EIOPA a avut o contribuție importantă la supravegherea și la stabilitatea sectorului asigurărilor, dar subzistă provocări semnificative

Sinteză

I

Sectorul asigurărilor reprezintă o parte importantă a sectorului financiar al UE. Acesta gestionează active evaluate la aproximativ două treimi din produsul intern brut (PIB) anual al UE. Intrarea în dificultate a societăților de asigurare ar putea perturba operațiunile din sectorul financiar și ar putea influența în mod negativ economia reală și bunăstarea consumatorilor.

II

Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) a fost instituită în anul 2011, în urma reformării supravegherii sectorului financiar al UE după criza financiară din 2007-2008. EIOPA acționează ca organ consultativ independent pentru Comisia Europeană, pentru Parlament și pentru Consiliu.

III

Principalele responsabilități ale EIOPA sunt să sprijine stabilitatea sistemului financiar, transparența piețelor și a produselor financiare și să protejeze deținătorii de polițe de asigurare. De asemenea, ea monitorizează potențialele riscuri și vulnerabilități din acest sector. Responsabilitățile EIOPA se împart în patru mari categorii: reglementare, supraveghere și convergență în materie de supraveghere, stabilitate financiară și protecția consumatorilor.

IV

Curtea a examinat dacă EIOPA contribuie în mod eficace la supravegherea și la stabilitatea financiară a sectorului asigurărilor. Curtea a analizat în special acțiunile EIOPA în domeniul supravegherii și al convergenței în materie de supraveghere (cooperarea cu autoritățile naționale competente, activitatea acestora privind modelele interne și activitățile transfrontaliere), simularea de criză în domeniul asigurărilor din 2016, precum și caracterul adecvat al resurselor și al guvernanței EIOPA.

V

Auditul a acoperit în principal activitățile de supraveghere ale EIOPA din perioada 2015-2017, precum și simularea de criză din 2016. Probele de audit au fost colectate în cursul vizitelor efectuate la EIOPA și în urma unei analize documentare la fața locului, precum și în cadrul reuniunilor cu serviciile competente ale Comisiei, cu Comitetul european pentru risc sistemic, cu autoritățile naționale competente (ANC-uri), cu experți din mediul academic și cu părțile interesate. De asemenea, auditul a luat în considerare rezultatele a două sondaje.

VI

Concluzia generală a Curții este că EIOPA a utilizat în mod corespunzător o gamă largă de instrumente pentru a sprijini convergența în materie de supraveghere și stabilitatea financiară. Cu toate acestea, există în continuare provocări importante care trebuie să fie abordate de EIOPA însăși, de supraveghetorii naționali și de legiuitori, de exemplu în contextul revizuirilor care vizează autoritățile europene de supraveghere și Directiva Solvabilitate II.

VII

Acțiunile întreprinse de EIOPA pentru a asigura supravegherea coerentă de către ANC-uri s-au bazat pe o analiză temeinică și, în cea mai mare parte, au avut un domeniu de aplicare cuprinzător. Prin intermediul activității sale, EIOPA a identificat puncte slabe importante în modul de funcționare a ANC-urilor și monitorizează constant evoluția acestora. EIOPA nu dispune însă de niciun mecanism sistematic pentru a urmări aplicarea recomandărilor sale.

VIII

Curtea a constatat că actualul cadru juridic pentru supravegherea activităților transfrontaliere în UE prezintă deficiențe sistemice și creează o situație în care supravegherea depinde mai degrabă de forma juridică a unei întreprinderi decât de natura acesteia. Acest lucru conduce la semnale greșite, atât pentru supraveghetori, cât și pentru asigurători, care profită de existența unui nivel mai scăzut de supraveghere în anumite state membre. EIOPA a depus eforturi pentru a soluționa problemele rezultate din această situație, dar nu a fost în măsură să remedieze deficiențele sistemice și să realizeze convergența în materie de supraveghere.

IX

Societățile de asigurare utilizează modele interne pentru a adapta mai bine evaluarea riscurilor la activitatea lor și pentru a-și reduce cerințele de capital. Există diferențe semnificative în ceea ce privește strictețea cu care ANC-urile supraveghează modelele interne. EIOPA a încercat să îmbunătățească convergența în materie de supraveghere în acest domeniu. Această tentativă nu a fost pe deplin eficace, printre altele, din cauza limitărilor privind accesul la informații impuse de ANC-uri.

X

În 2016, EIOPA a efectuat o simulare de criză pentru a evalua modul în care ar reacționa sectorul asigurărilor la evoluții nefavorabile ale pieței, în special la o perioadă prelungită de rate ale dobânzii foarte scăzute și la un șoc legat de prețurile activelor. Mai multe societăți s-au dovedit vulnerabile la astfel de circumstanțe, deoarece solvabilitatea lor s-ar fi deteriorat în mod semnificativ. Sfera de aplicare a simulării de criză a fost adecvată, iar scenariile au identificat principalele riscuri pentru acest sector. Curtea a descoperit însă deficiențe în calibrarea acestora. În special, EIOPA nu a putut justifica nivelul de gravitate al unuia dintre scenarii într-un mod suficient de detaliat.

XI

După validarea exactă a datelor, EIOPA a prezentat, în esență, în mod adecvat rezultatele simulării de criză. Din cauza mandatului său legal, rezultatele nu au fost publicate la nivel de societate. Recomandările formulate după simularea de criză au fost uneori prea generale, deși EIOPA a depus eforturi pentru a urmări în ce măsură ANC-urile le-au pus în aplicare.

XII

În toate activitățile sale, EIOPA se bazează în mare măsură pe cooperarea cu ANC-urile, dar nu beneficiază întotdeauna de sprijinul deplin al acestora. ANC-urile au un cuvânt decisiv de spus în cadrul principalului organ de conducere al EIOPA, ceea ce înseamnă că acestea sunt în măsură să decidă sfera acțiunilor întreprinse de EIOPA în vederea examinării propriei lor eficacități. EIOPA nu a reușit încă să treacă de la reglementare la supraveghere. Cu doar 20 de membri ai personalului care gestionează aspectele legate de supraveghere și alți 7 care se ocupă de chestiuni conexe, EIOPA se confruntă cu o veritabilă provocare în realizarea gamei largi de sarcini complexe pentru care este responsabilă.

XIII

Curtea recomandă ca, pentru îmbunătățirea eficienței și a eficacității acțiunilor sale, EIOPA:

1. să își concentreze mai bine instrumentele de supraveghere și să le monitorizeze în mod sistematic;
2. să coopereze cu Comisia și cu colegiuitorii pentru a remedia deficiențele sistemice în materie de supraveghere a activităților transfrontaliere;
3. să coopereze cu Comisia și cu colegiuitorii pentru a remedia limitările privind accesul la informații referitoare la modelele interne și să ofere ANC-urilor mai mult sprijin cu privire la modul de supraveghere a acestora;
4. să îmbunătățească în continuare soliditatea scenariilor de simulare de criză;
5. să formuleze recomandări mai specifice și mai relevante pentru ANC-uri după simulările de criză;
6. să promoveze publicarea rezultatelor simulărilor de criză la nivel de societate;
7. să se asigure că metodologia utilizată pentru simulările de criză este mai transparentă; și
8. să consolideze resursele umane alocate supravegherii.

Introducere

Piața asigurărilor în economia europeană

01

Cu active de o valoare care depășește două treimi din PIB-ul anual al UE și cu un grad de penetrare a pieței care diferă de la un stat membru la altul (a se vedea figura 1), asigurările reprezintă o proporție semnificativă din sectorul financiar. Ele contribuie la creșterea economică și la stabilitatea financiară prin asumarea riscurilor și prin mobilizarea economiilor. Având în vedere rolul lor important, intrarea în dificultate a societăților de asigurare poate perturba furnizarea de servicii financiare și economia în general, producând astfel efecte negative pentru consumatori.

02

Una dintre provocările-cheie pentru actuala piață a asigurărilor o reprezintă ratele scăzute ale dobânzii. Asigurătorii, în special cei din domeniul asigurărilor de viață, care reprezintă 65 % din piața asigurărilor din UE, se confruntă cu probleme semnificative în ceea ce privește obținerea ratei dobânzii garantate pentru produsele vândute în anii anteriori. Prin urmare, modelele de afaceri ale societăților de asigurare de viață sunt în prezent supuse unor schimbări profunde, una dintre consecințele acestora fiind asumarea de riscuri suplimentare. Mai mult decât atât, tehnologiile digitale și o utilizare sporită a volumelor mari de date (big data) au remodelat semnificativ piața asigurărilor (Fintech), creând nu doar oportunități pentru întreprinderi, ci și o serie de noi provocări și riscuri pentru clienți.

03

Din perspectiva reglementării, o evoluție-cheie pentru asigurători a fost punerea în aplicare a cadrului Solvabilitate II în ianuarie 2016. Solvabilitate II este primul cadru juridic armonizat al UE privind inițierea și desfășurarea activităților de asigurare și de reasigurare. Acesta acoperă, de asemenea, supravegherea asigurărilor și urmărește să asigure condiții de concurență echitabile în cadrul pieței unice. Acest cadru definește cuantumul capitalului pe care trebuie să îl dețină societățile de asigurare pentru a-și acoperi riscurile, precum și cerințele privind gestionarea riscurilor, guvernanța și raportarea.

EIOPA ca parte a Sistemului european de supraveghere financiară

04

Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) a fost instituită în anul 2011¹, în cadrul procesului de reformare a modului în care este supravegheat sectorul financiar al UE, ca răspuns la criza financiară din 2007-2008. EIOPA acționează ca organ consultativ independent pentru Comisie, pentru Parlament și pentru Consiliu. Autoritatea este activă în sectorul societăților de asigurare, al societăților de reasigurare, al intermediarilor și al instituțiilor de pensii ocupaționale.

05

EIOPA face parte dintr-un Sistem european de supraveghere financiară (SESF) care cuprinde trei autorități europene de supraveghere: una pentru sectorul bancar (Autoritatea Bancară Europeană – ABE), una pentru sectorul valorilor mobiliare (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe – ESMA) și una pentru sectorul asigurărilor și al pensiilor ocupaționale, precum și Comitetul european pentru risc sistemic (CERS). Argumentul invocat pentru înființarea autorităților europene de supraveghere a fost acela de a asigura o cooperare mai strânsă și schimburi de informații între supraveghetorii naționali (denumiți și „autorități naționale competente” – ANC-uri), de a facilita adoptarea la nivelul UE a unor soluții pentru problemele transfrontaliere și de a promova aplicarea și interpretarea consecventă a normelor.

06

Principalele responsabilități ale EIOPA sunt sprijinirea stabilității sistemului financiar, a transparenței piețelor și a produselor financiare, precum și protecția titularilor de polițe, a membrilor regimurilor de pensii și a beneficiarilor. EIOPA este însărcinată să monitorizeze și să identifice tendințele, potențialele riscuri și vulnerabilități care decurg din nivelul microprudențial, într-un context transfrontalier și intersectorial. În acest scop, responsabilitățile EIOPA se împart în patru mari categorii interconectate: reglementare, supraveghere și convergență în materie de supraveghere, stabilitate financiară și protecția consumatorilor (a se vedea tabelul 1). După finalizarea lucrărilor privind principalul cadru legislativ aplicabil în sectorul asigurărilor și ca urmare a necesității de a asigura punerea în aplicare efectivă a acestuia, EIOPA intenționa să schimbe orientarea strategică a activității sale de la reglementare la supraveghere. În cadrul acestui audit, Curtea se concentrează pe supraveghere și pe convergența în materie de supraveghere, care sunt esențiale pentru consumatori, precum și pe simularea de criză, care se încadrează în obiectivul privind asigurarea stabilității financiare.

Tabelul 1

Responsabilitățile EIOPA

Domeniul de responsabilitate	Rolul EIOPA
Reglementare	Elaborarea standardelor tehnice, care sunt ulterior aprobate de Comisie, și discutarea oricăror modificări efectuate. Consilierea Comisiei în domeniile în care aceasta are competența de a adopta acte delegate în legătură cu activitatea UE.
Supraveghere și convergență în materie de supraveghere	Facilitarea și coordonarea activităților de supraveghere ale ANC-urilor, cu scopul de a stabili practici de supraveghere coerente, eficiente și eficace în cadrul SESF și de a asigura aplicarea comună, uniformă și coerentă a dreptului UE.
Stabilitate financiară și gestionarea crizelor	Contribuția la activitatea de supraveghere macroprudențială a CERS prin prezentarea de date și rapoarte. Efectuarea unor simulări de criză pentru sectorul asigurărilor și al pensiilor, asigurarea prevenirii și gestionării coordonate a crizelor, precum și menținerea stabilității financiare în perioade de criză.
Protecția consumatorilor și inovarea în domeniul financiar	Protecția consumatorilor împotriva asumării excesive a riscului atunci când aceștia cumpără/investesc în produse financiare, prin elaborarea unor regulamente, prin monitorizarea tendințelor pieței, prin îmbunătățirea informațiilor disponibile etc. Interzicerea produselor financiare dacă acestea prezintă un risc pentru stabilitatea financiară în UE; analizarea și raportarea cu privire la noile inovații/produse financiare de pe piață.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană.

