Sistemele de informații ale UE care sprijină controlul la frontiere constituie un instrument puternic, dar este necesar să se pună un accent mai mare pe caracterul complet și actual al datelor

Sinteză

Crearea spațiului Schengen a eliminat controalele la frontieră între țările participante, care numără 22 de state membre ale UE și alte patru țări europene. Eliminarea frontierelor interne sporește însă importanța unui control și a unei supravegheri eficace a frontierelor externe ale spațiului Schengen. Controlul frontierelor externe prezintă un interes deosebit pentru cetățenii Uniunii și pentru alte părți interesate.

Pentru a ajuta polițiștii de frontieră să controleze frontierele externe ale spațiului Schengen, UE a instituit următoarele sisteme de informații sau cadre comune pentru schimbul de informații: Sistemul de informații Schengen (SIS II), Sistemul de informații privind vizele (VIS) și Eurodac (baza de date dactiloscopice ale solicitanților de azil utilizată de UE – sistem pentru compararea amprentelor digitale). În plus, Sistemul european de supraveghere a frontierelor (Eurosur) și sistemele de registru cu numele pasagerilor (PNR) oferă sprijin suplimentar autorităților de frontieră.

Pentru instituirea și întreținerea acestor sisteme au fost necesare investiții substanțiale, atât din partea UE, cât și din partea statelor participante la Schengen. Pe baza informațiilor disponibile, Curtea estimează că bugetul UE a pus la dispoziție peste 600 de milioane de euro pentru instituirea acestor sisteme. Având în vedere presiunile tot mai mari la frontierele externe ale UE, cauzate de situațiile recente în materie de securitate și de migrație, auditul efectuat de Curte a vizat să identifice, la nivelul concepției și al utilizării acestor sisteme, acele aspecte care pot ajuta polițiștii de frontieră să își desfășoare activitatea în mod mai eficient. În plus, observațiile și recomandările formulate de Curte pot contribui la orientarea finanțării UE care va fi pusă la dispoziție în următorul cadru financiar multianual în sprijinul acestor sisteme.

Principala întrebare de audit a Curții a fost: „Principalele sisteme de informații ale UE pentru securitate internă sprijină în mod eficient controalele la frontiere?”. Curtea concluzionează că polițiștii de frontieră utilizează și se bazează tot mai mult pe aceste sisteme atunci când efectuează controale la frontiere. Cu toate acestea, în prezent, unele date nu sunt incluse în sisteme, în timp ce alte date fie nu sunt complete, fie nu sunt introduse în timp util. Acest lucru reduce eficiența unor controale la frontiere.

Curtea a constatat că sistemele sunt, în general, concepute în mod adecvat pentru a facilita controalele la frontiere și că statele membre (Finlanda, Franța, Italia, Luxemburg și Polonia) pe care le-a vizitat respectau, în general, cadrul juridic aplicabil. Totuși, componentele naționale din anumite țări ale sistemelor SIS II și VIS facilitează verificări mai eficiente la frontiere decât componentele altor țări.

Au existat întârzieri mari în implementarea soluțiilor informatice pentru Eurosur și PNR, atât la nivelul UE, cât și la nivel național. Aceste întârzieri au împiedicat polițiștii de frontieră și alte autorități să beneficieze de avantajele preconizate ale sistemelor respective.

Mecanismul de evaluare Schengen joacă un rol important în securizarea frontierelor externe ale UE. Evaluările sunt, în general, riguroase și metodice și abordează aspecte-cheie ale sistemelor. Cu toate acestea, durează mult timp până când statele membre remediază deficiențele identificate. La rădăcina acestei probleme se află lipsa de termene obligatorii pentru adoptarea rapoartelor de evaluare și pentru punerea în aplicare a acțiunilor corective.

Deși statele membre utilizează tot mai mult sistemele de informații, această utilizare ar putea fi mai sistematică. Curtea a efectuat un sondaj în rândul polițiștilor de frontieră și a constatat că peste jumătate dintre aceștia au permis, la un moment dat, anumitor persoane să treacă frontiera fără să consulte sistemele. În plus, Curtea a observat o discrepanță între numărul de vize acordate și numărul de vize verificate.

Polițiștii de frontieră utilizează datele din sisteme drept bază pentru luarea unor decizii care afectează siguranța cetățenilor europeni. Prin urmare, calitatea acestor date este extrem de importantă. Conform legislației UE, responsabilitatea pentru calitatea datelor revine statelor membre. Curtea a constatat că în actele juridice care reglementează sistemele europene de informații se face trimitere doar într-o mică măsură la controlul calității datelor. Deși eu-LISA efectuează lunar verificări automate ale calității datelor din SIS II, rezultatele sunt puse doar la dispoziția statelor membre în cauză și nu este posibil, așadar, ca agenția sau Comisia să evalueze progresele pe care le-a înregistrat fiecare țară în ceea ce privește remedierea problemelor de calitate a datelor. Nici eu-LISA, nici Comisia nu au nicio competență coercitivă care să le permită să oblige statele membre să corecteze problemele de calitate a datelor în timp util.

Polițiștii de frontieră nu primesc întotdeauna date actuale și complete din sistemele de informații. De exemplu, atunci când polițiștii de frontieră verifică un nume în SIS II, ei pot primi sute de rezultate (de cele mai multe ori, fals pozitive), pe care sunt obligați prin lege să le verifice manual. Acest lucru nu numai că scade eficiența controalelor la frontiere, ci și crește riscul de a se omite rezultatele pozitive reale. Înregistrările incomplete din SIS II afectează, de asemenea, alte sisteme legate de acesta.

Cu excepția Eurodac, în general nu există termene obligatorii pentru introducerea datelor. De exemplu, Eurosur are scopul de a furniza informații în timp real cu privire la situația la frontiere. Or, deși unele dintre țările vizate de auditul efectuat de Curte introduc, într-adevăr, informații în Eurosur în timp real, altele le introduc doar o dată pe săptămână. De la intrarea în funcțiune a Eurodac în 2003, nu a existat niciun an în care toate statele membre să fi transmis informațiile necesare la timp. Transmiterea cu întârziere poate conduce la desemnarea incorectă a unei anumite țări ca fiind responsabilă de prelucrarea cererilor de azil.

Curtea adresează Comisiei următoarele recomandări:

• să încurajeze utilizarea mediilor de formare pentru SIS II și VIS;
• să accelereze corectarea deficiențelor depistate în timpul evaluărilor Schengen;
• să analizeze discrepanțele din verificarea vizelor;
• să îmbunătățească procedurile de control al calității datelor;
• să reducă întârzierile în ceea ce privește introducerea datelor.

Introducere

Spațiul Schengen

Crearea spațiului Schengen, care, în prezent, cuprinde 26 de state participante (a se vedea figura 1), a permis tuturor călătorilor să treacă frontiere interne fără să fie supuși controalelor la frontiere. Pe lângă eliminarea acestor controale, țările participante au căzut de acord asupra unei politici comune în domeniul vizelor și au formalizat cooperarea polițienească și judiciară.

Sursa: Parlamentul European.

Două treimi din cetățenii Uniunii consideră că spațiul Schengen este una dintre principalele realizări ale UE. Totuși, aproximativ 70 % se așteaptă ca UE să depună mai multe eforturi pentru a-și proteja frontierele externe¹.

Sistemele de informații utilizate pentru a controla frontierele externe ale spațiului Schengen

Pentru eliminarea frontierelor interne, sunt necesare un control și o supraveghere eficace ale frontierelor externe, pentru a preveni criminalitatea și terorismul și pentru a controla migrația. Pentru a ajuta polițiștii de frontieră să controleze frontierele externe ale spațiului Schengen, UE a instituit o serie de sisteme de informații sau cadre comune pentru schimbul de informații. Sistemele utilizate cel mai frecvent sunt: Sistemul de informații Schengen (SIS II), Sistemul de informații privind vizele (VIS), Eurodac (baza de date dactiloscopice ale solicitanților de azil utilizată de UE – sistem pentru compararea amprentelor digitale), Sistemul european de supraveghere a frontierelor (Eurosur) și sistemele de registru cu numele pasagerilor (PNR) (a se vedea figura 2). În plus, UE dezvoltă alte două sisteme de informații, relevante pentru securitatea frontierelor: Sistemul de intrare/ieșire și Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile, care ar trebui să devină funcționale în 2020 și, respectiv, în 2021.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană.

Polițiștii de frontieră din statele Schengen utilizează SIS II, VIS și Eurodac pentru a verifica persoanele fizice la punctele de trecere a frontierei. Eurosur și PNR se utilizează pentru a se obține informații cu privire la evenimente care se produc la frontierele externe ale UE și dincolo de acestea și cu privire la pasagerii zborurilor care sosesc la frontiere. Aceste sisteme contribuie la anticiparea unor evenimente care pot prezenta relevanță pentru securitatea frontierelor. Figura 3 ilustrează modul în care polițiștii de frontieră ar trebui să utilizeze aceste sisteme în timpul controalelor la frontiere, în anexă fiind furnizată o descriere mai detaliată, inclusiv sistemele de informații care sunt disponibile în fiecare țară.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană.

Sistemele sunt utilizate, de asemenea, de diferite autorități naționale de aplicare a legii, precum și de autoritățile vamale, de autoritățile responsabile în domeniul vizelor și de autoritățile judiciare. Aceste autorități sunt, totodată, responsabile de introducerea datelor relevante în sistemele respective. În cazul PNR, informațiile sunt furnizate de către companiile aeriene.

Polițiștii de frontieră (și alte autorități) care utilizează sistemele în statele membre au acces la sistemele centrale ale UE prin intermediul propriilor sisteme naționale, care sunt dezvoltate special în acest scop. Legiuitorii UE au stabilit în legislația UE² cerințe minime pentru punerea în aplicare a acestor sisteme naționale de informații.

