Mediul marin: protecția oferită de UE este extinsă, dar lipsită de profunzime

Sinteză

Mările Uniunii Europene (UE) sunt vaste și adăpostesc o multitudine de habitate și de specii. UE are o politică de protecție a mediului marin și de utilizare durabilă a resurselor marine. Oamenii de știință și factorii de decizie au recunoscut că, prin extracția resurselor și prin deteriorarea fundului mării, pescuitul reprezintă una dintre principalele surse de presiune asupra mărilor din UE.

Politica comună a UE în domeniul pescuitului acoperă pescuitul în mările UE și urmărește să asigure faptul că activitățile de pescuit sunt durabile din punctul de vedere al mediului. Comisia are un rol mai important în conservarea resurselor biologice marine decât în politicile de mediu, unde responsabilitatea revine atât Comisiei, cât și statelor membre. Cele mai relevante politici privind mediul marin sunt prevăzute în Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”, în Directiva privind păsările și în Directiva privind habitatele. Fondurile puse la dispoziție de UE sunt repartizate între diferite instrumente de finanțare.

Anul 2020 a fost esențial pentru UE în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru mediul marin, iar în 2021 va avea loc o conferință a părților la Convenția Organizației Națiunilor Unite privind diversitatea biologică. Raportul Curții poate servi drept bază pentru discuții viitoare privind politicile.

Acest audit a examinat în ce măsură cadrul instituit de UE pentru a aborda principalele presiuni exercitate asupra biodiversității și a habitatelor marine a fost bine conceput și aplicat în practică în anumite zone din Oceanul Atlantic și din Marea Mediterană și dacă s-au obținut rezultate în urma utilizării fondurilor UE.

Curtea a constatat că, în ansamblu, în pofida existenței unui cadru instituit pentru protecția mediului marin, acțiunile UE nu conduseseră la restabilirea unei stări ecologice bune a mărilor și nici la readucerea pescuitului la niveluri sustenabile în toate mările: această evaluare este susținută de un raport al Agenției Europene de Mediu, publicat după încheierea activității de audit a Curții, potrivit căruia „biodiversitatea marină rămâne amenințată în mările europene. O mare parte din evaluările privind speciile și habitatele marine continuă să indice o «stare de conservare nefavorabilă» sau o stare «necunoscută»”. Deși Curtea a constatat că acțiunea UE a dus la progrese măsurabile în Oceanul Atlantic, Marea Mediterană rămânea semnificativ supraexploatată și doar o mică parte din Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime era folosită pentru a sprijini conservarea mediului marin.

În special, Curtea a formulat constatările descrise în continuare.

1. Normele de protecție ale UE nu au condus la recuperarea unor ecosisteme și habitate importante. Rețeaua de zone marine protejate nu era reprezentativă pentru diversitatea mărilor din UE și uneori oferea un nivel scăzut de protecție. În practică, dispozițiile de coordonare a politicii în domeniul pescuitului cu politica de mediu nu au funcționat așa cum s-a intenționat, iar protecția anumitor specii și habitate prin Directiva privind păsările și prin Directiva privind habitatele se baza pe evaluări depășite ale amenințărilor.
2. În Oceanul Atlantic, unde gestionarea pescuitului este legată în principal de limitarea capturilor admisibile, s-a înregistrat o îmbunătățire măsurabilă. Majoritatea stocurilor de pește erau exploatate în mod durabil. Multe stocuri erau însă în continuare supraexploatate.
3. În Marea Mediterană, unde gestionarea pescuitului este legată în principal de limite privind efortul de pescuit (și nu de capturi), ratele de exploatare se situau la niveluri de două ori mai mari decât cele sustenabile.
4. Statele membre vizitate de Curte au utilizat 6 % din finanțarea care le fusese acordată prin intermediul Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime pentru măsuri legate în mod direct de conservare și alte 8 % pentru măsuri legate în mod indirect de conservare. Curtea a identificat exemple pozitive de proiecte finanțate prin programele LIFE și Interreg.

Pe baza acestor constatări, Curtea formulează recomandări vizând:

1. identificarea modificărilor normative și administrative necesare pentru protejarea speciilor și a habitatelor sensibile;
2. îmbunătățirea măsurilor de protecție în Marea Mediterană; și
3. sporirea potențialului finanțării acordate de UE.

Introducere

Mările și oceanele UE

Uniunea Europeană (UE) s-a angajat să promoveze utilizarea durabilă a oceanelor și să protejeze ecosistemele marine. UE ca organism și statele sale membre în mod individual sunt părți la mai multe acorduri internaționale relevante pentru protecția habitatelor și a speciilor marine. Printre acestea se numără convențiile privind dreptul mării, diversitatea biologică, conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (Convenția de la Bonn) și conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa (Convenția de la Berna). Convențiile maritime regionale și organizațiile regionale de gestionare a pescuitului (ORGP) au, de asemenea, un rol esențial.

În 2015, ONU a adoptat obiective de dezvoltare durabilă, stabilind ținte legate de „viața subacvatică” (a se vedea caseta 1). UE s-a angajat să atingă aceste obiective în mările sale.

Mările UE sunt vaste (termenul „mări” este utilizat în prezentul raport pentru a acoperi Oceanul Atlantic și alte mări). Ele conțin o multitudine de habitate și de specii și sunt importante pentru UE din punct de vedere economic, social și al mediului, așa cum se arată în figura 1.

Surse: Curtea de Conturi Europeană, pe baza site-ului DG ENV și a documentului intitulat State of Europe's Seas, AEM, 2015.

Potrivit Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), UE trebuie să integreze protecția mediului și dezvoltarea durabilă în politicile sale¹.

În conformitate cu TFUE, UE are competență exclusivă în ceea ce privește conservarea resurselor biologice ale mării prin politica sa comună în domeniul pescuitului² (PCP). Comisia și statele membre³ împărtășesc responsabilitatea pentru politicile de mediu, dintre care cele mai relevante pentru mări sunt stabilite în directive: Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”⁴, precum și Directiva privind păsările și Directiva privind habitatele⁵ (DPH).

Agenția Europeană de Mediu (AEM) a raportat în 2015 cu privire la starea precară a multor specii și habitate marine și a concluzionat că nu poate considera mările Europei ca fiind „sănătoase” sau „curate”⁶. În 2020, AEM a raportat că pierderea biodiversității marine în mările Europei nu fusese stopată, o mare parte a evaluărilor privind speciile și habitatele marine indicând o stare de conservare nefavorabilă sau o stare necunoscută⁷. În figura 2 este prezentată clasificarea realizată de AEM cu privire la starea biodiversității în mările europene.

Sursa: © Agenția Europeană de Mediu, Raportul Marine message II, 2020, figura 3.1, p. 27.

Prin extracția resurselor și prin deteriorarea fundului mării, pescuitul reprezintă una dintre principalele surse de presiune asupra mediului marin. Agenția Europeană de Mediu a raportat în 2020⁸ că activitățile de pescuit erau responsabile de unele dintre principalele presiuni asupra ecosistemelor din mările Europei, iar Platforma interguvernamentală științifico-politică privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice a raportat în 2019⁹ că pescuitul avea cel mai mare impact asupra ecosistemelor marine. Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) observă că „traulerele au efecte dramatice asupra ecosistemului, inclusiv prin deteriorarea fizică a fundului mării […], prin pescuitul excesiv al resurselor demersale, […] prin cantitatea enormă de capturi accidentale și de capturi conexe aruncate înapoi în mare”¹⁰. În figura 3 este ilustrată relația dintre pescuit și conservare, iar în anexa I sunt descrise pe scurt câteva tehnici de pescuit.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană.

Pescuitul poate implica unele capturi accidentale de specii vulnerabile (cum ar fi rechinii) sau de mamifere marine, de păsări marine și de broaște țestoase. Schimbările climatice, poluarea, dezvoltarea zonelor costiere, perturbarea fundului mării și răspândirea speciilor neindigene au, de asemenea, un impact asupra biodiversității marine. În 2015, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN) a raportat că 7,5 % din speciile de pești marini din Europa erau pe cale de dispariție și că informațiile științifice disponibile nu erau suficiente pentru a evalua riscul de dispariție pentru încă 20,6 % din speciile de pești¹¹.

Acțiunea UE

UE dispune de un cadru de protecție a mediului marin. Acesta include diverse directive privind mediul, precum și regulamente privind pescuitul. Figura 4 oferă o prezentare generală a celor mai relevante politici ale UE pentru acest audit.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană.

Politica comună în domeniul pescuitului

Politica comună în domeniul pescuitului (PCP)¹² stabilește normele aplicabile activităților de pescuit în UE. Aceasta urmărește, de asemenea, să asigure faptul că activitățile de pescuit sunt durabile din punctul de vedere al mediului și să reducă la minimum impactul negativ al acestora asupra ecosistemului marin¹³. PCP urmărește să asigure faptul că, până în 2020, rata pescuitului nu va depăși „producția maximă durabilă”¹⁴ (a se vedea caseta 2).

Caseta 2

Producția maximă durabilă

Punerea în aplicare a producției maxime durabile ar trebui să permită atingerea unor niveluri ridicate de capturi, menținând în același timp stocuri de pește productive în cadrul unor ecosisteme marine sănătoase: dacă se capturează pește peste acest nivel, atunci stocurile halieutice scad. Punerea în aplicare a producției maxime durabile implică menținerea stocurilor de pește la niveluri mai ridicate decât „abordarea precaută” prevăzută de Conferința ONU privind Mediul și Dezvoltarea și de Acordul ONU privind stocurile de pește. Abordarea precaută vizează menținerea stocurilor halieutice peste limitele biologice sigure și este o condiție necesară, dar nu suficientă pentru producția maximă durabilă. Atât abordarea precaută, cât și producția maximă durabilă fac parte din abordarea ecosistemică a gestionării pescuitului și implică reducerea nivelurilor capturilor de pește.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza Avizului ICES din iunie 2012 (ICES, 2012. Report of the ICES Advisory Committee 2012. ICES Advice, 2012. Book 1.).

Obiectivul PCP era ca producția maximă durabilă să fie atinsă „până în 2015, acolo unde este posibil, și, în mod progresiv, printr-o creștere incrementală, cel mai târziu până în 2020 pentru toate stocurile”. în 2019, AEM a considerat că era puțin probabil ca UE să își atingă, în Marea Mediterană, obiectivul de politică prevăzut pentru 2020 în Regulamentul privind PCP¹⁵.

Sub rezerva normelor privind PCP, navele de pescuit ale statelor membre ale UE pot pescui în toate mările din UE. În apele de coastă, statele membre gestionează accesul în temeiul unei excepții temporare care a fost reînnoită succesiv din 1983¹⁶.

Gestionarea pescuitului în UE este organizată diferit în Oceanul Atlantic și în Marea Mediterană: în Oceanul Atlantic se aplică în principal un sistem de cote, în timp ce în Marea Mediterană se aplică în principal un sistem de gestionare a efortului de pescuit. Pentru Oceanul Atlantic, UE stabilește în fiecare an limite de captură, cunoscute sub denumirea de „capturi totale admisibile” (TAC), pe care le repartizează¹⁷ între statele membre și pe zone de pescuit. În Marea Mediterană se aplică în plus două regulamente ale UE: Regulamentul privind Marea Mediterană („MedReg”)¹⁸ și Regulamentul privind pescuitul în zona acoperită de Acordul Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană („Regulamentul CGPM”)¹⁹, care conțin măsuri tehnice și de gestionare. În caseta 3 este prezentat un exemplu de capturi totale admisibile și de efort de pescuit.