Procesul de reformare a autorităților europene de supraveghere

07

Deoarece natura provocărilor de pe piețele financiare evoluează, în septembrie 2017, Comisia a propus un pachet de reforme pentru a consolida SESF. Obiectivul global era acela de a îmbunătăți mandatele, guvernanța și finanțarea celor trei autorități europene de supraveghere, precum și funcționarea CERS. O serie de propuneri ale Comisiei ar urma să fie direct aplicabile EIOPA. Printre acestea se numără înființarea unui Comitet executiv independent (care să fie responsabil de adoptarea de decizii de la caz la caz și de anumite aspecte în materie de supraveghere), consolidarea rolului EIOPA în ceea ce privește validarea modelelor interne, precum și îmbunătățirea instrumentelor de care dispune aceasta pentru favorizarea convergenței în materie de supraveghere.

08

Propunerile Comisiei privind modificările cadrului juridic al EIOPA vor urma în continuare procesul legislativ standard, inclusiv discutarea în Consiliu și în Parlament. Se preconizează că actele juridice modificate vor fi adoptate în 2019. Auditul Curții poate contribui în mod util la această dezbatere.

Sfera și abordarea auditului

09

În cadrul auditului s-a examinat dacă EIOPA a contribuit în mod eficace la supravegherea și la stabilitatea financiară a sectorului european al asigurărilor. Obiectul auditului a reflectat tranziția recentă a priorităților EIOPA de la reglementare la supraveghere. Curtea a examinat în special următoarele domenii:

1. acțiunile EIOPA în domeniul supravegherii și al convergenței în materie de supraveghere; examinarea Curții a inclus un eșantion de instrumente utilizate de EIOPA (părțile I, II și III);
2. simularea de criză pentru sectorul asigurărilor efectuată în 2016 (partea IV); și
3. aspectele orizontale esențiale pentru eficacitatea tuturor acțiunilor EIOPA (utilizarea instrumentelor juridice pentru a asigura respectarea dreptului UE, caracterul adecvat al resurselor umane și caracterul adecvat al structurii de guvernanță; partea V).

10

Activitățile EIOPA în domeniul supravegherii și al convergenței în materie de supraveghere acoperă, în practică, trei mari domenii: (i) încurajarea supravegherii de către autoritățile naționale, (ii) asigurarea supravegherii adecvate a entităților transfrontaliere și (iii) modelele interne. Din motive de claritate, Curtea a abordat aceste subiecte în trei părți consecutive ale raportului (I, II și III), însă acestea contribuie împreună la evaluarea efectuată cu privire la activitatea desfășurată de EIOPA în domeniul supravegherii și în cel al convergenței în materie de supraveghere. În domeniul stabilității financiare, Curtea s-a concentrat pe simularea de criză pentru sectorul asigurărilor, având în vedere importanța acesteia pentru identificarea viitoarelor riscuri de pe piață.

11

Raportul nu a acoperit activitatea ANC-urilor (care colaborează strâns cu EIOPA în toate activitățile acesteia). CERS, care a fost implicat în elaborarea unuia dintre scenariile de simulare de criză, nu s-a numărat printre entitățile auditate, deoarece responsabilitatea pentru ambele scenarii și dreptul de proprietate asupra acestora rămân ale EIOPA. Întrucât auditul s-a axat pe piața asigurărilor, acesta nu a inclus activitățile desfășurate de EIOPA în sectorul pensiilor ocupaționale.

12

Auditul a acoperit activitățile de supraveghere ale EIOPA, care au avut loc în principal în perioada 2015-2017, precum și simularea de criză din 2016 (inclusiv lecțiile învățate în urma simulării de criză anterioare, efectuată în 2014). Pentru fiecare activitate auditată, Curtea a selectat cazurile/dosarele supuse examinării astfel încât să se asigure că eșantionul respectiv este reprezentativ pentru activitatea EIOPA și include o gamă variată de probleme tipice.

13

Principala activitate de audit a implicat vizite la sediul EIOPA și analize de documente la fața locului. De asemenea, Curtea a colectat probe în cadrul unor reuniuni și videoconferințe de colectare de informații, realizate cu departamentele relevante ale Comisiei, cu CERS, cu ANC-urile, cu experți din mediul academic și cu părțile interesate (asociații pentru protecția consumatorilor și asociații de întreprinderi). De asemenea, în vederea auditului au fost utilizate rezultatele a două sondaje:

1. primul sondaj a fost transmis tuturor ANC-urilor din statele membre ale UE și s-a referit la cooperarea globală cu EIOPA (supraveghere și simulări de criză). Au răspuns 24 din 28 de ANC-uri;
2. al doilea sondaj a fost transmis unui eșantion de societăți de asigurare și s-a referit la simularea de criză. Au răspuns 35 din 66 de societăți.

Observații

Partea I – Acțiunile întreprinse de EIOPA pentru a asigura o supraveghere coerentă de către ANC-uri sunt temeinice, dar lipsite de o abordare sistematică în ceea ce privește monitorizarea

14

În vederea obiectivelor sale de a contribui la o supraveghere mai bună și mai coerentă în statele membre ale UE, EIOPA desfășoară o serie de activități menite să faciliteze și să coordoneze activitatea supraveghetorilor naționali (ANC-uri). Astfel, EIOPA are în vedere o cultură europeană în materie de supraveghere, adică o înțelegere comună a modului în care supraveghetorii gândesc, se comportă și lucrează în comunitățile lor. Acest lucru înseamnă condiții de concurență echitabile pentru societățile de asigurare în toată Europa și un nivel similar de încredere pentru consumatori că societățile lor de asigurare îndeplinesc cerințele de reglementare.

15

În ceea ce privește coordonarea activității ANC-urilor, auditul Curții a analizat trei instrumente principale care au ca scop convergența în materie de supraveghere: dialogul structurat cu ANC-urile (cu vizite la fața locului/vizite de țară ca o componentă-cheie), manualul de supraveghere și evaluări inter pares (a se vedea figura 2). Manualul și evaluările inter pares au fost coordonate de EIOPA, dar activitatea a fost desfășurată în strânsă cooperare cu ANC-urile. Evaluatorii delegați de ANC-uri furnizează cea mai mare parte a conținutului și a evaluărilor inter pares. Pe lângă instrumentele auditate, EIOPA a aplicat o serie de alte instrumente², astfel cum sunt prevăzute direct în regulamentul de instituire și din proprie inițiativă.

EIOPA a identificat deficiențe semnificative în calitatea supravegherii

16

Printr-un dialog structurat cu ANC-urile, EIOPA a identificat o serie de deficiențe cu privire la aspecte esențiale ale supravegherii asigurărilor (a se vedea figura 3). Evaluările inter pares au evidențiat, de asemenea, domenii importante în care ANC-urile ar trebui să își îmbunătățească practicile de supraveghere (a se vedea anexa I). Evaluările efectuate de EIOPA arată că abordările ANC-urilor în materie de supraveghere variau adesea din perspectiva nivelului de aprofundare vizat, a măsurii în care se bazau pe riscuri și a nivelului lor de orientare spre viitor. Acest lucru înseamnă că o anumită practică a unei societăți de asigurare (de exemplu, în domeniul gestionării riscurilor) ar putea fi acceptată într-un stat membru, dar contestată în altul. În cadrul procesului de dialog structurat, ANC-urile au răspuns la constatările din rapoartele EIOPA. Cu toate acestea, EIOPA nu a analizat răspunsurile în mod sistematic și nu a oferit ANC-urilor un feedback scris cuprinzător.

Recomandările EIOPA reflectă deficiențele identificate, dar punerea lor în aplicare nu este monitorizată

17

Având în vedere deficiențele identificate, EIOPA a recomandat acțiuni pentru anumite ANC-uri. În cazul dialogului structurat, EIOPA a formulat peste 30 de recomandări pentru fiecare ANC din eșantionul Curții, fără nicio formă de stabilire a priorităților. Evaluările inter pares au condus la un număr semnificativ mai mic de recomandări. Deși erau clare, recomandările au fost uneori generale și inadecvate pentru situațiile specifice ale ANC-urilor respective.

18

EIOPA nu a prevăzut niciun fel de monitorizare sistematică a punerii în aplicare a acțiunilor recomandate, nici în cadrul dialogului structurat, nici în cadrul evaluării inter pares. În consecință, ea nu are o imagine de ansamblu a acceptării sau a neacceptării recomandărilor sale de către ANC-uri. Cu toate acestea, EIOPA a depus eforturi pentru a monitoriza ad hoc unele chestiuni specifice (de exemplu, în timpul vizitelor ulterioare la ANC-uri sau prin contacte neoficiale; de asemenea, a existat o evaluare inter pares de monitorizare specifică) și putea demonstra unele îmbunătățiri specifice în ceea ce privește practicile și guvernanța ANC-urilor (a se vedea caseta 1).

În cea mai mare parte, activitățile subiacente au fost amănunțite și cuprinzătoare, dar procesele au fost îndelungate

19

În pofida complexității domeniului acoperit, structura și claritatea activității EIOPA în domeniul supravegherii și al convergenței în materie de supraveghere au fost în general bune și s-au bazat pe o analiză și pe o metodologie temeinice. Personalul EIOPA și-a pregătit vizitele în fiecare țară prin colectarea unei game largi de documente și de informații, inclusiv printr-un chestionar care urma să fie completat de ANC-uri. Acest lucru a permis adaptarea sferei vizitelor luând în considerare problemele specifice fiecărei ANC. Evaluările inter pares s-au bazat pe o metodologie detaliată, care specifica toate etapele de urmat de către evaluator. Cu toate acestea, orientările oferite participanților au fost uneori lipsite de o abordare structurată și de precizări legate de proiecte.

20

Subiectele specifice acoperite de activitatea de supraveghere a EIOPA au fost vaste și relevante. Domeniul de aplicare al instrumentelor a asigurat o abordare cuprinzătoare, însă uneori acest lucru a însemnat că nu s-a acordat o prioritate suficientă celor mai importante probleme. Sfera de aplicare a manualului a fost stabilită de Comitetul director și a acoperit toate domeniile relevante majore, deși unele ANC-uri au identificat câteva lacune (a se vedea figura 4). Lacunele erau legate de aspecte importante de supraveghere, convergența efectivă având nevoie nu numai de principii comune, ci și de o abordare coerentă la nivel tehnic.

21

Deoarece dialogul structurat cu ANC-urile și evaluările inter pares se concentrau exclusiv pe supravegherea prudențială³, EIOPA a pierdut o oportunitate de a ajunge la o mai bună sinergie în cadrul acestor instrumente prin colectarea de bune practici și prin canalizarea consultanței sale în domeniul supravegherii comportamentului pe piață. Cu toate acestea, Curtea remarcă faptul că EIOPA dispune de instrumente specifice în domeniul supravegherii comportamentului pe piață.

22

EIOPA a elaborat în mod regulat instrumente de supraveghere și pe majoritatea le-a lansat până în 2014. Manualul de supraveghere a fost însă finalizat abia în aprilie 2018, adică după patru ani de la începerea proiectului (excluzând faza pregătitoare) și după mai mult de doi ani de la punerea în aplicare a Directivei Solvabilitate II, pe care trebuie să o sprijine. Timpul necesar pentru finalizarea evaluărilor inter pares a variat de la 14,5 luni la doi ani, ceea ce înseamnă o perioadă îndelungată, dar care reflectă complexitatea subiectelor. Cu toate acestea, ANC-urile au considerat că durata a fost problematică, deoarece au fost nevoite să își asume angajamente pe termen lung față de personalul care participa la evaluări.

Partea II – Deficiențele sistemice din actualul sistem de supraveghere pentru activitățile transfrontaliere persistă, dar EIOPA a depus eforturi pentru a-i proteja pe titularii de polițe de asigurare

23

Supravegherea grupurilor de asigurare transfrontaliere din UE este structurată prin intermediul colegiilor de supraveghetori. Colegiile sunt menite să asigure o supraveghere adecvată prin schimburi de informații și supraveghere în cooperare la care participă toate ANC-urile în cauză. Colegiul este condus de un supraveghetor din țara de origine, care supraveghează sediul grupului de asigurare. Celelalte ANC-uri sunt cunoscute ca supraveghetori din țara gazdă. În prezent, în UE există 88 de colegii.

24

EIOPA face parte din toate colegiile. Rolul acesteia este de a asigura faptul că dreptul Uniunii este aplicat în mod consecvent și că colegiile funcționează în același mod. În plus, EIOPA trebuie, de asemenea, să faciliteze o cultură comună în materie de supraveghere și să prevină arbitrajul de reglementare⁴. Raportul Grupului De Larosière⁵ a identificat aceste obiective ca fiind esențiale pentru piața unică.

