Prezentarea rapoartelor anuale pe 2022 ale Curții de Conturi Europene
Câteva cuvinte despre documentul intitulat „2022: Auditul bugetului UE – pe scurt”
Documentul intitulat „2022: Auditul bugetului UE – pe scurt” conține o prezentare generală a rapoartelor anuale ale Curții pe 2022 referitoare la bugetul general al UE și la Fondul european de dezvoltare, în care figurează declarația de asigurare a Curții cu privire la fiabilitatea conturilor și la legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestora. Anul acesta, pentru prima dată, Curtea a acoperit, în cadrul activității sale, și Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) și exprimă o opinie separată cu privire la legalitatea și regularitatea cheltuielilor acestuia. Totodată, acest document reia cele mai importante constatări formulate de Curte cu privire la venituri și la principalele domenii de cheltuieli aferente bugetului UE și Fondului european de dezvoltare, precum și constatări legate de gestiunea bugetară și financiară și de situația punerii în aplicare a recomandărilor formulate de Curte în trecut.
Textul integral al rapoartelor este disponibil pe site-ul eca.europa.eu.
Curtea de Conturi Europeană este auditorul extern independent al Uniunii Europene. Ea avertizează cu privire la riscurile existente, oferă asigurare, evidențiază existența atât a deficiențelor, cât și a bunelor practici și formulează recomandări adresate factorilor de decizie și organelor legislative din UE cu privire la îmbunătățirea gestionării politicilor și a programelor UE. Prin activitatea sa, Curtea se asigură de faptul că cetățenii Uniunii Europene știu cum le sunt cheltuiți banii.
Cuvântul-înainte al președintelui
Raportul anual este principalul produs al Curții de Conturi Europene. Elaborarea acestui document necesită un efort concertat și un volum important de muncă din partea serviciilor de audit și a celor de sprijin pentru audit. Anul acesta, la fel ca în anii anteriori, am concluzionat că conturile UE prezintă o imagine corectă și fidelă a situației financiare a Uniunii Europene. Exprimăm o opinie favorabilă cu privire la fiabilitatea conturilor pentru exercițiul 2022. Veniturile aferente exercițiului 2022 au fost conforme cu legile și reglementările aplicabile și nu au fost afectate de un nivel semnificativ de eroare.
Pachetul bugetar pe termen lung al UE cuprinde cadrul financiar multianual (CFM) 2021‑2027, combinat cu NextGenerationEU (NGEU), un instrument temporar de redresare care pune la dispoziție fonduri suplimentare obținute prin emiterea de obligațiuni. Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) reprezintă aproximativ 90 % din finanțarea NGEU. Pentru al doilea an la rând, exprimăm două opinii separate cu privire la legalitatea și regularitatea cheltuielilor pentru exercițiul 2022: una privind bugetul tradițional al UE și una privind MRR.
În exercițiul 2022, nivelul global de eroare estimat în cadrul cheltuielilor din bugetul UE a crescut la 4,2 % (în 2021: 3,0 %). Exprimăm deci o opinie contrară cu privire la cheltuieli. În principalele domenii de cheltuieli pentru care furnizăm o apreciere specifică, nivelul de eroare este semnificativ. Acesta a crescut substanțial în cazul rubricii Coeziune, reziliență și valori, ajungând la 6,4 % (în 2021: 3,6 %). Nivelul de eroare pentru rubrica Resurse naturale este de 2,2 % (în 2021: 1,8 %).
În 2022, al doilea an de implementare a MRR, nivelul plăților din acest instrument a fost mai ridicat și ne-a permis să ne formăm o imagine mai pertinentă a modului în care este implementat mecanismul. Deși progresul a fost mai lent decât se anticipa, 11 state membre au primit totuși 13 plăți de granturi, în valoare totală de 46,9 miliarde de euro. În plus, au fost validate și închise prefinanțări în valoare de 6,8 miliarde de euro. În scopul auditului, am examinat 244 dintre cele 274 de jaloane și toate cele 37 de ținte asociate celor 13 plăți efectuate în 2022.
Evaluarea noastră s-a bazat în special pe condiția stabilită în Regulamentul MRR pentru plăți, și anume ca jaloanele și țintele să fie în primul rând îndeplinite în mod satisfăcător, dar am evaluat și respectarea principalelor condiții de eligibilitate prevăzute de regulament. Concluzia la care am ajuns a fost că 15 dintre cele 281 de jaloane și ținte pe care le-am examinat erau afectate de probleme de regularitate. Altfel spus, fie acestea nu au fost îndeplinite în mod satisfăcător, fie măsurile asociate erau neeligibile. Pe lângă aceasta, evaluarea noastră ține seama de impactul constatărilor calitative, cum ar fi cazurile de concepție deficitară a măsurilor și a jaloanelor și țintelor aferente sau deficiențele din sistemele de raportare și de control ale statelor membre. Prin urmare, exprimăm o opinie cu rezerve în ceea ce privește cheltuielile din MRR efectuate în 2022, atât pe baza unor criterii cantitative, cât și pe baza unor criterii calitative.
Această opinie cu rezerve este rezultatul auditului anual de conformitate pe care îl desfășurăm cu privire la regularitatea cheltuielilor din MRR. Examinarea regularității continuă să reprezinte o provocare, întrucât evaluarea realizărilor de natură calitativă necesită o serie de aprecieri, care duc la o varietate de interpretări posibile. Mai mult, în cursul activității noastre de audit, am întâlnit în mod repetat jaloane sau ținte definite într-un mod vag pentru care ne-a fost dificil să evaluăm dacă au fost sau nu îndeplinite.