Până în 2019, când a intrat în vigoare planul multianual de gestionare al UE pentru Mediterana de Vest și a fost adoptat cel al CGPM pentru stocurile demersale adriatice, planurile naționale de gestionare stabileau limitări ale efortului de pescuit per stat membru și nu exista niciun cadru pentru monitorizarea reducerii efortului de pescuit la nivelul UE.

UE, statele sale membre mediteraneene și alte țări mediteraneene sunt părți la CGPM. Printre obiectivele CGPM se numără asigurarea conservării și a utilizării durabile a resurselor marine vii în Marea Mediterană²⁰. În 2017, unele părți la CGPM, printre care și UE, au semnat Declarația ministerială MedFish4Ever²¹.

Politicile de mediu

Zonele marine protejate din UE (Natura 2000)

Directiva privind păsările (1979) și Directiva privind habitatele (1992) au ca scop să protejeze speciile și habitatele periclitate în întreaga UE și să creeze, împreună, rețeaua de zone protejate „Natura 2000”. Statele membre desemnează și gestionează siturile Natura 2000. Zonele protejate situate în mări sunt denumite zone marine protejate. La sfârșitul anului 2019, existau peste 3 000 de astfel de zone marine protejate.

Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”

În 2007, Comisia a adoptat o politică maritimă integrată²², care urmărește să consolideze coordonarea între diferitele domenii de politică. Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin” din 2008 este pilonul de mediu al acestei politici.

Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin” stabilește regiunile și subregiunile marine (a se vedea figura 5) și impune statelor membre să obțină o „stare ecologică bună” în mările lor până în 2020²³. Statele membre trebuie să pună în aplicare strategii pentru mările lor, în cooperare cu alte state membre care au în comun o regiune sau o subregiune marină.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza documentului tehnic intitulat Delineation of the MSFD Article 4 marine regions and subregions.

Statele membre au trebuit să își evalueze apele marine în funcție de 11 descriptori calitativi (a se vedea caseta 4) și să prezinte programe de monitorizare și măsuri pentru a obține o stare ecologică bună până în 2020.

În 2018, Comisia a concluzionat²⁴ că erau necesare îmbunătățiri pentru toate programele de măsuri și că obținerea unei stări ecologice bune până în 2020 în toate regiunile marine și pentru toți descriptorii era puțin probabilă²⁵. În 2020, Comisia a recunoscut²⁶ că progresele înregistrate în ceea ce privește atingerea unei stări ecologice bune nu fuseseră suficient de rapide și a identificat domenii în care trebuiau aduse urgent îmbunătățiri.

Strategiile în domeniul biodiversității

În 2011, Comisia a adoptat o comunicare privind strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2020²⁷, al cărei obiectiv este să oprească pierderea biodiversității și degradarea ecosistemului terestru și marin al UE până în 2020. În 2015, evaluarea intermediară a strategiei a recunoscut că speciile marine și ecosistemele erau în continuare în declin în mările UE și că rețeaua marină Natura 2000 era în continuare incompletă²⁸. În mai 2020, Comisia a publicat o nouă strategie în domeniul biodiversității. Scopul acesteia este de a proteja cel puțin 30 % din zona maritimă a UE până în 2030 și de a proteja cu strictețe cel puțin 10 % din aceasta.

Responsabilitățile Comisiei și ale statelor membre

Întrucât conservarea resurselor biologice marine este de competența exclusivă a UE, Comisia are un rol mai important în acest domeniu decât pentru protecția mediului marin, unde responsabilitățile sunt partajate cu statele membre. Comisia propune regulamente pentru gestionarea pescuitului (în special în ceea ce privește capturile admisibile, metodele de pescuit și controalele, precum și finanțarea). Comisia supraveghează punerea în aplicare de către statele membre a ambelor domenii de politică: pentru pescuit, prin intermediul Direcției Generale Afaceri Maritime și Pescuit (DG MARE), iar pentru protecția mediului marin, prin intermediul Direcției Generale Mediu (DG ENV). Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) este un grup de experți care consiliază Comisia cu privire la gestionarea pescuitului, iar Consiliul Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES) este un organism interguvernamental de cercetare marină în Atlanticul de Nord care oferă consiliere științifică Comisiei.

Tabelul 1 ilustrează modul în care responsabilitățile pentru politicile în domeniul mediului și în cel al pescuitului sunt împărțite între Comisie și statele membre în diferite zone marine. Statele membre sunt responsabile de măsurile de punere în aplicare a directivelor privind mediul și de aplicarea normelor stabilite în Regulamentul privind PCP. Printre acestea se numără dreptul de a lua măsuri de protecție în apele sale marine (de exemplu, în temeiul articolelor 11 și 20 din Regulamentul privind PCP).

Sursa: Curtea de Conturi Europeană.

Finanțarea din partea UE

Finanțarea din partea UE poate sprijini protecția mediului marin prin intermediul mai multor instrumente [cum ar fi Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM), programele LIFE și Interreg], însă niciunul dintre acestea nu este specific protecției mediului marin. Potrivit articolului 6 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014, domeniul de aplicare al FEPAM include sprijin pentru PCP pentru conservarea resurselor biologice marine. Comisia nu raportează în mod explicit cu privire la fondurile totale alocate de UE pentru mediul marin.

Sfera și abordarea auditului

Curtea a examinat cadrul de politici și de cheltuieli al UE și modul în care aceasta a abordat principalele presiuni la care sunt supuse biodiversitatea și habitatele marine, concentrându-se pe presiunile exercitate de activitățile de pescuit comercial. Curtea a examinat dacă:

• cadrul UE a fost bine conceput și aplicat de Comisie și de statele membre;
• s-au înregistrat progrese în Oceanul Atlantic și în Marea Mediterană;
• Comisia și statele membre au obținut rezultate în urma utilizării fondurilor UE.

Auditul Curții a acoperit perioada cuprinsă între adoptarea Directivei-cadru „Strategia pentru mediul marin”, în 2008, și 1 martie 2020. Curtea s-a concentrat pe Golful Biscaya și pe coasta iberică, pe Macaronezia și pe Mediterana de Vest și a vizitat statele membre care au linii de țărm în aceste zone maritime – Spania, Franța, Italia și Portugalia. Figura 6 ilustrează aria geografică a auditului Curții.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza documentului tehnic intitulat Delineation of the MSFD Article 4 marine regions and subregions.

Auditul Curții nu a acoperit Directiva privind amenajarea spațiului maritim²⁹ și nici strategia privind creșterea albastră, întrucât statele membre nu vor raporta Comisiei cu privire la amenajarea spațiului maritim înainte de 2021.

În cadrul activității sale de audit, Curtea:

• a examinat propunerile, orientările și rapoartele relevante ale Comisiei;
• a vizitat autorități naționale și regionale, precum și reprezentanți din sectorul pescuitului și organizații de mediu din Spania, Franța, Italia, și Portugalia;
• a analizat finanțarea din partea UE pentru proiecte de protecție a mediului marin și a examinat astfel de proiecte și 21 de zone marine protejate care există de multă vreme, cu diverse obiective de protecție, din zonele maritime selectate;
• a consultat un grup de experți cu scopul de a utiliza expertiza acestora pentru a analiza legăturile dintre politicile de mediu și cele de pescuit;
• a examinat studii și rapoarte relevante, inclusiv pe cele elaborate de Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) și de Agenția Europeană de Mediu.

2020 este un an-cheie pentru UE în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor de conservare cuprinse în Strategia în domeniul biodiversității din 2011, în Regulamentul privind PCP și în Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”. În 2021 ar trebui să aibă loc Conferința părților la Convenția privind diversitatea biologică. Prezentul raport oferă o analiză a rezultatelor de până acum cu privire la protecția biodiversității marine și, prin urmare, poate contribui la discuțiile privind viitoarele opțiuni.

Observații

Statele membre se confruntă cu provocări în aplicarea cadrului UE pentru protecția mediului marin

Cadrul juridic al UE impune statelor membre să protejeze mediul marin. Curtea a examinat în ce măsură cadrul UE a fost creat și aplicat pentru a facilita acest lucru. În acest scop, s-a analizat în ce măsură cadrul furniza instrumente eficace pentru protecția zonelor maritime, dacă stabilea o bază clară de acțiune, dacă era coordonat cu alte domenii de politică cu impact asupra mediului marin și dacă se baza pe avize științifice actualizate care identifică speciile și habitatele cele mai periclitate.

Zonele marine protejate din UE oferă în practică o protecție limitată

Comisia definește zonele marine protejate ca fiind zone marine create cu obiectivul principal de conservare a naturii. Pentru a fi eficace, zonele marine protejate trebuie să aibă obiective clare, cu acțiuni bine gestionate, bazate pe cele mai bune cunoștințe științifice disponibile³⁰. Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin” impune statelor membre să includă în strategiile lor măsuri de protecție spațială, contribuind la rețele coerente și reprezentative de zone marine protejate³¹.

Zonele marine protejate acoperă multe dintre obiectivele de conservare prin intermediul unei varietăți de măsuri de protecție, care pot include restricții de pescuit. Statele membre aplică mai multe niveluri de restricții în materie de pescuit în cadrul zonelor marine protejate (a se vedea exemplul prezentat în caseta 5). În 2018, AEM a concluzionat că rețeaua de zone marine protejate nu era reprezentativă din punct de vedere ecologic³².

Caseta 5

Diferite niveluri de protecție în zona marină protejată Cinque Terre (Italia)

Sursa: Curtea de Conturi Europeană, adaptare pe baza unei imagini originale © Ente Parco Nazionale delle Cinque Terre.

Zona maritimă protejată acoperă 4 554 ha, cu trei niveluri de protecție. Zona A (pescuitul interzis) acoperă doar 104 ha (2,3 % din zona maritimă protejată). În zonele B și C, pescarii locali sunt autorizați să pescuiască, cu condiția de a obține în prealabil o autorizație în acest sens de la autoritatea de gestionare. Zona C este o zonă tampon între zonele care prezintă cel mai mare interes pentru biodiversitate și zonele din afara zonei marine protejate, cu restricții mai puțin stricte.

Zonele marine protejate nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a fi desemnate la nivelul UE drept situri în cadrul rețelei Natura 2000 decât dacă adăpostesc habitate sau specii enumerate în Directiva privind păsările sau în Directiva privind habitatele. Adesea, zonele marine protejate desemnate se suprapun atât între ele, cât și cu zone naționale protejate. Figura 7 ilustrează modul în care aceste zone se pot suprapune.

Surse: INPN, Cartographie des espaces naturels ou protégés: https://inpn.mnhn.fr/viewer-carto/espaces/I056FR9100008 și instrumentul de vizualizare a rețelei Natura 2000: https://natura2000.eea.europa.eu/.