Modul în care este instituit sistemul de colegii creează semnale greșite pentru asigurători și pentru supraveghetori

25

Deși, în trecut, serviciile de asigurări erau prestate în principal de filiale cu sediul în țara relevantă, mulți asigurători au început să presteze mai multe servicii transfrontaliere prin intermediul sucursalelor sau în mod direct (pe baza libertății de stabilire sau, respectiv, pe baza libertății de a presta servicii prevăzute în cadrul pieței unice). În 2016, 750 de asigurători au prestat, fără o filială locală, servicii în valoare de 59 de miliarde de euro în alte state membre ale Spațiului Economic European (SEE) (a se vedea figura 5). Activitatea transfrontalieră permite asigurătorilor să își reducă sarcina administrativă și pe cea impusă de reglementare, dar sistemul actual creează semnale greșite pentru asigurători și pentru supraveghetori.

26

În cadrul sistemului de colegii actual, supravegherea este determinată mai degrabă de structura juridică a grupului decât de natura activității. Astfel, este necesară instituirea unui colegiu pentru o societate de asigurare foarte mică, dar care are o filială în alt stat membru, deși o supraveghere care necesită atât de multe resurse, realizată prin intermediul unui colegiu, nu ar fi necesară. În schimb, pentru marile grupuri internaționale de asigurări, care prestează servicii transfrontaliere fără filiale, nu există colegii, chiar dacă acest lucru ar fi esențial pentru a asigura o supraveghere adecvată și stabilitate financiară (a se vedea figura 6).

27

Acest lucru conduce la o situație în care ANC-urile supraveghează activitatea din alte state membre fără a fi nevoite să suporte consecințele unei supravegheri necorespunzătoare, deoarece aceasta nu afectează piața națională. De asemenea, adesea acestea nu dispun de cunoștințe suficiente cu privire la specificațiile și legislațiile naționale. În plus, statul membru în care este prestat serviciul trebuie să se bazeze pe deplin pe supravegherea efectuată de supraveghetorul din țara de origine a asigurătorului, fără a putea exercita o influență asupra procesului de supraveghere. Acest sistem nu a fost conceput pentru a supraveghea o piață la scară europeană într-un mod care să fie eficace și bazat pe interesele cetățenilor UE. Câteva ANC-uri au confirmat că supravegherea actuală a activităților transfrontaliere și cooperarea sunt nesatisfăcătoare (a se vedea caseta 2).

28

Curtea a constatat că o serie de probleme erau imputabile unor semnale care erau în mod sistematic greșite. De exemplu, câteva ANC-uri au acordat prioritate supravegherii pe baza unor factori precum „impactul asupra stabilității financiare naționale”. Prin urmare, societățile de asigurare cu o pondere mare de activități transfrontaliere au reprezentat o prioritate scăzută pentru supraveghetori. Acest lucru înseamnă că societățile de asigurare aveau tot interesul să recurgă la arbitrajul de reglementare, transferându-se în state membre care au adoptat o astfel de abordare și concentrându-se apoi pe servicii transfrontaliere (a se vedea caseta 3).

29

În plus, Curtea a constatat că modul de desfășurare a activității are, de asemenea, implicații directe pentru protecția consumatorilor în cazul intrării în dificultate a unui asigurător. În prezent, sistemul de garantare a asigurărilor din Europa este fragmentat, ceea ce conduce la o situație în care consumatorii nu sunt informați cu privire la nivelul de protecție de care beneficiază atunci când cumpără servicii de asigurare transfrontaliere (a se vedea caseta 4). Consumatorii nu sunt neapărat conștienți de faptul că achiziționează un produs de asigurare de la o filială, de la o sucursală sau de la o societate fără prezență fizică în țara lor.

EIOPA răspunde prin dezvoltarea de instrumente ad hoc pentru a proteja consumatorii, dar convergența în materie de supraveghere rămâne o provocare

30

Având în vedere riscurile și provocările pe care le prezintă sistemul actual de supraveghere pentru activitățile de asigurare transfrontaliere, EIOPA a depus eforturi pentru a proteja consumatorii prin crearea unor platforme de cooperare. EIOPA a creat platformele, în lipsa unor colegii, în cadrul mandatului său de a promova schimburile eficace de informații între ANC-uri și de a asigura o supraveghere eficace și coerentă. Din 2016, EIOPA a creat 13 platforme de cooperare, atât din proprie inițiativă, cât și ca răspuns la cererile primite din partea ANC-urilor. Acestea funcționează în mod similar cu colegiile.

31

Curtea a constatat că platformele EIOPA au reprezentat o soluție ad hoc utilă pentru abordarea problemelor care decurg din serviciile transfrontaliere. În câteva cazuri, EIOPA a facilitat relațiile dintre ANC-uri și a insistat cu succes pentru găsirea unor soluții. De exemplu, EIOPA a solicitat supraveghetorului din țara de origine să răspundă la o serie de întrebări cu privire la asigurătorii care prezentau indicatori tipici de risc (a se vedea figura 7). Acest lucru a garantat faptul că situația asigurătorilor respectivi face obiectul unei evaluări.

32

Ulterior, platformele au creat presiune din partea celorlalți supraveghetori asupra supraveghetorului din țara de origine, ceea ce înseamnă că acesta s-a simțit obligat să ia măsurile de supraveghere adecvate având în vedere informațiile disponibile. Măsurile respective au asigurat protecția consumatorilor. Cu toate acestea, în lipsa unui mandat legal solid în domeniul serviciilor transfrontaliere, EIOPA a trebuit să se bazeze pe dorința efectivă de a coopera a ANC-urilor.

EIOPA avut un rol util în mai multe colegii de supraveghere a unor grupuri transfrontaliere, în pofida cooperării limitate din partea ANC-urilor

33

EIOPA este responsabilă pentru asigurarea funcționării uniforme a colegiilor. Curtea a constatat că EIOPA a considerat participarea și contribuția sa la colegii ca fiind prioritare, pe baza unor criterii cuprinzătoare și bine stabilite. La stabilirea priorităților au fost luați în considerare diverși factori, inclusiv dimensiunea și riscul grupului de asigurare, dimensiunea și experiența ANC-urilor participante și rezultatul evaluării comune a riscurilor. De la introducerea cadrului Solvabilitate II în 2016, EIOPA a participat la 100 de reuniuni ale colegiilor. În schimb, ea nu a participat niciodată la 23 de alte colegii (a se vedea figura 8). Resursele limitate (a se vedea punctul 86) explică de asemenea acest rezultat.

34

În plus, nivelul de implicare a EIOPA în cadrul colegiilor la care a participat a variat semnificativ. De exemplu, aceasta a adus o valoare adăugată semnificativă în cadrul unor colegii prin faptul că a oferit informații detaliate pentru discuții și rapoarte de feedback. Având în vedere prioritățile sale, EIOPA nu a contribuit cu o valoare adăugată comparabilă în cadrul altor colegii, deoarece s-a limitat la sprijinul administrativ și orizontal.

35

Pentru a sprijini colegiile și pentru a spori convergența în materie de supraveghere, EIOPA a solicitat de la ANC-uri rapoartele asigurătorilor privind autoevaluarea riscurilor și a solvabilității (ORSA). Raportul ORSA este un instrument elementar de supraveghere a asigurărilor și definește apetitul la risc al asigurătorilor, analizează capitalul de risc disponibil și decide cu privire la alocarea acestuia. Prin urmare, este un instrument-cheie orientat spre viitor, care ar trebui să fie utilizat pentru o supraveghere proactivă. Curtea a constatat că, deși EIOPA a depus eforturi pentru a obține rapoartele ORSA, nu le-a primit întotdeauna. Unele rapoarte ORSA au fost puse la dispoziție numai în urma unui proces birocratic îndelungat, care a implicat justificări de natură legală și intervenții la nivel înalt. Furnizarea limitată și greoaie a autoevaluărilor ORSA a limitat instrumentele EIOPA pentru sprijinirea convergenței în materie de supraveghere și a fost în detrimentul utilizării eficiente a resurselor sale.

36

În cursul activității sale în cadrul colegiilor, EIOPA a identificat numeroase probleme în cadrul colegiilor și al grupurilor de asigurare, cum ar fi:

1. unele ANC-uri nu au făcut schimb de documente importante, cum ar fi raportul ORSA, cu alți membri ai aceluiași colegiu. EIOPA a sprijinit acești membri pentru a obține documente utile, dar nu a avut succes întotdeauna. Lipsa unor informații importante pentru membrii colegiilor a demonstrat lipsa de încredere între unele ANC-uri și împiedică supravegherea eficace a grupurilor;
2. au fost constatate erori semnificative de evaluare și deficiențe majore în materie de gestionare a riscurilor de către grupurile de asigurare și s-a recomandat soluționarea acestora de către ANC-uri. Deși EIOPA a depus eforturi pentru a sprijini colegiile și pentru a facilita o supraveghere adecvată, aceasta nu a monitorizat în mod cuprinzător problemele identificate.

Partea III – Lipsă de convergență în materie de supraveghere a modelelor interne, în pofida primelor măsuri adoptate de EIOPA

37

Pe baza cadrului Solvabilitate II, care are ca scop protecția consumatorilor și asigurarea stabilității financiare, asigurătorii din Europa trebuie să își calculeze riscurile individuale. Asigurătorii trebuie să dețină suficient capital pentru a acoperi aceste riscuri (a se vedea figura 9), astfel încât să poată acorda despăgubirile solicitate. Asiguratorii pot să își calculeze cerințele de capital fie pe baza unei formule standard date, fie cu ajutorul unui așa-numit model intern. În timp ce formula standard este opțiunea implicită, asigurătorii trebuie să solicite o autorizație pentru orice model intern pe care ar dori să-l utilizeze. ANC-urile trebuie să autorizeze doar modelele interne care îndeplinesc mai multe cerințe definite prin lege și care, prin urmare, sunt potrivite pentru calcularea riscurilor într-un mod adecvat. Dacă supraestimarea riscurilor poate conduce la prime care nu sunt competitive, subestimarea poate compromite protecția titularilor de polițe și stabilitatea financiară.

38

Modelele interne sunt foarte complexe și acordă asigurătorilor o libertate semnificativă în ceea ce privește calcularea riscurilor. Aceasta include aplicarea raționamentului profesional și folosirea datelor istorice interne. Prin urmare, supravegherea modelelor interne necesită resurse importante și expertiză în cadrul ANC-urilor. Din cauza impactului pe care îl au asupra protecției titularilor de polițe și asupra stabilității financiare și din cauza provocărilor pe care le prezintă pentru supraveghetori, modelele interne reprezintă un domeniu esențial, în care EIOPA trebuie să faciliteze convergența în materie de supraveghere în toate statele membre. Supravegherea în mod neuniform, care conduce la arbitraj de reglementare și, prin urmare, la denaturarea concurenței loiale, poate avea consecințe negative severe.

Convergența în domeniul modelelor interne rămâne foarte limitată

39

Una dintre sarcinile-cheie ale EIOPA este aceea de a se asigura că asigurătorii și supraveghetorii aplică normele în mod consecvent la nivelul UE, inclusiv modelele interne. În vederea acestei misiuni, EIOPA a participat la reuniuni ale colegiilor în cadrul cărora au fost discutate modelele interne, a vizitat ANC-uri pentru a evalua supravegherea modelelor interne și a acționat în calitate de facilitator între ANC-uri. În pofida eforturilor depuse de EIOPA, Curtea a constatat mai multe probleme, care demonstrează un nivel constant scăzut al convergenței în materie de supraveghere în acest domeniu.

40

Autorizarea și supravegherea modelelor interne sunt extrem de solicitante sub aspectul resurselor⁶. Pentru a asigura o supraveghere similară în UE, este important ca ANC-urile să aibă resurse suficiente pentru a îndeplini o sarcină atât de dificilă. ANC-urile au afirmat însă că dispun de niveluri foarte diferite de personal pentru supravegherea modelelor interne, iar EIOPA a confirmat acest lucru cu ocazia vizitelor sale. EIOPA a constatat că resursele și expertiza unor ANC-uri nu sunt suficiente pentru a supraveghea în mod adecvat modelele interne, ceea ce subliniază importanța activității EIOPA în acest domeniu.

41

EIOPA a constatat că aplicarea unor norme comune și cultura în materie de supraveghere continuă să varieze semnificativ la nivelul UE. ANC-urile au aplicat niveluri foarte diferite de strictețe la autorizarea modelelor interne. De exemplu, unele ANC-uri nu au comunicat în mod clar societăților de asigurare care sunt practicile inacceptabile în materie de modele. În alte cazuri, ANC-urile au aplicat cerințe de autorizare foarte stricte. Curtea a constatat că unii supraveghetori au încercat să protejeze asigurătorii locali prin cerințe de capital mai puțin exigente, în timp ce alții solicită o supraveghere mai intensă și cerințe de capital mai exigente.

42

Într-un alt caz, supravegherea unui model intern ar fi trebuit să fie transferată de la o ANC (țara A) la altă ANC (țara B) pentru a acoperi întregul grup. Supraveghetorul din țara B a solicitat societății de asigurare să își îmbunătățească modelul intern în mod semnificativ înainte de a putea fi autorizat pentru a fi utilizat pe piața respectivă. Modelul intern fusese însă autorizat deja de către supraveghetorul din țara A și era aplicat în țara A. Acest caz a ilustrat diferențele care există între standardele și abordările aplicate pentru aprobarea modelelor interne. EIOPA a încercat să faciliteze discuțiile dintre cei doi supraveghetori, dar nu s-a putut ajunge la un acord. În final, modelul intern a rămas operațional doar în țara A.