Trebuie remarcat că auditul nostru de conformitate cu privire la regularitatea cheltuielilor din MRR este doar unul dintre elementele activității cuprinzătoare pe care o desfășurăm pentru a evalua acest nou instrument. Am elaborat deja o serie de rapoarte de audit în care am evidențiat deficiențe grave și preocupări legate de modul în care este conceput și implementat MRR. Acestea vor fi completate cu alte audituri, unele în curs, altele deja planificate, pe subiecte precum absorbția, sistemele de control, tranziția digitală și transformarea „verde”. Combinarea rezultatelor tuturor acestor activități de audit este singura metodă care ne va permite să evaluăm performanța generală a MRR.
Pe măsură ce ieșim dintr-o criză care, în anumite momente, părea să fie de nesurmontat, nu putem să nu menționăm natura fără precedent a răspunsului adus de UE, sub formă de instrumente și de inițiative în toate domeniile bugetului. În momentul de față, statele membre se află în situația de a absorbi fonduri din mai multe instrumente în același timp. În paralel cu închiderea programelor din perioada 2014‑2020, acestea trebuie să demareze sarcina deja întârziată de a implementa CFM 2021‑2027. Majoritatea statelor membre implementează în prezent finanțarea din NGEU, din care mai rămâne de vărsat o sumă considerabilă de bani.
Presiunea de a cheltui fondurile înseamnă o presiune și mai mare asupra resurselor administrative și, astfel, un risc de eroare accentuat. Mai mult, dacă rata de execuție a fondurilor în gestiune partajată nu înregistrează o accelerare semnificativă în 2024 și în 2025, riscul de dezangajare mai târziu în ciclul CFM va crește exponențial.
Constatările noastre pentru exercițiul 2022 arată că trebuie să rămânem vigilenți și că avem nevoie de controale eficace la toate nivelurile pentru a verifica cum sunt cheltuiți banii și dacă se obțin rezultatele preconizate. Vom continua să lucrăm împreună cu celelalte instituții ale UE și cu statele membre pentru a îmbunătăți managementul și supravegherea fondurilor UE. Ca și până acum, misiunea noastră este să consolidăm încrederea cetățenilor prin ameliorarea răspunderii și a transparenței în toate domeniile de activitate ale UE, astfel încât aceasta să poată răspunde cu eficacitate provocărilor curente și viitoare.
Nu în ultimul rând, aș dori să îmi exprim aprecierea față de devotamentul și expertiza personalului Curții. Angajamentul și profesionalismul de care acesta dă dovadă sunt elemente esențiale pentru elaborarea raportului anual și pentru progresul instituției noastre în ansamblu.
Tony Murphy
Președinte
Rezultate globale
Principalele constatări
Declarația de asigurare privind exercițiul 2022, în rezumat
Curtea exprimă o opinie favorabilă cu privire la fiabilitatea conturilor Uniunii Europene pentru exercițiul 2022.
De asemenea, Curtea exprimă o opinie favorabilă cu privire la legalitatea și regularitatea veniturilor pentru exercițiul 2022.
Curtea exprimă două opinii separate privind legalitatea și regularitatea cheltuielilor pentru 2022:
- opinie privind legalitatea și regularitatea cheltuielilor aferente bugetului UE, care este contrară;
- opinie privind legalitatea și regularitatea cheltuielilor aferente Mecanismului de redresare și reziliență, care este însoțită de rezerve.
Mai multe informații referitoare la baza opiniei Curții cu privire la legalitatea și regularitatea cheltuielilor din 2022 pot fi găsite în „Declarația de asigurare”.
- În opinia Curții, conturile UE prezintă o imagine corectă și fidelă a situației financiare a UE.
- Veniturile din 2022 erau conforme cu legile și reglementările aplicabile și nu au fost afectate de un nivel semnificativ de eroare.
- Per ansamblu, nivelul de eroare estimat în cadrul cheltuielilor bugetare ale UE a fost unul semnificativ, și anume 4,2 % (în 2021: 3,0 %).
- În evaluarea riscurilor pe care o efectuează, Curtea consideră ca fiind cu risc ridicat cheltuielile UE în cazul cărora beneficiarii trebuie să respecte adesea norme complexe atunci când depun cereri de rambursare a costurilor pe care le-au suportat. Ponderea cheltuielilor cu risc ridicat în populația auditată de Curte a continuat să crească și a fost substanțială, reprezentând 66,0 % (în 2021: 63,2 %). Pentru 2022, Curtea estimează că nivelul de eroare este de 6,0 % (în 2021: 4,7 %) în această parte a populației auditate. Este vorba despre un nivel de eroare semnificativ și generalizat și Curtea exprimă opinie contrară cu privire la cheltuielile bugetare ale UE.
- În ceea ce privește cheltuielile din MRR din 2022, Comisia a efectuat 13 plăți de grant către statele membre, care au acoperit în total 274 de jaloane și 37 de ținte. Curtea a formulat constatări cantitative cu privire la 11 plăți. 6 dintre acestea au fost afectate de un nivel semnificativ de eroare. Opinia exprimată cu privire la cheltuielile din MRR este una cu rezerve.
- Estimarea Comisiei privind nivelul de eroare (riscul la momentul plății), astfel cum este prezentată în Raportul anual privind gestiunea și performanța pentru 2022, este de 1,9 %, cu mult sub intervalul calculat de Curte. Limitările din cadrul controalelor ex post efectuate de Comisie și de statele membre cu privire la rubricile 1, 2 și 6 din CFM afectează riscul la momentul plății prezentat în raportul anual privind gestiunea și performanța și, prin urmare, și evaluarea riscurilor efectuată de Comisie.