La nivelul UE, Comisia Europeană, mai precis Direcția Generală Migrație și Afaceri Interne (DG HOME), deține responsabilitatea generală pentru elaborarea și finanțarea sistemelor de informații, cu excepția PNR, care nu are o componentă centrală la nivelul UE (dar care poate beneficia de finanțare din partea UE). Din 2012, Comisia a încredințat sarcinile de stocare a datelor și de întreținere a sistemelor SIS II, Eurodac și VIS Agenției Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție („eu-LISA”). În ceea ce privește Eurosur, acest sistem este gestionat de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, cunoscută și sub numele de Frontex, și de statele membre.

Pe baza informațiilor disponibile, Curtea estimează că bugetul UE a pus la dispoziție peste 600 de milioane de euro³ pentru a acoperi costul instituirii componentelor la nivelul UE pentru sistemele vizate de auditul efectuat de Curte. Costul anual total de funcționare a sistemelor s-a ridicat la aproximativ 61,5 milioane de euro⁴. În plus, statele membre contribuie, din bugetele proprii, la costul de dezvoltare și de întreținere a sistemelor naționale. Deși nu sunt întotdeauna disponibile informații cu privire la cheltuielile efectuate de statele membre pentru sistemele lor naționale, există indicii că aceste sume sunt semnificative. De exemplu, statele membre au cheltuit aproximativ 235 de milioane de euro pentru instituirea SIS II, pe lângă suma de 95 de milioane de euro vărsată de la bugetul UE⁵.

Sfera și abordarea auditului

UE depune în permanență eforturi pentru a îmbunătăți securitatea frontierelor UE, care reprezintă un subiect important pentru cetățenii Uniunii. Având în vedere presiunile tot mai mari la frontierele externe ale UE, cauzate de situațiile recente în materie de securitate și de migrație, auditul efectuat de Curte a vizat să identifice, la nivelul concepției și al utilizării acestor sisteme, acele aspecte care pot ajuta polițiștii de frontieră să își desfășoare activitatea în mod mai eficient. În plus, observațiile și recomandările formulate de Curte pot contribui la orientarea finanțării UE care va fi pusă la dispoziție în următorul cadru financiar multianual în sprijinul acestor sisteme.

Întrebarea principală de audit a fost următoarea:

• Principalele sisteme de informații ale UE pentru securitate internă sprijină în mod eficient controlul la frontiere?

Pentru a răspunde la întrebarea principală de audit, Curtea a căutat să obțină răspunsuri la următoarele întrebări secundare:

• Sistemele de informații ale UE pentru securitate internă sunt concepute în mod adecvat pentru a facilita un control eficient la frontiere?
• Sistemele de informații ale UE pentru securitate internă pun la dispoziția polițiștilor de frontieră informații relevante, actualizate și complete în timpul controalelor la frontiere?

Auditul efectuat de Curte a vizat următoarele cinci sisteme: Sistemul de informații Schengen (SIS II), Sistemul de informații privind vizele (VIS), Eurodac (baza de date dactiloscopice ale solicitanților de azil utilizată de UE – sistem pentru compararea amprentelor digitale), Sistemul european de supraveghere a frontierelor (Eurosur) și sistemele de registru cu numele pasagerilor (PNR).

Curtea a evaluat în ce măsură sistemele (atât componentele naționale, cât și cele centrale ale sistemelor UE) au permis polițiștilor de frontieră și altor agenți să verifice persoanele fizice care intră în spațiul Schengen la punctele autorizate de trecere a frontierei⁶. Acestea includ punctele de trecere a frontierei terestre, porturile maritime și aeroporturile (care, în cazul unora dintre statele membre, constituie singurele frontiere externe ale UE).

Curtea a examinat și a analizat documentele strategice, evaluările și statisticile referitoare la cele cinci sisteme vizate de auditul său, precum și diferite documente referitoare la implementarea lor atât la nivel național, cât și la nivelul UE. În plus, Curtea a vizitat o serie de puncte de trecere a frontierei și a desfășurat interviuri cu autorități de frontieră din Finlanda, Franța, Italia, Luxemburg și Polonia. Totodată, Curtea a desfășurat interviuri cu personalul din cadrul DG HOME, al Frontex și al eu-LISA.

Curtea a efectuat, de asemenea, un sondaj în rândul polițiștilor de frontieră din cele 28 de state membre ale UE și din patru state asociate spațiului Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția), pentru a obține opiniile acestora în calitate de utilizatori ai sistemelor. Au fost primite 951 de răspunsuri.

Observații

Modul în care sunt concepute sistemele de informații facilitează un control eficient la frontiere, însă soluționarea deficiențelor necesită mult timp

Curtea a evaluat dacă statele Schengen pe care le-a vizitat instituiseră sistemele de informații în conformitate cu cerințele și în termenele impuse de legislația relevantă a UE. De asemenea, Curtea a examinat mecanismul de evaluare Schengen și măsura în care statele Schengen utilizaseră finanțarea disponibilă din partea UE pentru a crea și a-și îmbunătăți sistemele naționale.

Sistemele de informații erau, în general, conforme cu cerințele UE, însă nu funcționau toate cu aceeași eficiență

Deși fiecare stat Schengen are responsabilitatea exclusivă pentru protejarea propriilor frontiere, o cooperare eficace între țări pentru protejarea spațiului necesită un anumit nivel de armonizare a controalelor la frontiere. Cerințele minime de guvernanță contribuie la asigurarea consecvenței și a calității controalelor la frontiere, precum și a datelor introduse în sistemele de informații.

Fiecare stat Schengen trebuie să își instituie propriile sisteme naționale complementare, care să fie conectate la sistemele centrale ale UE. Toate statele Schengen vizitate de Curte au făcut acest lucru, în conformitate cu cerințele definite în legislația relevantă. Curtea a constatat însă că, deși toate sistemele îndeplineau cerințele comune minime, nu toate sistemele naționale erau la fel de eficiente. La următoarele puncte sunt prezentate câteva exemple în acest sens.

Sistemele naționale ale unor țări nu pun la dispoziție toate funcțiile oferite de sistemele centrale ale UE, ceea ce reduce eficiența controalelor la frontiere. De exemplu, sistemul central SIS II oferă opțiunea de a stoca și de a verifica amprente digitale. Acest lucru este important, deoarece nu este posibilă întotdeauna identificarea cu certitudine a unei persoane pe baza datelor de bază cu caracter personal, cum ar fi numele sau data nașterii. Aceste date pot fi falsificate sau o persoană poate refuza să le furnizeze. Amprentele digitale fac posibilă identificarea unei persoane cu un grad mult mai mare de certitudine. Cu toate acestea, opțiunea de a efectua căutări biometrice pe baza amprentelor digitale stocate în SIS nu este încă disponibilă în sistemele naționale ale tuturor statelor Schengen, deoarece unele dintre acestea au nevoie de mai mult timp decât altele pentru a implementa soluțiile tehnice necesare. Atunci când identificarea pe baza amprentelor digitale a devenit disponibilă la nivel central, doar 10 state Schengen au confirmat că aveau capacitatea de a o utiliza.

Polițiștii de frontieră care verifică o viză sau un pașaport primesc, uneori, mesaje de eroare din partea sistemelor. Acestea pot avea mai multe cauze, cum ar fi calitatea insuficientă a amprentelor digitale, probleme de conectivitate sau probleme de citire a vizei. În timp ce sistemele centrale ale UE indică, de obicei, natura erorii, unele sisteme naționale, cum ar fi cel al Luxemburgului și cel al Finlandei, doar semnalează faptul că s-a produs o eroare, fără să ofere un diagnostic. Acest lucru înseamnă că polițiștii de frontieră trebuie să investigheze cauza erorii și, eventual, să supună pasagerul unei verificări suplimentare (cunoscută ca „verificare în linia a doua”), întârziind astfel controalele pe care trebuie să le efectueze și călătoria pasagerului.

În cazul SIS II, statele Schengen pot fie să acceseze baza de date centrală și să transmită interogări către aceasta, fie să își creeze propriile copii naționale în acest scop. Deși majoritatea statelor apelează la copii naționale proprii, unele state (Danemarca, Finlanda, Liechtenstein, Norvegia și Slovenia) se conectează direct la baza de date europeană. Atunci când statele Schengen utilizează copii naționale ale SIS II, acestea trebuie să fie sincronizate în permanență cu baza de date centrală europeană, pentru a asigura faptul că controalele la frontiere se bazează pe informațiile cele mai actuale. Cu toate acestea, în cazul a două dintre țările incluse în eșantionul Curții (Polonia și Franța), evaluările au indicat discrepanțe între înregistrările din copiile naționale și cele din baza de date centrală.

De asemenea, Curtea a constatat că anumite constrângeri juridice la nivel de stat membru (normele privind protecția datelor și privind securitatea națională) împiedică partajarea eficientă a resurselor umane. În practică, polițiștilor de frontieră care vizitează o altă țară Schengen (de exemplu, pentru a acorda asistență la controalele intensificate în timpul crizei migrației în Grecia și în Italia) nu le este permis să utilizeze sistemele naționale ale țării în cauză. În principiu, aceștia nu pot să efectueze controale în mod independent, ci pot doar să acorde asistență polițiștilor de frontieră de la nivel național. Deși pot avea o anumită utilitate în ceea ce privește verificarea în linia a doua (de exemplu, un stat Schengen ar putea să utilizeze un expert pentru documente falsificate din alt stat Schengen), ei pot să acorde doar un ajutor limitat în timpul controlului documentelor la punctele de trecere a frontierei (în cadrul verificării în prima linie). O altă barieră constă în dificultățile de natură lingvistică pe care le presupune desfășurarea activității într-un alt stat Schengen.