EIOPA a depus eforturi pentru a spori convergența prin proiecte de asigurare a coerenței

43

Pentru a monitoriza unele dintre riscurile și neconcordanțele recurente din abordările în materie de supraveghere, EIOPA a organizat proiecte de asigurare a coerenței cu scopul de a aborda cinci domenii-cheie (a se vedea tabelul 2). Deoarece toate aceste domenii ar putea conduce la o estimare inadecvată a riscurilor asigurătorilor, Curtea consideră că EIOPA a definit în mod adecvat sfera proiectelor legate de coerență.

Tabelul 2

Principalele neconcordanțe identificate și monitorizarea lor

Au fost identificate abordări diferite ale ANC-urilor cu privire la…	Monitorizate de EIOPA prin…
modelarea primei de volatilitate*	proiect de asigurare a coerenței
tratarea riscului suveran	proiect de asigurare a coerenței
agregarea riscurilor	nemonitorizată încă
raționamentul profesional	nemonitorizată încă
modificări de model	vizite la ANC-uri

Sursa: Curtea de Conturi Europeană.

44

Prin proiectele sale de asigurare a coerenței, EIOPA a confirmat că ANC-urile au abordări fundamental diferite în materie de supraveghere cu privire la aprobarea unor metode utilizate în modelele interne de către societățile de asigurare. Metodele diferite au avut un impact important asupra riscului global calculat de asigurător, însă EIOPA nu a putut cuantifica acest impact. În general, EIOPA nu deține date privind impactul modelelor interne comparativ cu formula standard, deși acest lucru ar fi esențial pentru o supraveghere adecvată.

45

EIOPA a raportat în mod detaliat cu privire la problemele identificate. Deși a utilizat și alte instrumente (de exemplu, avize) pentru a asigura coerența, EIOPA nu a obținut întotdeauna rezultatul dorit. De exemplu, EIOPA permite încă metode diferite pentru modelarea primelor de volatilitate, dar a solicitat ANC-urilor să se asigure că niciuna dintre metode nu determină cerințe de capital mai reduse.

46

De asemenea, EIOPA a desfășurat un proiect special de asigurare a coerenței în ceea ce privește modelarea riscului de piață. Acesta este unul dintre numeroasele riscuri evaluate de modelele interne. EIOPA a solicitat asigurătorilor să își utilizeze modelele interne pentru a calcula riscurile pentru un portofoliu virtual realist, definit de EIOPA. Rezultatul a permis pentru prima dată compararea directă a unor modele interne diferite. Proiectul a evidențiat unele deficiențe fundamentale ale modelelor interne utilizate la nivelul UE. De exemplu, au fost utilizate previziuni îndoielnice privind rata dobânzii pentru a reduce riscurile preconizate. În plus, EIOPA a considerat inacceptabilă variația extremă a riscurilor estimate prin modele interne diferite pentru aceleași active.

47

Curtea a constatat că proiectele EIOPA au oferit ANC-urilor informații esențiale privind modelele interne supravegheate și au contribuit la îmbunătățirea convergenței. În același timp, acestea au arătat că modelele interne din sectorul asigurărilor prezintă riscuri semnificative și că nu există suficiente cunoștințe cu privire la impactul modelelor interne.

EIOPA nu are acces suficient la datele privind modelele interne pentru a asigura supravegherea

48

În iunie 2018, în SEE existau 212 modele interne autorizate de 17 ANC-uri diferite (a se vedea figura 10). Având în vedere deficitul său de resurse, EIOPA a decis să stabilească priorități, concentrându-și evaluările directe pe cele mai mari cinci grupuri de asigurare cu model intern. Aceste grupuri reprezentau împreună 47 % dintre toate activele acoperite de modelele interne în SEE. În 2015, EIOPA a început să solicite informații complete cu privire la aceste modele de la ANC-urile respective.

49

Având în vedere reticența ANC-urilor de a furniza informații, EIOPA a adoptat o abordare proactivă, întreținând o comunicare extensivă timp de peste trei ani. În special, EIOPA a oferit o justificare legală scrisă cu privire la motivul pentru care solicită informațiile cu scopul de a-și îndeplini sarcinile. Sondajul Curții arată că unul dintre motivele care au stat la baza refuzului ANC-urilor de a furniza informații a constat în interpretările divergente ale mandatului EIOPA în domeniul modelelor interne. Astfel cum a reieșit în mod explicit din sondaj, cel puțin două ANC-uri consideră că în prezent EIOPA își depășește mandatul. În schimb, câteva ANC-uri ar dori ca EIOPA să desfășoare o activitate mult mai intensă cu privire la modelele interne și consideră că aceasta nu își îndeplinește suficient mandatul în acest domeniu esențial.

50

În pofida unei abordări proactive, EIOPA nu a primit informații suficiente cu privire la niciunul dintre cele mai mari cinci modele interne cărora le-a acordat prioritate în activitatea sa. În consecință, EIOPA nu a putut înțelege pe deplin modelele și nu a putut efectua evaluările dorite. Lipsa accesului la informații a împiedicat în mod semnificativ îndeplinirea sarcinilor care reveneau EIOPA. Pe de altă parte, în 2016, o ANC a pus la dispoziția EIOPA toate informațiile privind modelul intern pentru un grup mare de asigurări. Deși aceasta ar fi fost o oportunitate de a evalua un prim model intern, EIOPA a decis să nu furnizeze sprijin respectivei ANC, explicând că acest caz specific nu se număra printre prioritățile sale. Astfel, EIOPA nu a evaluat încă niciun model intern în detaliu.

Partea IV – EIOPA a desfășurat o activitate fiabilă pentru efectuarea simulării de criză în domeniul asigurărilor în 2016, dar Curtea a identificat deficiențe în concepția acesteia și în recomandări

51

Conform regulamentului său de instituire, EIOPA este responsabilă pentru efectuarea unor simulări de criză periodice la nivelul Uniunii în scopul de a evalua reziliența instituțiilor financiare la evoluțiile negative ale pieței. Simulările de criză din domeniul asigurărilor efectuate de EIOPA vizează stabilitatea financiară și protecția titularilor de polițe și sunt organizate o dată la doi ani (alternativ cu simularea de criză în domeniul fondurilor de pensii). Simulările de criză ale EIOPA nu sunt exerciții de tip „reușită sau eșec” pentru participanții individuali, iar rezultatele acestora nu determină acțiuni de reglementare specifice. Curtea s-a concentrat pe simularea de criză din 2016, care a evaluat vulnerabilitatea societăților de asigurare active în domeniul asigurărilor de viață și al altor asigurări pe termen lung. În conformitate cu calendarul său inițial, EIOPA a lansat exercițiul în mai 2016 și a publicat rezultatele agregate, inclusiv recomandările pentru ANC-uri, în decembrie 2016.

Sfera de aplicare a simulării de criză și riscurile identificate erau adecvate, dar scenariile utilizate prezentau deficiențe în ceea ce privește calibrarea și justificarea

52

În cadrul simulării de criză din 2016, eșantionul a cuprins 236 de societăți individuale din 30 de țări⁷, care ofereau atât asigurări de viață tradiționale, cât și asigurări compozite (asigurări de viață și asigurări generale). ANC-urile au inclus societățile în eșantion pe baza criteriilor furnizate de EIOPA în specificațiile tehnice. Eșantionul a fost reprezentativ pentru fiecare piață națională și a acoperit cel puțin 75 % din activitățile de asigurări relevante, în conformitate cu ipotezele simulării de criză. Simularea de criză din 2016 a fost efectuată la nivel de entitate juridică (societate individuală) și, prin urmare, nu a inclus potențialele beneficii legate de diversificare și de reasigurare care decurg de la nivelul grupului.

53

Pentru simularea de criză din 2016, EIOPA a identificat ratele dobânzii fără risc constant scăzute și volatilitatea de pe piețele titlurilor de capital ca principală preocupare pentru viabilitatea sistemului de asigurări. Această abordare era în concordanță cu evaluările periodice ale riscurilor efectuate de EIOPA, de CERS și de societățile de asigurare, astfel cum a confirmat sondajul Curții (a se vedea figura 11). Deoarece s-a pus accentul pe riscurile avute în vedere în simularea de criză, au fost omiși alți factori specifici asigurărilor (de exemplu, longevitatea, pandemiile sau dezastrele naturale), dar acest lucru se justifică, întrucât era vorba de primul an de punere în aplicare a regimului Solvabilitate II, care a reprezentat o provocare pentru societățile de asigurare.

54

Având în vedere accentul pus pe riscul de piață, alegerea activităților de asigurări pe termen lung a fost adecvată. Mediul cu randament scăzut afectează deosebit de serios activitățile de asigurări de viață, deoarece acesta comportă, în general, obligații pe termen lung față de titularii de polițe și întâmpină probleme în a obține rate ale dobânzii garantate în trecut. Opțiunea de a utiliza un șoc pe piață a fost relevantă, având în vedere rolul semnificativ al asigurătorilor ca investitori instituționali și, prin urmare, impactul acestora asupra stabilității pieței financiare în ansamblu.

55

Simularea de criză din 2016 a inclus două scenarii, „Randament scăzut” și „Dublă lovitură”, reflectând cu exactitate riscurile identificate de EIOPA ca fiind esențiale pentru sectorul asigurărilor (a se vedea anexa II pentru principalii parametri și principalele ipoteze). Pentru a crea scenariul „Randament scăzut”, EIOPA și-a utilizat propriile capacități și a formulat ipoteze discreționare specifice, în timp ce scenariul „Dublă lovitură” a fost creat în cooperare cu CERS, care a derivat șocurile din instrumentul de simulare a șocurilor financiare, captând dependențele istorice reieșite din date.

Scenariul „Randament scăzut” (Low Yield)

56

Punctul de plecare pentru acest scenariu a fost o curbă scăzută a randamentelor fără risc pentru scadențe diferite (până la 20 de ani pentru euro), obținută de EIOPA prin identificarea celor mai scăzute rate observate efectiv pe piață pe o perioadă de doi ani. Curtea estimează că probabilitatea unui astfel de eveniment este de cel puțin 3 % sau mult mai mare decât pragul obișnuit de 1 %⁸. Prin urmare, probabilitatea este prea mare pentru ca acest element individual să fie considerat suficient de sever. Al doilea element al scenariului a fost un stres suplimentar aplicat curbei randamentelor (o modificare descendentă de 15 puncte de bază). În plus, pentru a calcula valoarea obligațiilor asigurătorilor pe termen foarte lung, EIOPA a utilizat așa-numita ultimă rată forward (URF), stabilită la 2 % pentru a reflecta ipoteza unor randamente constant scăzute. Ultimele două elemente (o modificare descendentă de 15 puncte de bază și UFR) scad probabilitatea scenariului, dar nu se poate estima în ce măsură. Cu toate acestea, forța doar a acestor două elemente a fost limitată, deoarece ele erau destul de apropiate de situația de pe piață de la momentul respectiv⁹.

57

În timp ce majoritatea ANC-urilor participante la sondaj considerau că scenariile erau bine calibrate, unele dintre acestea împărtășeau preocupările menționate mai sus cu privire la gravitatea scenariului „Randament scăzut” (a se vedea figura 12). EIOPA nu a încercat, nici măcar în scopul unei analize interne, să cuantifice probabilitatea părții inițiale (lichide) a curbei. De asemenea, aceasta nu a oferit nicio altă justificare suficient de detaliată pentru soliditatea scenariului global.

58

Nivelul de stres pentru alte monede decât euro a fost obținut prin folosirea unui multiplicator fictiv al curbei euro. EIOPA nu a utilizat însă într-un mod cu totul adecvat această metodă, deoarece nu a luat în considerare relația de dependență dintre ratele dobânzii pentru anumite monede din perioada de referință.

Scenariul „Dublă lovitură” (Double Hit)

59

Scenariul „Dublă lovitură” a presupus rate ale dobânzii în scădere și un șoc pe piață, reflectat sub forma unei creșteri rapide a randamentului obligațiunilor de stat și al obligațiunilor corporative și a unei scăderi a prețurilor capitalurilor proprii și ale altor clase de active. CERS a estimat probabilitatea celor două evenimente declanșatoare principale la 0,50 % pentru șocurile aplicate pe rata de swap și la 0,75 % pentru un șoc aplicat pe randamentele obligațiunilor de stat. Scenariul a fost suficient de solid, deoarece a combinat o criză gravă a activului bilanțier cu un element de șoc de swap adăugat pentru a tensiona pasivul.

60

Plauzibilitatea scenariului „Dublă lovitură” a depins în mare măsură de setul de date istorice utilizate în simulatorul de șoc financiar. Acesta a cuprins relația de dependență dintre diverse variabile economice relevante și s-a bazat pe 11 ani de date istorice (2005-2015). Cu toate acestea, deși a acoperit două crize recente, perioada selectată a fost prea scurtă pentru a garanta un nivel de stres suficient de puternic pentru toate țările din Europa (a se vedea caseta 5).