- În 2022, Curtea a raportat Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) 14 cazuri (în 2021: 15 cazuri) de suspiciuni de fraudă pe care le identificase în cursul activității sale de audit cu privire la cheltuielile din 2022. OLAF a deschis deja două investigații în urma acestor semnalări. În paralel, Curtea a raportat șase dintre aceste cazuri și către Parchetul European (EPPO), care a deschis trei investigații. În cursul auditului său privind cheltuielile aferente exercițiului 2022, Curtea a identificat 14 cazuri de suspiciune de fraudă.
- Angajamentele restante din bugetul UE și din finanțarea pentru granturi din partea NGEU – aceste angajamente reprezentând datorii viitoare dacă nu sunt dezangajate – au atins un nivel record de 453 de miliarde de euro la sfârșitul anului 2022. Acesta se explică în principal prin noile angajamente aferente NGEU, care se adaugă la angajamente noi pentru fondurile în gestiune partajată din perioada 2021‑2027.
- Datoria UE a crescut considerabil în 2022, ajungând la 344,3 miliarde de euro până la sfârșitul exercițiului (în 2021: 236,7 miliarde de euro), în principal datorită noilor împrumuturi contractate pentru NGEU, pentru Instrumentul european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență (SURE) și pentru asistența macrofinanciară (AMF). Dintre aceste împrumuturi contractate, numai instrumentul NGEU a generat un risc de rată a dobânzii pentru bugetul UE. În 2022, dobânda netă plătită pentru împrumuturile contractate pentru NGEU s-a cifrat la 0,5 miliarde de euro.
- Expunerea bugetului UE, constând în datorii legate de credite debursate prin intermediul mai multor instrumente de finanțare și în datorii contingente, a crescut de la 205 miliarde de euro în 2021 la 248 de miliarde de euro în 2022. Această creștere se explică în principal prin creditele suplimentare acordate statelor membre din NGEU și SURE și prin creditele acordate Ucrainei prin AMF. În plus, la sfârșitul exercițiului 2022, exista încă o sumă de 126 de miliarde de euro reprezentând credite deja acordate, dar care nu fuseseră încă debursate. Prin urmare, expunerea bugetului UE va continua să crească.
- Expunerea bugetului UE în legătură cu Ucraina a crescut de peste două ori în 2022 comparativ cu 2021 (de la 7 miliarde de euro la 16 miliarde de euro). Aprobarea unei sume suplimentare de 18 miliarde de euro pentru AMF+ la sfârșitul anului 2022 va majora considerabil această expunere pentru bugetele viitoare.
Textul integral al Raportului anual pe 2022 privind execuția bugetului UE și cel al Raportului anual pe 2022 privind activitățile finanțate de Al nouălea, Al zecelea și Al unsprezecelea fond european de dezvoltare sunt disponibile pe site-ul web al Curții (eca.europa.eu).
Ce a auditat Curtea
Bugetul UE aferent exercițiului 2022, în cifre
Parlamentul European și Consiliul adoptă un buget anual al UE, în cadrul unui buget pe termen mai lung convenit pentru o perioadă de mai mulți ani (așa-numitul „cadru financiar multianual” sau CFM). În 2022, cheltuielile bugetare ale UE s-au ridicat la un total de 196,0 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 2,5 % din totalul cheltuielilor publice ale statelor membre și 1,3 % din venitul național brut al acestora.
În mai 2020, Consiliul Uniunii Europene a adoptat NGEU, un instrument temporar care a fost creat ca răspuns la impactul socioeconomic al pandemiei de COVID‑19 și care este finanțat prin emiterea de obligațiuni. MRR reprezintă aproximativ 90 % din finanțarea NGEU. În 2022, cheltuielile cu sprijinul nerambursabil acordat prin MRR (granturi) s-au ridicat la 47,2 miliarde de euro.
Luând în considerare cheltuielile MRR, plățile din partea UE s-au ridicat la 243,3 miliarde de euro în 2022.
De unde provin banii?
Veniturile din 2022 s-au ridicat în total la 245,3 miliarde de euro. Cea mai mare parte a bugetului UE este finanțată din sumele cu care statele membre contribuie proporțional cu venitul lor național brut (103,9 miliarde de euro). Alte surse includ taxe vamale (25,9 miliarde de euro), o contribuție bazată pe taxa pe valoarea adăugată colectată de statele membre (19,7 miliarde de euro), o contribuție bazată pe deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate (6,3 miliarde de euro) și alte venituri (6,4 miliarde de euro). Veniturile suplimentare s-au ridicat la 83,1 miliarde de euro în 2022, inclusiv 62,2 miliarde de euro reprezentând venituri alocate externe pentru garanții bugetare, operațiuni de împrumut și de creditare (NGEU) și 20,9 miliarde de euro reprezentând contribuții și restituiri care decurg din acordurile și programele UE.
În ce scopuri sunt utilizați banii?
Bugetul UE este cheltuit într-o gamă variată de domenii, după cum se arată în figura 1.
Figura 1 – Cheltuielile din bugetul UE efectuate în 2022 pentru fiecare rubrică din CFM
Sursa: Curtea de Conturi Europeană.
Aproximativ trei sferturi din buget sunt cheltuite prin așa-numitul mecanism de „gestiune partajată”. În cadrul acestei metode de execuție bugetară, statele membre distribuie fondurile, selectează proiectele și gestionează cheltuielile UE, în timp ce responsabilitatea finală revine Comisiei. Acesta este, de exemplu, cazul cheltuielilor aferente rubricii Resurse naturale și mediu și rubricii Coeziune, reziliență și valori din CFM.
Cheltuielile din MRR finanțează investiții și reforme în domenii de politică relevante la nivelul întregii UE, structurate în șase piloni (a se vedea figura 2).