Acolo unde zonele marine protejate vizează scăderea presiunilor exercitate de pescuit, ele oferă niveluri variabile de protecție. Curtea a examinat modul în care dispozițiile juridice ale statelor membre protejau 21 de zone marine protejate care există de multă vreme ca parte a rețelei Natura 2000 (a se vedea anexa II) și a constatat următoarele:

1. în trei (14 %) dintre aceste zone existau interdicții de pescuit în cea mai mare parte a zonei marine protejate;
2. în nouă (43 %) dintre ele existau unele restricții ale activităților de pescuit – interzicerea anumitor metode de pescuit, necesitatea de a deține autorizații sau autorizarea pescuitului în cea mai mare parte a zonei marine protejate; și
3. în nouă (43 %) dintre aceste zone marine protejate, statele membre impuseseră puține restricții sau nu impuseseră niciun fel de restricții specifice cu privire la activitățile de pescuit.

Legislația UE nu impune ca zonele marine protejate să dispună de planuri de gestionare³³, însă OCDE a identificat aceste planuri drept bune practici. Planurile de gestionare definesc acțiunile necesare pentru a proteja zonele marine protejate și desemnează autoritățile responsabile în acest sens. Doar puțin peste jumătate dintre zonele marine protejate examinate de Curte aveau astfel de planuri. În 2019, Fondul Mondial pentru Natură (World Wide Fund for Nature – WWF)³⁴ a raportat că, deși zonele marine protejate acopereau 12,4 % din zona marină a UE, numai 1,8 % făceau obiectul unor planuri de gestionare a zonelor marine protejate. În 2020, AEM a raportat că mai puțin de 1 % din zonele marine protejate europene puteau fi considerate rezerve marine cu protecție deplină (de exemplu, prin interdicții de pescuit) și că gestionarea zonelor marine protejate trebuia să fie consolidată³⁵.

Statele membre pot utiliza zonele marine protejate pentru protecția împotriva unei game largi de presiuni, altele decât pescuitul (cum ar fi dragarea, mineritul, explorarea zăcămintelor de petrol și gaze, descărcările industriale, ancorarea, transportul maritim sau cablurile subacvatice).

În 2019, un studiu științific³⁶ a concluzionat că, în 59 % din zonele marine protejate analizate, pescuitul în scop comercial prin traulare era practicat la niveluri mai ridicate decât în zonele neprotejate și că multe zone marine protejate nu protejau speciile vulnerabile. Studiul a arătat că „o mare parte din rețeaua de zone marine protejate a UE, impresionantă prin dimensiunile sale, creează un fals sentiment de siguranță că se iau măsuri de conservare concrete”. Acolo unde zonele marine protejate implicau restricții în materie de pescuit, Curtea a identificat exemple de practici de protecție suplimentare (a se vedea caseta 6).

Caseta 6

Zone marine protejate și protecția împotriva pescuitului

În zona marină protejată Cinque Terre (Italia), deși există interdicții de pescuit, administratorii aveau cunoștință de episoade frecvente de pescuit ilegal prin traulare în interiorul zonei protejate. În 2009, aceștia au instalat dispozitive anti-traulare (a se vedea imaginea) pentru a reduce pescuitul ilegal. Aceste dispozitive blochează traulele și încurcă plasele de pescuit.

Sursa: © Parco Nazionale delle Cinque Terre.

În 2018, AEM a raportat³⁷ că UE atinsese obiectivul de acoperire spațială constând în desemnarea unui minimum de 10 % din apele sale drept zone marine protejate până în 2020, dar că zonele protejate cuprindeau în principal ape de coastă și nu acopereau în mod suficient apele de adâncime. AEM a concluzionat că rețeaua de zone marine protejate nu era încă reprezentativă pentru întreaga gamă de biodiversitate din zonele acoperite și că biodiversitatea marină trebuia să fie mai bine protejată³⁸. În 2020, Comisia a estimat că, în UE, mai puțin de 1 % din zonele marine erau strict protejate³⁹.

În tabelul 1 este prezentat modul în care responsabilitățile în ceea ce privește politicile în domeniul mediului și în cel al pescuitului variază în funcție de tipul de zonă marină. Statele membre trebuie să respecte angajamentele privind conservarea mediului marin prevăzute de Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”, de Directiva privind păsările și de Directiva privind habitatele și, în acest scop, să stabilească zone marine protejate și să impună restricții propriilor nave de pescuit. În apele lor teritoriale, acestea pot, de asemenea, să restricționeze accesul la pescuit al navelor care pescuiesc în mod tradițional în apele respective plecând din porturile de pe coasta adiacentă, dar nu pot face acest lucru în mod unilateral pentru zonele marine protejate din afara zonei costiere în cauză (a se vedea figura 8) și trebuie să se angajeze în discuții multilaterale în conformitate cu Regulamentul privind PCP.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană.

Instrumentele de reglementare care leagă politica UE în domeniul biodiversității marine de politica sa comună în domeniul pescuitului nu au funcționat bine în practică

Legislația UE, atât cea privind biodiversitatea marină, cât și cea privind PCP, conține dispoziții menite să lege protecția mediului marin (pentru care responsabilitatea revine în primul rând statelor membre) de măsuri de conservare în domeniul pescuitului (care sunt de competența exclusivă a UE). Curtea a examinat modul în care aceste dispoziții au funcționat în practică în zonele maritime examinate, menționate la punctul 26.

Articolul 11 din Regulamentul privind PCP

Statele membre sunt responsabile pentru crearea de zone marine de protecție și trebuie să respecte angajamentele în materie de conservare cuprinse în Directiva privind păsările și în Directiva privind habitatele. Totuși, întrucât domeniul pescuitului este de competența UE, articolul 11 din Regulamentul privind PCP permite statelor membre, atunci când încearcă să limiteze impacturile navelor de pescuit din alte state membre, să prezinte recomandări comune pentru a permite Comisiei să ia măsuri.

Statele membre vizitate de Curte nu au făcut uz de articolul 11 din Regulamentul privind PCP. Acestea au explicat Curții că un motiv principal în acest sens a fost faptul că procesul, desfășurat pe baza unor recomandări comune urmate de acte delegate ale Comisiei, era complicat de aplicat și putea:

• să conducă la restricții finale mai puțin severe decât cele propuse inițial de statul membru care a formulat propunerea;
• să necesite o discuție îndelungată, în cursul căreia zona ar rămâne deschisă pentru navele altor state membre și deteriorarea habitatelor sensibile ar putea continua (a se vedea exemplul prezentat în caseta 7).

Caseta 7

Exemplu de dificultăți întâmpinate în aplicarea articolul 11 din Regulamentul privind PCP

Dacă, de exemplu, Franța ar trebui să impună restricții în materie de pescuit pentru a se conforma Directivei-cadru „Strategia pentru mediul marin” în orice zonă mică din apele sale din zona ICES 8.a (a se vedea mai jos), ea poate aplica aceste restricții navelor franceze. Pentru a extinde restricțiile la toate navele UE, Franța ar trebui să se pună de acord asupra unei recomandări comune cu toate celelalte state membre care au un interes direct în gestionarea zonei respective (Comisia a informat Curtea că opt state membre declară capturi în zona 8a).

Sursa: Curtea de Conturi Europeană, adaptare pe baza unei imagini aparținând Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, Original Scientific Illustrations Archive. Reproducerea acestei imagini a fost autorizată.

Nu există însă o dată-limită până la care statele membre consultate trebuie să reacționeze la propunerea Franței. În cazul în care ar reacționa, ele ar putea accepta o recomandare comună care conține măsuri mai puțin stricte decât cele propuse. În cazul în care Franța nu ar fi de acord, aceasta ar trebui să își susțină cererea cu dovezi științifice. Or, existența unor dovezi solide cu privire la beneficiile pe care le au măsurile de protecție asupra mediului marin este dificil de demonstrat. Întregul proces ar putea dura mai mulți ani.

Comisia a recunoscut că actele delegate de transpunere a recomandărilor comune în temeiul articolului 11 din Regulamentul privind PCP „au necesitat mai mult timp pentru a fi materializate și vizează numai anumite zone din Marea Nordului și din Marea Baltică”⁴⁰. În șapte ani, Comisia a adoptat șase recomandări comune referitoare la Marea Nordului și la Marea Baltică⁴¹, dar niciuna dintre acestea nu privea zona geografică acoperită de auditul Curții și niciuna nu viza Marea Mediterană. Curtea consideră că această procedură nu este în măsură să asigure o protecție în timp util împotriva pescuitului pentru un număr mare de zone marine protejate din cadrul rețelei Natura 2000. AEM a raportat în 2020 că procedura prevăzută la articolul 11 a avut adesea drept consecință favorizarea intereselor comerciale în domeniul pescuitului în detrimentul cerințelor de conservare a naturii⁴².

În 2018, Comisia a propus extinderea definiției zonelor de pescuit cu acces restricționat la orice zonă protejată stabilită de statele membre. Abilitarea acestora de a controla activitățile de pescuit în zonele respective⁴³ ar simplifica procesul aplicabil în prezent în temeiul articolului 11.

Articolul 15 din Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”

În cazul în care, pentru a îndeplini obiectivul Directivei-cadru „Strategia pentru mediul marin” de a obține o stare ecologică bună în zonele lor marine, statele membre identifică măsuri care le depășesc competențele (de exemplu, legate de politica în domeniul pescuitului), acestea pot ridica problema la nivelul UE în temeiul articolului 15 din Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin” (Recomandări de acțiune comunitară). Dintre cele patru state membre vizitate, doar Portugalia a făcut acest lucru.

În 2014, pentru a-și îndeplini angajamentele asumate în cadrul Directivei privind păsările, al Directivei privind habitatele și al Directivei-cadru „Strategia pentru mediul marin”, Portugalia a interzis pescuitul cu traule de fund de către navele sale într-o mare parte a zonei sale economice exclusive și a platoului său continental (a se vedea figura 9). În iulie 2015, Portugalia a solicitat Comisiei să ceară CPANE să extindă interdicția la celelalte nave din UE și din afara UE, în temeiul articolului 15 din Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”. În 2016, Comisia a solicitat Portugaliei să furnizeze studii științifice suplimentare, dar autoritățile portugheze au explicat Curții că, în opinia lor, aceste studii nu erau necesare. În consecință, navele portugheze nu sunt autorizate să pescuiască cu traule de fund în acea zonă, în timp ce, la data auditului Curții, navele altor state membre continuau să practice acest tip de pescuit.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza Ordinului ministerial portughez nr. 114/2014 (© Ministério do Mar).

Normele de protecție ale UE nu au condus la recuperarea unor ecosisteme și habitate marine importante

Legislația UE protejează speciile și habitatele periclitate enumerate în anexele la Directiva privind păsările și în cele la Directiva privind habitatele, în timp ce unele specii periclitate (cum ar fi rechinii) fac obiectul unor restricții privind capturile în cadrul PCP. Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin” permite statelor membre să protejeze specii sau habitate periclitate, lăsându-le să decidă pe care dintre acestea doresc să le protejeze.

UE a aprobat anexele la Directiva privind păsările și pe cele la Directiva privind habitatele cu peste 25 de ani în urmă și acestea nu încorporează cunoștințe științifice recente și nici nu acoperă în mod suficient habitatele marine. De exemplu, vulpea-de-mare malteză (Leucoraja melitensis) – o specie considerată de UICN ca fiind critic periclitată⁴⁴ – și habitatele sale de pepinieră (funduri nisipoase și mâloase aflate la mai mult de 60 de metri adâncime) nu sunt acoperite de aceste directive. Directivele în cauză conțin proceduri de actualizare a listelor de specii și de habitate protejate, dar Comisia nu le-a utilizat până în prezent⁴⁵.