61

De exemplu, nivelul de stres a fost mai redus pentru randamentul obligațiunilor pe 10 ani din Bulgaria (o creștere de 111 puncte de bază în comparație cu referința) decât pentru cele din Belgia (116 puncte de bază) sau din Croația (155 de puncte de bază). În plus, Curtea a remarcat că nivelurile de stres au fost relativ scăzute pentru Slovacia și pentru Regatul Unit (cu 95 de puncte de bază și, respectiv, 94 de puncte de bază pentru randamentul obligațiunilor pe 10 ani, în comparație cu un nivel mediu de 121 de puncte de bază). Dacă eșantionul istoric ar fi acoperit o perioadă mai lungă (de exemplu, 20 de ani), rezultatele ar fi fost mai solide și probabil ar fi arătat niveluri mai ridicate de stres pentru unele țări.

62

Deși a definit niveluri specifice de stres pentru anumite clase de active deținute de societăți de asigurare din afara UE, scenariul „Dublă lovitură” nu a testat rezistența la stres a titlurilor de capital deținute în aceste țări. Testarea rezistenței la stres a titlurilor de capital deținute în afara UE este extrem de relevantă pentru plauzibilitatea simulării de criză, dat fiind faptul că o mișcare descendentă a pieței titlurilor de capital din UE nu este izolată de alte piețe de titluri de capital din lume (în perioade de criză, dependența dintre piețele titlurilor de capital poate ajunge până la un grad de corelație de 90 %). Prin urmare, este necesar să se includă și șocurile aplicate pe titlurile de capital din afara UE, în loc să se limiteze riscul exclusiv la teritoriul UE.

Justificare și comunicare

63

Având în vedere că elementele importante ale simulării de criză au fost discreționare, EIOPA nu a depus suficiente eforturi pentru a le justifica în mod transparent. În specificațiile tehnice, EIOPA nu a explicat în mod clar modul în care a obținut scenariile sau cum a ajuns la ipotezele care stau la baza lor. Acest lucru a fost confirmat de unele ANC-uri și de reprezentanți ai sectorului (a se vedea caseta 6). De asemenea, pentru unii reprezentanți ai sectorului nu a fost clar dacă scenariile au reprezentat un șoc similar sau mai sever decât cel cerut conform regimului Solvabilitate II. Acest lucru a condus la unele interpretări incorecte ale naturii simulării de criză. EIOPA nu a oferit clarificări complete, de exemplu explicând de ce și cum diferă acestea de regimul Solvabilitate II.

EIOPA a validat și a agregat datele cu acuratețe

64

Procesul de validare a datelor pentru simularea de criză s-a desfășurat în trei runde: una la nivel național, realizată de ANC-uri, și două la nivel central, realizate de echipa de validare, formată din personalul EIOPA și din cel al ANC. EIOPA a dezvoltat un instrument de validare în Excel pentru analizarea și agregarea datelor. Acesta s-a dovedit util în procesul de validare a datelor, deoarece a ajutat la armonizarea abordărilor diferite ale ANC-urilor. În ansamblu, EIOPA a analizat cu atenție datele pe care le furnizaseră societățile de asigurare și a evidențiat cu claritate orice neconcordanțe, deși factorii de decizie finali în ceea ce privește fiabilitatea datelor erau ANC-urile.

65

Verificările Curții privind agregarea datelor au arătat că EIOPA a calculat cu precizie rezultatele globale ale simulării de criză. Cu toate acestea, agregarea a inclus societăți ale căror portofolii de produse – și, prin urmare, ale căror profiluri de risc – erau extrem de diverse (a se vedea un exemplu în figura 13). Aceasta a fost o caracteristică inerentă a eșantionului, dar EIOPA nu a încercat, înainte de agregare, să clasifice societățile în funcție de produsele lor, aceasta fiind o etapă care ar aduce o valoare adăugată la interpretarea rezultatelor¹⁰. În această privință, EIOPA a efectuat doar o analiză ex post cu scopul de a identifica factorii aflați la originea sensibilităților diferite față de stres.

EIOPA a prezentat rezultate relevante care au arătat vulnerabilitatea sectorului

66

Rezultatele simulării de criză au confirmat că sectorul asigurărilor de viață este vulnerabil la un mediu cu dobânzi scăzute și la un șoc brusc pe piață, putând afecta stabilitatea financiară în ansamblu. În scenariul „Randament scăzut”, excedentul activelor față de obligații în bilanțurile societăților participante s-ar diminua cu 100 de miliarde de euro (-18 %). În scenariul „Dublă lovitură”, efectul general asupra societăților s-ar ridica la 160 de miliarde de euro (-29 %). Altfel spus, 44 % dintre asigurători ar pierde peste o treime din excedentul activelor față de obligații și 2 % ar pierde totul. Impactul ambelor scenarii ar fi semnificativ mai mare dacă ar fi excluse așa-numitele garanții pe termen lung și măsurile tranzitorii¹¹ (în scenariul „Dublă lovitură”, 31 % dintre societăți nu ar păstra niciun fel de excedent al activelor față de obligații).

67

În general, raportul de simulare de criză era cuprinzător și susținut de cifre și de grafice relevante. În ceea ce privește indicatorii, raportul a prezentat rezultatele exprimate ca excedent al activelor față de obligații. Cu toate acestea, în scopuri analitice, ar fi mai relevantă utilizarea cerințelor de capital, astfel cum sunt definite în Directiva Solvabilitate II. Acest lucru ar demonstra impactul efectiv asupra pozițiilor de solvabilitate și ar stabili dacă cerințele de capital erau îndeplinite în continuare după simularea de criză. Curtea remarcă însă faptul că EIOPA nu a urmărit recalcularea acestor rapoarte, deoarece acest demers ar fi extrem de dificil și complex din punct de vedere tehnic și ar presupune ca societățile de asigurare să furnizeze informații semnificativ mai detaliate decât cele care le-au fost solicitate în 2016.

68

Rezultatele simulării de criză din 2016 au fost publicate numai în mod agregat pentru a se forma o opinie cu privire la reziliența sectorului asigurărilor de viață. Spre deosebire de ABE, EIOPA nu are un mandat legal specific de a publica rezultatele defalcate la nivel de societate. Pentru a face acest lucru, EIOPA trebuie să obțină consimțământul scris al participanților, ceea ce a făcut la simularea de criză din 2018. Acesta a fost un pas în direcția corectă, având în vedere scopul simulării de criză – și anume, restabilirea încrederii. În acest sens, transparența – atât în ceea ce privește metodologia aplicată în simularea de criză, cât și rezultatele acesteia – este esențială. Prezentarea informațiilor cu privire la fiecare societate în parte ar putea ajuta la sensibilizarea cu privire la riscuri și, astfel, ar putea spori disciplina pe piață.

Unele recomandări au fost prea generale și nu au propus acțiuni specifice

69

În urma simulării de criză, EIOPA a formulat trei mari recomandări pentru ANC-uri, care cuprindeau o serie de măsuri pe care acestea le-ar putea lua. Totuși, multe dintre aceste sugestii au fost de natură foarte generală și nu au condus la acțiuni specifice menite să asigure stabilitatea financiară. De exemplu, sugestia de a „alinia procesele interne de gestionare a riscurilor la riscurile externe cu care se confruntă” exprimă doar obiectivul global al oricărei întreprinderi în ceea ce privește o gestionare judicioasă a riscurilor. Nu era necesară efectuarea unui exercițiu atât de complex precum o simulare de criză pentru a se ajunge la recomandări atât de generale. Această observație a fost confirmată de sondajul Curții. În sfârșit, unele sugestii (de exemplu, „revizuirea clauzelor privind garanțiile” sau „oprirea plăților de dividende”) nu se încadrau în sfera de competență a unor ANC-uri. Acest lucru se întâmplă deoarece competențele de supraveghere ale ANC-urilor nu sunt pe deplin armonizate la nivelul tuturor statelor membre, ceea ce înseamnă că gradul de aplicare a recomandărilor poate să difere.

70

La scurt timp după publicarea rezultatelor simulării de criză, EIOPA a aprobat un plan pentru monitorizarea sistematică a recomandărilor. Întrucât una dintre recomandări a fost ca ANC-urile să analizeze impactul potențial al simulării de criză la nivel de grup, EIOPA a lansat un sondaj specific, astfel încât ANC-urile relevante să poată raporta cu privire la analiza lor și la măsurile pe care le adoptaseră. Analiza măsurii în care au fost monitorizate alte recomandări s-a bazat pe informațiile pe care EIOPA le-a colectat în cursul vizitelor din țările respective, al reuniunilor colegiilor și al reuniunilor cu supraveghetorii grupurilor. În ianuarie 2018, EIOPA a întocmit un raport care a arătat că ANC-urile adoptaseră o serie de măsuri de urmărire subsecventă pentru a aborda recomandările sale. De asemenea, raportul a identificat bune practici și a analizat rezultatele sondajului realizat în rândul ANC-urilor cu privire la impactul simulării de criză la nivel de grup¹².

EIOPA a organizat simularea de criză într-un mod structurat, cu unele probleme în ceea ce privește calendarul și documentarea

71

Calendarul simulării de criză din domeniul asigurărilor din 2016 a coincis cu punerea în aplicare a Directivei Solvabilitate II, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016. Până la sfârșitul lunii mai 2016, toate societățile de asigurare din UE aveau obligația să furnizeze pentru prima dată un pachet de raportare substanțial. Imediat după acest termen a început simularea de criză (a se vedea anexa III). Această succesiune cronologică a raportării în temeiul Directivei Solvabilitate II și a simulării de criză a fost dificil de gestionat de către asigurători în ceea ce privește volumul de muncă. ANC-urile au validat datele într-o perioadă de șase săptămâni, între jumătatea lunii iulie și sfârșitul lunii august. În sondajul Curții, ANC-urile au declarat că timpul alocat a fost adecvat, deși dificil de gestionat din cauza volumului de muncă și a resurselor limitate în perioada de vară. În special, nu toate ANC-urile au fost în măsură să dedice timp și resurse suficiente pentru o validare amănunțită a datelor.

72

Pe parcursul procesului de simulare de criză, EIOPA a comunicat cu ANC-urile și cu societățile de asigurare printr-o serie de canale, pe care Curtea le consideră a fi bune practici (a se vedea caseta 7). În pofida faptului că dispunea de mai multe instrumente de dialog, EIOPA nu a explicat suficient de clar participanților motivul pentru care solicita anumite informații. În final, EIOPA nu a putut justifica necesitatea de a primi aceste date în scopul validării. Faptul că participanții nu au primit o explicație a creat însă o imagine de cerințe excesive și nejustificat de detaliate în materie de date. De asemenea, EIOPA nu a consultat participanții cu privire la elaborarea scenariilor.

73

EIOPA a pus la dispoziția societăților participante un model specific pentru simularea de criză, pe care acestea trebuiau să îl completeze în termen de șapte săptămâni și să îl transmită ANC-urilor. În general, modelele au fost ușor de utilizat și au reprodus, pe cât posibil, categoriile de date financiare utilizate pentru raportarea în temeiul Directivei Solvabilitate II. Acest lucru a asigurat coerență și claritate pentru participanți cu privire la datele pe care trebuiau să le prezinte.

74

Complexitatea tabelelor a reflectat scopul și sfera simulării de criză, însă acest lucru a însemnat, totuși, că unii participanți s-au confruntat cu dificultăți la efectuarea calculelor înainte de expirarea termenului (a se vedea caseta 8). Numeroasele actualizări ale materialelor legate de simularea de criză, operate în timpul procesului, au creat o sarcină suplimentară. EIOPA a actualizat specificațiile tehnice de trei ori, iar modelele de patru ori, și a publicat ultima versiune cu numai două săptămâni înainte de termenul de depunere. Cu toate acestea, pentru fiecare dintre cele patru modificări ale modelelor, EIOPA a pus la dispoziție un „instrument de actualizare” automat și util, care a completat rapid conținutul pe care participanții îl furnizaseră deja în versiunea anterioară a modelului.

75

EIOPA a introdus o serie de îmbunătățiri în simularea de criză din 2016, pe baza învățămintelor desprinse din simularea de criză anterioară, din 2014. De exemplu, aceasta a pus la dispoziția ANC-urilor un instrument de validare și a redus numărul de actualizări ale modelului de simulare de criză (a se vedea anexa IV). EIOPA nu a avut pregătită o planificare globală pentru procesul de analiză a „lecțiilor învățate”. În principal, concluziile au fost trase în urma discuțiilor purtate în cadrul a două reuniuni cu părțile interesate, dar EIOPA nu a efectuat un sondaj în rândul reprezentanților sectorului și al ANC-urilor, astfel cum a procedat după simularea de criză din 2014.