Beneficiile pe care le pot obține polițiștii de frontieră de pe urma utilizării sistemelor depinde de cât de bine sunt formați aceștia pentru a le utiliza. Curtea a constatat că, în statele membre pe care le-a vizitat, nu era implementat la nivel național niciun mediu de formare pentru SIS II și pentru VIS, astfel încât polițiștii de frontieră trebuiau să exerseze pe aceste sisteme „în timp real” și nu într-un mediu „sigur”, în care ar putea să testeze caracteristici și scenarii cu care nu se confruntă în mod frecvent la locul de muncă (de exemplu, un rezultat pozitiv care identifică la punctul de trecere a frontierei un terorist suspectat sau un minor raportat ca dispărut).

Din cauza întârzierilor în implementarea Eurosur și a PNR, nu a fost posibil pentru autoritățile de frontieră să facă schimb de informații importante

În cazul Eurosur și al PNR, modalitățile de implementare au fost diferite față de sistemele dezvoltate și gestionate de eu-LISA. Din diverse motive, implementarea ambelor sisteme a fost afectată de nerespectarea unora dintre termene și de întârzieri. În consecință, informații importante pe care aceste sisteme erau menite să le furnizeze nu au fost disponibile timp de mai multe luni.

Eurosur a fost dezvoltat de Frontex (componenta europeană) și de statele membre (componentele naționale). Interfața sa cu utilizatorul final este aceeași pentru toate autoritățile naționale participante. Sistemul este menit să consolideze cooperarea dintre Frontex și statele membre ale UE, pentru a îmbunătăți conștientizarea de către aceste state a situației de la frontierele externe ale UE, precum și capacitatea lor de reacție la această situație. Statele membre ar trebui să contribuie cu informații cu privire la situația de la frontierele lor (cunoscută ca „tablou situațional național”, care prezintă informații privind trecerile neautorizate ale frontierei, criminalitatea transfrontalieră, situațiile de criză și alte evenimente care sunt relevante pentru controlul frontierelor externe) cu scopul de a face schimb de informații și de a obține o imagine a situației la nivel european. Acest lucru prezintă utilitate, de exemplu, pentru prioritizarea mobilizării polițiștilor de frontieră sau pentru depistarea vehiculelor/navelor suspecte.

Întârzierile referitoare la Eurosur au fost legate de crearea centrelor naționale de coordonare (CNC). Aceste centre coordonează schimbul de informații între toate autoritățile responsabile de supravegherea frontierelor externe. Regulamentul Eurosur impunea statelor membre să își înființeze centrele naționale de coordonare până în decembrie 2014. O evaluare efectuată aproape patru ani mai târziu a constatat însă că mai multe state membre încă nu respectau cerințele pe deplin⁷. În plus, doar jumătate din statele membre făceau schimb de informații facultative cu privire la mobilizarea resurselor lor de supraveghere și de informații suplimentare provenite din tablourile lor situaționale naționale.

Implementarea Eurosur înregistra întârzieri și la nivelul UE. Frontex a obținut certificarea de securitate necesară pentru rețeaua sa abia la sfârșitul anului 2017 – adică la trei ani după intrarea în vigoare a legislației. În absența acestei certificări, schimbul de informații clasificate nu era posibil prin rețeaua Eurosur. Întârzierile în implementarea Eurosur au făcut ca tabloul situațional de la nivelul UE să fie incomplet, ceea ce a împiedicat cooperarea între statele membre.

PNR nu este încă pe deplin funcțional. Spre deosebire de celelalte sisteme, acesta a fost instituit prin intermediul unei directive și nu al unui regulament. În consecință, a rămas la latitudinea statelor membre să își creeze în mod separat propriile sisteme PNR, fără nicio platformă comună europeană. Decizia în favoarea implementării descentralizate a fost determinată, în principal, de lipsa unui consens cu privire la protejarea, stocarea și divulgarea datelor cu caracter personal.

Numeroase state membre nu au implementat PNR în timp util. 14 state membre nu au pus în aplicare la timp normele privind datele din registrul cu numele pasagerilor⁸. Aceste state ar fi trebuit să respecte directiva⁹ până la 25 mai 2018. Cu toate acestea, până la sfârșitul lunii martie 2019, la 10 luni după expirarea termenului, Spania, Țările de Jos și Finlanda încă nu notificaseră Comisiei nicio măsură adoptată la nivel național pentru implementarea PNR¹⁰.

PNR prevede transmiterea datelor pasagerilor de pe toate zborurile către și dinspre spațiul Schengen. Până la data auditului efectuat de Curte, niciunul dintre statele membre vizitate, cu excepția Luxemburgului, nu încheiase acorduri în acest scop cu toate companiile aeriene relevante.

PNR a fost conceput ca un instrument important de prevenire, depistare și investigare a terorismului și a altor forme de infracțiuni grave. Compararea datelor din PNR cu informații conținute în baze de date privind securitatea permite autorităților relevante să depisteze persoanele periculoase. Deoarece unele sisteme PNR nu au fost încă create, autoritățile de frontieră din țările respective sunt private de informații prealabile cu privire la eventuale persoane cu grad ridicat de risc care le trec frontierele.

Deoarece PNR colectează doar datele de identificare și de călătorie ale pasagerilor, este nevoie de alte baze de date pentru a se verifica dacă un anumit pasager reprezintă o amenințare la adresa securității. Majoritatea statelor membre utilizează SIS II în acest scop. Regulamentul permite însă interpretări diferite. De exemplu, Franța a interpretat Regulamentul privind SIS II într-un mod care nu îi permite să utilizeze interogări ale sistemului SIS II pentru listele de pasageri. În practică, acest lucru înseamnă că, atunci când verifică listele de pasageri pentru a identifica teroriști suspectați, Franța utilizează doar informații din bazele sale de date naționale. Dacă există o alertă în SIS II cu privire la un suspect și acel suspect este cunoscut de alte autorități europene, dar nu de autoritățile franceze, persoana respectivă nu va fi detectată în urma verificării PNR de către autoritățile franceze.

Evaluările Schengen vizează controalele naționale la frontiere, însă soluționarea deficiențelor necesită mult timp

Din 2013, statelor Schengen și Comisiei le revine în comun răspunderea pentru punerea în aplicare a mecanismului de monitorizare și evaluare prevăzut în normele privind spațiul Schengen („acquis-ul Schengen”). Mecanismul are scopul de a asigura faptul că statele Schengen aplică normele Schengen în mod eficace, consecvent și transparent. Curtea a examinat dacă obiectivul mecanismului este îndeplinit.

Programul de evaluare multianual actual a fost stabilit în 2014 pentru perioada 2015‑2019 și acoperă toate cele 26 de țări Schengen. Fiecare țară este evaluată o singură dată în cursul perioadei de cinci ani.

Caseta 1 descrie o vizită de evaluare standard. Membrii echipei de evaluare sunt desemnați de către statele Schengen, pe baza unei proceduri de desemnare organizate de Comisie (pentru fiecare evaluare se organizează o procedură de desemnare separată, statele Schengen având un termen de două săptămâni pentru a desemna evaluatorii). Evaluatorii din cadrul eu-LISA pot să participe la aceste vizite, însă nu participă cu regularitate la vizitele respective. Costul evaluărilor Schengen este relativ scăzut în comparație cu cheltuielile pentru sistemele de informații. Pentru perioada 2014‑2018, Comisia a alocat 11,9 milioane de euro pentru evaluările Schengen. Programul multianual actual a fost pus în aplicare conform planificării, prin intermediul unor programe anuale de evaluare.

Curtea a examinat evaluările Schengen ale țărilor pe care le-a vizitat în cursul auditului său și a constatat că evaluările au fost riguroase și metodice și că au abordat aspectele-cheie ale sistemelor. Aceste evaluări au furnizat o serie detaliată de recomandări operaționale și de recomandări specifice cu privire la îmbunătățirea sistemelor de informații. Cu toate acestea, remedierea deficiențelor identificate poate dura câțiva ani.

Proiectul de raport de evaluare este finalizat la șase săptămâni după misiunea de evaluare, însă adoptarea raportului de către Comisie și adoptarea recomandărilor de către Consiliu mai poate dura încă un an. Această adoptare implică numeroase proceduri de consultare cu statul Schengen în cauză și cu Comisia. Pentru aceste consultări nu există termene convenite.

După adoptarea recomandărilor de către Consiliu, statele Schengen în cauză au la dispoziție trei luni pentru a prezenta un plan de acțiune în vederea punerii în aplicare a recomandărilor respective. Acest plan de acțiune trebuie să fie examinat și aprobat de Comisie și de echipa de evaluare.

Nu există niciun termen pentru punerea în aplicare a planurilor de acțiune, deși statele Schengen trebuie să înceapă să raporteze cu privire la punerea lor în aplicare la șase luni după aprobarea planului. Aceasta înseamnă că, de la data depistării unei deficiențe, pot trece aproape doi ani până când un stat Schengen începe să raporteze cu privire la acțiunile corective pe care le-a întreprins. Figura 4 ilustrează procedura în urma unei vizite de evaluare.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană.

Până în prezent, niciun stat Schengen nu a făcut încă obiectul unei a doua vizite de evaluare în cadrul actualului ciclu de evaluare. Comisia se bazează pe raportarea realizată de către statele Schengen înseși cu privire la modul în care au pus în aplicare planul de acțiune convenit. Prin urmare, există riscul ca unele deficiențe să rămână neremediate până la următoarea rundă de evaluări care au loc cinci ani mai târziu. Apoi, ar putea fi nevoie de alți doi ani până când autoritățile din țara respectivă vor pune în aplicare acțiunile corective.