În 2015, AEM⁴⁶ a raportat că directivele privind natura „exclud din sistemele de protecție formală anumite aspecte semnificative ale ecosistemului marin”, referindu-se în special la peștii marini (de exemplu, speciile exploatate în scop comercial), la speciile nevertebrate (de exemplu, midiile și stelele de mare) și la habitatele marine din zonele de larg (de exemplu, bancurile de nisip situate la peste 20 m adâncime sau habitatele pe substrat sedimentar) și comunitățile de faună și de floră asociate acestora.

Adăugarea de specii în anexele la Directiva privind păsările și la cele la Directiva privind habitatele ar facilita plasarea acestora sub protecția normelor PCP. De exemplu, Regulamentul privind Marea Mediterană (MedReg) interzice capturarea speciilor enumerate în Directiva privind habitatele⁴⁷. Potrivit MedReg, este în continuare legală capturarea de specii periclitate (de exemplu, bureți și corali) care nu figurează în anexa la această directivă. De asemenea, Regulamentul privind măsurile tehnice (RMT)⁴⁸ se referă în mod frecvent la speciile enumerate în directivă.

UE a luat inițiative de protecție a rechinilor (a se vedea caseta 8), dar nu a desemnat zone protejate. Spre deosebire de UE, Statele Unite ale Americii au definit, din 2006, habitate esențiale pentru peștii mari migratori din Oceanul Atlantic (Essential Fish Habitats for Atlantic Highly Migratory Species), inclusiv pentru rechini.

Progrese în Oceanul Atlantic, dar rezultate slabe în Marea Mediterană

Regulamentul privind PCP impune conservarea resurselor biologice marine și gestionarea durabilă a pescuitului, prin desfășurarea activităților de pescuit în limitele producției maxime durabile. Curtea a examinat dacă punerea în aplicare a Regulamentului privind PCP a sprijinit conservarea resurselor și a habitatelor marine. S-a constatat că, pentru a se atinge acest obiectiv, PCP ar trebui să instituie măsuri în conformitate cu cele mai bune avize științifice disponibile pentru a combate pescuitul excesiv și a preveni supraexploatarea resurselor marine prin adaptarea capacității flotelor de pescuit la niveluri de capturi compatibile cu un pescuit durabil⁵². Curtea consideră că existența unui sistem eficace de control al pescuitului este un element esențial.

AEM a raportat, în 2020, că era puțin probabil să fie atins până în 2020 obiectivul PCP de a exploata toate stocurile la niveluri care să permită obținerea producției maxime durabile⁵³. În același raport, AEM a precizat că, în pofida unor niveluri de incertitudine, „mesajul este clar – UE nu a reușit să stopeze pierderea biodiversității marine până în 2020”⁵⁴. Figura 10 ilustrează acest lucru, precum și insuficiența datelor disponibile pentru evaluarea situației biodiversității în multe zone.

Note: UNEP-MAP: Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu – Planul de acțiune pentru Marea Mediterană; CMN: Comisia pentru protecția Mării Negre împotriva poluării; BEAT+: un instrument de evaluare a variabilității spațiale a biodiversității prin combinarea indicatorilor existenți; BQR (Biodiversity Quality Ratio): rata de calitate a biodiversității. Restul acronimelor sunt explicate în alte secțiuni ale prezentului raport de audit.

Sursa: © Agenția Europeană de Mediu, Raportul AEM: Marine messages II, 2020, tabelul 3.1, p. 26.

În Oceanul Atlantic, pescuitul excesiv a început să scadă în ultimii ani, ca urmare a PCP. În Marea Mediterană, pescuitul excesiv rămâne la niveluri prea ridicate, care nu pot asigura durabilitatea. Curtea a examinat factorii despre care consideră că au contribuit la obținerea acestor rezultate mixte în materie de conservare.

Îmbunătățiri măsurabile în Oceanul Atlantic

În ceea ce privește stocurile pentru care sunt disponibile avize științifice privind producția maximă durabilă, limitele capturilor totale admisibile stabilite în conformitate cu aceste avize au crescut în ultimii ani⁵⁵. Comisia a ajuns la concluzia că pescuitul sustenabil va acoperi 99 % din volumul de pește capturat în 2020 și 73 % din stocurile biologice.

În 2019, CSTEP a remarcat că, în Atlanticul de Nord-Est, biomasa medie a stocurilor era în curs de îmbunătățire⁵⁶. Stocurile de pe coasta iberică și din Golful Biscaya au înregistrat o creștere considerabilă a biomasei. Cu toate acestea, CSTEP a raportat că, în general, multe stocuri – pentru care erau disponibile informații privind evaluarea – erau în continuare supraexploatate în 2017 (40 %) sau se aflau în afara limitelor biologice de siguranță (35 %), iar progresele păreau a fi prea lente pentru a atinge producția maximă durabilă până în 2020.

ICES oferă În 2017, CSTEP a remarcat că, din cauza datelor insuficiente, ICES nu a fost în măsură să ofere o estimare a producției maxime durabile pentru mai mult de jumătate din stocuri⁵⁷. Din cele 156 de stocuri de pește care fac obiectul unor cote, ICES putea oferi consiliere cu privire la producția maximă durabilă pentru 86, respectiv în 55 % din cazuri⁵⁸. ICES a aplicat abordarea precaută în celelalte cazuri, ceea ce poate duce la rate de pescuit mai mari decât cele corespunzătoare producției maxime durabile (a se vedea caseta 6).

O serie de rapoarte au arătat că, în trecut, Comisia a propus limite de captură care depășeau uneori recomandările științifice primite de la ICES. La rândul său, Consiliul a majorat uneori limitele propuse de Comisie (a se vedea caseta 9).

Numeroasele acțiuni ale UE nu au redus pescuitul excesiv în Marea Mediterană

În raportul său din 2019 privind monitorizarea performanței PCP, CSTEP a concluzionat că stocurile de pește din Marea Mediterană se aflau în continuare într-o situație precară⁵⁹. Comisia a apreciat că Marea Mediterană și Marea Neagră sunt exploatate la rate de 2,2 ori mai mari decât cele compatibile cu pescuitul în cadrul nivelurilor producției maxime durabile; iar din 2003 până în 2016 biomasa stocului de pește nu a înregistrat o creștere semnificativă⁶⁰. AEM a raportat în 2020 că numai 6 % din stocurile evaluate din Marea Mediterană corespund criteriilor producției maxime durabile⁶¹.

CSTEP a remarcat limitările regimului de gestionare a efortului de pescuit utilizat în Marea Mediterană și a sugerat să se ia în considerare alternative bazate de capturi (TAC). Comisia a integrat astfel de măsuri în propunerile sale privind planurile multianuale de gestionare ale UE pentru Mediterana de Vest și pentru Marea Adriatică, dar acestea au fost respinse de colegiuitori. CSTEP a precizat că reducerile efortului de pescuit nu se traduc automat în mai puține capturi⁶².

CSTEP a estimat că, în 2016, flota de pescuit costier la scară mică a UE care opera în Marea Mediterană număra aproximativ 17 500 de nave⁶³. Navele mari capturează în mod semnificativ mai mult pește decât navele mici. Figura 11 ilustrează repartizarea aproximativă a flotei și a greutății totale a capturilor între navele mici și cele mari.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană (pe baza informațiilor incluse în raportul CSTEP 18-07).

Statele membre ar trebui să monitorizeze debarcările efectuate în porturile lor și legislația UE impune ca toate produsele pescărești să fie mai întâi comercializate sau înregistrate la un centru de vânzare prin licitație sau la cumpărători înregistrați ori la organizații de producători⁶⁴. În consecință, autoritățile statelor membre și administratorii locurilor de debarcare ar trebui să fie în măsură să creeze baze de date cuprinzătoare cu privire la capturi. În 2017, CSTEP a constatat că se înregistraseră progrese în ceea ce privește evaluarea stocurilor din Marea Mediterană, dar că „datele disponibile nu sunt suficient de fiabile, deoarece informațiile privind pescuitul sunt adesea parțiale și imprecise, iar seriile cronologice sunt relativ scurte”⁶⁵. CSTEP a constatat de asemenea că monitorizarea de către statele membre a nivelurilor efortului de pescuit pentru o mare parte din flota mediteraneeană a UE era deficitară⁶⁶.

În 2019, CSTEP a efectuat o examinare ex post a 22 de planuri naționale de gestionare adoptate în temeiul MedReg și a concluzionat că, în majoritatea cazurilor, „planurile naționale de gestionare mai vechi, elaborate în temeiul Regulamentului privind Marea Mediterană, nu au contribuit la îmbunătățirea stării precare a stocurilor din Marea Mediterană”. În plus, CSTEP a constatat că lansarea unora dintre aceste planuri a fost asociată cu cereri de derogare de la dispozițiile MedReg⁶⁷.

MedReg urmărește să protejeze zonele de puiet și habitatele sensibile⁶⁸. Acesta impunea statelor membre să furnizeze Comisiei, până la 31 decembrie 2007, informații relevante pentru stabilirea acestor zone și cerea Consiliului să desemneze, până la sfârșitul anului 2008, „zonele de pescuit protejate care se află în principal în afara mării teritoriale a statelor membre, cu privire la tipurile de activități de pescuit interzise sau autorizate în astfel de zone”. Statele membre nu au furnizat astfel de informații Comisiei.

În 2019, UE a adoptat un plan multianual pentru șase specii care trăiesc în apropierea fundului mării în Mediterana de Vest⁶⁹. Planul conține dispoziții de salvgardare⁷⁰ privind luarea unor măsuri de remediere (cum ar fi interdicțiile) în cazul în care avizele științifice arată că stocurile sunt periclitate, dar există dificultăți în ceea ce privește monitorizarea capturilor și obținerea unor date de bună calitate (a se vedea punctul 62). Comisia va evalua planul în 2024, foarte aproape de 1 ianuarie 2025, termenul stabilit pentru atingerea nivelurilor de producție maximă durabilă.

Măsurile tehnice sunt normele care reglementează modul în care, când și unde pot pescui pescarii comerciali. În 2019, UE a adoptat Regulamentul privind măsurile tehnice (RMT)⁷¹, aplicabil în toate apele UE. Unul dintre obiectivele RMT este ca gestionarea pescuitului să contribuie la punerea în aplicare a Directivei-cadru „Strategia pentru mediul marin”, a Directivei privind păsările și a Directivei privind habitatele⁷².

Înainte de adoptarea RMT, nu exista niciun mecanism pentru monitorizarea progreselor. RMT abilitează Comisia să adopte acte delegate acolo unde este necesar⁷³ și introduce raportări trienale. Primul raport trienal trebuie prezentat în 2020.

Regulamentul privind Marea Mediterană⁷⁴ și Regulamentul CGPM⁷⁵ conțin, de asemenea, măsuri tehnice care se aplică numai în aceste zone. UE este parte la CGPM, dar are dreptul de a adopta norme mai stricte în cazul în care consideră că măsurile CGPM nu merg suficient de departe în ceea ce privește prevenirea efectelor distructive ale activităților de pescuit⁷⁶. Măsurile tehnice ar putea contribui într-un mod mai eficace la minimizarea impactului de mediu negativ al pescuitului asupra mediului marin din Marea Mediterană.