Statele membre stabilesc în prealabil aceste reforme și investiții în planurile lor naționale de redresare și reziliență, iar Comisia efectuează plăți către statele membre pentru atingerea jaloanelor și a țintelor aferente.
Ce a examinat Curtea?
În fiecare an, Curtea auditează veniturile și cheltuielile UE, examinând fiabilitatea conturilor anuale și conformitatea operațiunilor subiacente de venituri și de cheltuieli cu normele UE și cu normele naționale. Curtea examinează cheltuielile după ce destinatarii finali ai fondurilor UE au întreprins activități sau au suportat costuri ori, în cazul cheltuielilor efectuate din MRR, după ce statele membre au solicitat plata pentru atingerea jaloanelor sau a țintelor lor predefinite și după ce Comisia a acceptat cheltuielile respective. În practică, aceasta înseamnă că populația de operațiuni auditată de Curte cuprinde plăți intermediare și plăți finale. Curtea nu a examinat plățile în avans efectuate în 2022 decât dacă acestea fuseseră validate și închise în cursul aceluiași exercițiu.
Populația auditată de Curte în vederea testelor efectuate cu privire la venituri pentru exercițiul 2022 s-a ridicat la 245,3 miliarde de euro. Populația utilizată pentru a testa cheltuielile a totalizat 220,5 miliarde de euro. Pentru a veni în sprijinul opiniilor sale respective, Curtea a examinat populații de audit distincte pentru cheltuielile bugetare ale UE (166,8 miliarde de euro) și pentru cheltuielile efectuate din MRR (53,7 miliarde de euro).
Ce a constatat Curtea
Declarația de asigurare a Curții cu privire la bugetul UE
În conformitate cu articolul 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Curtea prezintă Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene o declarație de asigurare referitoare la fiabilitatea conturilor consolidate ale UE, precum și la legalitatea și regularitatea operațiunilor. Această declarație este elementul central al raportului anual al Curții.
MRR este un instrument temporar pus în aplicare și finanțat într-un mod fundamental diferit față de cheltuielile bugetare ale UE. În timp ce beneficiarii cheltuielilor bugetare ale UE sunt plătiți pentru efectuarea anumitor activități sau sunt rambursați pentru costurile suportate, în cadrul MRR statele membre sunt plătite pentru îndeplinirea satisfăcătoare a unor jaloane sau ținte predefinite. Pentru MRR, Curtea a examinat deci dacă jaloanele sau țintele predefinite au fost îndeplinite în mod satisfăcător și dacă condițiile orizontale de eligibilitate au fost respectate. Prin urmare, Curtea exprimă două opinii separate cu privire la legalitatea și regularitatea cheltuielilor: una pentru cheltuielile bugetare ale UE și cealaltă pentru cheltuielile efectuate din MRR.
Conturile UE prezintă o imagine corectă și fidelă
Conturile UE pentru 2022 prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative, rezultatele financiare ale UE și situația activelor și a datoriilor acesteia la sfârșitul exercițiului, în conformitate cu standardele internaționale de contabilitate pentru sectorul public.
Prin urmare, Curtea este în măsură să exprime o opinie favorabilă privind fiabilitatea conturilor, așa cum a fost cazul pentru fiecare exercițiu financiar începând cu 2007.
Bilanțul UE include o datorie privind pensiile și alte beneficii ale angajaților în cuantum de 80,6 miliarde de euro la sfârșitul exercițiului 2022 (față de 122,5 miliarde de euro în 2021). Scăderea datoriei privind pensiile în 2022 se explică în principal prin creșterea ratei nominale de actualizare, care este afectată de o creștere a ratelor dobânzii la nivel mondial.
La 1 februarie 2020, Regatul Unit a încetat să mai fie stat membru al UE. La data bilanțului, conturile UE prezentau o creanță netă de 23,9 miliarde de euro datorată de Regatul Unit (în 2021: 41,8 miliarde de euro) pe baza obligațiilor reciproce stabilite în acordul de retragere.
Impactul invaziei Rusiei asupra creditelor și a granturilor pentru Ucraina din conturile UE a fost evaluat și este contabilizat și prezentat în mod corespunzător, în conformitate cu cerințele normelor contabile.
Curtea exprimă o opinie de audit favorabilă cu privire la venituri
Curtea concluzionează că veniturile nu sunt afectate de un nivel semnificativ de eroare. Sistemele de gestionare a veniturilor examinate de Curte au fost, în general, eficace.
Curtea exprimă o opinie contrară cu privire la cheltuielile bugetare ale UE
O eroare este definită de Curte ca fiind o sumă de bani care nu ar fi trebuit să fie plătită de la bugetul UE. Erorile se produc atunci când fondurile nu sunt utilizate în conformitate cu legislația UE relevantă, neservind deci scopului preconizat de Consiliu și de Parlamentul European la momentul adoptării legislației respective, sau atunci când fondurile nu sunt utilizate în conformitate cu normele naționale specifice.
Pentru cheltuielile bugetare ale UE, Curtea estimează că nivelul de eroare este cuprins între 3,1 % și 5,3 %. Valoarea mediană a acestui interval, cunoscută în trecut sub denumirea de „rată de eroare cea mai probabilă”, a crescut față de anul anterior, de la 3,0 % la 4,2 % (a se vedea figura 3).
Figura 3 – Nivelul de eroare estimat și populația auditată (2018‑2022)
Sursa: Curtea de Conturi Europeană.