Partea V – Guvernanța și resursele limitate ale EIOPA reprezintă o provocare pentru atingerea obiectivelor

76

În această parte a raportului, Curtea a analizat aspectele procedurale și organizaționale ale activității EIOPA care afectează pe orizontală eficacitatea acțiunilor acesteia. Curtea s-a concentrat în special pe riscurile legate de încrederea în activitatea ANC-urilor și în cadrul de guvernanță actual, de utilizarea instrumentelor juridice pentru a asigura respectarea orientărilor și a regulamentelor și de caracterul adecvat al resurselor EIOPA.

Eficacitatea activității EIOPA se bazează pe contribuțiile ANC-urilor, iar guvernanța EIOPA creează provocări

77

EIOPA a cooperat foarte strâns cu ANC-urile în toate acțiunile acoperite de auditul Curții. Deși această cooperare a fost, în general, pozitivă și a reflectat misiunea EIOPA de a sprijini și a coordona activitatea supraveghetorilor naționali, eficiența și eficacitatea activității EIOPA s-au bazat adesea pe calitatea contribuției ANC-urilor și pe dorința acestora de a coopera. De exemplu, a fost nevoie de foarte mult timp pentru a obține un acord de la unele ANC-uri doar pentru a organiza vizitele în țările respective. În pofida eforturilor vizibile depuse de EIOPA pentru a obține sprijinul ANC-urilor, unele autorități au pus sub semnul întrebării rațiunea și sfera vizitelor. Astfel, EIOPA a reușit în final să viziteze toate ANC-urile, dar ultima vizită a avut loc după trei ani de la începerea ciclului de vizite. Această întârziere a afectat eficacitatea EIOPA în ceea ce privește asigurarea convergenței în materie de supraveghere. De asemenea, calitatea și promptitudinea contribuțiilor ANC-urilor au influențat posibilitatea finalizării la timp a altor produse ale EIOPA, cum ar fi manualul de supraveghere și evaluările inter pares.

78

În ceea ce privește vizitele de țară, lucrările privind activitățile transfrontaliere și modelele interne (a se vedea punctele 35-36 și 49), Curtea a descoperit cazuri în care EIOPA nu a primit toate informațiile pe care le solicitase de la ANC-uri. În consecință, EIOPA nu a putut realiza unele tipuri de analiză pe care intenționase inițial să le efectueze. De exemplu, în cursul unor vizite de țară, EIOPA nu a fost în măsură să discute cu autoritățile naționale despre abordările anumitor societăți referitoare la supravegherea gestionării riscurilor și a acoperit doar procedurile globale ale ANC-urilor în această privință. Având în vedere natura sa, dependența de calitatea contribuțiilor ANC-urilor a fost de asemenea dificil de gestionat în procesul de simulare a crizei (a se vedea caseta 9).

79

Actuala structură de guvernanță a EIOPA acordă ANC-urilor competența de a influența măsura în care este verificată activitatea lor și, de asemenea, concluziile unor astfel de verificări. Acest lucru se întâmplă deoarece organul de decizie suprem al EIOPA este Consiliul supraveghetorilor, care este format din 28 de reprezentanți ai ANC-urilor și din președintele EIOPA (precum și din observatori din cadrul CERS, al ABE, al ESMA și din cadrul Asociației Europene a Liberului Schimb). Consiliul supraveghetorilor aprobă toate documentele și produsele cheie ale EIOPA, inclusiv strategia de supraveghere (care definește prioritățile pentru vizitele la fața locului la ANC-uri), temele și rapoartele finale ale evaluărilor inter pares, ipotezele, scenariile și rapoartele elaborate în urma simulării de criză. Acest lucru reprezintă o provocare în ceea ce privește independența, având în vedere că unele instrumente ale EIOPA (în special vizitele de țară și evaluările inter pares) au ca scop oferirea de feedback constructiv, dar critic, cu privire la activitatea ANC-urilor. De asemenea, simulările de criză pot evidenția în mod indirect deficiențele în ceea ce privește supravegherea prudențială din statele membre și pot conduce la recomandări pentru ANC-uri.

Procedurile pentru utilizarea instrumentelor juridice sunt temeinice, dar uneori sunt lipsite de transparență și de o abordare proactivă

80

Pentru a se asigura că ANC-urile și societățile de asigurare respectă orientările și cerințele de reglementare ale EIOPA, aceasta poate adopta măsuri conform procedurilor „respectă sau explică” (articolul 16 din Regulamentul EIOPA) și „încălcarea dreptului Uniunii” (articolul 17). Cu toate acestea, acțiunile pe care le poate întreprinde EIOPA se limitează, în esență, la monitorizarea și raportarea cazurilor de neconformitate, mai degrabă decât la sancționarea acestora.

81

În cadrul procedurii „respectă sau explică”, ANC-urile trebuie să confirme că au aplicat fiecare dintre cele aproximativ 700 de orientări emise de EIOPA, făcând trimitere la propriul cadru juridic, sau să justifice de ce nu au făcut acest lucru. În practică, situațiile de nerespectare a orientărilor sunt rare, deoarece ANC-urile sunt implicate în elaborarea acestora, iar EIOPA dispune de o procedură eficace pentru înregistrarea și raportarea acestor cazuri. Curtea a constatat că procedura „respectă sau explică” este un instrument eficace pentru monitorizarea conformității, dar că aceasta nu asigură pe deplin transparența față de părțile interesate externe și față de consumatori. Tabelele de conformitate încărcate pe site-ul EIOPA nu sunt întotdeauna actualizate, iar natura sintetică a informațiilor pe care acestea le conțin, care variază în funcție de calitatea și de caracterul cuprinzător al informațiilor furnizate de ANC-uri, înseamnă că utilitatea acestora pentru public este limitată.

82

În 2011, EIOPA a stabilit o procedură privind „încălcarea dreptului Uniunii” și de atunci a înregistrat 28 de reclamații (majoritatea fiind considerate inadmisibile de către EIOPA). EIOPA a aplicat în mod coerent procedura sa de investigare a încălcărilor dreptului Uniunii, iar investigațiile realizate au fost riguroase. Atunci când a investigat însă încălcări prezumate raportate de un reclamant, EIOPA a pus la dispoziție doar un număr limitat de actualizări cu privire la procedură, iar perioadele în care nu comunică pot fi uneori îndelungate din cauza complexității cazurilor particulare. Prin urmare, reclamanții – inclusiv asociații pentru protecția consumatorilor – nu au avut o imagine de ansamblu cuprinzătoare a acțiunilor EIOPA și, uneori, au considerat în mod greșit că lipsa de comunicare este o dovadă de inactivitate.

83

Procedura privind „încălcarea dreptului Uniunii” nu prevedea o monitorizare sistematică a cazurilor potențiale. EIOPA a monitorizat cazurile respective în mod neoficial, dar cazurile care i-au fost aduse la cunoștință în acest mod sunt tratate în cadrul unor reuniuni cu ușile închise ale Consiliului supraveghetorilor. În general, aceste cazuri nu au fost înregistrate în registrul de încălcări ale dreptului Uniunii și nu au fost investigate în consecință. EIOPA a adoptat această abordare pentru a promova încrederea în rândul ANC-urilor, dar nu a insuflat părților interesate încrederea deplină că EIOPA ia măsuri adecvate la cererea acestora. De asemenea, această abordare a fost lipsită de transparență, deoarece părțile interesate externe (cum ar fi asociațiile pentru protecția consumatorilor) nu o pot monitoriza.

84

Având în vedere natura procesului, Curtea nu a putut verifica dacă EIOPA a lansat procedura în toate cazurile în care a fost informată cu privire la o pretinsă încălcare a dreptului Uniunii (cu excepția cazului în care această încălcare a fost raportată și înregistrată în mod oficial). Curtea a descoperit un caz în care EIOPA a identificat deficiențe grave în privința deciziei unei autorități naționale competente, dar nu a lansat procedura privind „încălcarea dreptului Uniunii”, optând în schimb să acționeze ca mediator între două ANC-uri (a se vedea caseta 10).

Resursele EIOPA pentru desfășurarea activității de supraveghere erau limitate și nu au fost transferate de la activitățile de reglementare

85

Având în vedere sfera responsabilităților și gama de acțiuni din domeniul supravegherii, EIOPA a lucrat cu resurse foarte limitate. În februarie 2018, departamentul de supraveghere avea 20 de angajați, reprezentând doar 14 % din personalul EIOPA (142 de membri ai personalului, inclusiv 40 în departamentul de sprijin administrativ). Departamentul de supraveghere al EIOPA este responsabil pentru vizitele la ANC-uri, pentru coordonarea evaluărilor inter pares, pentru sprijinul acordat în cadrul reuniunilor colegiilor și participarea la acestea, pentru facilitarea comunicării dintre ANC-uri și pentru supravegherea modelelor interne. Alți membri ai personalului (patru unități echivalent normă întreagă) au fost alocați dezvoltării inițiativelor de convergență în domeniul supravegherii, iar trei membri ai personalului lucrau la sarcini privind datele și informațiile comerciale care sprijină activitatea de supraveghere.

86

Limitările resurselor au devenit și mai evidente la nivel de echipă. De exemplu, echipa responsabilă pentru modelele interne a avut efectiv trei angajați cu normă întreagă (după luarea în calcul a absențelor pe termen lung și a angajamentelor pentru alte sarcini), spre deosebire de 5,25 menționați în programul de activitate. Având în vedere că echipa a cooperat cu 17 ANC-uri care supraveghează 212 modele interne complexe și că a fost responsabilă pentru alte sarcini orizontale, cum ar fi proiectele de asigurare a coerenței, alocarea eficace a resurselor a reprezentat o provocare semnificativă. Majoritatea ANC-urilor care au răspuns la sondajul Curții considerau că dotarea EIOPA cu personal pentru supravegherea modelelor interne ar putea fi îmbunătățită. Acest lucru era deosebit de important, deoarece ANC-urile înseși aveau resurse limitate pentru supravegherea modelelor interne, în special din cauza cerințelor considerabile ale acestui tip de post. Acordând mai mult sprijin în acest domeniu, EIOPA ar fi putut elimina o lacună importantă în materie de expertiză din sistemul european de supraveghere a asigurărilor.

87

După punerea în aplicare a Directivei Solvabilitate II și după finalizarea activității sale cu privire la partea esențială a noului cadru de reglementare, EIOPA a adoptat pentru activitatea sa o strategie de tranziție de la reglementare la supraveghere. Părțile interesate, inclusiv întreprinderile și consumatorii, se așteptau la această tranziție, care presupunea că EIOPA ar trebui să se concentreze pe a asigura faptul că noul cadru de reglementare comun pentru asigurători este aplicat în același mod în întreaga UE. Alocarea personalului nu a reflectat însă această tranziție. Între 2015 și 2017, departamentul de politici s-a redus cu 13 persoane, dar departamentul de supraveghere a crescut cu numai cinci; acesta a fost însă susținut de un număr limitat de membri ai personalului care lucrau în alte departamente (a se vedea figura 14).

88

Întrucât posturile din departamentul de supraveghere necesitau cunoștințe specifice domeniului și experiență practică în domeniul supravegherii, EIOPA a întâmpinat dificultăți în a găsi candidați adecvați, în cadrul mai multor campanii de recrutare. Aceste dificultăți se explică parțial prin cererea mare de profesioniști în domeniul finanțelor care există pe piața locală a forței de muncă din Frankfurt, combinată cu costul ridicat al vieții. Cu toate acestea, EIOPA nu a făcut niciun compromis cu privire la cerințele sale și a angajat personal cu experiență adecvată.

89

Pentru simularea de criză, echipa principală a fost formată din trei membri ai personalului EIOPA calificați corespunzător. Alocarea personalului era adecvată având în vedere repartizarea actuală a responsabilităților, care se bazează în mare măsură pe contribuțiile venite din partea ANC-urilor (a se vedea punctul 78). Totuși, cu aceste resurse, EIOPA nu ar putea efectua verificări mai detaliate privind acuratețea datelor și nu ar putea comunica direct cu participanții la simularea de criză, chiar dacă ar considera util acest lucru. În plus, EIOPA nu a avut o imagine de ansamblu asupra resurselor utilizate de toți partenerii implicați (inclusiv ANC-urile) în organizarea și desfășurarea simulării de criză. Prin urmare, costurile globale au rămas necunoscute.

Concluzii și recomandări

90

Concluzia generală a Curții este că EIOPA a avut o contribuție pozitivă la sprijinirea calității supravegherii și a stabilității în sectorul asigurărilor din UE. Totuși, în acest sens, EIOPA s-a confruntat cu limitări în ceea ce privește arhitectura sistemului de supraveghere, cu lipsa resurselor și, în unele cazuri, cu insuficiența sprijinului și a colaborării din partea ANC-urilor. Prin urmare, EIOPA, legiuitorii și ANC-urile mai au încă multe de făcut pentru a realiza convergența în materie de supraveghere, și anume condiții de concurență echitabile pentru societățile de asigurare care funcționează în statele membre ale UE și pentru clienții acestora.