Datele privind pescuitul sunt colectate în temeiul Regulamentului privind controlul⁷⁷ și în temeiul Regulamentului privind cadrul pentru colectarea datelor. Evaluarea Regulamentului privind controlul efectuată de Comisie în 2017 a concluzionat că acesta nu era pe deplin adecvat scopului⁷⁸, determinând Comisia să propună un nou regulament⁷⁹. O chestiune specială este scutirea de la raportare pentru navele cu o lungime mai mică de 12 metri, precum și pentru capturile mai mici de 50 kg. Propunerea, pentru care procesul legislativ este încă în curs, conține dispoziții de consolidare a monitorizării pescuitului la scară mică și include cerința ca toate navele să dispună de sisteme de urmărire.

Până în prezent, CGPM a stabilit opt zone de pescuit cu acces restricționat (cum este Groapa Jabuka/Pomo) pentru a proteja habitatele sensibile de mare adâncime și habitatele piscicole esențiale – care acoperă aproximativ 1 % din Marea Mediterană (a se vedea figura 12). În plus, începând din 2005, CGPM a interzis utilizarea dragelor remorcate și a traulelor în toate apele cu o adâncime mai mare de 1 000 de metri (care reprezintă 59 % din Marea Mediterană și din Marea Neagră) pentru a proteja habitatele bentonice puțin cunoscute.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană, adaptare pe baza unei imagini aparținând Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, Original Scientific Illustrations Archive. Reproducerea acestei imagini a fost autorizată.

Gestionarea partajată a pescuitului împreună cu țări din afara UE constituie o dificultate suplimentară în Marea Mediterană. În 2017, capturile UE reprezentau, în greutate, aproximativ 52 % din capturile din Marea Mediterană. Figura 13 ilustrează faptul că patru state membre ale UE reprezintă aproape toate capturile UE și alte patru țări reprezintă peste 80 % din capturile țărilor terțe⁸⁰.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza bazei de date furnizate de CGPM.

Instrumentele UE pentru soluționarea problemei capacității de pescuit excedentare nu sunt strâns aliniate cu nevoile regionale și cu impacturile asupra mediului

PCP are drept scop prevenirea supraexploatării resurselor marine prin adaptarea capacității de pescuit a flotelor la niveluri de capturi conforme cu producția maximă durabilă⁸¹. În Raportul anual de activitate pentru 2017, serviciile Comisiei au remarcat că „excedentul de capacitate este considerat a fi una dintre principalele cauze ale pescuitului excesiv în Marea Mediterană, având în vedere lipsa generalizată a controalelor privind capturile și dependența de efortul de pescuit pentru a regulariza mortalitatea prin pescuit”.

Potrivit Regulamentului privind PCP, statele membre au obligația de a-și adapta capacitatea flotelor la posibilitățile de pescuit de care dispun. Acesta stabilește plafoane pentru capacitatea de pescuit a fiecărui stat membru în ceea ce privește tonajul și puterea motorului și impune statelor membre să aplice un „program de intrare/ieșire”⁸², astfel încât intrarea unor capacități noi să fie posibilă numai după retragerea unor capacități echivalente. Plafoanele de capacitate maximă sunt reduse atunci când navele sunt casate în urma unui ajutor din fonduri publice.

La sfârșitul anului 2019, capacitățile flotelor se încadrau în limitele plafoanelor de capacitate ajustate, fiind, per ansamblu, cu 21 % mai mici în ceea ce privește tonajul și cu 15 % mai mici în ceea ce privește puterea motorului. Prin urmare, aceste plafoane oferă stimulente limitate pentru statele membre să ia măsuri cu privire la capacitatea de pescuit (a se vedea figura 14).

Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza Registrului flotei de pescuit al UE.

Programul de intrare/ieșire nu conține condiții specifice pentru Marea Mediterană, unde presiunile exercitate de pescuit sunt mai puternice decât în Oceanul Atlantic. Acest program permite ca nave noi să înlocuiască nave inactive și ca navele noi să utilizeze tehnici mai distructive. De exemplu, autorizarea intrării în flotă a unui nou trauler de fund care să înlocuiască o navă de pescuit cu plasă-pungă va avea ca rezultat daune mai mari cauzate habitatelor de pe fundul mării. Potrivit Regulamentului privind PCP, Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care să stabilească normele de aplicare a programului, dar nu a făcut încă uz de această posibilitate⁸³.

O mică parte din fondurile UE este utilizată pentru a sprijini conservarea mediului marin

Sprijinul financiar ar trebui să răspundă unor nevoi reale și să contribuie la acțiuni care îmbunătățesc conservarea mediului marin. În cadrul auditului său, Curtea a examinat dacă utilizarea FEPAM și a programelor LIFE și Interreg în cele patru state membre vizitate a contribuit la conservarea mediului marin.

FEPAM sprijină îndeplinirea obiectivelor PCP, inclusiv reducerea la minimum a impacturilor negative ale activităților de pescuit asupra ecosistemului marin și asigurarea faptului că pescuitul nu degradează mediul marin⁸⁴. FEPAM nu trebuie să fie utilizat pentru finanțarea de acțiuni care determină creșterea capacității de pescuit a unei nave⁸⁵.

Bugetul total al FEPAM pentru perioada 2014‑2020 depășește 6 miliarde de euro. Cinci dintre cei mai mari șapte beneficiari ai fondurilor FEPAM sunt țări riverane la Marea Mediterană (a se vedea figura 15). Dintre aceștia, cei doi cei mai mari beneficiari sunt țări riverane atât la Oceanul Atlantic, cât și la Marea Mediterană.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza documentului intitulat „Politica comună în domeniul pescuitului în cifre” (UE, 2018).

FEPAM sprijină activitățile de pescuit și de acvacultură. Acesta este menit să favorizeze punerea în aplicare a Directivei-cadru „Strategia pentru mediul marin” și să contribuie la protejarea mediului marin⁸⁶. Fondul poate finanța măsuri de conservare în mod direct și, de asemenea, în mod indirect, prin alte măsuri utile (inclusiv aprofundarea cunoștințelor științifice, colectarea de date, monitorizarea și asigurarea respectării legislației)⁸⁷. Curtea estimează că, până la sfârșitul anului 2019, cele patru state membre vizitate utilizaseră aproximativ 6 % din totalul finanțării lor din FEPAM pentru măsurile de conservare cele mai direct legate de Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”, de Directiva privind păsările și de Directiva privind habitatele⁸⁸ și alte 8 % pentru măsuri cu un impact mai puțin direct asupra conservării. Din această sumă, ele utilizaseră mai puțin de 2 milioane de euro (0,2 %) pentru a limita impactul pescuitului asupra mediului marin (a se vedea figura 16). Într-un studiu finanțat de Comisie⁸⁹, datând din 2020, s-a constatat că, până în 2019, statele membre ale UE utilizaseră 14 milioane de euro din FEPAM pentru protejarea speciilor sensibile. În 2020, AEM a identificat necesitatea unei mai bune alinieri a finanțării din FEPAM la Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”⁹⁰.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza informațiilor primite din partea statelor membre.

Curtea a semnalat în 2011 că excedentul de capacitate a flotelor de pescuit ale UE subminase durabilitatea stocurilor de pește⁹¹. FEPAM avea ca obiectiv finanțarea pescuitului durabil și punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului în perioada 2014‑2020⁹². Întrucât unele stocuri comerciale de pește erau supraexploatate, una dintre condițiile fondului era aceea că nu putea fi utilizat pentru a crește capacitatea flotelor de pescuit de a captura pește. Prin urmare, fondul nu a sprijinit construcția de nave noi și nici creșterea capacității de pescuit a navelor existente⁹³.

Propunerea Comisiei privind crearea unui nou fond pentru perioada 2021‑2027 excludea din nou sprijinul financiar pentru orice creștere a capacității de pescuit a navelor existente și avea în vedere acordarea de sprijin financiar pentru prima achiziție de nave de pescuit costier la scară mică, în anumite condiții⁹⁴. În iunie 2019, concluziile Consiliului⁹⁵ privind propunerea Comisiei prevedeau sprijin financiar pentru prima achiziție de nave de pescuit în anumite condiții și introduceau o derogare de la excluderea sprijinului pentru creșterea capacității de pescuit. La data auditului Curții, autoritățile legislative nu adoptaseră încă actul normativ. Curtea atrage atenția că acordarea de sprijin pentru achiziționarea de nave de pescuit și pentru creșterea capacității de pescuit poate conduce la presiuni suplimentare asupra stocurilor de pește și asupra habitatelor marine vulnerabile.

Programul LIFE⁹⁶ este instrumentul UE care vizează în mod mai specific sprijinirea proiectelor de mediu. Din 2014, acest program a permis crearea de proiecte integrate care urmăresc în mod specific să sprijine, prin finanțarea cu sume mai mari, statele membre ale UE în punerea în aplicare a legislației în materie de mediu și climă. Trei dintre cele patru state membre vizitate au încurajat astfel de proiecte care implicau acțiuni de protecție a mediului marin: LIFE-IP Intemares în Spania; LIFE IP Marine Habitats în Franța; și LIFE-IP Azores Natura în Portugalia. În cele patru state membre vizitate, Curtea a identificat exemple pozitive de proiecte legate de protecția mediului marin finanțate prin programul LIFE al UE; În caseta 10 se regăsesc exemple de situații în care finanțarea din partea UE a avut un impact real.

Caseta 10

Finanțarea din partea UE poate avea un impact real

În arhipelagul Berlengas (sit Natura 2000 în Portugalia), UE a cofinanțat proiectul LIFE Berlengas (cu aproximativ 0,7 milioane de euro). Proiectul viza refacerea populațiilor de păsări marine și reducerea capturilor accidentale de astfel de păsări. Printre acțiunile avute în vedere se numărau eradicarea speciilor invazive (șobolani negri) și controlul populației de prădători. Până la sfârșitul proiectului, un cuplu de Hydrobates castro își reluase cuibăritul în insula principală. Proiectul a redus capturile accidentale de păsări marine în cadrul operațiunilor de pescuit cu plase-pungă, prin utilizarea unui zmeu care imita o pasăre de pradă. Colaborarea strânsă dintre biologi și pescari a contribuit la creșterea gradului de conștientizare cu privire la capturile accidentale.

© Ana Isabel Fagundes.

© Elisabete Silva.

UE a cofinanțat cu aproximativ 3,5 milioane de euro proiectul Interreg FISHMPABLU2, care a implicat 11 zone marine protejate în 6 țări mediteraneene (Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia și Slovenia). Proiectul a vizat promovarea pescuitului sustenabil la scară mică în interiorul și în jurul zonelor marine protejate, prin testarea diferitor tipuri de măsuri (de exemplu, implicarea pescarilor în supraveghere și monitorizare și în procesul decizional, înlocuirea uneltelor de pescuit, reducerea efortului de pescuit etc.). Pentru fiecare măsură din cadrul proiectului, a fost elaborat un „set de instrumente de guvernanță” destinat administratorilor de zone marine protejate și pescarilor care practică pescuitul la scară mică.