Peste jumătate din populația auditată de Curte este afectată, și în acest an, de un nivel semnificativ de eroare
În 2022, cheltuielile cu risc ridicat au reprezentat 66,0 % din populația auditată de Curte, o creștere față de 63,2 % în 2021. Curtea a constatat, din nou, că cheltuielile cu risc scăzut nu au fost afectate de un nivel semnificativ de eroare, în timp ce cheltuielile cu risc ridicat rămâneau afectate de un nivel semnificativ de eroare. Prin urmare, modul în care sunt debursate fondurile are un impact asupra riscului de eroare. Curtea estimează că nivelul de eroare care afectează cheltuielile cu risc ridicat este de 6,0 % (față de 4,7 % în 2021) (a se vedea figura 4).
Figura 4 – Defalcarea populației auditate pentru 2022 în cheltuieli cu risc ridicat și cheltuieli cu risc scăzut
Sursa: Curtea de Conturi Europeană.
Nivelul de eroare este determinat în principal de rubrica Coeziune, reziliență și valori, urmată de rubricile Resurse naturale și mediu, Piața unică, inovare și sectorul digital și Vecinătate și întreaga lume (a se vedea figura 5).
Figura 5 – Nivelurile de eroare estimate pentru rubricile 1, 2 și 3 din CFM (2018‑2022)
Sursa: Curtea de Conturi Europeană.
Erorile legate de eligibilitate continuă să fie cele care contribuie în cea mai mare măsură la nivelul de eroare estimat pentru cheltuielile cu risc ridicat. Creșterea nivelului de eroare estimat pentru rubrica Coeziune, reziliență și valori nu urmează un tipar geografic. A existat însă o creștere a anumitor tipuri de erori, cum ar fi costurile neeligibile și nerespectarea normelor în materie de achiziții publice.
Comparație între nivelurile de eroare estimate de Curte și cele estimate de Comisie
Raportul anual privind gestiunea și performanța, pentru care colegiul comisarilor își asumă responsabilitatea, sintetizează informații-cheie referitoare la controlul intern și la gestiunea financiară din rapoartele anuale de activitate. Printre aceste informații se numără riscul la momentul plății, care reprezintă estimarea Comisiei cu privire la suma care a fost debursată fără să fie respectate normele aplicabile. Riscul la momentul plății este estimat de Comisie pentru 2022 la 1,9 %, adică sub nivelul de eroare de 4,2 % estimat de Curte (în 2021, acest nivel a fost de 3,0 %) și sub intervalul calculat de Curte, care este cuprins între 3,1 % și 5,3 %.
La fel ca nivelul de eroare estimat de Curte, estimarea Comisiei nu include cheltuielile efectuate din MRR, pentru care prezintă separat rezultatele controalelor, pe baza unei evaluări calitative. În plus, raportul anual de activitate al fiecărei direcții generale (DG) din cadrul Comisiei include o declarație în care directorul general oferă asigurarea că raportul prezintă în mod corespunzător informațiile financiare și că operațiunile aflate sub responsabilitatea sa sunt conforme cu legile și reglementările. În acest scop, toate direcțiile generale au furnizat estimări ale riscului la momentul plății pentru cheltuielile de care sunt responsabile, cu excepția celor efectuate din MRR, pentru care Comisia evaluează rezultatele controalelor pe baza unei combinații a rezultatelor obținute în urma propriilor sale audituri și controale cu rezultatele auditurilor și ale controalelor efectuate de statele membre.
Pentru fiecare rubrică din CFM pentru care prezintă o apreciere specifică, Curtea a comparat riscul la momentul plății prezentat de Comisie pentru exercițiul 2022 cu nivelul de eroare estimat de Curte. Comparația arată că cifrele Comisiei sunt mai mici decât estimările Curții pentru trei domenii de politică. Curtea a observat că, pentru rubrica Piața unică, inovare și sectorul digital, estimarea Comisiei cu privire la riscul la momentul plății, de 1,5 %, se situa în jumătatea inferioară a intervalului calculat de Curte, sub nivelul de eroare estimat de aceasta. Pentru rubrica Coeziune, reziliență și valori, estimarea Comisiei, de 2,6 %, se situa cu mult sub intervalul calculat de Curte pentru nivelul de eroare estimat, iar pentru rubrica Resurse naturale și mediu, estimarea Comisiei cu privire la riscul la momentul plății, de 1,7 %, se situa în jumătatea inferioară a intervalului calculat de Curte, sub nivelul de eroare estimat de aceasta.
În raportul anual privind gestiunea și performanța, Comisia prezintă evaluarea sa globală a riscurilor pentru cheltuielile anuale aferente exercițiului 2022 cu scopul de a identifica domeniile cu risc ridicat și de a concentra acțiunile asupra acestora. Comisia estimează că riscul este scăzut pentru 63 % din cheltuieli, mediu pentru 12 % și ridicat pentru 25 %. Activitatea Curții a evidențiat însă limitări în activitatea ex post a Comisiei, care, luate împreună, afectează soliditatea evaluării riscurilor de către Comisie.
Curtea a exprimat o opinie cu rezerve cu privire la cheltuielile efectuate din MRR în 2022
Ansamblul probelor de audit pe care le-a obținut Curtea prin activitatea sa arată că 11 dintre cele 13 plăți din MRR (împreună cu prefinanțările conexe validate și închise) au fost afectate de constatări cantitative. Șase dintre plățile respective au fost afectate de un nivel semnificativ de eroare. În plus, Curtea a identificat cazuri de concepție deficitară a jaloanelor și a țintelor, precum și probleme legate de fiabilitatea informațiilor pe care statele membre le-au inclus în declarația lor de gestiune.
Doriți să aflați mai multe informații? Capitolele 1 și 11 din Raportul anual pe 2022 conțin informații complete privind principalele constatări ale Curții. Textul integral al raportului anual este disponibil pe site-ul web al Curții (eca.europa.eu).