Comisia poate să sugereze vizite de urmărire a situației în cazul în care un stat Schengen nu își pune în aplicare planul de acțiune, dar nu există niciun alt mecanism pentru a impune punerea în aplicare. În teorie, dacă într-un stat Schengen sunt identificate deficiențe grave persistente în domeniul gestionării frontierei externe, Consiliul poate, pe baza unei propuneri din partea Comisiei, să recomande ca țara în cauză să reintroducă controalele la frontierele sale cu alte state Schengen.

Conform regulamentului din 2013 privind mecanismul de evaluare Schengen¹¹, Comisia trebuie să raporteze anual Parlamentului și Consiliului cu privire la evaluările efectuate, la recomandările formulate și la stadiul măsurilor de remediere. Până acum, Comisia nu a prezentat un astfel de raport.

Cu excepția Finlandei, al cărei raport de evaluare nu fusese finalizat până la data auditului, toate statele Schengen vizitate de Curte fuseseră supuse evaluării. Curtea a monitorizat progresele înregistrate de către acestea în ceea ce privește punerea în aplicare a planurilor lor de acțiune și a constatat că ratele de punere în aplicare variau de la o țară la alta. Conform probelor furnizate, Polonia pusese în aplicare 79 % din recomandările sale la doi ani de la vizita de evaluare, Franța pusese în aplicare 87 % din recomandări la patru ani de la vizita de evaluare și Luxemburg, care a fost evaluat în 2018, a pus în aplicare 92 % din recomandări. Probele referitoare la Italia sugerau că, la doi ani de la vizita de evaluare, țara era în curs de a pune în aplicare 15 % din recomandările care i-au fost adresate.

Statele membre ale UE utilizează doar în măsură limitată finanțarea UE disponibilă pentru îmbunătățirea sistemelor de informații pentru controlul la frontiere

Principalul instrument al UE pentru a sprijini controlul la frontiere este Fondul pentru securitate internă (FSI), cu o alocare inițială de 3,8 miliarde de euro pentru perioada 2014‑2020. Acesta cuprinde:

• Componenta frontiere și vize a FSI (FSI – frontiere și vize) (2,76 miliarde de euro), care acordă sprijin pentru gestionarea frontierelor externe și pentru politica comună în domeniul vizelor. Toate statele membre ale UE, cu excepția Irlandei și a Regatului Unit, participă la punerea în aplicare a instrumentului FSI – frontiere și vize. Cele patru țări asociate spațiului Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția) participă și ele la acest instrument;
• Componenta de cooperare polițienească a FSI (FSI – poliție) (1,04 miliarde de euro), care acordă sprijin financiar pentru cooperarea polițienească și pentru prevenirea și combaterea criminalității, inclusiv a introducerii ilegale de migranți. Toate statele membre ale UE, cu excepția Danemarcei și a Regatului Unit, participă la punerea în aplicare a instrumentului FSI – poliție.

Majoritatea statelor membre nu au raportat cheltuieli semnificative până în 2017. Deoarece cheltuielile au început să fie efectuate târziu, statele membre au fost lente în ceea ce privește utilizarea fondurilor. Potrivit Comisiei, această situație se explică în principal prin procedurile de achiziții greoaie care sunt implicate. Statele membre vizate de audit au atras, de asemenea, atenția asupra sarcinii administrative suplimentare implicate. De exemplu, acestea au observat că chiar și o creștere mică a sumei alocate unui program național antrenează o revizuire completă a programului respectiv.

Țările vizate de auditul efectuat de Curte au alocat între 3 % și 29 % din alocările lor din Fondul pentru securitate internă (61,2 milioane de euro) pentru cele cinci sisteme auditate (a se vedea figura 5). Din această sumă, țările au alocat 43 % (26,5 milioane de euro) pentru proiectele de întreținere și 57 % (34,7 milioane de euro) pentru proiectele de extindere. Aceste fonduri au fost utilizate, în principal, pentru întreținerea sistemelor SIS II și VIS și pentru extinderea sistemelor Eurosur și PNR.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza datelor furnizate de Comisia Europeană.

Polițiștii de frontieră nu primesc întotdeauna date complete din partea sistemelor, lucru care le subminează eficiența controalelor

Curtea a evaluat măsura în care statele membre fac schimb de informații relevante, actuale și complete prin intermediul sistemelor de informații vizate de audit. Curtea a analizat statisticile disponibile pentru a evalua măsura în care țările Schengen utilizează sistemele pentru controalele lor la frontiere și pentru schimbul de informații. În plus, Curtea a examinat dacă aceste țări introduceau cu promptitudine date complete.

Statele membre utilizează tot mai mult sistemele pentru a face schimb de informații, însă verificările ar putea fi mai sistematice

Din momentul în care persoanele se prezintă la un punct de trecere a frontierei către spațiul Schengen, polițiștii de frontieră au nevoie de sistemele europene de informații pentru a-i ajuta să confirme identitatea persoanei în cauză și să verifice dacă aceasta este autorizată să intre în spațiul Schengen.

SIS II

Orice stat Schengen care deține informații despre o persoană care trebuie să fie interceptată la frontieră (așa cum prevede legislația aplicabilă) ar trebui să creeze o alertă în SIS II. Acest lucru permite polițiștilor de frontieră din orice țară participantă să acționeze în consecință atunci când întâlnesc persoana respectivă în cursul controalelor la frontiere (a se vedea caseta 2).

Curtea a constatat că, în perioada 2013‑2017, aproape că s-a triplat numărul de rezultate pozitive referitoare la persoane și obiecte căutate pe baza alertelor care își aveau originea în alte țări (a se vedea figura 6).

Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza datelor furnizate de eu-LISA.

Creșterea numărului de rezultate pozitive este în concordanță cu creșterea constantă a numărului de alerte din SIS II, de la aproximativ 50 de milioane în 2013 la peste 76 de milioane în 2017. Majoritatea alertelor (76 %) se referă la documente pierdute sau furate.

Potrivit datelor Eurostat¹², numărul de resortisanți ai țărilor terțe cărora li s-a refuzat intrarea la frontierele externe a variat de la valoarea cea mai scăzută de 440 000 în 2017 la valoarea cea mai ridicată de aproximativ 500 000 în 2009. Sistemele de informații oferă sprijinul necesar pentru identificarea motivelor de refuz invocate cel mai frecvent. Cu toate acestea, statele Schengen nu specifică sau nu înregistrează întotdeauna motivul pentru care o persoană a fost refuzată la frontiera externă.

Așa cum s-a indicat mai sus, numărul de interogări transmise sistemelor de informații crește în mod constant. Autoritățile naționale au afirmat, în timpul interviurilor de audit, că verifică fiecare persoană ce încearcă să treacă frontiera externă. Sondajul efectuat de Curte a revelat însă că mai mult de jumătate din polițiștii de frontieră s-au aflat în situația de a fi nevoiți să decidă dacă să lase o persoană să treacă fără să consulte sistemele.

Sursa: Sondajul efectuat de Curtea de Conturi Europeană.

Utilizarea sistemelor de informații depinde, de asemenea, de mediul extern în care sunt efectuate controalele. Unele tipuri de trecere a frontierei sunt mai dificile decât altele. De exemplu, controalele efectuate la bordul navelor prezintă adesea probleme de conectivitate. În timpul vizitelor desfășurate de Curte în două țări, Curtea a observat astfel de probleme care împiedicau efectuarea unor controale complete la frontiere. Efectuarea verificărilor la bordul trenurilor aflate în mișcare prezintă provocări tehnice similare.

Eurodac

Un alt exemplu de sporire a schimbului de date între statele Schengen este prin sistemul Eurodac, care le permite să înregistreze, prin prelevarea amprentelor digitale, solicitanții de azil și persoanele care încearcă să treacă frontiera în mod neregulamentar. Din 2003, există un acord¹³ între statele membre ale UE potrivit căruia cererile de azil ar trebui să fie prelucrate în țara în care solicitantul își declară pentru prima dată intenția de a solicita azil. Ori de câte ori o administrație națională compară amprentele digitale ale unei persoane cu cele înregistrate în Eurodac, se returnează un rezultat pozitiv dacă persoana în cauză a solicitat anterior azil în alt stat membru al UE. În acest caz, persoana ar trebui să fie returnată în țara respectivă.

Numărul de cereri de azil prezentate de persoane care au depus deja o cerere de azil în alt stat membru a crescut semnificativ până în 2016, când criza migrației a atins punctul culminant. Majoritatea solicitanților au încercat să solicite azil în Franța sau în Germania, după ce sosiseră inițial în alt stat membru al UE, astfel cum se ilustrează în figura 8.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza datelor furnizate de eu-LISA.

Registrul cu numele pasagerilor

PNR este un sistem nou. Deși statele membre au la dispoziție un temei juridic comun pentru punerea lui în aplicare, capacitatea acestora de a utiliza sistemul pentru a face schimb de informații rămâne limitată, astfel cum se explică la punctul 28.

Eurosur

Modul în care este utilizat Eurosur variază foarte mult între statele membre. În perioada 2013‑2017, în Eurosur au fost înregistrate peste 140 000 de incidente. Totuși, numeroase țări participante nu au înregistrat un număr semnificativ de incidente¹⁴. Austria, Belgia, Cipru, Republica Cehă, Germania, Danemarca, Franța, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Portugalia, Suedia și Slovenia au înregistrat fiecare sub 5 000 de incidente, în timp ce Ungaria, cea mai activă țară, a înregistrat peste 25 000. Tipul de informații de care statele membre fac schimb variază, de asemenea. Statele membre pot opta să introducă numai informații obligatorii (de exemplu, date referitoare la migrația neregulamentară și la criminalitatea transfrontalieră și informații obținute din supravegherea frontierelor terestre și maritime) sau informații suplimentare extinse, cum ar fi informații privind măsurile juridice sau administrative ulterioare interceptării și informații privind frontierele aeriene și controalele la punctele de trecere a frontierei. De exemplu, Finlanda a optat să pună la dispoziție toate informațiile din tabloul său situațional național, atât obligatorii, cât și opționale, în timp ce Polonia și Franța introduc numai informații obligatorii.