Concluzii și recomandări

Acest audit a examinat în ce măsură cadrul instituit de UE pentru a aborda principalele presiuni exercitate asupra biodiversității și a habitatelor marine a fost bine conceput și aplicat în practică în anumite zone din Oceanul Atlantic și din Marea Mediterană și dacă s-au obținut rezultate în urma utilizării fondurilor UE. Organisme științifice cu autoritate în domeniu au identificat pescuitul ca sursă majoră de presiune asupra mediului marin. Drept urmare, la examinarea cadrului de politici, a finanțării din partea UE și a modului în care acestea au fost puse în aplicare, Curtea a acordat o atenție deosebită chestiunilor legate de pescuit.

În ansamblu, exista un cadru instituit pentru protecția mediului marin, dar acțiunile UE nu conduseseră la restabilirea unei stări ecologice bune a mărilor și nici la readucerea pescuitului la niveluri sustenabile în toate mările. Curtea a constatat că acțiunile UE contribuiseră la realizarea de progrese în Oceanul Atlantic, unde multe stocuri de pește s-au stabilizat și/sau s-au îmbunătățit, dar că în Marea Mediterană nu se înregistraseră progrese semnificative.

Zonele marine protejate constituie cele mai emblematice măsuri de conservare a mediului marin. Potrivit Directivei-cadru „Strategia pentru mediul marin”, statele membre sunt obligate să creeze rețele coerente de astfel de zone, iar UE și-a stabilit ca obiectiv protejarea a 10 % din suprafețele sale maritime până în 2020. Evaluarea Curții cu privire la rolul zonelor marine protejate este în concordanță cu cea a Agenției Europene de Mediu, care a identificat lipsa unei rețele eficace, bine gestionate și bine conectate de zone marine protejate (a se vedea punctele 31-38). În consecință, protecția biodiversității marine asigurată de aceste zone a fost limitată.

Statele membre nu pot impune restricții asupra activităților de pescuit dincolo de apele teritoriale fără a se angaja în discuții multilaterale. Acest lucru complică protecția mediului marin (a se vedea punctul 39).

Legislația UE privind politica comună în domeniul pescuitului și biodiversitatea marină conține dispoziții specifice menite să coordoneze măsurile în domeniul pescuitului cu măsuri de protecție a mediului marin. În practică, Curtea a constatat că dispozițiile articolului 11 din Regulamentul privind PCP și cele ale articolului 15 din Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin” nu funcționaseră așa cum se preconizase în zonele examinate în cadrul auditului. Această situație a afectat coordonarea dintre cele două domenii de politică (a se vedea punctele 40-46).

Rețeaua Natura 2000, instituită prin Directiva privind păsările și prin Directiva privind habitatele, reprezintă piatra de temelie a eforturilor UE de a proteja biodiversitatea. Alte acte legislative ale UE conțin dispoziții de protecție care se referă la speciile și la habitatele enumerate în aceste directive. Curtea a observat că listele de specii și de habitate periclitate întocmite în urmă cu peste 25 de ani nu țin seama de cunoștințele științifice recente. Prin urmare, această legislație nu protejează unele specii periclitate (a se vedea punctele 47-51).

Pentru a consolida legăturile dintre politica în domeniul mediului și politica în domeniul pescuitului, Comisia, împreună cu statele membre, ar trebui să identifice modificările normative și administrative necesare pentru protejarea speciilor și a habitatelor sensibile, care:

• să faciliteze aplicarea mai rapidă a măsurilor de conservare prevăzute de Regulamentul privind PCP și de Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin” și
• să extindă protecția la mai multe specii (în special cele clasificate ca fiind critic periclitate) și habitate în lumina cunoștințelor științifice actuale.

Data-țintă pentru punerea în aplicare a recomandării: 2022.

În Oceanul Atlantic, unde gestionarea pescuitului este legată de limitele capturilor admisibile, s-a constatat o îmbunătățire măsurabilă a stocurilor de pește, iar Comisia se așteaptă ca pescuitul durabil să reprezinte 99 % din debarcări pentru capturile care sunt exclusiv UE și 73 % din stocurile biologice. În cazul stocurilor de pește pentru care sunt disponibile avize științifice privind producția maximă durabilă, biomasa stocului era în creștere. Curtea a constatat însă că pentru mai mult de jumătate din stocurile biologice nu erau disponibile avize științifice privind producția maximă durabilă, că multe stocuri erau în continuare supraexploatate și că obiectivul general de a se ajunge până în 2020, pentru toate stocurile, la niveluri de exploatare compatibile cu avizele științifice privind producția maximă durabilă nu va fi atins (a se vedea punctele 52-58).

În ceea ce privește Marea Mediterană, organismul științific competent al UE (CSTEP) a comunicat în 2019 că pescuitul depășea de două ori nivelurile durabile (a se vedea punctele 59 și 60).

Curtea a constatat că acțiunea UE nu condusese la crearea de zone de pescuit protejate ale UE prevăzute de Regulamentul privind Marea Mediterană din 2006. Zone de pescuit cu acces restricționat pentru bazinele maritime pot fi create și cu ajutorul altor instrumente. CGPM permite, de asemenea, crearea unor zone de pescuit cu acces restricționat pe baza unor avize științifice. Începând din 2019, planul multianual pentru Mediterana de Vest oferă un instrument alternativ pentru crearea de zone de pescuit cu acces restricționat. Acest plan amână din 2020 până la 1 ianuarie 2025 obiectivul general constând în atingerea nivelurilor de producție maximă durabilă. Comisia va evalua planul în 2024, în apropierea acestui nou termen (punctele 61 și 65).

Măsurile tehnice ar putea contribui într-un mod mai eficace la minimizarea impactului de mediu negativ al pescuitului asupra mediului marin din Marea Mediterană. Măsurile tehnice ale UE aplicabile pentru Marea Mediterană sunt dificil de implementat și, până în prezent, nu au fost suficiente pentru a proteja resursele marine. În 2018, Comisia a propus un nou regulament privind controlul, care remediază unele dintre deficiențele cunoscute legate de activitățile de pescuit în Marea Mediterană – în special monitorizarea capturilor de pește și a poziției navelor (punctele 66-69).

UE, statele sale membre riverane la Marea Mediterană și alte țări mediteraneene sunt părți la Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM). Zonele de pescuit cu acces restricționat stabilite de CGPM acoperă aproximativ 1 % din Marea Mediterană și CGPM a interzis unele tehnici de pescuit dăunătoare (punctul 70) în toate apele mai adânci de 1 000 de metri (care reprezintă 59 % din Marea Mediterană și din Marea Neagră).

Plafoanele stabilite pentru capacitatea de pescuit a UE și programul de intrare/ieșire nu erau concepute pentru a răspunde circumstanțelor specifice ale mărilor regionale din UE și nu țineau seama de impactul asupra mediului produs de diferite tipuri de tehnici de pescuit (punctele 72-75).

Având în vedere degradarea persistentă a ecosistemelor marine mediteraneene, Comisia, împreună cu statele membre interesate, ar trebui:

• să examineze posibilitatea de a stabili noi zone de pescuit cu acces restricționat în bazinul Mării Mediterane;
• să raporteze periodic cu privire la progresele înregistrate și la necesitatea unor acțiuni corective, în cadrul planului multianual pentru Mediterana de Vest, cu scopul de a permite identificarea și luarea de măsuri corective.

Data-țintă pentru punerea în aplicare a recomandării: 2023.

Potrivit politicilor UE, finanțarea acordată de Uniune ar trebui să sprijine protejarea mediului marin. UE dispune de mai multe instrumente în acest sens. FEPAM este conceput pentru a sprijini obiectivele PCP. Fondul poate sprijini măsuri de conservare atât în mod direct, cât și indirect. În ceea ce privește cele patru state membre vizitate, Curtea estimează că 6 % din totalul fondurilor FEPAM utilizate până la sfârșitul anului 2019 erau direct legate de măsuri de conservare și că alte 8 % aveau legătură în mod indirect cu obiective de conservare (punctele 76-79).

Capacitatea excedentară a flotei de pescuit în Marea Mediterană este un factor care favorizează pescuitul excesiv. Curtea a luat act de faptul că propunerea Comisiei privind crearea unui nou fond pentru perioada de programare 2021‑2027 a păstrat în mare măsură restricțiile existente în ceea ce privește finanțarea creșterii capacității de pescuit (punctele 80 și 81).

Programul LIFE al UE are ca obiectiv sprijinirea proiectelor de mediu, în special prin intermediul unor proiecte integrate. Programul Interreg poate de asemenea finanța proiecte care protejează mediul marin. Curtea a identificat exemple de bună utilizare a acestor fonduri în statele membre vizitate (punctul 82).

În contextul următorului exercițiu de programare privind FEPAM, Comisia ar trebui să identifice, împreună cu statele membre, modalități de sporire a contribuției finanțării din FEPAM la obiectivele de conservare a mediului marin.

Data-țintă pentru punerea în aplicare a recomandării: 2023.

Prezentul raport a fost adoptat de Camera I, condusă de domnul Samo Jereb, membru al Curții de Conturi, la Luxemburg, în ședința sa din 28 octombrie 2020.

Pentru Curtea de Conturi

Klaus-Heiner LEHNE
Președinte

Anexe

Anexa I — Tehnici de pescuit

În această anexă sunt explicate pe scurt principalele caracteristici ale câtorva tehnici de pescuit⁹⁷.

Un traul de fund este o plasă în formă de con tractată orizontal (de una sau de două ambarcațiuni) de-a lungul fundului mării. Aceasta are de obicei două aripi laterale care se extind de la deschidere și se termină cu un capăt strâmt și închis („sac”), care reține captura. Plasa este proiectată pentru capturarea speciilor care trăiesc pe fundul mării sau în apropierea acestuia.

O  plasă-pungă este o plasă circulară lungă, montată pe două cadre la marginile superioară și inferioară. Marginea sa inferioară este dotată cu inele prin care trece un cablu sau o coardă de oțel, utilizată pentru a „pungui” sau pentru a închide partea de jos a plasei și a prinde peștele în capcană. Acesta este, în general, cel mai eficient echipament de pescuit în largul mării, departe de fund.

Setcile în derivă constau într-o serie de plase legate între ele și menținute într-o poziție mai mult sau mai puțin verticală cu ajutorul unor flotoare fixate în partea superioară („frânghia plutitorilor”) și al unor greutăți fixate în partea inferioară („frânghia greutăților”). Plasele sunt purtate de curent, de obicei aproape de suprafața apei sau la adâncime medie, prinzând peștii de branhii atunci când aceștia înoată în ele. Setcile în derivă pot fi atașate de ambarcațiune sau pot fi lăsate libere, fiind recuperate ulterior.

Un paragat de fund constă dintr-o lungă linie principală și mai multe ramificații plasate la distanțe egale („petile”), care se termină în cârlige. Acesta poate fi plasat fie în apropierea fundului, fie, mai puțin frecvent, la adâncime medie sau aproape de suprafață. Lungimea sa poate varia de la câteva sute de metri în cadrul activităților de pescuit costier până la peste 50 km pentru pescuitul industrial mecanizat. În cazul unui paragat flotant, linia principală este menținută aproape de suprafață sau la o anumită adâncime cu ajutorul unor flotoare dispuse la distanțe egale.