O privire mai atentă asupra rezultatelor Curții
Gestiunea bugetară și financiară
Rata de execuție a bugetului UE a fost ridicată în ceea ce privește angajamentele și plățile
2022 a fost al doilea exercițiu din CFM 2021‑2027. Figura 6 prezintă creditele totale de la bugetul UE disponibile pentru cheltuieli, inclusiv granturile din NGEU.
Figura 6 – Creditele totale de la bugetul UE disponibile în 2022 pentru cheltuieli, inclusiv granturile din NGEU
Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza conturilor anuale consolidate ale UE pentru exercițiul 2022.
În 2022, majoritatea creditelor de angajament au fost utilizate
Autoritatea bugetară a aprobat un buget inițial de 169,5 miliarde de euro pentru credite de angajament. În cursul anului 2022, au existat cinci bugete rectificative care au majorat bugetul la 182,2 miliarde de euro, deasupra plafonului de 179,8 miliarde de euro stabilit de CFM. Acest lucru a fost posibil prin utilizarea unor instrumente speciale, cum ar fi Instrumentul de flexibilitate, rezerva de ajustare la Brexit, Fondul european de ajustare la globalizare și rezerva pentru solidaritate și ajutoare de urgență. În 2022, a fost angajată o sumă totală de 179,4 miliarde de euro din bugetul final, utilizându-se astfel peste 98 % din suma disponibilă.
Creditele de plată finale au fost utilizate aproape în integralitate
Bugetul inițial pentru credite de plată a fost stabilit la 170,6 miliarde de euro, fiind redus în cele din urmă la 170,0 miliarde de euro. Au existat nevoi de plată suplimentare generate de războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei, precum și de inflația ridicată și de creșterea prețurilor la energie. A fost utilizată o sumă de 167,3 miliarde de euro din creditele de plată în valoare de 170,0 miliarde de euro disponibile în bugetul UE. A se vedea figura 7.
Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza conturilor anuale consolidate ale UE pentru exercițiul 2022.
Ținând seama de plățile suplimentare în valoare de 71,8 miliarde de euro efectuate din veniturile alocate și de cei 4,2 miliarde de euro reportați din 2021, totalul plăților efectuate în 2022 s-a ridicat la 243,3 miliarde de euro. Prin urmare, rata de utilizare a bugetului pentru plăți a fost de 93 % din totalul creditelor de plată în valoare de 261,3 miliarde de euro.
Absorbția fondurilor ESI pentru perioada 2014‑2020 a continuat în 2022, deși mai lent decât în 2021 și 2020
Plățile din fondurile structurale și de investiții europene (fondurile ESI), excluzând resursele puse la dispoziție de NGEU, s-au ridicat la 64,9 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o sumă mai scăzută decât în 2021 (75,1 miliarde de euro) și în 2020 (72,0 miliarde de euro). La sfârșitul anului 2022, totalul plăților cumulate pentru programele operaționale finanțate din fondurile ESI aferente perioadei 2014‑2020 se ridica la 396,1 miliarde de euro, dintr-o alocare totală de 492,6 miliarde de euro (80,4 %). Rata de absorbție a fondurilor ESI variază considerabil de la un stat membru la altul (a se vedea figura 8).
Figura 8 – Nivelurile de absorbție a fondurilor ESI aferente perioadei 2014‑2020 (excluzând resursele provenite din NGEU)
Notă: sumele „care rămân de absorbit” sunt plăți pe care statele membre încă le pot solicita Comisiei. Ele nu reflectă neapărat pe deplin progresele în implementarea proiectelor în statele membre. Diferențele se datorează rotunjirii.
Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza informațiilor de la Comisie.
Comisia a angajat mai multe resurse din fondurile cu gestiune partajată reglementate de Regulamentul privind dispozițiile comune și aferente perioadei 2021‑2027, dar întârzierile înregistrate la aprobarea programelor statelor membre au avut drept rezultat un nivel scăzut al plăților
La începutul noului CFM, a avut loc o tranziție de la fondurile ESI aferente perioadei 2014‑2020 la fondurile cu gestiune partajată aferente perioadei 2021‑2027. Pentru aceste fonduri cu gestiune partajată, statele membre au angajat 65,4 miliarde de euro în 2022, respectiv 90 % din creditele de angajament disponibile (în 2021, acestea au angajat doar 2 % din cei 50,1 miliarde de euro disponibili).
Diverse instrumente de finanțare ale UE au fost utilizate pentru a se răspunde la situații de urgență
În 2022, diverse instrumente de finanțare ale UE au fost utilizate pentru a se răspunde de urgență la evenimente neprevăzute. Au fost introduse noi măsuri de asigurare a flexibilității menite să ajute autoritățile statelor membre să facă față pandemiei de COVID‑19, consecințelor războiului de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei și crizei energetice. A se vedea figura 9.
Figura 9 – Principalele măsuri ale UE de răspuns la situații de criză din perioada 2020‑2023
Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza legislației UE.
Execuția NGEU a cunoscut o accelerare în 2022, dar progresele au fost mai lente decât se preconizase
Angajamentele din NGEU au înregistrat o accelerare în 2022 și au ajuns la 306,0 miliarde de euro până la sfârșitul exercițiului (143,5 miliarde de euro în 2021). Statele membre vor trebui să angajeze restul de 115,1 miliarde de euro din NGEU în 2023, deoarece acest lucru nu va mai fi posibil ulterior. În 2022, statele membre au primit plăți de granturi din MRR în valoare de 47,1 miliarde de euro (46,4 miliarde de euro în 2021). Această sumă este puțin mai mare decât în 2021, dar se situează totuși sub așteptările Comisiei, care preconiza 63,0 miliarde de euro. Trebuie precizat însă că plățile din 2022 erau aproape exclusiv legate de îndeplinirea jaloanelor și a țintelor, în timp ce plățile efectuate în 2021 corespundeau în principal unor prefinanțări. A se vedea figura 10.