VIS

Statele Schengen dispun de o politică comună în domeniul vizelor. Ele pot să acorde vize comune de scurtă ședere, care permit șederea titularului pentru o perioadă de cel mult 90 de zile în oricare dintre cele 26 de țări Schengen. În 2018, statele Schengen au acordat peste 14 milioane de vize Schengen de scurtă ședere¹⁵.

Sistemul face posibilă verificarea identității titularului unei vize Schengen oriunde în spațiul Schengen. Titularul unei vize Schengen poate să treacă frontierele externe ale spațiului Schengen de mai multe ori și poate face acest lucru în diferite state Schengen. Statisticile VIS arată de câte ori sunt interogate vizele la frontiere. În primele nouă luni din 2017, au fost efectuate 35 de milioane de verificări ale vizelor la frontiere, în comparație cu 12 milioane de vize acordate în acea perioadă. Numărul verificărilor efectuate variază semnificativ între statele Schengen.

Curtea a constatat că, în perioada octombrie 2015-septembrie 2017, cele cinci țări (Franța, Germania, Italia, Spania și Grecia) care au acordat cel mai mare număr de vize au efectuat mai puțin verificări ale vizelor la frontierele lor decât numărul de vize acordate. Pentru un număr total combinat de aproximativ 18 milioane de vize acordate, aceste țări au efectuat mai puțin de 14 milioane de verificări.

În teorie, motivul care ar putea explica această situație este că un număr semnificativ de călători cu vize acordate de țările respective au intrat în spațiul Schengen prin altă țară sau și-au amânat sau și-au anulat călătoriile. Totuși, având în vedere că este probabil ca majoritatea călătorilor să fi solicitat o viză din partea țării în care intenționează să intre și că o viză Schengen costă bani¹⁶, acest lucru ar putea indica faptul că vizele nu sunt verificate în mod sistematic la toate punctele de trecere a frontierei.

Informațiile nu erau complete în unele sisteme

Calitatea datelor din sistemele de informații este extrem de importantă. Introducerea datelor în sistem este responsabilitatea autorităților judiciare și a autorităților de aplicare a legii, precum și a autorităților naționale de frontieră ale statelor membre. Polițiștii de frontieră utilizează aceste date drept bază pentru luarea unor decizii care afectează siguranța cetățenilor europeni.

Conform legislației UE, responsabilitatea pentru calitatea datelor revine statelor membre. În consecință, la nivelul UE, Curtea nu a identificat decât puține trimiteri la procedurile de control al calității datelor. Doar Regulamentul privind Eurodac a pus bazele unui cadru pentru controlul calității amprentelor digitale, încredințând agenției eu-LISA responsabilitatea pentru stabilirea standardelor de calitate.

Regulamentul privind SIS II nu a implicat Comisia sau eu-LISA în procesul privind calitatea datelor, încredințând, în schimb, statelor membre responsabilitatea pentru exactitatea, actualitatea și relevanța datelor din sistem¹⁷. Birourile naționale coordonează funcționarea SIS II și sunt responsabile pentru coordonarea controlului calității informațiilor introduse în sisteme¹⁸.

Calitatea datelor a dobândit o importanță mai mare în 2018, prin noul regulament privind eu-LISA¹⁹, care încredințează Comisiei și eu-LISA responsabilități în ceea ce privește procesul de asigurare a calității datelor. Regulamentul a introdus obligația ca eu-LISA să efectueze verificări automate ale calității datelor și să raporteze cu privire la indicatorii de calitate a datelor pentru SIS II, VIS și Eurodac.

Din aprilie 2017, eu-LISA a efectuat lunar verificări automate ale calității datelor cu privire la anumite alerte SIS II (de exemplu, pentru probleme cu transliterația numelor din limbi care nu utilizează alfabetul latin sau cu omiterea controalelor automate prin introducerea unor cuvinte generice, cum ar fi „NECUNOSCUT”). Aceste verificări generează un raport în care sunt enumerate alertele individuale cu eventuale probleme de calitate și care este transmis direct țării în cauză. În conformitate cu cerințele legale privind protecția datelor, eu-LISA nu poate însă să vadă aceste alerte individuale – agenția poate să vadă doar numerele agregate ale problemelor de calitate pentru fiecare tip de alertă și pentru fiecare țară.

Rapoartele lunare indică aproximativ 3 milioane de avertismente privind potențiale probleme de calitate a datelor (dintr-un număr total mediu de 82 de milioane de înregistrări), avertismente care semnalează că este posibil ca datele să nu îndeplinească cerințele de calitate aferente SIS II. Curtea a constatat că nici eu-LISA, nici Comisia nu au nicio competență de a impune respectarea cerințelor pentru a obliga statele membre să corecteze problemele de calitate a datelor în timp util. Într-adevăr, rapoartele lunare nu arată nicio reducere semnificativă a numărului de avertismente privind calitatea pentru SIS II. În plus, întrucât eu-LISA nu poate vedea alertele individuale, aceasta nu poate ști în niciun fel dacă alertele dintr-o lună dată sunt noi sau sunt probleme rămase nesoluționate din rapoartele anterioare. În afară de această imagine de ansamblu, care nu are decât o utilitate limitată ca instrument de gestionare a calității, Curtea nu a obținut probe privind alte verificări automate ale calității datelor la nivelul UE.

Conform evaluării SIS II²⁰ realizate de către Comisie, statele Schengen au menționat problemele de calitate a datelor ca un aspect frecvent și recurent. În general, din țările pe care le-a vizitat Curtea, rezultă două probleme principale cu calitatea datelor: una dintre acestea se referă la caracterul complet al datelor și cealaltă se referă la întârzierile privind introducerea datelor în sisteme.

Datele din sistem ar trebui să le permită polițiștilor de frontieră să identifice cu certitudine persoana care este verificată și să stabilească dacă îi permit sau nu trecerea. Curtea a constatat că, uneori, polițiștii de frontieră nu obțin informații adecvate din sistem pentru a lua această decizie.

De exemplu, Curtea a identificat alerte în cazul cărora prenumele persoanei a fost introdus ca nume de familie sau alerte în care datele de naștere lipseau sau erau incomplete, făcând dificilă identificarea persoanei²¹. Ca urmare a acestor probleme, atunci când polițiștii de frontieră verifică un nume în SIS II, ei pot primi sute de rezultate (de cele mai multe ori, fals pozitive), pe care trebuie să le verifice manual. Acest lucru nu numai că scade eficiența controlului la frontiere, ci și crește riscul de a se omite rezultatele pozitive reale.

Înregistrările incomplete din SIS II reduc, de asemenea, eficiența altor sisteme legate de acesta. De exemplu, atunci când autoritățile statelor Schengen verifică informațiile pasagerilor pe lista PNR, ele le compară, în mod normal, cu alertele din SIS II. Alertele incomplete generează un număr mare de rezultate fals pozitive, indicând în mod eronat că un pasager este suspect. Deoarece fiecare alertă trebuie să fie verificată manual, acest lucru generează un volum de muncă semnificativ pentru unitățile de informații despre pasageri care prelucrează listele PNR. În plus, datele din PNR pot fi, la rândul lor, incomplete. Datele furnizate de sistemele de rezervare pot fi limitate doar la numele pasagerilor și numărul zborului.

VIS poate să înregistreze numai vizele Schengen de scurtă ședere, cu toate că statele Schengen încă utilizează peste 200 de tipuri diferite de vize naționale și de permise de ședere pentru a le permite resortisanților țărilor terțe să intre și să călătorească în spațiul Schengen. Aceste permise sunt înregistrate doar în bazele de date naționale, care nu sunt puse la dispoziția altor țări. În 2017 au fost acordate aproape 2,6 milioane de astfel de permise în spațiul Schengen²². În prezent, nu există niciun temei juridic pentru înregistrarea acestor permise în sistemul central VIS.

Comisia a identificat această lacună în materie de informații și, în prezent, lucrează la un regulament pentru a rezolva problema²³. Totuși, întrucât aceste documente de călătorie pot avea o valabilitate de până la 10 ani, ele vor rămâne în afara sistemului timp de mai mulți ani până la eliminarea acestei lacune.

În ceea ce privește Eurosur, una dintre deficiențe este că statele membre își prezintă rapoartele în formate diferite. Acest lucru înseamnă că informațiile nu pot fi agregate cu ușurință și este posibil chiar să nu poată fi accesate de alte state membre din motive tehnice.

Datele sunt introduse de obicei manual în Eurosur. Atunci când crește numărul evenimentelor la frontiere, poate fi dificil ca un operator să le înregistreze rapid în sistem. Prin urmare, calitatea datelor poate avea de suferit²⁴. În plus, unele state membre raportează incidente de la caz la caz, în timp ce altele furnizează doar date agregate. Unele state membre creează un raport de incident pentru fiecare persoană, în timp ce altele creează un raport de incident care acoperă numeroase persoane. Acest lucru face ca statisticile privind numărul de incidente raportate de statele membre să fie irelevante, deoarece nu prezintă adevărata amploare a problemei. Din același motiv, este dificil pentru Frontex să monitorizeze evoluțiile și să prioritizeze alocarea unor resurse suplimentare, dacă este necesar.

Evenimentele nu sunt înregistrate întotdeauna cu promptitudine în sisteme

Pentru a-și putea desfășura activitatea în mod eficace, polițiștii de frontieră trebuie să aibă acces la informații actuale cu privire la persoanele care trec frontiera. Uneori însă, statele membre nu introduc informațiile imediat ce iau cunoștință de acestea.