Anexa II – Zone marine protejate selectate

Subregiuni marine: Golful Biscaya și coasta iberică (GBCI); Macaronezia (MAC); Mediterana de Vest (MV)
Anul: Anul propunerii ca sit de importanță comunitară

SPANIA

FRANȚA

ITALIA

PORTUGALIA

Acronime

AEM: Agenția Europeană de Mediu

CGPM: Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană

CPANE: Comisia pentru pescuit în Atlanticul de Nord-Est

CSTEP: Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit

DPH: Directiva privind păsările și Directiva privind habitatele

FAO: Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură

FEPAM: Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime

ICES: Consiliul Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime

ONU: Organizația Națiunilor Unite

ORGP: Organizație regională de gestionare a pescuitului

PCP: Politica comună în domeniul pescuitului

TFUE: Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

UE: Uniunea Europeană

UICN: Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii

ZMP: Zonă marină protejată

Glosar

Abordarea ecosistemică a gestionării pescuitului: aceasta este o abordare integrată, care ia în considerare întregul ecosistem. Obiectivul este de a menține ecosistemele într-o stare sănătoasă, curată, netoxică, productivă și rezilientă, pentru a se asigura faptul că beneficiile obținute din resursele marine vii sunt ridicate, în timp ce impacturile operațiunilor de pescuit asupra ecosistemelor marine sunt reduse și nu afectează viitorul acestora.

Biomasa stocului: greutatea totală a tuturor peștilor dintr-un stoc care se pot reproduce.

Captură totală admisibilă: volumul maxim care poate fi capturat dintr-un stoc de pește, în fiecare an, în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului.

Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării: tratat multilateral încheiat în 1982, sub egida ONU, care stabilește drepturile și responsabilitățile națiunilor în ceea ce privește utilizarea mărilor și a oceanelor lumii, precum și orientări privind mediul și gestionarea resurselor naturale marine.

Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (Convenția de la Bonn): tratat multilateral încheiat în 1979, sub egida ONU, privind conservarea speciilor migratoare în toate zonele pe care acestea le populează.

Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa (Convenția de la Berna): tratat multilateral încheiat în 1979, sub egida Consiliului Europei, privind conservarea speciilor de floră și faună sălbatică și a habitatelor acestora, în special a celor pe cale de dispariție sau a celor vulnerabile.

Convenția privind diversitatea biologică: tratat multilateral încheiat în 1992, sub egida ONU, privind conservarea biodiversității, utilizarea durabilă a componentelor sale și distribuirea corectă și echitabilă a beneficiilor rezultate din utilizarea resurselor genetice.

Convenții maritime regionale: structuri de cooperare menite să protejeze mediul marin, în care sunt implicate statele membre și țările învecinate care au ape marine comune. Cele patru convenții maritime regionale europene sunt Convenția OSPAR (Convenția privind protecția mediului marin al Atlanticului de Nord-Est), HELCOM (Convenția pentru protecția mediului marin al Mării Baltice), Convenția de la Barcelona (Convenția privind protejarea mediului marin și a zonei de coastă a Mării Mediterane) și Convenția de la București (Convenția privind protecția Mării Negre împotriva poluării).

Efort de pescuit: o măsură a activității de pescuit care ține seama de capacitatea unei nave sau a unei flote și de numărul de zile de pescuit.

FEPAM: instrumentul de finanțare al UE pentru politicile maritime și de pescuit creat în 2014.

Interreg: acest set de programe este finanțat din Fondul european de dezvoltare regională și sprijină cooperarea transfrontalieră prin finanțarea de proiecte. Scopul său este de a aborda împreună provocările comune și de a găsi soluții comune în diverse domenii, inclusiv în domeniul mediului.

LIFE: este instrumentul de finanțare al UE pentru mediu și politici climatice creat în 1992.

Limite biologice sigure: set de parametri care, dacă sunt respectați în gestionarea unui stoc de pește, vor asigura o probabilitate redusă ca stocul să se epuizeze, dar care sunt mai puțin restrictivi decât producția maximă durabilă.

Organizații regionale de gestionare a pescuitului (ORGP): organizații internaționale formate din țări cu interese în domeniul pescuitului într-o anumită zonă. Unele dintre aceste organizații gestionează specii mari migratoare (de exemplu, Comisia Internațională pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic), iar altele gestionează stocurile de pește dintr-o anumită zonă geografică (de exemplu, CPANE).

Pești demersali: specii sau grupuri de pești care trăiesc cea mai mare parte a vieții lor pe fundul mării sau în apropierea acestuia.

Producție maximă durabilă: cantitatea maximă de pește care poate fi capturată continuu în condițiile existente fără a epuiza stocul.

Programul de intrare/ieșire: cadru juridic instituit pentru gestionarea dimensiunii flotei de pescuit a UE în conformitate cu plafoanele specificate, inclusiv prin asigurarea faptului că statele membre nu pot adăuga nave noi fără a ține seama de capacitatea retrasă.

Regim de gestionare a efortului de pescuit: o abordare a gestionării stocurilor halieutice prin impunerea unor limite ale efortului de pescuit.

Specii pelagice: specii marine care își petrec cea mai mare parte din timp departe de țărm și de fundul mării.

Stoc biologic: un grup de indivizi care aparțin aceleiași specii într-o anumită zonă.

Zonă economică exclusivă: zonă maritimă situată în prelungirea directă a apelor teritoriale ale unei țări costiere, în care această țară are anumite drepturi și obligații în conformitate cu Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării.

Zonă marină protejată: zona maritimă desemnată, prin lege sau în alt mod, drept zonă de protecție și de conservare a biodiversității, a resurselor naturale și a siturilor de patrimoniu cultural.

Echipa de audit

Rapoartele speciale ale Curții de Conturi Europene prezintă rezultatele auditurilor sale cu privire la politicile și programele UE sau la diverse aspecte legate de gestiune aferente unor domenii specifice ale bugetului UE. Curtea selectează și concepe aceste sarcini de audit astfel încât impactul lor să fie maxim, luând în considerare riscurile existente la adresa performanței sau a conformității, nivelul de venituri sau de cheltuieli implicat, schimbările preconizate și interesul existent în mediul politic și în rândul publicului larg.

Acest audit al performanței a fost efectuat de Camera de audit I – Utilizarea durabilă a resurselor naturale, condusă de domnul Samo Jereb, membru al Curții de Conturi Europene. Auditul a fost condus de domnul João Figueiredo, membru al Curții, beneficiind de sprijinul unei echipe formate din: Colm Friel, manager principal; Michela Lanzutti și Antonella Stasia, auditori. Michael Pyper a asigurat sprijin lingvistic. Marika Meisenzahl a furnizat sprijin grafic.

Note

¹ Articolele 7 și 11 TFUE.

² Articolul 3 TFUE: „(1) Competența Uniunii este exclusivă în următoarele domenii: […] conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune privind pescuitul”.

³ Articolul 4 TFUE: „(2) Competențele partajate între Uniune și statele membre se aplică în următoarele domenii principale: […] (e) mediul”.

⁴ Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 de instituire a unui cadru de acțiune comunitară în domeniul politicii privind mediul marin (Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”), JO L 164, 25.6.2008.

⁵ Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice și, respectiv, Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică.

⁶ AEM: State of Europe’s Seas, 2015.

⁷ Raportul nr. 17/2019 al AEM: Marine messages II, Navigating the course towards clean, healthy and productive seas through implementation of an ecosystem-based approach, 2020.

⁸ Raportul nr. 17/2019 al AEM:Marine messages II, figura 4.1.

⁹ IPBES 2019: Global assessment report on biodiversity and ecosystem services.

¹⁰ A se vedea studiul FAO: Ecosystem Effects of Fishing in the Mediterranean: An Analysis of the Major Threats of Fishing Gear and Practices to Biodiversity and Marine Habits, 2004.

¹¹ UICN: European Red List of Marine Fishes, 2015.

¹² Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, JO L 354, 28.12.2013. Acest regulament constituie actul de bază al politicii în domeniu și a fost completat de numeroase alte acte juridice. În scopul simplificării, acest regulament va fi denumit în continuare „Regulamentul privind PCP”.

¹³ Articolul 2 din Regulamentul privind PCP.

¹⁴ Articolul 2 alineatele (1) și (2) din Regulamentul privind PCP.

¹⁵ AEM: Status of marine fish and shellfish stocks in European seas, 2019.

¹⁶ Articolul 5 din Regulamentul privind PCP.

¹⁷ Pentru mai multe informații privind posibilitățile de pescuit în 2020, a se vedea Regulamentul (UE) 2020/123 al Consiliului din 27 ianuarie 2020 de stabilire, pentru anul 2020, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele de pescuit ale Uniunii, în anumite ape din afara acesteia, JO L 25, 30.1.2020.

¹⁸ Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 al Consiliului din 21 decembrie 2006 privind măsurile de gestionare pentru exploatarea durabilă a resurselor halieutice în Marea Mediterană, JO L 409, 30.12.2006.

¹⁹ Regulamentul (UE) nr. 1343/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 decembrie 2011 privind unele dispoziții referitoare la pescuitul în zona acoperită de Acordul CGPM (Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană) JO L 347, 30.12.2011.

²⁰ Articolul 2 din Acordul CGPM: „Obiectivul acordului este de a asigura conservarea și utilizarea durabilă, la nivel biologic, social, economic și de mediu, a resurselor marine vii, […] în zona de aplicare”.

²¹ Conferința ministerială privind sustenabilitatea pescuitului în Marea Mediterană 2017, Declarația ministerială MedFish4Ever de la Malta. Egiptul nu a semnat această declarație.

²² COM(2007) 575 final din 10 octombrie 2007: Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – O politică maritimă integrată pentru Uniunea Europeană.

²³ Articolul 1 din Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”.

²⁴ COM(2018) 562 final din 31 iulie 2018: Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu de evaluare a programelor de măsuri ale statelor membre în temeiul Directivei-cadru „Strategia pentru mediul marin”.

²⁵ COM(2018) 562 final din 31 iulie 2018: Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu de evaluare a programelor de măsuri ale statelor membre în temeiul Directivei-cadru „Strategia pentru mediul marin”.

²⁶ COM(2020) 259 final din 25 iunie 2020: Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind punerea în aplicare a Directivei-cadru „Strategia pentru mediul marin”.

²⁷ COM(2011) 244 din 3 mai 2011: Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor – Asigurarea noastră de viață, capitalul nostru natural: o strategie a UE în domeniul biodiversității pentru 2020.

²⁸ COM(2015) 478 final din 2 octombrie 2015: Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu – Evaluare intermediară a strategiei UE în domeniul biodiversității pentru 2020.

²⁹ Directiva 2014/89/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 iulie 2014 de stabilire a unui cadru pentru amenajarea spațiului maritim.

³⁰ COM(2015) 481 final din 1 octombrie 2015: Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele realizate în ceea ce privește crearea de zone marine protejate [în conformitate cu articolul 21 din Directiva 2008/56/CE (Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”)].

³¹ Articolul 13 alineatul (4).

³² AEM: Marine Protected Areas: Designed to conserve Europe's marine life, marine protected areas are a globally recognised tool for managing and enhancing our marine ecosystems, 2018.

³³ Marine Protected Areas Economics, Management and Effective Policy Mixes, https://www.oecd.org/environment/resources/Marine-Protected-Areas-Policy-Highlights.pdf.

³⁴ WWF, Protecting Our Ocean – Europe’s Challenges to Meet the 2020 Deadlines, 2019.

³⁵ AEM, Marine messages II, caseta 3.2, 2020.

³⁶ Dureuil et al., „Elevated trawling inside protected areas undermines conservation outcomes in a global fishing hot spot”, în Science, vol. 362, nr. 6421, p. 1403‑1407, 2018.