Coordonarea activității ANC-urilor

91

EIOPA a utilizat o gamă largă de instrumente, atât în conformitate cu prevederile din regulamentul de instituire a acesteia, cât și din proprie inițiativă, pentru a se asigura că ANC-urile urmează o abordare comună în ceea ce privește supravegherea societăților de asigurare. Curtea a constatat că personalul EIOPA a pregătit analize aprofundate și bine întemeiate în această privință, care au făcut posibilă identificarea deficiențelor semnificative ale ANC-urilor în materie de supraveghere. Deficiențele au inclus riscuri privind independența instituțională a ANC-urilor și supravegherea insuficient de riguroasă, care urmează mai degrabă o abordare formală decât una bazată pe riscuri (a se vedea punctele 14-16 și 19).

92

Unele dintre instrumentele EIOPA, în special vizitele la ANC-uri și evaluările inter pares, acopereau problemele de supraveghere în mod cuprinzător, dar aceasta însemna că aveau un domeniu de aplicare foarte amplu. Prin urmare, finalizarea acestora a necesitat foarte mult timp, iar ANC-urile au avut nevoie de resurse semnificative pentru a se pregăti pentru astfel de activități și pentru a participa la acestea. De asemenea, vizitele la ANC-uri au condus la un număr mare (peste 30 în unele cazuri) de recomandări neprioritare (a se vedea punctele 17 și 20-22).

93

Curtea a mai constatat și că EIOPA nu dispunea de niciun fel de mecanisme pentru a urmări în mod sistematic aplicarea recomandărilor formulate în urma vizitelor la ANC-uri și a evaluărilor inter pares. Prin urmare, aceasta nu a avut nicio imagine de ansamblu asupra progreselor privind convergența în materie de supraveghere și asupra provocărilor rămase. Cu toate acestea, EIOPA a depus eforturi pentru a discuta ad hoc cu ANC-urile problemele selectate și, de asemenea, poate demonstra îmbunătățiri treptate ale practicilor pe care le-au aplicat unele dintre acestea (a se vedea punctul 18).

Recomandarea 1 – Îmbunătățirea concentrării și a monitorizării instrumentelor de supraveghere

EIOPA ar trebui să își concentreze și să își monitorizeze mai bine instrumentele de supraveghere. În special:

1. vizitele la fața locului ar trebui să se concentreze pe câteva dintre problemele cele mai presante, selectate pe baza impactului lor asupra convergenței în materie de supraveghere și asupra protecției consumatorilor. Acestea ar trebui să conducă la un număr mai mic de recomandări, dispuse într-o ordine clară de prioritate și însoțite de un calendar specific pentru punerea în aplicare;
2. EIOPA ar trebui să definească domeniul de aplicare al evaluărilor inter pares astfel încât acestea să se axeze pe o singură problemă privind convergența în materie de supraveghere și să poată fi finalizate, în general, în termen de un an;
3. EIOPA ar trebui să analizeze dacă ANC-urile au pus efectiv în aplicare fiecare recomandare formulată ca parte a unui proces de dialog structurat sau în cadrul evaluărilor inter pares. Aceasta ar trebui să înregistreze rezultatele analizei sale pentru a avea o imagine de ansamblu cu privire la progresele înregistrate și la provocările cu care s-a confruntat în privința realizării convergenței în materie de supraveghere în statele membre și ar trebui să publice constatările sale generale.

Data-țintă: 1.1.2020.

Supravegherea societăților transfrontaliere

94

Structura actuală a supravegherii activităților transfrontaliere prezintă deficiențe sistemice și creează o situație în care metoda de supraveghere depinde de forma juridică a întreprinderii. Asigurătorii care funcționează în străinătate prin intermediul filialelor fac obiectul supravegherii de către colegii. În schimb, societățile care funcționează în străinătate, fie prin intermediul sucursalelor, fie direct, sunt supravegheate exclusiv de către supraveghetorul din țara de origine (a se vedea punctele 23-26).

95

Această structură de supraveghere transfrontalieră a creat semnale greșite pentru supraveghetori și pentru asigurători. Deoarece unele societăți nu fac obiectul supravegherii de către un colegiu, asigurătorii vor profita de un nivel mai scăzut de supraveghere în anumite state membre. Acest sistem nu a fost conceput pentru a supraveghea o piață la scară europeană într-un mod care să fie eficace și bazat pe interesele cetățenilor UE. Acest lucru înseamnă că nu a fost încă atins obiectivul, specificat în Raportul grupului De Larosière, de a evita denaturarea concurenței și arbitrajul de reglementare rezultate ca urmare a practicilor de supraveghere diferite. EIOPA a depus eforturi pentru a soluționa problemele rezultate, de exemplu prin crearea platformelor de cooperare, dar nu a fost în măsură să remedieze deficiențele sistemice (a se vedea punctele 27-32).

96

EIOPA a fost în măsură să contribuie la activitatea colegiilor, în pofida resurselor limitate și – în unele cazuri – a cooperării limitate din partea ANC-urilor. Cu toate acestea, au rămas multe probleme în ceea ce privește coerența supravegherii transfrontaliere (cum ar fi cadre diferite de evaluare a riscurilor, deficite de personal în cadrul ANC-urilor; a se vedea punctele 33-36).

Recomandarea 2 – Consolidarea supravegherii societăților transfrontaliere

EIOPA ar trebui:

1. să coopereze cu Comisia și cu colegiuitorii pentru a remedia deficiențele sistemice în materie de supraveghere a activităților transfrontaliere, de exemplu prin îmbunătățirea dispozițiilor legale prin intermediul procesului de revizuire care vizează autoritățile europene de supraveghere. În special, EIOPA ar trebui să vizeze asigurarea unui nivel egal de supraveghere pentru societățile care își desfășoară activitate în alt stat membru, indiferent de modelul de afaceri ales;
2. în paralel cu aceste eforturi, ar trebui să protejeze în continuare consumatorii, acționând prin intermediul platformelor de cooperare și monitorizând activitățile transfrontaliere.

Data-țintă: 1.1.2019.

Supravegherea modelelor interne

97

Supravegherea modelelor interne este un proces extrem de complex și de solicitant sub aspectul resurselor, iar nivelul de convergență în acest domeniu nu este încă satisfăcător. Acest lucru înseamnă că supraveghetorii au abordări diferite cu privire la evaluarea gradului de acuratețe cu care modelele interne reflectă riscurile reale cu care se confruntă asigurătorii. Rezultatul poate consta în avantaje competitive inechitabile și în efecte adverse pentru consumatori și pentru stabilitatea financiară. EIOPA a depus eforturi pentru a soluționa aceste probleme prin proiecte de asigurare a coerenței și, în acest sens, a obținut unele rezultate, deși nu a existat o convergență eficace a abordărilor în materie de supraveghere. Încercările EIOPA de a se implica în revizuirea modelelor interne ale societăților selectate au fost, în mare parte, nereușite, deoarece accesul la informații a fost limitat. Totuși, într-un alt caz, EIOPA a fost solicitată să sprijine o ANC în activitatea acesteia privind modelele interne, dar nu a răspuns solicitării, deoarece cererea respectivă nu îi reflecta prioritățile (a se vedea punctele 37-50).

Recomandarea 3 – Îmbunătățirea modalităților de supraveghere a modelelor interne

EIOPA ar trebui:

1. să coopereze cu Comisia și cu colegiuitorii pentru a remedia limitările privind accesul personalului propriu și al supraveghetorilor din țara gazdă la informații referitoare la modelele interne. EIOPA ar trebui să furnizeze supraveghetorilor mai multe informații și mai mult sprijin cu privire la modul de evaluare și/sau de contestare a modelelor respective;
2. să sprijine supraveghetorii în vederea autorizării și supravegherii modelelor interne complexe, ori de câte ori i se solicită acest lucru sau din proprie inițiativă.

Data-țintă: 1.1.2019.

Simularea de criză din domeniul asigurărilor

98

În 2016, EIOPA a efectuat o simulare de criză în domeniul asigurărilor pentru a evalua cum ar reacționa sectorul asigurărilor la evoluții negative ale pieței, în special la o perioadă prelungită de rate ale dobânzii foarte scăzute și la un șoc legat de prețurile activelor. Mai multe societăți s-au dovedit într-adevăr vulnerabile la o astfel de situație, deoarece solvabilitatea acestora s-ar fi deteriorat în mod semnificativ. În cea mai mare parte, domeniul de aplicare al simulării de criză și accentul pus pe asigurările de viață și pe asigurările pe termen lung au fost adecvate având în vedere obiectivele simulării (a se vedea punctele 50-54 și 66).

99

Scenariile de simulare de criză au fost eficace în ceea ce privește abordarea principalelor riscuri identificate pentru acest sector, dar Curtea a constatat deficiențe în privința modului în care acestea au fost calibrate și justificate. Deși obiectivul simulării de criză este acela de a simula un eveniment extrem, EIOPA nu a putut demonstra în cazul unui scenariu că acesta a fost suficient de grav. Totuși, unii dintre parametrii acestuia, care s-au bazat pe raționamentul profesional, s-au dovedit a fi relativ aproape de realitatea pieței. Pentru celălalt scenariu, Curtea a constatat neconcordanțe în ceea ce privește nivelul șocurilor aplicate în statele membre. Prin urmare, există riscul ca rezultatele simulării de criză să nu fi oferit o imagine completă a evoluțiilor în sectorul asigurărilor în cazul unor circumstanțe extrem de negative. Acest lucru este deosebit de important din perspectiva stabilității financiare și pentru titularii de polițe, având în vedere că acest sector s-a dovedit a fi extrem de vulnerabil, chiar și în condițiile ipotezelor pe care le-a adoptat EIOPA (a se vedea punctele 55-63).

Recomandarea 4 – Îmbunătățirea concepției scenariilor de simulare de criză

EIOPA și-ar putea îmbunătăți în continuare scenariile de simulare de criză cu scopul de a le face mai solide și mai fiabile în ceea ce privește gravitatea, plauzibilitatea și coerența. Acest lucru s-ar putea realiza prin:

1. analizarea și evaluarea gravității și a plauzibilității scenariilor dezvoltate, de exemplu, prin cuantificarea probabilității evenimentelor declanșatoare relevante sau prin utilizarea altor metode și/sau instrumente disponibile și prin documentarea acestei analize pentru a justifica soliditatea scenariilor; și
2. utilizarea în mai mare măsură a capacităților CERS pentru scenariile de piață (de exemplu, intensificând utilizarea instrumentului de simulare a șocurilor) și/sau a altor tipuri de consultanță de specialitate (de exemplu, reunind un grup extern de experți pentru a evalua scenariile).

Data-țintă: începând cu simularea de criză din 2020.

100

În general, Curtea a constatat că EIOPA a validat și a prezentat cu acuratețe rezultatele simulării de criză. Având în vedere vulnerabilitatea demonstrată a sectorului, simularea de criză a condus la formularea unor recomandări pentru ANC-uri. Cu toate acestea, unele dintre recomandări au fost prea generale și nu au propus acțiuni suficient de specifice. În plus, unele recomandări au depășit domeniul de competență al anumitor ANC-uri, ceea ce înseamnă că acestea nu au fost în măsură să le pună în aplicare. EIOPA a depus eforturi pentru a monitoriza recomandările și pentru a analiza progresele înregistrate (a se vedea punctele 64-65, 67 și 69-70).

Recomandarea 5 – Emiterea unor recomandări mai relevante pentru ANC-uri

În urma simulării de criză, după caz, EIOPA ar trebui să formuleze recomandări pentru ANC-uri, solicitându-le să ia măsuri care să fie în același timp mai specifice și relevante pentru toate părțile în cauză. EIOPA ar trebui să evalueze ex ante fezabilitatea măsurilor recomandate, luând în considerare dacă ANC-urile dispun de mijloacele necesare pentru a le aplica în mod eficace și în timp util.

Data-țintă: începând cu simularea de criză din 2020.

101

EIOPA a publicat rezultatele simulării de criză din 2016 numai în mod agregat deoarece, spre deosebire de ABE, EIOPA nu are un mandat legal specific pentru a publica rezultatele pentru fiecare societate în parte. Pentru a face acest lucru, EIOPA trebuie să obțină consimțământul scris al participanților, pe care nu a fost pregătită să îl solicite în 2016, dar pe care l-a solicitat pentru simularea de criză din 2018. Curtea consideră că acesta este un pas în direcția corectă, deoarece publicarea rezultatelor pentru fiecare societate în parte ar putea ajuta la creșterea transparenței, la sensibilizarea cu privire la riscuri și, astfel, ar spori disciplina de piață (a se vedea punctul 68).

Recomandarea 6 – Promovarea publicării rezultatelor individuale ale simulărilor de criză

EIOPA ar trebui să promoveze publicarea rezultatelor simulărilor de criză la nivel individual. Pentru a spori încrederea participanților, EIOPA ar putea face trimitere la transparența îmbunătățită a metodologiei de simulare a crizelor (recomandarea 7) și la elaborarea mai temeinică a scenariilor (recomandarea 4). De asemenea, EIOPA ar trebui să se asigure că modul de prezentare a rezultatelor individuale nu lasă loc de interpretare.

Data-țintă: începând cu simularea de criză din 2020.

