel, numărul de state membre ale UE a crescut la 15.

La scurt timp după încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, Europa a fost împărțită în est și vest de „cortina de fier” și a început Războiul Rece, care a durat 40 de ani. Zidul Berlinului a fost un simbol al acestei diviziuni, deoarece a împărțit orașul Berlin în două. După căderea comunismului în 1989, fostele țări comuniste din Europa Centrală și de Est au început un proces de democratizare și și-au depus candidatura pentru aderarea la UE.

În 2004, au aderat la UE opt țări din Europa Centrală și de Est: Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. În același an, au devenit membre și insulele mediteraneene Cipru și Malta. În 2007, au aderat Bulgaria și România, urmate de Croația în 2013.

Adăugarea de noi state membre ale UE a extins piața comună și a contribuit la menținerea păcii și prosperității în Europa. Orice membru nou trebuie să fie pregătit să semneze tratatele și să adopte întregul corp de legi al UE. Trebuie să respecte valorile UE, precum principiile democrației, statul de drept și respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Dincolo de frontierele sale, UE menține, de asemenea, relații strânse cu țările învecinate. Politica europeană de vecinătate sprijină securitatea, stabilitatea și prosperitatea țărilor din imediata vecinătate estică și sudică a UE. În plus, politica de extindere a UE vizează potențiali noi membri. Dincolo de regiunea „vecinătății”, relațiile de la nivel mondial ale UE se bazează, de obicei, pe acorduri comerciale, parteneriate și cooperare multilaterală.

Premiul Nobel pentru pace

UE a fost creată pentru a asigura pacea pe termen lung între membrii săi. De la înființarea sa, s-au redus considerabil conflictele interne violente și situațiile favorabile izbucnirii războiului între europeni. Ca recunoaștere a eforturilor sale de asigurare a păcii, a democrației și a respectării drepturilor omului în Europa și în întreaga lume, Uniunea Europeană a primit Premiul Nobel pentru pace în 2012. Aceasta a decis să doneze premiul în valoare de 930 000 EUR, la care s-au adăugat încă 930 000 EUR din partea UE, copiilor cărora li se refuză șansa de a crește în pace.