Datele din PNR sunt generate în timpul rezervării, iar companiilor aeriene li se aplică amenzi pentru furnizarea cu întârziere a listelor de pasageri. În cazul VIS, datele sunt generate în mod automat atunci când se acordă o viză. În cazul Eurodac, există un termen legal pentru introducerea informațiilor cu privire la solicitanții de azil. În schimb, SIS II și EUROSUR nu au astfel de termene specifice pentru introducerea informațiilor²⁵.

Eurosur are scopul de a furniza informații în timp real cu privire la situația la frontiere, însă actualitatea informațiilor depinde de cât de rapid introduc statele membre aceste informații. Unele dintre țările vizate de auditul efectuat de Curte introduc, într-adevăr, informații în Eurosur în timp real, în timp ce altele le introduc doar o dată pe săptămână. Acest lucru înseamnă că un incident la frontieră (și anume, sosirea unui grup mare de migranți) ar putea să apară în sistemul european abia cu până la o săptămână mai târziu.

Regulamentul Dublin²⁶ prevede că țara prin care solicitantul de azil a intrat pentru prima dată în Uniunea Europeană este responsabilă de examinarea unei cereri de azil. Statele membre au un termen maxim de 72 de ore²⁷ pentru a preleva amprentele digitale și pentru a le transmite către Eurodac, începând din momentul în care o persoană solicită azil sau este reținută în timpul trecerii neregulamentare a frontierei. În cazul în care persoana care solicită azil se deplasează în alt stat membru, transmiterea cu întârziere poate conduce la desemnarea incorectă a unui anumit stat membru ca fiind responsabil pentru prelucrarea cererii de azil (a se vedea punctele 55-56).

© UE, 2015/Sursa: CE – Serviciul audiovizual/Fotograf: Angelos Tzortzinis.

De la intrarea în funcțiune a Eurodac, nu a existat niciun an în care toate statele membre să fi transmis informațiile necesare la timp. În cazul a 15 țări, timpul mediu de transmitere a depășit termenul pentru introducerea amprentelor digitale în 2017 – a se vedea figura 9. Deși regulamentul prevede anumite derogări de la respectarea termenelor pentru introducerea datelor, nu a fost creat niciun mecanism care să facă distincția între aceste cazuri și întârzierile care constituie o încălcare a regulamentului.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza datelor furnizate de eu-LISA, Annual report on the 2017 activities of the Eurodac central system.

Astfel cum se ilustrează în figura 9, timpul mediu de care a avut nevoie Spania, de exemplu, pentru a transmite amprentele digitale în Eurodac în 2017 a fost de 30 de zile. Acest lucru înseamnă că o persoană reținută în timpul trecerii neregulamentare a frontierei în Spania a avut la dispoziție, în medie, 30 de zile pentru a ajunge în alt stat membru și a solicita azil acolo. Autoritățile din acea altă țară, care compară amprentele digitale cu datele din Eurodac, nu ar fi găsit nicio corespondență. În consecință, cealaltă țară ar fi fost obligată să prelucreze cererea de azil a persoanei în cauză.

Concluzii și recomandări

Curtea a examinat în ce măsură sistemele de informații ale UE pentru securitate internă sprijină în mod eficient controlul la frontiere. Curtea a concluzionat că polițiștii de frontieră utilizează și se bazează tot mai mult pe aceste sisteme atunci când efectuează controale la frontiere. Cu toate acestea, în prezent, unele date nu sunt incluse în sisteme, în timp ce alte date nu sunt complete sau nu sunt introduse în timp util. Acest lucru reduce eficiența unor controale la frontiere.

Curtea a constatat că sistemele de informații ale UE sunt, în general, concepute în mod adecvat pentru a facilita controalele la frontiere. Țările pe care le-a vizitat Curtea și-au instituit sistemele în conformitate cu cadrul juridic aplicabil. Totuși, unele componente naționale ale SIS II și VIS facilitează verificări mai eficiente la frontiere decât alte componente (a se vedea punctele 17-21).

Deși statele membre fac schimb de tot mai multe informații prin intermediul sistemelor, anumite constrângeri juridice (normele privind protecția datelor și cele privind securitatea națională) împiedică partajarea de resurse umane. Polițiștii de frontieră care vizitează alte state membre nu pot să acceseze sistemele de informații ale țărilor lor gazdă pentru a efectua verificări la frontiere. De asemenea, Curtea a observat că sistemele au fost instituite fără să fi fost creat și un mediu de formare, în care polițiștii de frontieră să poată să exerseze scenarii cu care nu se confruntă în mod frecvent la locul de muncă (a se vedea punctele 22-23).

Comisia ar trebui să încurajeze utilizarea de către statele membre a mediilor de formare pentru componenta centrală a SIS II și pentru VIS, care ar permite polițiștilor de frontieră să se confrunte în timpul formării cu situații din viața reală.

Data-țintă pentru punerea în aplicare a recomandării: sfârșitul anului 2020.

Implementarea soluțiilor informatice a fost întârziată uneori, atât la nivelul UE, cât și la nivel național. La patru ani după intrarea în vigoare a Regulamentului privind Eurosur, doar jumătate din statele membre puneau la dispoziție toate informațiile obligatorii și facultative pe platforma Eurosur. 14 țări nu au pus în aplicare la timp normele privind datele din registrul cu numele pasagerilor. Acest lucru a împiedicat autoritățile de frontieră să își formeze o imagine completă a situației la frontierele externe ale spațiului Schengen și să aibă acces la informații prealabile cu privire la persoanele cu grad ridicat de risc care trec frontierele externe (a se vedea punctele 24-32).

Mecanismul de evaluare Schengen joacă un rol important în ceea ce privește monitorizarea respectării de către statele Schengen a normelor Schengen. Curtea a constatat că aceste evaluări au fost, în general, riguroase și metodice și că au abordat aspectele-cheie ale sistemelor. Cu toate acestea, durează mult timp până când statele Schengen remediază deficiențele identificate în timpul evaluărilor. La rădăcina acestei probleme se află lipsa de termene impuse pentru adoptarea rapoartelor de evaluare și pentru punerea în aplicare a planurilor de măsuri corective (a se vedea punctele 33-41).

Comisia nu și-a îndeplinit obligația de a raporta anual Parlamentului și Consiliului cu privire la evaluările efectuate. Curtea a constatat că, la aproape patru ani după evaluările lor, niciunul dintre statele Schengen vizate de audit nu își pusese în aplicare pe deplin planul de acțiune. Acest lucru arată că procesul de evaluare nu remediază rapid deficiențele identificate (a se vedea punctele 42-43).

Comisia ar trebui:

1. atunci când prezintă Parlamentului și Consiliului raportul de evaluare prevăzut la articolul 22 din Regulamentul nr. 1053/2013, să includă informații privind întârzierile constatate în ceea ce privește punerea în aplicare de către statele Schengen evaluate a planurilor lor de acțiune menite să dea curs recomandărilor Consiliului;
2. să propună măsuri legislative și procedurale adecvate pentru a reduce intervalul de timp al ciclului de evaluare Schengen.

Data-țintă pentru punerea în aplicare a recomandării: sfârșitul anului 2020.

UE acordă statelor membre finanțare din Fondul pentru securitate internă pentru elaborarea și întreținerea sistemelor de informații vizate de auditul efectuat de Curte. În medie, țările pe care le-a vizitat Curtea au alocat pentru aceste cinci sisteme 15 % din alocările lor din Fondul pentru securitate internă. Aceste fonduri din partea UE au fost utilizate, în principal, pentru întreținerea SIS II și a VIS și pentru extinderea Eurosur și a PNR (a se vedea punctele 44-46).

Curtea a constatat că statele membre utilizează tot mai mult sistemele. În perioada 2013‑2017, aproape că s-a triplat numărul de rezultate pozitive din SIS II referitoare la persoane și obiecte căutate pe baza unor alerte care își aveau originea în alte țări (a se vedea punctele 47-58).

Această utilizare ar putea însă să fie mai sistematică. Sondajul efectuat de Curte arată că mai mult de jumătate din polițiștii de frontieră s-au aflat în situația de a fi nevoiți să decidă dacă să lase o persoană să treacă fără să consulte sistemele. În special, Curtea a observat o discrepanță între numărul de vize acordate și numărul de vize verificate. În plus, VIS poate să gestioneze numai vizele Schengen de scurtă ședere – în prezent, acesta nu este proiectat pentru a cuprinde date privind vizele naționale, care, la rândul lor, permit titularilor să intre în orice stat Schengen. Doar în 2017, au fost acordate aproape 2,6 milioane de astfel de vize (a se vedea punctele 59-62). Comisia a identificat această lacună în materie de informații și a prezentat o propunere de revizuire a cadrului legal aplicabil sistemului VIS.

Comisia ar trebui să analizeze cauzele discrepanțelor dintre numărul de vize Schengen acordate și numărul de vize verificate și să propună măsuri de remediere.

Data-țintă pentru punerea în aplicare a recomandării: sfârșitul anului 2020.

Polițiștii de frontieră utilizează datele din sisteme drept bază pentru luarea unor decizii care afectează siguranța cetățenilor europeni. Prin urmare, calitatea acestor date este extrem de importantă. Curtea a constatat că în actele juridice care reglementează sistemele europene de informații se face trimitere doar într-o mică măsură la problema calității datelor. Regulamentul privind SIS II a încredințat statelor membre responsabilitatea pentru calitatea datelor și nu a implicat Comisia sau eu-LISA în această chestiune (a se vedea punctele 63-65).