102

În general, EIOPA a organizat bine simularea de criză, deși calendarul acesteia a fost extrem de dificil pentru participanți. EIOPA a folosit o serie de canale pentru a comunica cu ANC-urile și cu societățile de asigurare. În pofida numeroaselor actualizări din perioada de raportare, modelele au constituit un instrument practic pentru a permite societăților să furnizeze date. Cu toate acestea, EIOPA nu a justificat suficient necesitatea de a primi anumite date sau elaborarea scenariilor și ipotezele care au stat la baza acestora. Această decizie nu a fost de natură să insufle încrederea necesară ANC-urilor și participanților, contribuția acestora fiind esențială pentru fiabilitatea rezultatelor simulării de criză. EIOPA a valorificat lecțiile învățate în urma simulării de criză din 2014 pentru a îmbunătăți organizarea acesteia în 2016, însă abordarea nu a fost sistematică (a se vedea punctele 71-75).

Recomandarea 7 – Creșterea transparenței metodologiei de simulare de criză

Metodologia de simulare a crizei ar trebui să fie mai transparentă, iar EIOPA ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a ajuta părțile interesate și participanții să înțeleagă această metodologie, de exemplu:

1. organizând ateliere pentru participanți și pentru reprezentanții sectorului înainte de a lansa simularea de criză, astfel încât să explice mai clar simularea și scenariile și să obțină feedback neobligatoriu pentru o simulare de criză mai bine informată;
2. utilizând documentația tehnică pentru a explica mai bine și mai detaliat participanților modul în care sunt calibrate scenariile (ipotezele care stau la baza acestora) și sfera datelor necesare în acest scop;
3. organizând reuniuni cu părțile interesate după simularea de criză cu scopul de a primi feedback și de a învăța din simulările de criză anterioare în mod sistematic (și anume, cu calendare specifice, cu canale de comunicare specifice și cu participanți specifici).

Data-țintă: începând cu simularea de criză din 2020.

Guvernanță și resurse

103

În majoritatea activităților sale, EIOPA a lucrat în strânsă cooperare cu ANC-urile. Cu toate acestea, în special în ceea ce privește vizitele de țară și activitatea privind modelele interne, în unele cazuri a primit sprijin insuficient din partea supraveghetorilor naționali. Deoarece accesul la informații și documente a fost restricționat, EIOPA nu a putut realiza unele dintre verificările și analizele pe care le planificase. Deoarece ANC-urile au, de asemenea, un cuvânt decisiv de spus în cadrul principalului organ de conducere al EIOPA, ele sunt în măsură să decidă cu privire la sfera de acțiune a EIOPA pentru analizarea eficacității activității proprii. Acest lucru a reprezentat o provocare în ceea ce privește independența acestei acțiuni.

104

Curtea a constatat că EIOPA a avut o procedură bine stabilită pentru monitorizarea cazurilor de nerespectare a dreptului Uniunii, în pofida unor deficiențe în ceea ce privește transparența față de părțile interesate externe (a se vedea punctele 76-84).

105

Având în vedere complexitatea sarcinilor EIOPA, în special în domeniul supravegherii, resursele sale erau extrem de limitate. Echipa responsabilă pentru supravegherea a 212 modele interne a avut doar trei angajați cu normă întreagă. Per ansamblu, doar 20 de membri ai personalului (14 % din totalul personalului EIOPA) lucrează direct în departamentul de supraveghere și există un număr limitat de membri ai personalului care se ocupă de aspecte de supraveghere în alte departamente. Astfel, tranziția strategică preconizată în ceea ce privește orientarea EIOPA, de la reglementare la supraveghere, nu a avut loc încă (a se vedea punctele 85-89).

Recomandarea 8 – Consolidarea resurselor umane alocate sarcinilor de supraveghere

1. EIOPA ar trebui să asigure treptat o creștere semnificativă a numărului de membri ai personalului alocați sarcinilor de supraveghere și să își stabilească un obiectiv specific și justificat în acest sens în planul anual de activitate.
2. În urma unei analize detaliate a necesităților, EIOPA ar trebui, de asemenea, să ia în considerare solicitarea unor resurse suplimentare, specificând în mod clar sarcinile pentru care acestea sunt necesare și impactul lor asupra calității și convergenței în materie de supraveghere și asupra stabilității financiare.
3. Resursele suplimentare ar trebui să fie utilizate în special pentru a intensifica activitatea EIOPA cu privire la modelele interne, supravegherea transfrontalieră și identificarea cazurilor de nerespectare a dreptului Uniunii.

Data-țintă: 1.1.2020.

Prezentul raport a fost adoptat de Camera IV, condusă de domnul Neven MATES, membru al Curții de Conturi, la Luxemburg, în ședința sa din 2 octombrie 2018.

Acronime

ABE: Autoritatea Bancară Europeană

ANC: Autoritate națională competentă

CERS: Comitetul european pentru risc sistemic

EIOPA: Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale

ORSA: Autoevaluarea riscurilor și a solvabilității (Own Risk and Solvency Assessment)

SCR: Cerința de capital de solvabilitate (Solvency Capital Requirement)

SEE: Spațiul Economic European

SESF: Sistemul european de supraveghere financiară

URF: Ultima rată forward

Glosar

Autoevaluarea riscurilor și a solvabilității: Este vorba despre un proces intern anual realizat de asigurători pentru a evalua caracterul adecvat al pozițiilor lor privind gestionarea riscurilor și solvabilitatea, atât în scenarii normale, cât și în scenarii de criză. Un astfel de exercițiu reprezintă o autoevaluare de către asigurător a riscurilor actuale și viitoare la care este expus.

Autoritatea națională competentă: ANC-urile sunt autoritățile naționale din fiecare stat membru împuternicite să supravegheze societățile de asigurare (în consecință, sunt denumite și „autorități naționale de supraveghere”). Autoritatea responsabilă de supravegherea unui asigurător care și-a obținut licența în statul membru al autorității respective este denumită „supraveghetorul din țara de origine”. Toate celelalte ANC-uri sunt supraveghetori din țara gazdă pentru asigurătorul în cauză dacă acesta desfășoară activități prin intermediul unei filiale în statele membre ale ANC-urilor respective.

Cerința de capital de solvabilitate: SCR reprezintă cuantumul capitalului pe care societățile de asigurare trebuie să îl dețină pentru a îndeplini cerințele aferente pilonului 1 din cadrul regimului Solvabilitate II. Acest cuantum ar trebui să garanteze faptul că asigurătorii își îndeplinesc obligațiile față de titularii de polițe și față de beneficiari cu un grad de probabilitate foarte ridicat (99,5 %) într-o perioadă de 12 luni.

Colegiu de supraveghetori: Un colegiu de supraveghetori este o structură permanentă, dar flexibilă, pentru coordonarea și facilitarea luării deciziilor cu privire la supravegherea unui grup de asigurări care este activ în mai mult de un stat membru.

Comitetul european pentru risc sistemic: CERS este responsabil de supravegherea macroprudențială a sistemului financiar al UE, precum și de prevenirea și reducerea riscului sistemic. CERS monitorizează și evaluează riscurile sistemice și, dacă este cazul, emite avertismente și recomandări.

Formula standard: Formula standard este metoda implicită utilizată pentru calcularea riscurilor la care este expus un asigurător în conformitate cu Directiva Solvabilitate II. Formula standard este împărțită în module de risc, care sunt agregate și determină cerința de capital.

Model intern: Un model intern constituie o abordare avansată a calculării riscurilor care decurg din activitatea unui asigurător. Asigurătorii pot opta să utilizeze un model intern pentru a calcula riscurile globale la care sunt expuși mai bine decât cu formula standard; situația riscurilor calculate determină apoi cerința de capital. Orice model intern trebuie să îndeplinească mai multe cerințe și să fie autorizat de supraveghetorul (supraveghetorii) responsabil(i).

Sistemul european de supraveghere financiară: SESF este un sistem de supraveghere financiară microprudențială și macroprudențială organizat în jurul celor trei autorități europene de supraveghere (ABE, EIOPA și ESMA), al Comitetului european pentru risc sistemic (CERS) și al autorităților naționale de supraveghere.

Solvabilitate II: Directiva Solvabilitate II a UE a intrat în vigoare în 2016 și a plasat riscul de insolvabilitate în centrul unui cadru de reglementare armonizat pentru societățile de asigurare. Acest cadru impune cerințe cu privire la capitalul economic necesar („pilonul 1”), la guvernanță și gestionarea riscurilor („pilonul 2”) și la standardele de raportare („pilonul 3”) ale tuturor societăților de asigurare din Europa. Obiectivele declarate ale Directivei Solvabilitate II sunt îmbunătățirea protecției consumatorilor, modernizarea supravegherii, aprofundarea integrării pieței UE prin armonizarea regimurilor de supraveghere și sporirea competitivității internaționale a asigurătorilor din UE.

Ultima rată forward: URF este rata dobânzii fără risc către care converge curba randamentelor fără risc dincolo de așa-numitul ultim punct lichid (de exemplu, 20 de ani pentru euro). URF este utilizată pentru a obține curba randamentelor pentru datoriile pe termen foarte lung, din cauza numărului limitat de tranzacții (lichiditate insuficientă) pe piață.

Echipa de audit

Rapoartele speciale ale Curții de Conturi Europene prezintă rezultatele auditurilor sale cu privire la politicile și programele UE sau la diverse aspecte legate de gestiune aferente unor domenii specifice ale bugetului UE. Curtea selectează și concepe aceste sarcini de audit astfel încât impactul lor să fie maxim, luând în considerare riscurile existente la adresa performanței sau a conformității, nivelul de venituri sau de cheltuieli implicat, schimbările preconizate și interesul existent în mediul politic și în rândul publicului larg.

Acest raport a fost elaborat de Camera de audit IV – condusă de domnul Neven Mates, membru al Curții de Conturi Europene – cameră axată pe domeniile legate de reglementarea piețelor și de economia competitivă. Auditul a fost condus de domnul Rimantas Šadžius, membru al Curții de Conturi Europene. În vederea elaborării raportului, el a fost sprijinit de: Mindaugas Pakštys, Tomas Mackevičius, Aušra Maziukaitė și Niamh Carey din cadrul cabinetului; Zacharias Kolias, director; și Kamila Lepkowska, coordonatoarea echipei de audit. Echipa de audit a fost formată din: Matthias Blaas, Vasileia Kalafati, Marion Kilhoffer, Anna Ludwikowska și Josef Sevcik. Asistența lingvistică a fost asigurată de Mark Smith.

Contact

CURTEA DE CONTURI EUROPEANĂ
12, rue Alcide de Gasperi
1615 Luxembourg
LUXEMBOURG

Tel. +352 4398-1
Întrebări: eca.europa.eu/ro/Pages/ContactForm.aspx
Website: eca.europa.eu
Twitter: @EUAuditors

Numeroase alte informații despre Uniunea Europeană sunt disponibile pe internet pe serverul Europa (http://europa.eu).

Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2018

PDF	ISBN 978-92-847-1199-4	ISSN 1977-5806	doi:10.2865/246831	QJ-AB-18-027-RO-N
HTML	ISBN 978-92-847-1228-1	ISSN 1977-5806	doi:10.2865/189560	QJ-AB-18-027-RO-Q

© Uniunea Europeană, 2018

Reproducerea textului este autorizată cu condiția menționării sursei. Pentru utilizarea sau reproducerea în orice fel a unor fotografii sau a altor materiale pentru care Uniunea Europeană nu deține drepturile de autor, trebuie să se solicite acordul direct de la deținătorii drepturilor de autor.

CONTACTAȚI UE

În persoană
În întreaga Uniune Europeană există sute de centre de informare Europe Direct. Puteți găsi adresa centrului cel mai apropiat de dumneavoastră la: https://europa.eu/european-union/contact_ro

La telefon sau prin e-mail
Europe Direct este un serviciu care vă oferă răspunsuri la întrebările privind Uniunea Europeană. Puteți accesa acest serviciu:

• apelând numărul gratuit 00 800 6 7 8 9 10 11 (unii operatori pot taxa aceste apeluri);
• apelând numărul standard: +32 22999696; sau
• prin e-mail, la: https://europa.eu/european-union/contact_ro

GĂSIȚI INFORMAȚII DESPRE UE

Online
Informații despre Uniunea Europeană în toate limbile oficiale ale UE sunt disponibile pe site-ul Europa, la: https://europa.eu/european-union/contact_ro

Publicații ale UE
Puteți descărca sau comanda publicații ale UE gratuite și contra cost pe site-ul EU Bookshop, la: https://op.europa.eu/ro/publications. Mai multe exemplare ale publicațiilor gratuite pot fi obținute contactând Europe Direct sau centrul dumneavoastră local de informare (a se vedea https://europa.eu/european-union/contact_ro).

Dreptul UE și documente conexe
Pentru accesul la informații juridice din UE, inclusiv la ansamblul legislației UE începând din 1951 în toate versiunile lingvistice oficiale, accesați site-ul EUR-Lex, la: http://eur-lex.europa.eu

Datele deschise ale UE
Portalul de date deschise al UE (http://data.europa.eu/euodp/ro/home?) oferă acces la seturi de date din UE. Datele pot fi descărcate și reutilizate gratuit, atât în scopuri comerciale, cât și necomerciale.