În ultimii ani, UE s-a confruntat cu provocări fără precedent: o pandemie mondială, urmată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și de criza energetică ulterioară, precum și de o situație internațională din ce în ce mai instabilă, exacerbată de războiul Israel-Hamas.
Aceste evenimente au demonstrat necesitatea ca toate cele 27 de state membre să colaboreze și mai îndeaproape și să poată răspunde rapid și hotărât la noile situații.
Pentru a asigura o redresare economică rapidă în urma pandemiei, UE a instituit un fond special de redresare, cunoscut sub denumirea de NextGenerationEU. Cu o investiție de peste 800 de miliarde EUR, NextGenerationEU nu numai că a permis UE să răspundă provocărilor create de pandemia de COVID-19, ci a ajutat, de asemenea, țările UE să își revitalizeze economiile. Investind în proiecte și inițiative care ajută Uniunea să devină mai sănătoasă, mai verde și mai digitală, NextGenerationEU ajută totodată UE să fie mai bine pregătită pentru a face față provocărilor viitoare. De exemplu, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și al crizei energetice mondiale, UE sprijină deja țările UE în eforturile lor de a elimina treptat combustibilii fosili proveniți din Rusia și de a trece la o energie curată.
Banii cheltuiți de UE (bugetul UE) provin din mai multe surse: taxele vamale; contribuții bazate pe taxa pe valoarea adăugată (TVA) colectate de țările UE și contribuțiile directe ale țărilor UE. O nouă sursă de venituri – o taxă pe deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate – a fost introdusă în ianuarie 2021.
De la contribuția la drumuri, căi ferate și aeroporturi noi și mai bune până la dezvoltarea zonelor rurale și crearea de oportunități de studiu în străinătate, bugetul UE contribuie la realizarea obiectivelor importante pentru cetățenii UE. Pe lângă faptul că bugetul UE conduce transformarea digitală și lupta împotriva schimbărilor climatice, acesta contribuie și la reducerea disparităților în interiorul țărilor UE și între acestea.
În urma invadării Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, UE a răspuns rapid în sprijinul Ucrainei și al poporului său. Aceasta a inclus furnizarea de ajutor umanitar, asistență de urgență, sprijin financiar și operațional, asistență militară și sprijin la frontiera UE și în Republica Moldova.
Ca parte a asistenței sale umanitare, UE a oferit alimente, adăpost și ajutor medical persoanelor afectate de conflict. De asemenea, UE a luat măsura excepțională de a acorda protecție temporară milioanelor de persoane care fug din Ucraina, oferindu-le acces la cazare, școli, asistență medicală și locuri de muncă în UE.
Asistența financiară a UE a contribuit la stabilizarea economiei Ucrainei, la refacerea infrastructurii și la îmbunătățirea capabilităților de apărare și securitate.

De asemenea, UE a fost printre primii care au condamnat la nivel internațional războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și a impus sancțiuni severe împotriva Rusiei și a complicilor săi în acest război. Aceste măsuri urmăresc să izoleze Rusia din punct de vedere economic și să îi limiteze capacitatea de agresiune militară.
UE, împreună cu statele sale membre și cu instituțiile sale financiare, a mobilizat aproape 120 de miliarde EUR sub formă de sprijin global pentru Ucraina.
Aflați mai multe despre sprijinul UE acordat Ucrainei.
Războiul de agresiune al Rusiei a perturbat masiv sistemul energetic mondial, cauzând creșteri ale prețurilor și incertitudine în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze, agravând o situație deja dificilă pe piața energiei în urma pandemiei.
Ce face ue pentru a aborda această problemă?

© Adobe Stock
eliminarea treptată a combustibililor fosili proveniți din Rusia,

accelerarea producției de energie din surse regenerabile (hidrogen, energie eoliană, energie solară),

scăderea facturilor pentru cetățeni și întreprinderi,

reducerea cererii de energie,

© Adobe Stock
creșterea capacității de stocare a gazelor pentru iarnă,

© Adobe Stock
posibilitatea acordată țărilor UE de a cumpăra energie împreună, pentru a obține prețuri mai bune,

© Adobe Stock
consolidarea normelor pentru a se asigura că orice țară UE primește ajutor într-o situație de urgență,

© Adobe Stock
investiții în infrastructură, astfel încât toate țările UE să dispună de cel puțin două surse de aprovizionare cu gaze,