Figura 10 – Execuția NGEU în legătură cu Mecanismul de redresare și reziliență
Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza conturilor anuale consolidate ale UE pentru exercițiul 2022 și a rapoartelor privind execuția bugetară din sistemul contabil al Comisiei.
Angajamentele restante din bugetul UE și din finanțarea NGEU pusă la dispoziție sub formă de granturi au atins o sumă record de 453 de miliarde de euro
Angajamentele restante din bugetul UE și din finanțarea pentru granturi din partea NGEU – aceste angajamente reprezentând datorii viitoare dacă nu sunt dezangajate – au atins un nivel record de 453 de miliarde de euro la sfârșitul anului 2022. Acesta se explică, în principal, prin faptul că s-au angajat mai multe fonduri în cursul celui de al doilea an de execuție a NGEU, precum și prin faptul că a început execuția fondurilor cu gestiune partajată aferente perioadei 2021‑2027. Potrivit Comisiei, după o altă creștere care va ridica suma la aproximativ 460 de miliarde de euro în 2023, angajamentele restante ar trebui să scadă în perioada 2024‑2026, în special având în vedere că după 2023 nu vor mai exista noi angajamente din NGEU. A se vedea figura 11.
Figura 11 – Angajamentele restante pe ani și pe tipuri de finanțare (bugetul UE și NGEU)
Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza conturilor anuale consolidate ale UE pentru exercițiul 2022 și a rapoartelor privind execuția bugetară din sistemul contabil al Comisiei.
Riscuri și provocări
Costurile îndatorării pentru datoria UE au înregistrat o creștere considerabilă
Datoria UE, și anume sumele împrumutate de pe piețe pentru NGEU, SURE, AMF, MESF, asistența pentru balanța de plăți și Euratom, a crescut în 2022 la suma de 344,3 miliarde de euro până la sfârșitul exercițiului (în 2021: 236,7 miliarde de euro), în principal din cauza noilor împrumuturi contractate pentru NGEU, pentru SURE și pentru AMF. În figura 12 se indică scadențele și ratele dobânzii efective pentru aceste împrumuturi.
Figura 12 – Scadențele și ratele dobânzii efective ale împrumuturilor contractate cu ajutorul bugetului UE
Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza conturilor anuale consolidate ale UE pentru exercițiul 2022.
Dintre aceste împrumuturi contractate, numai instrumentul NGEU a generat un risc de rată a dobânzii pentru bugetul UE. În 2022, ca urmare a majorării ratelor dobânzii pe piață, costul noilor finanțări pentru NGEU a crescut de la 0,14 % în a doua jumătate a anului 2021 la 2,60 % în a doua jumătate a anului 2022. În 2022, dobânda netă plătită pentru împrumuturile contractate pentru NGEU s-a cifrat la 0,5 miliarde de euro.
Expunerea totală a bugetului UE a fost mai mare decât în 2021
Expunerea totală a bugetului UE era de 248,3 miliarde de euro la sfârșitul anului 2022, ceea ce reprezintă o creștere față de 204,9 miliarde de euro în 2021. Această creștere se datorează în principal împrumuturilor care au fost contractate pentru creditele suplimentare acordate statelor membre din MRR și SURE în valoare de 27,2 miliarde de euro și, respectiv, 8,7 miliarde de euro (în 2021: 18,0 miliarde de euro și, respectiv, 89,7 miliarde de euro), precum și pentru creditele acordate Ucrainei prin AMF, în valoare de 7,2 miliarde de euro. Figura 13 prezintă expunerea defalcată în funcție de sursă și de acoperirea riscurilor.
Figura 13 – Expunerea totală a bugetului UE la sfârșitul anului 2022, defalcată în funcție de sursă și de acoperirea riscurilor
(*) Credite acordate prin instrumentul pentru balanța de plăți – 0,2 miliarde de euro, credite acordate de Euratom statelor membre – 0,03 miliarde de euro.
(**) Garanția Fondului european pentru dezvoltare durabilă (FEDD) – 0,4 miliarde de euro, garanția InvestEU – 0,3 miliarde de euro și garanția FEDD+ – 0,2 miliarde de euro.
Notă: diferențele se datorează rotunjirii.
Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza conturilor anuale consolidate ale UE pentru exercițiul 2022.
Riscul de expunere al bugetului UE este parțial atenuat de garanțiile primite de la statele membre și de fondul comun de provizionare. Sumele gestionate de Fondul comun de provizionare au crescut de la 12,3 miliarde de euro în 2021 la 14,4 miliarde de euro în 2022.
Războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei crește riscurile financiare pentru bugetele viitoare ale UE
Expunerea bugetului UE în legătură cu Ucraina a crescut de peste două ori în 2022 comparativ cu 2021 (de la 7 miliarde de euro la 16 miliarde de euro). Aprobarea unei sume suplimentare de 18 miliarde de euro pentru AMF+ la sfârșitul anului 2022 va majora considerabil această expunere pentru bugetele viitoare. În plus, întrucât suma suplimentară de 18 miliarde de euro nu necesită nicio provizionare, riscul pentru bugetele viitoare ale UE crește. Orice pierderi aferente vor trebui să fie acoperite din bugetele viitoare ale UE sau din marja de manevră bugetară dintre plafonul stabilit în CFM și plafonul resurselor proprii. A se vedea figura 14.
Figura 14 – Calendarul creditelor aprobate acordate prin AMF Ucrainei, inclusiv al provizioanelor
Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza legislației aplicabile.
