Drapelul Uniunii Europene

Scurt ghid despre UE

Scurt ghid despre UE

Tot ceea ce face UE se bazează pe tratate care conțin norme privind funcționarea UE. Toate țările UE au convenit în mod voluntar și democratic să respecte aceste tratate.

Tratatele UE precizează cine poate adopta legi și în ce domenii: UE, guvernele naționale sau ambele. Țările UE sunt responsabile de luarea propriilor decizii și de elaborarea propriilor legi în anumite domenii ale politicilor naționale, cum ar fi industria, sănătatea și educația, iar UE le oferă sprijin.

Tratatele precizează că atât UE, cât și guvernele naționale pot acționa în multe domenii. În astfel de cazuri, deciziile se iau întotdeauna la cel mai apropiat nivel posibil de cetățeni. Aceasta înseamnă că, dacă o problemă poate fi soluționată la nivel local, regional sau național, UE nu va interveni.

EU acționează în domeniile în care statele membre au autorizat-o să facă acest lucru și în care se justifică o acțiune comună, cum ar fi schimbările climatice sau comerțul la nivel mondial. Pentru a-și atinge obiectivele, țările UE au creat mai multe instituții care să ia decizii la nivelul UE și apoi să le pună în aplicare.

Parlamentul European, care se reunește la Strasbourg și Bruxelles, reprezintă interesele cetățenilor din UE. Împreună cu Consiliul Uniunii Europene, acesta este principalul organism decizional al UE.

Cei 720 de deputați în Parlamentul European sunt aleși direct de alegătorii din UE o dată la 5 ani. Următoarele alegeri vor avea loc în 2029. Fiecare țară UE alege un număr de deputați, proporțional cu populația sa. Deputații nu se grupează în funcție de cetățenie, ci în grupuri politice care acoperă mai multe țări sau în calitate de independenți.

Consiliul Uniunii Europene, cunoscut și sub numele de Consiliu, este alcătuit din miniștrii guvernelor din toate țările UE. Împreună cu Parlamentul European, acesta este principalul organism decizional al UE. La fiecare 6 luni, o altă țară UE deține președinția Consiliului. Pentru a se asigura continuitatea, președințiile lucrează împreună îndeaproape în grupuri de trei pe baza unei agende comune, pe o perioadă de 18 luni.

El nu trebuie confundat cu Consiliul European, care este format din liderii tuturor țărilor UE. Consiliul European stabilește orientările și prioritățile politice ale UE.

Comisia Europeană este serviciul public al UE. Aceasta are dreptul de a propune noi acțiuni și noi acte legislative, care fac apoi obiectul unei decizii luate de Parlament și de Consiliu. De asemenea, are responsabilitatea de a se asigura că normele UE sunt aplicate în mod corect. Comisia este condusă de un președinte numit și de o echipă de comisari, câte unul din fiecare țară UE.

Toate țările din Uniunea Europeană trebuie să respecte normele UE și să îndeplinească obiectivele la care aderă. În caz contrar, Comisia poate lua măsuri împotriva lor.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene se asigură că legislația UE este respectată și aplicată în mod uniform în toate țările UE.

Banca Centrală Europeană gestionează moneda euro. Obiectivul său principal este de a menține stabilitatea prețurilor în zona euro.