întărirea poziției consumatorilor, astfel încât să poată avea mai multe contracte și să poată împărți energia electrică pe care o produc cu vecinii.
Aflați mai multe despre eforturile depuse de UE pentru a asigura o energie sigură, curată și la prețuri accesibile.
Pactul verde european este strategia UE menită să creeze o economie europeană modernă și competitivă. Acesta vizează să transforme Europa în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050, moment în care nu vom produce mai multe gaze cu efect de seră decât pot absorbi în mod natural ecosistemele noastre.
Ca primă etapă pe această cale ambițioasă, UE s-a angajat să își reducă emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. UE a instituit deja măsurile-cheie obiectiv. Toate sectoarele societății și ale economiei vor trebui să contribuie: de la sectoarele industrial, energetic și al transporturilor până la sectoarele producției de alimente, agricol și al construcțiilor. Va fi acordat sprijin financiar pentru regiunile, industriile și lucrătorii care se confruntă cu cele mai mari provocări.
Pentru a menține UE pe calea către neutralitatea climatică, următorul pas va fi ca țările UE să convină asupra unui obiectiv pentru 2040.
Cel puțin 30 % din cheltuielile UE în perioada 2021-2027 vor fi destinate combaterii schimbărilor climatice și efectelor acestora.
CE AVEȚI DE CÂȘTIGAT?
Putem contribui cu toții: de la reducerea risipei alimentare și o creștere a nivelului de reciclare până la folosirea bicicletei în locul autoturismului sau chiar plantarea unui copac. Dacă doriți să vă implicați, puteți consulta Pactul climatic european, care reunește persoane și organizații pentru a face schimb de informații cu privire la acțiunile climatice. Ajutați-ne să construim o Europă mai verde!

© LIFE06 NAT/E/000209/Aixa SOPEÑA.
Deși era pe cale de dispariție, râsul iberic a reapărut în Spania și Portugalia, datorită eforturilor comune, inclusiv datorită activităților din cadrul proiectelor finanțate prin programul LIFE al UE. Revenirea speciei este una dintre cele mai semnificative povești de succes în materie de conservare a animalelor din Europa.

Natura 2000 este cea mai mare rețea de zone protejate din lume, care asigură mii de refugii pentru cele mai valoroase și mai amenințate specii și habitate din Europa.
UE a finanțat trecerea a două feriboturi pentru pasageri și mărfuri de la combustibil greu la baterii electrice, care sunt mai ecologice. Acestea operează pe ruta aglomerată dintre Helsingør (Danemarca) și Helsingborg (Suedia). Feriboturile transformate contribuie la îmbunătățirea calității aerului în aceste zone dens populate.

Un tehnician examinează un microcip într-un laborator de analiză a materialelor, Dresda, Germania, 8 februarie 2022. Laboratoarele de acest tip sunt esențiale pentru a se asigura că UE își poate produce propriile microcipuri și poate deveni independentă din punct de vedere tehnologic.
În societatea de azi, trebuie să fim cu toții buni cunoscători ai tehnologiilor digitale, fie că este vorba de servicii bancare online și de cumpărături de acasă, fie de utilizarea tehnologiei la locul de muncă. Pentru a menține pe toată lumea la curent cu noile evoluții și pentru a asigura poziția Europei de lider mondial în domeniul tehnologiei, UE investește în toate domeniile, de la competențe digitale și supercalcul, până la conectivitate de mare viteză și la securitate cibernetică mai bună.
UE depune eforturi pentru a se asigura că lumea online este sigură și echitabilă atât pentru cetățeni, cât și pentru întreprinderi. Datorită normelor UE, avem în prezent mai mult control asupra datelor noastre cu caracter personal și asupra modului în care acestea sunt utilizate de alții.
Aflați mai multe despre normele UE pentru un spațiu digital mai sigur.
Fondul social european Plus îi ajută pe oameni să obțină un loc de muncă (sau un loc de muncă mai bun), inclusiv pe cei care se confruntă cu dezavantaje. În fiecare an, fondul ajută aproximativ 10 milioane de persoane să își găsească un loc de muncă sau să își îmbunătățească competențele.
UE îi ajută pe tineri să intre pe piața muncii. De exemplu, Garanția pentru tineret urmărește să garanteze că orice persoană cu vârsta sub 30 de ani primește o ofertă de muncă, de educație, de ucenicie sau de formare de bună calitate în termen de 4 luni din momentul în care își pierde locul de muncă sau își termină studiile.

Un bărbat tânăr care lucrează la proiecte de construcții, Setúbal, Portugalia, 5 august 2021.
Activitățile de voluntariat vă permit să ajutați comunitățile locale din țara dumneavoastră sau din alte țări, în timp ce dobândiți noi competențe și vă faceți prieteni. Corpul european de solidaritate le oferă tinerilor șansa de a desfășura activități de voluntariat sau de a lucra în cadrul unor proiecte din propria țară sau din străinătate. Inițiativa „Voluntari UE pentru ajutor umanitar” oferă persoanelor cu vârsta peste 18 ani posibilitatea de a participa la proiecte umanitare derulate în lumea întreagă.