Deși eu-LISA efectuează lunar verificări automate ale calității datelor din SIS II și transmite rezultatele țărilor în cauză, agenția nu poate vedea decât numărul agregat al problemelor de calitate pentru fiecare tip de alertă și pentru fiecare țară. Acest raport nu este suficient de detaliat pentru a vedea progresele înregistrate în ceea ce privește remedierea problemelor de calitate a datelor. În plus, nici eu-LISA, nici Comisia nu au nicio competență coercitivă care să le permită să oblige țările Schengen să corecteze problemele de calitate a datelor în timp util (a se vedea punctele 67-70).

Curtea a constatat că polițiștii de frontieră nu primesc întotdeauna date actuale și complete din sistemele de informații, ceea ce subminează eficiența controalelor la frontiere. De exemplu, atunci când polițiștii de frontieră verifică un nume în SIS II, ei pot primi sute de rezultate (de cele mai multe ori, fals pozitive), pe care trebuie să le verifice manual. Acest lucru nu numai că scade eficiența controalelor la frontiere, ci și crește riscul de a se omite rezultatele pozitive reale (a se vedea punctele 71-76).

Comisia ar trebui:

1. să solicite eu-LISA să includă, în monitorizarea sa lunară, statistici privind corecțiile efectuate de către statele Schengen;
2. în cazul în care monitorizarea calității datelor nu indică o îmbunătățire, să adopte măsurile necesare, de exemplu, prin orientări sau prin intermediul grupurilor consultative existente, pentru a încuraja statele Schengen să își intensifice acțiunile corective.

Data-țintă pentru punerea în aplicare a recomandării: sfârșitul anului 2020.

Cu excepția Eurodac, în general nu există termene obligatorii pentru introducerea datelor. De exemplu, Eurosur are scopul de a furniza informații în timp real cu privire la situația la frontierele externe. Or, deși unele dintre țările vizate de auditul efectuat de Curte introduc, într-adevăr, informații în Eurosur în timp real, altele le introduc doar o dată pe săptămână. De la intrarea în funcțiune a Eurodac în 2003, nu a existat niciun an în care toate statele membre să fi transmis informațiile necesare la timp. Transmiterea cu întârziere poate conduce la desemnarea incorectă a unei anumite țări ca fiind responsabilă de prelucrarea unei cereri de azil (a se vedea punctele 77-82).

Comisia ar trebui:

1. să analizeze cauzele întârzierilor care apar în introducerea datelor în Eurodac și care constituie o încălcare a reglementărilor și să ia măsurile care se impun pentru statele membre în cauză;
2. să propună, în cursul următoarei revizuiri a legislației aplicabile pentru Eurosur, să se introducă termene obligatorii pentru introducerea datelor.

Data-țintă pentru punerea în aplicare a recomandării: sfârșitul anului 2021.

Prezentul raport a fost adoptat de Camera III, condusă de doamna Bettina JAKOBSEN, membră a Curții de Conturi, la Luxemburg, în ședința sa din 8 octombrie 2019.

Pentru Curtea de Conturi

Klaus-Heiner LEHNE
Președinte

Anexă

Scurtă descriere a sistemelor de informații selectate

SIS II

Sistemul de informații Schengen (SIS) este cel mai utilizat și cel mai cuprinzător sistem de schimb de informații pentru gestionarea securității și a frontierelor în Europa. SIS II permite autorităților naționale competente, cum ar fi poliției și polițiștilor de frontieră, să introducă și să consulte alerte cu privire la persoane sau la obiecte. O alertă SIS nu conține doar informații cu privire la o anumită persoană sau la un anumit obiect, ci și instrucțiuni cu privire la ceea ce trebuie să facă autoritățile atunci când găsesc respectiva persoană sau respectivul obiect.

SIS II este format din trei componente majore: un sistem central, sistemele naționale și o infrastructură (rețea) de comunicare între sisteme. O alertă introdusă în SIS II într-un stat Schengen este transferată în timp real către sistemul central. Aceasta devine atunci disponibilă în toate celelalte state Schengen.

Fiecare stat Schengen care utilizează SIS II este responsabil de instituirea, funcționarea și întreținerea sistemului său național și a biroului său SIRENE național, care servește drept ghișeu unic pentru schimbul de informații suplimentare și pentru coordonarea activităților legate de alertele SIS II.

Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA) este responsabilă de gestionarea operațională a sistemului central și a infrastructurii de comunicare.

Comisia Europeană este responsabilă de supravegherea generală și de evaluarea sistemului, precum și de adoptarea măsurilor de punere în aplicare.

SIS II funcționează în 30 de țări europene, printre care 26 de state membre ale UE (doar Irlanda și Cipru nu sunt conectate încă la SIS II) și 4 țări asociate spațiului Schengen (Elveția, Norvegia, Liechtenstein și Islanda).

VIS

Sistemul de informații privind vizele (VIS) sprijină punerea în aplicare a politicii comune a UE în domeniul vizelor. Acesta permite statelor Schengen să facă schimb de informații privind vizele. Sistemul poate să efectueze compararea datelor biometrice, în principal a amprentelor digitale, în scopul identificării și al verificării.

VIS le permite polițiștilor de frontieră să verifice dacă persoana care prezintă o viză este titularul de drept al acesteia, dacă viza este autentică și dacă persoana în cauză îndeplinește în continuare obligațiile de a deține viză.

De la persoanele care solicită o viză se colectează o fotografie digitală și 10 amprente digitale. Aceste date biometrice, împreună cu datele furnizate în formularul de cerere de viză, sunt înregistrate într-o bază de date centrală securizată. Utilizarea datelor biometrice pentru a confirma identitatea titularului unei vize permite verificări mai rapide, mai exacte și mai sigure. De asemenea, sistemul facilitează procesul de eliberare a vizelor.

VIS este format dintr-un sistem informatic central și o infrastructură de comunicare care face legătura între sistemul central și sistemele naționale. VIS conectează consulatele din țările terțe și toate punctele de trecere a frontierei externe din țările Schengen. Sistemul prelucrează și stochează datele și deciziile referitoare la cererile de vize de scurtă ședere.

Fiind un instrument Schengen, VIS se aplică tuturor țărilor din spațiul Schengen. Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție, eu-LISA, este responsabilă de gestionarea operațională a VIS.

Eurodac

Eurodac este o bază de date a UE referitoare la amprentele digitale ale solicitanților de azil. Principalul său obiectiv este de a servi la punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 604/2013 („Regulamentul Dublin”). Atunci când o persoană solicită azil, indiferent unde se află aceasta în UE, amprentele sale digitale sunt transmise către sistemul central Eurodac.

De la instituirea sa în 2003, Eurodac contribuie la stabilirea statului membru responsabil de prelucrarea unei cereri de azil.

Eurodac conține doar amprente digitale (împreună cu data și locul de înregistrare), însă nu conține alte date cu caracter personal. Țările care utilizează sistemul sunt cele 28 de state membre ale UE și țările asociate spațiului Schengen: Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

Eurosur

Sistemul european de supraveghere a frontierelor (Eurosur) instituie un cadru de guvernanță pentru cooperarea între statele membre și Frontex cu scopul de a îmbunătăți conștientizarea situației de la nivel european și de a spori capacitatea de reacție la frontierele externe. Obiectivul său este de a preveni criminalitatea transfrontalieră și migrația neregulamentară și de a contribui la protejarea vieților migranților.

Conform Regulamentului privind Eurosur, fiecare stat Schengen are un centru național de coordonare, care coordonează și asigură schimbul de informații între toate autoritățile responsabile de supravegherea frontierelor externe, precum și cu alte centre naționale de coordonare și cu Frontex.

Frontex este responsabilă de coordonarea așa-numitei aplicări comune a instrumentelor de supraveghere: statele membre pot solicita asistența Frontex pentru monitorizarea zonelor selectate sau a navelor de interes în scopul Eurosur, utilizând instrumente precum imagistica prin satelit sau sistemele de raportare a navelor. Astfel de instrumente pot fi utilizate pentru a se depista cazurile de migrație neregulamentară sau de criminalitate transfrontalieră, dar și pentru a localiza o ambarcațiune aflată în pericol.

Eurosur este utilizat în toate țările din spațiul Schengen, precum și în Bulgaria, România și Croația.

PNR

Registrul cu numele pasagerilor descrie informațiile furnizate de pasageri companiilor aeriene atunci când fac rezervări și când efectuează procesul de înregistrare a pasagerilor și a bagajelor. PNR poate să conțină informații precum datele călătoriei, itinerarul, informațiile din bilete, datele de contact, agenția de turism, mijlocul de plată, numărul locului și informații privind bagajele. La 27 aprilie 2016, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Directiva (UE) 2016/681 privind utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor (PNR) pentru prevenirea, depistarea, investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor de terorism și a infracțiunilor grave.

Toate statele membre ale UE, în afară de Danemarca²⁸, trebuie să instituie entități specifice, responsabile de colectarea, stocarea și prelucrarea datelor din PNR, respectiv unitățile de informații despre pasageri (UIP). UIP colectează datele din PNR de la transportatorii aerieni utilizând un sistem informatic dedicat și compară datele din PNR cu bazele de date relevante pentru aplicarea legii. De asemenea, UIP prelucrează aceste date în raport cu anumite criterii predefinite, în scopul identificării persoanelor care ar putea fi implicate într-o infracțiune de terorism sau într-o infracțiune gravă. Totodată, UIP sunt responsabile de diseminarea datelor din PNR către polițiștii de frontieră și alte autorități naționale competente, către Europol și către UIP ale altor state membre.