³⁷ AEM, EU reaches the Aichi target of protecting ten percent of Europe's seas, 2018.

³⁸ AEM, Marine Protected Areas, 2018.

³⁹ COM(2020) 380 final din 20 mai 2020: Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor: Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030. Readucerea naturii în viețile noastre.

⁴⁰ A se vedea COM(2019) 274 final din 7 iunie 2019: Comunicare a Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind situația actuală a politicii comune în domeniul pescuitului și consultarea referitoare la posibilitățile de pescuit pentru 2020.

⁴¹ A se vedea https://ec.europa.eu/fisheries/cfp/fishing_rules_ro.

⁴² AEM, Marine messages II, caseta 3.2, 2020.

⁴³ COM(2018) 368 final din 30 mai 2018: Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 1967/2006, (CE) nr. 1005/2008 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) 2016/1139 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește controlul pescuitului.

⁴⁴ UICN: European Red List of Marine Fishes, 2015.

⁴⁵ Articolul 19 din Directiva privind habitatele și articolele 15 și 16 din Directiva privind păsările.

⁴⁶ Raportul nr. 3/2015 al AEM: Marine protected areas in Europe's seas.

⁴⁷ Articolul 3 din MedReg.

⁴⁸ Regulamentul (UE) 2019/1241 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind conservarea resurselor piscicole și protecția ecosistemelor marine prin măsuri tehnice, JO L 198, 25.7.2019.

⁴⁹ COM(2009) 40 final din 5 februarie 2009: Comunicare a Comisiei către Parlamentul European și către Consiliu privind planul de acțiune al Comunității Europene pentru conservarea și gestionarea resurselor de rechini.

⁵⁰ Raportul CSTEP 19-17.

⁵¹ Regulamentul nr. 1185/2003 al Consiliului din 23 iunie 2003 privind îndepărtarea înotătoarelor rechinilor la bordul navelor (modificat), JO L 167, 4.7.2003.

⁵² Articolele 2 și 3 din Regulamentul privind PCP.

⁵³ AEM, Marine messages II, 2020, p. 11.

⁵⁴ AEM, Marine messages II, 2020, p. 25.

⁵⁵ Document de lucru al serviciilor Comisiei, a se vedea p. 9.

⁵⁶ CSTEP: Monitoring the performance of the Common Fisheries Policy (STECF-Adhoc-19-01). Acesta este un raport al unui grup de experți adresat CSTEP în martie 2019. Datele analizate se opresc la anul 2017. A se vedea p. 7 și 11.

⁵⁷ Raportul CSTEP 19-01, p. 11.

⁵⁸ A se vedea Documentul de lucru al serviciilor Comisiei care însoțește documentul COM(2019) 274 final, p. 7.

⁵⁹ CSTEP-AD-Hoc-19-01.

⁶⁰ COM(2019) 274 final din 7 iunie 2016.

⁶¹ AEM, Marine messages II, 2020, p. 17.

⁶² A se vedea rapoartele CSTEP: PLEN 17-02, PLEN 18-01, CSTEP 18-09 și CSTEP 18-13.

⁶³ CSTEP, The 2018 Annual economic report on the EU fishing fleets (STECF 18-07), p. 163.

⁶⁴ A se vedea considerentul 21 și articolul 59 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului.

⁶⁵ A se vedea raportul CSTEP 17-02.

⁶⁶ A se vedea raportul CSTEP PLEN 17-02.

⁶⁷ A se vedea raportul CSTEP PLEN 19-01.

⁶⁸ A se vedea considerentul 18 și articolele 5 și 6 din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 al Consiliului.

⁶⁹ Regulamentul (UE) 2019/1022, adoptat la 20 iunie 2019.

⁷⁰ Articolele 6 și 17.

⁷¹ Regulamentul (UE) 2019/1241.

⁷² A se vedea articolul 3 litera (d).

⁷³ A se vedea, de exemplu, articolul 10 alineatul (4), articolul 12 alineatul (2), articolul 15 alineatul (2), articolul 23 alineatele (1) și (5), articolul 27 alineatul (7) și articolul 31 alineatul (4).

⁷⁴ Regulamentul nr. 1967/2006.

⁷⁵ Regulamentul nr. 1343/2011.

⁷⁶ COM(2007) 604 final din 17 octombrie 2007: Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Practici de pescuit distructive în marea liberă și protecția ecosistemelor de adâncime vulnerabile.

⁷⁷ Raportul CSTEP PLEN 17-02.

⁷⁸ COM(2017) 192 final din 24 aprilie 2017: Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu: Punerea în aplicare și evaluarea Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 de stabilire a unui sistem de control al Uniunii pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, în conformitate cu articolul 118.

⁷⁹ COM(2018) 368 final din 30 mai 2018.

⁸⁰ Sursa: Baza de date CGPM.

⁸¹ A se vedea articolul 2 punctul 5 litera (d) din Regulamentul privind PCP.

⁸² Articolul 23 din Regulamentul privind PCP.

⁸³ A se vedea articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul privind PCP.

⁸⁴ Articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul privind PCP.

⁸⁵ A se vedea articolul 5 din Regulamentul privind FEPAM [Regulamentul (UE) nr. 508/2014].

⁸⁶ Considerentul 10 al Regulamentului privind FEPAM.

⁸⁷ Articolul 6 din Regulamentul privind FEPAM.

⁸⁸ Articolele 37‑40 din Regulamentul privind FEPAM, respectiv: „Sprijin pentru proiectarea și punerea în aplicare a măsurilor de conservare și a cooperării regionale”; „Limitarea impactului pescuitului asupra mediului marin și adaptarea pescuitului la protecția speciilor”; „Inovarea legată de conservarea resurselor biologice marine”; „Protecția și refacerea biodiversității și ecosistemelor marine și regimurile de compensații în cadrul activităților de pescuit durabile”.

⁸⁹ Raportul final intitulat EMFF use for the protection of sensitive species, martie 2020.

⁹⁰ AEM, Marine messages II, 2020, p. 53.

⁹¹ Curtea de Conturi Europeană, Raportul special nr. 12/2011: „Măsurile adoptate de UE au contribuit la adaptarea capacității flotelor la posibilitățile de pescuit disponibile?”

⁹² Regulamentul privind FEPAM, articolul 5.

⁹³ Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european pentru afaceri maritime și activități pescărești și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 508/2014 [COM (2018) 390 final din 12 iunie 2018], articolul 11.

⁹⁴ Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european pentru afaceri maritime și activități pescărești și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 508/2014 [COM(2018) 390 final din 12 iunie 2018], articolele 13 și 16.

⁹⁵ Concluziile Consiliului privind propunerea Comisiei pentru un nou Fond european pentru pescuit și afaceri maritime, iunie 2019.

⁹⁶ Regulamentul (UE) nr. 1293/2013.

⁹⁷ Pe baza informațiilor de pe site-ul internet al FAO.

Calendar

Contact

CURTEA DE CONTURI EUROPEANĂ
12, rue Alcide De Gasperi
1615 Luxembourg
LUXEMBOURG

Tel. +352 4398-1
Întrebări: eca.europa.eu/ro/Pages/ContactForm.aspx
Website: eca.europa.eu
Twitter: @EUAuditors

Numeroase alte informații despre Uniunea Europeană sunt disponibile pe internet pe serverul Europa (http://europa.eu).

Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2020

DREPTURI DE AUTOR

© Uniunea Europeană, 2020.

Politica Curții de Conturi Europene referitoare la reutilizare este pusă în aplicare prin Decizia nr. 6-2019 a Curții de Conturi Europene privind politica în materie de date deschise și reutilizarea documentelor.

Cu excepția cazului în care se precizează altceva (de exemplu, într-o mențiune separată indicând drepturile de autor), conținutul elaborat de Curtea de Conturi Europeană pentru care UE deține drepturile de autor face obiectul licenței Creative Commons Attribution 4.0 International (CC BY 4.0). Aceasta înseamnă că reutilizarea este autorizată, sub rezerva menționării adecvate a autorilor și a indicării eventualelor modificări. Reutilizatorul nu poate altera sensul sau mesajul inițial al documentelor. Curtea de Conturi Europeană nu răspunde pentru eventualele consecințe ale reutilizării.

Este necesar să obțineți drepturi suplimentare în cazul în care un anumit conținut prezintă persoane fizice ce pot fi identificate, de exemplu în cazul fotografiilor în care apar membri ai personalului Curții de Conturi Europene sau în cazul în care conținutul include lucrări ale unor terți. Dacă se obține o astfel de autorizație, ea anulează autorizația de natură generală menționată mai sus și va indica în mod clar eventualele restricții de utilizare.

Pentru a utiliza sau a reproduce un conținut pentru care UE nu deține drepturile de autor, poate fi necesar să obțineți o autorizație în acest sens direct de la titularii drepturilor de autor.

Programele informatice sau documentele care fac obiectul unor drepturi de proprietate industrială, cum ar fi brevetele, mărcile comerciale, desenele și modelele înregistrate, logourile și denumirile înregistrate, sunt excluse din politica Curții de Conturi Europene referitoare la reutilizare și nu se acordă nicio licență pentru acestea.

Familia site-urilor instituționale ale Uniunii Europene care sunt incluse în domeniul europa.eu oferă linkuri către site-uri terțe. Deoarece Curtea de Conturi Europeană nu are control asupra acestor site-uri, sunteți încurajați să verificați politica aplicată de ele în ceea ce privește respectarea vieții private și drepturile de autor.

Utilizarea logoului Curții de Conturi Europene

Logoul Curții de Conturi Europene nu poate fi utilizat fără acordul prealabil al Curții de Conturi Europene.

Contactați UE

În persoană
În întreaga Uniune Europeană există sute de centre de informare Europe Direct. Puteți găsi adresa centrului cel mai apropiat de dumneavoastră la: https://europa.eu/european-union/contact_ro

La telefon sau prin e-mail
Europe Direct este un serviciu care vă oferă răspunsuri la întrebările privind Uniunea Europeană. Puteți accesa acest serviciu:

• apelând numărul gratuit 00 800 6 7 8 9 10 11 (unii operatori pot taxa aceste apeluri);
• apelând numărul standard: +32 22999696; sau
• prin e-mail, la: https://europa.eu/european-union/contact_ro

Găsiți informații despre UE

Online
Informații despre Uniunea Europeană în toate limbile oficiale ale UE sunt disponibile pe site-ul Europa, la: https://europa.eu/european-union/index_ro

Publicații ale UE
Puteți descărca sau comanda publicații ale UE gratuite și contra cost la adresa: https://op.europa.eu/ro/publications. Mai multe exemplare ale publicațiilor gratuite pot fi obținute contactând Europe Direct sau centrul dumneavoastră local de informare (a se vedea https://europa.eu/european-union/contact_ro).

Dreptul UE și documente conexe
Pentru accesul la informații juridice din UE, inclusiv la ansamblul legislației UE începând din 1952 în toate versiunile lingvistice oficiale, accesați site-ul EUR-Lex, la: http://eur-lex.europa.eu

Datele deschise ale UE
Portalul de date deschise al UE (http://data.europa.eu/euodp/ro) oferă acces la seturi de date din UE. Datele pot fi descărcate și reutilizate gratuit, atât în scopuri comerciale, cât și necomerciale.