Un asistent medical instalează echipamentul pentru un examen de imagistică prin rezonanță magnetică (IRM) al unui pacient, Spitalul Universitar din Liège, Belgia, 24 ianuarie 2020.
UE este hotărâtă să inverseze tendința în lupta împotriva cancerului. Cu o finanțare de 4 miliarde EUR, Planul european de combatere a cancerului prevede o nouă abordare la nivelul UE cu privire la cancer, din punctul de vedere al prevenirii, al tratamentului și al îngrijirii. Finanțarea UE a condus deja la cercetări revoluționare, de la modelarea 3D a tumorilor până la depistarea cancerului prin respirația unei persoane.
UE construiește o Europă a egalității. Acest lucru înseamnă că femeile și bărbații ar trebui să beneficieze de remunerație egală pentru muncă egală, persoanele cu handicap pot participa în mod egal în toate domeniile vieții, iar rasismul nu este tolerat. De asemenea, acest lucru înseamnă că oamenii nu ar trebui să fie excluși sau marginalizați, iar toată lumea ar trebui să fie liberă să iubească pe cine își dorește.
Migranții și cetățenii UE care provin din familii de migranți joacă un rol esențial în societatea europeană, inclusiv în calitate de lucrători care asigură servicii esențiale. UE depune eforturi pentru a se asigura că putem participa cu toții pe deplin în societate, concentrându-se asupra unor aspecte precum accesul mai bun la educație, locuri de muncă, la asistență medicală și la locuințe.

© Adobe Stock
Siguranța și securitatea cetățenilor europeni, atât în mediul fizic, cât și în cel digital, reprezintă o prioritate absolută pentru UE. Uniunea depune zilnic eforturi pentru a aborda amenințări precum terorismul, criminalitatea organizată, comerțul ilegal cu droguri și traficul de persoane.
Criza provocată de pandemia de COVID-19 și războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei au evidențiat, de asemenea, amenințările și provocările pe care dezinformarea le reprezintă pentru societățile noastre.
UE colaborează cu întreprinderi din sectorul platformelor de comunicare socială și cu platforme online pentru a limita răspândirea de informații înșelătoare și de știri false în Europa. Observatorul european al mass-mediei digitale sprijină activitatea verificatorilor de fapte independenți și își propune să devină centrul european pentru combaterea dezinformării online.
Aflați mai multe despre prioritățile Comisiei Europene.

Personajele tradiționale ale carnavalului din Puerto Plata, Republica Dominicană, au ocupat străzile din Nisa, Franța, în februarie 2023, datorită programului Transcultura, care vizează aprofundarea integrării culturale în regiunea Caraibilor și consolidarea cooperării regiunii cu UE.

Ajutor umanitar pentru Gaza, noiembrie 2023. Uniunea Europeană este cel mai mare donator umanitar pentru poporul palestinian. Începând din 2000, aceasta a furnizat peste 1 miliard EUR pentru a contribui la satisfacerea nevoilor de bază.
UE colaborează îndeaproape cu vecinii săi și cu țările din întreaga lume pentru a construi noi parteneriate și pentru a-și promova valorile și interesele. Prin eforturi comune în domenii precum digitalizarea, clima, energia, transporturile, sănătatea și educația, UE urmărește să abordeze provocări globale și să creeze o comunitate mondială mai conectată și mai prosperă.
De asemenea, UE încheie acorduri comerciale și cu alte țări, cel mai recent cu Chile și Noua Zeelandă. Aceste acorduri extind comerțul, care sprijină economia UE și creează locuri de muncă.
Împreună, UE și statele sale membre sunt cei mai mari donatori în materie de ajutor internațional din lume. În 2023, acestea au furnizat 96 de miliarde EUR sau 42 % din asistența totală. Ele contribuie, de asemenea, cu mai mult de jumătate din ajutorul global pentru educație în peste 100 de țări din întreaga lume.
În contextul în care, la nivel mondial, nevoia de ajutor umanitar este în creștere, UE oferă ajutor în prima linie a celor mai grave crize din lume. Cu un buget de 2,4 miliarde EUR numai în 2023, UE reprezintă, în ansamblu, unul dintre cei mai mari donatori de ajutor umanitar. Ca răspuns la nevoile umanitare din Orientul Mijlociu, care au fost agravate de atacurile Hamas din octombrie 2023 și de conflictul care a urmat în Gaza, UE și-a sporit semnificativ sprijinul pentru palestinienii din Gaza și a creat un coridor maritim pentru a oferi asistență de urgență.
Aflați mai multe despre strategia UE de conectare a lumii.
Aflați mai multe despre sprijinul UE acordat palestinienilor.