Acronime și abrevieri

CNN: centru național de coordonare

DG HOME: Direcția Generală Migrație și Afaceri Interne

eu-LISA: Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție

Eurodac: Sistemul dactiloscopic european

Eurosur: Sistemul european de supraveghere a frontierelor

Frontex: Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă

FSI: Fondul pentru securitate internă

PNR: Registrul cu numele pasagerilor

SIS II: Sistemul de informații Schengen de a doua generație

VIS: Sistemul de informații privind vizele

Glosar

Interoperabilitate: interoperabilitatea este cunoscută, de regulă, ca fiind capacitatea diferitor sisteme de informații de a comunica, de a face schimb de informații și de a utiliza informațiile care au fost puse la dispoziție.

Polițist de frontieră: orice funcționar public afectat, în conformitate cu dreptul intern, la un punct de trecere a frontierei, de-a lungul frontierei sau în imediata vecinătate a frontierei respective și care exercită sarcini de control la frontiere.

Prima linie: locul în care toate persoanele sunt controlate la punctul de trecere a frontierei.

Punct de trecere a frontierei: orice punct de trecere autorizat de autoritățile competente pentru trecerea frontierelor externe.

Țări asociate spațiului Schengen: patru state membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS) (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția), care nu sunt state membre ale UE, dar au semnat acorduri în asociere cu Acordul Schengen.

Țări din spațiul Schengen: 26 de țări europene care au eliminat toate controalele pașapoartelor la frontierele lor comune, dintre care 22 sunt state membre ale UE și 4 sunt țări AELS: Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Grecia, Spania, Franța, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția.

Verificare în linia a doua: o verificare suplimentară care poate fi efectuată într-un loc special, separat de locul în care sunt verificate toate persoanele (prima linie).

Echipa de audit

Rapoartele speciale ale Curții de Conturi Europene prezintă rezultatele auditurilor sale cu privire la politicile și programele UE sau la diverse aspecte legate de gestiune aferente unor domenii specifice ale bugetului. Curtea de Conturi Europeană selectează și concepe aceste sarcini de audit astfel încât impactul lor să fie maxim, luând în considerare riscurile existente la adresa performanței sau a conformității, nivelul de venituri sau de cheltuieli implicat, evoluțiile viitoare și interesul politic și public.

Acest audit al performanței a fost efectuat de Camera de audit III – Acțiuni externe/Securitate și justiție, condusă de doamna Bettina Jakobsen, membră a Curții de Conturi Europene, sprijinită de: Katja Mattfolk, șefă de cabinet, și Kim Storup, atașat în cadrul cabinetului, Alejandro Ballester Gallardo, manager principal, Piotr Senator, Noirin O’Grady, Alexandre Tan și Mirko Iaconisi, auditori. Michael Pyper a asigurat sprijinul lingvistic.

De la stânga la dreapta: Mirko Iaconisi, Piotr Senator, Michael Pyper, Bettina Jakobsen, Alejandro Ballester Gallardo, Katja Mattfolk.

Note

¹ Eurobarometru 89.2, 2018.

² Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 privind SIS II, Decizia 2007/533/JAI a Consiliului privind SIS II, Regulamentul (CE) nr. 767/2008 privind VIS, Regulamentul (UE) nr. 603/2013 privind Eurodac și Regulamentul (UE) nr. 1052/2013 privind Eurosur. Directiva (UE) 2016/681 privind PNR.

³ Această sumă se bazează pe informații incluse în documente publicate de Comisie sau pe informații obținute din sistemul contabil al acesteia (pentru SIS II și VIS). Ea nu include costul dezvoltării sistemului Eurodac, pentru care nu erau disponibile cifre agregate.

⁴ Această sumă include angajamentele din 2017 ale eu-LISA legate în mod direct de sistemele de informații vizate de audit și angajamentele din 2017 ale Frontex legate de Eurosur, precum și creditele de plată din 2017 ale DG HOME pentru punerea în aplicare a SIS/VIS/Eurodac.

⁵ Curtea de Conturi Europeană, Raportul special nr. 03/2014: „Lecții învățate în urma dezvoltării Sistemului de informații Schengen din a doua generație (SIS II) de către Comisia Europeană” (http://eca.europa.eu).

⁶ Curtea a acoperit deja unele aspecte legate de migrația neregulamentară în Raportul special 06/2017 intitulat „Răspunsul UE la criza refugiaților: abordarea «hotspot»” și va continua să analizeze aceste aspecte în publicații viitoare.

⁷ Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu cu privire la evaluarea Sistemului european de supraveghere a frontierelor (Eurosur), COM(2018) 632 final.

⁸ https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/MEMO_18_4486

⁹ Directiva (UE) 2016/681 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor (PNR) pentru prevenirea, depistarea, investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor de terorism și a infracțiunilor grave.

¹⁰ https://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-19-1472_ro.htm

¹¹ Articolul 20 din Regulamentul (UE) nr. 1053/2013 al Consiliului din 7 octombrie 2013.

¹² https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-datasets/-/migr_eirfs

¹³ Regulamentul (CE) nr. 343/2003 al Consiliului din 18 februarie 2003 de stabilire a criteriilor și a mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe („Regulamentul Dublin II”).

¹⁴ Evaluation of Regulation (EU) No 1052/2013 of the European Parliament and of the Council of 22 October 2013 establishing the European Border Surveillance System, SWD(2018) 410, 12.9.2018.

¹⁵ https://ec.europa.eu/home-affairs/what-we-do/policies/borders-and-visas/visa-policy#stats

¹⁶ O viză Schengen costă 60 de euro.

¹⁷ Articolul 34 din Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006.

¹⁸ Articolul 7, idem.

¹⁹ Articolul 12 din Regulamentul (UE) nr. 2018/1726 privind Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA).

²⁰ Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind evaluarea Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II) în conformitate cu articolul 24 alineatul (5), articolul 43 alineatul (3) și articolul 50 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 și cu articolul 59 alineatul (3) și articolul 66 alineatul (5) din Decizia 2007/533/JAI, 21.12.2016, p. 11.

²¹ Conform evaluării SIS II realizate de Comisie, numeroase state membre au menționat problemele de calitate a datelor ca un aspect frecvent și recurent. Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind evaluarea Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II) în conformitate cu articolul 24 alineatul (5), articolul 43 alineatul (3) și articolul 50 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 și cu articolul 59 alineatul (3) și articolul 66 alineatul (5) din Decizia 2007/533/JAI, 21.12.2016.

²² Statisticile Eurostat (primele permise din 2017): http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=migr_resfirst&lang=en

²³ COM(2018) 302, Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 767/2008, a Regulamentului (CE) nr. 810/2009, a Regulamentului (UE) 2017/2226, a Regulamentului (UE) 2016/399, a Regulamentului XX/2018 [Regulamentul privind interoperabilitatea] și a Deciziei 2004/512/CE și de abrogare a Deciziei 2008/633/JAI a Consiliului.

²⁴ Sursa: Evaluation of Regulation (EU) No 1052/2013 of the European Parliament and of the Council of 22 October 2013 establishing the European Border Surveillance System (Eurosur), 12.9.2018, p. 44.

²⁵ Datele din PNR sunt generate în timpul rezervării, iar companiilor aeriene li se aplică amenzi pentru furnizarea cu întârziere a listelor de pasageri. În cazul VIS, datele sunt generate în mod automat atunci când se acordă o viză.

²⁶ Regulamentul (UE) nr. 604/2013.

²⁷ Articolul 9 alineatul (1) și articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul privind Eurodac.

²⁸ În baza Protocolului 22 la tratate, Danemarca nu participă la Directiva privind PNR.

Calendar

Contact

CURTEA DE CONTURI EUROPEANĂ
12, rue Alcide De Gasperi
1615 Luxembourg
LUXEMBOURG

Tel. +352 4398-1
Întrebări: eca.europa.eu/ro/Pages/ContactForm.aspx
Website: eca.europa.eu
Twitter: @EUAuditors

Numeroase alte informații despre Uniunea Europeană sunt disponibile pe internet pe serverul Europa (http://europa.eu).

Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2019

© Uniunea Europeană, 2019

Reproducerea textului este autorizată cu condiția menționării sursei.
Pentru utilizarea sau reproducerea în orice fel a unor fotografii sau a altor materiale pentru care Uniunea Europeană nu deține drepturile de autor, trebuie să se solicite acordul direct de la deținătorii drepturilor de autor.

Contactați UE

În persoană
În întreaga Uniune Europeană există sute de centre de informare Europe Direct. Puteți găsi adresa centrului cel mai apropiat de dumneavoastră la: https://europa.eu/european-union/contact_ro

La telefon sau prin e-mail
Europe Direct este un serviciu care vă oferă răspunsuri la întrebările privind Uniunea Europeană. Puteți accesa acest serviciu:

• apelând numărul gratuit 00 800 6 7 8 9 10 11 (unii operatori pot taxa aceste apeluri);
• apelând numărul standard: +32 22999696; sau
• prin e-mail, la: https://europa.eu/european-union/contact_ro

Găsiți informații despre UE

Online
Informații despre Uniunea Europeană în toate limbile oficiale ale UE sunt disponibile pe site-ul Europa, la: https://europa.eu/european-union/index_ro

Publicații ale UE
Puteți descărca sau comanda publicații ale UE gratuite și contra cost la adresa: https://op.europa.eu/ro/publications. Mai multe exemplare ale publicațiilor gratuite pot fi obținute contactând Europe Direct sau centrul dumneavoastră local de informare (a se vedea https://europa.eu/european-union/contact_ro).

Dreptul UE și documente conexe
Pentru accesul la informații juridice din UE, inclusiv la ansamblul legislației UE începând din 1952 în toate versiunile lingvistice oficiale, accesați site-ul EUR-Lex, la: http://eur-lex.europa.eu

Datele deschise ale UE
Portalul de date deschise al UE (http://data.europa.eu/euodp/ro) oferă acces la seturi de date din UE. Datele pot fi descărcate și reutilizate gratuit, atât în scopuri comerciale, cât și necomerciale.