Execuția concomitentă a mai multor instrumente, în combinație cu întârzierile înregistrate în implementarea unora dintre acestea, sporește riscul ca statele membre să piardă finanțare
În momentul de față, statele membre se află în situația de a absorbi fonduri din mai multe instrumente în același timp: ce mai rămâne din programele finanțate din fondurile ESI aferente CFM 2014‑2020, fondurile cu gestiune partajată pentru perioada 2021‑2027 reglementate de Regulamentul privind dispozițiile comune (RDC) și MRR. Pe lângă toate acestea, statele membre trebuie să continue măsurile introduse în legătură cu războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Abia la sfârșitul anului 2022 a început majoritatea statelor membre să aloce proiectelor resurse financiare din fondurile cu gestiune partajată din perioada 2021‑2027 reglementate de RDC, din cauza întârzierilor înregistrate în aprobarea legislației și, apoi, în aprobarea acordurilor de parteneriat și a programelor. Dacă execuția fondurilor cu gestiune partajată nu înregistrează o accelerare semnificativă în 2024 și în 2025, riscul de dezangajare mai târziu în cursul perioadei va crește exponențial. A se vedea figura 15.
Figura 15 – Calendarul pentru angajarea și debursarea fondurilor ESI, a fondurilor din MRR și a fondurilor cu gestiune partajată reglementate de RDC
(*) Pentru FEADR, s-a introdus o perioadă de tranziție pentru 2021 și 2022, după care instrumentul va intra pe deplin sub incidența planurilor strategice PAC. Aceasta înseamnă că perioadele pentru angajamente și plăți se prelungesc efectiv cu doi ani pentru FEADR (2022 și, respectiv, 2025).
Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza legislației aplicabile.
Inflația ridicată afectează bugetul UE
Inflația ridicată afectează bugetul UE în mai multe moduri: întrucât bugetul UE este ajustat anual pe baza unui deflator fix de 2 %, puterea de cumpărare a acestuia scade cu diferența dintre această cifră și rata medie a inflației. Pe baza previziunilor Comisiei privind inflația, Curtea estimează că bugetul UE și-ar putea pierde aproape 10 % din puterea de cumpărare până în 2023. Inflația ridicată majorează în special costurile fixe, cum ar fi costurile administrative și costurile finanțării. Aceasta afectează și ponderea veniturilor UE din diferite surse A se vedea figura 16.
Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza Previziunilor economice ale Comisiei din primăvara anului 2023.
Recomandările Curții
Curtea recomandă următoarele:
- având în vedere nivelul ridicat al angajamentelor restante care așteaptă a fi plătite din bugetele viitoare ale UE, Comisia ar trebui să identifice modalitățile prin care poate ajuta statele membre să accelereze utilizarea fondurilor UE, în special a fondurilor cu gestiune partajată reglementate de RDC, respectând totodată buna gestiune financiară;
- Comisia ar trebui să evalueze impactul asupra bugetului UE al unei inflații ridicate timp de mai mulți ani și să identifice instrumente de atenuare a principalelor riscuri rezultate. În acest sens, Comisia ar trebui să protejeze capacitatea bugetului UE de a-și îndeplini angajamentele juridice și contractuale, cum ar fi costuri mai ridicate ale finanțării;
- având în vedere expunerea tot mai ridicată a bugetului UE antrenată atât de împrumuturile contractate pentru nevoi de plată suplimentare, cum ar fi cele generate de pandemia de COVID‑19 și de războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei, cât și de garanțiile bugetare, Comisia ar trebui să ia toate măsurile adecvate necesare pentru a se asigura că instrumentele sale de atenuare a riscurilor, cum ar fi fondul comun de provizionare, au o capacitate suficientă și ar trebui să publice estimarea sa privind expunerea anuală totală.
Doriți să aflați mai multe informații? Capitolul 2 din Raportul anual pe 2022 conține informații complete referitoare la auditul Curții cu privire la gestiunea bugetară și financiară.
Obținerea de rezultate pornind de la bugetul UE
În fiecare an, Curtea analizează o serie de aspecte legate de performanța și rezultatele obținute pornind de la bugetul UE, care este executat de Comisie în cooperare cu statele membre. Anul acesta, analiza a acoperit:
- rezultatele și mesajele-cheie din rapoartele speciale ale Curții din 2022 pe teme legate de performanță, precum și informațiile conexe furnizate de Comisie și de autoritățile bugetare și legislative (Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene);
- punerea în aplicare a recomandărilor formulate în raportul pe 2019 al Curții privind performanța bugetului UE;
- punerea în aplicare a recomandărilor formulate de Curte în rapoartele speciale publicate în 2019.
Principalele mesaje ale rapoartelor speciale publicate de Curte în 2022 cu privire la performanță
Rapoartele speciale ale Curții examinează în ce măsură execuția bugetului UE s-a realizat cu respectarea principiilor bunei gestiuni financiare. În 2022, Curtea a publicat 28 de rapoarte speciale care abordează multe dintre provocările cu care se confruntă UE în diferitele domenii vizate de cheltuielile și politicile sale. Entitățile auditate de Curte au dreptul de a furniza răspunsuri la observațiile acesteia. Rapoartele speciale din 2022 conțineau 214 recomandări cu privire la o gamă largă de subiecte, adresate în principal Comisiei. 91 % dintre aceste recomandări au fost acceptate integral. Rapoartele au acoperit cinci domenii strategice, și anume: răspunsul UE la pandemia de COVID‑19; competitivitatea UE; reziliența și valorile europene; schimbările climatice, mediul și resursele naturale; politicile fiscal-bugetare și finanțele publice (a se vedea tabelul 1).
Tabelul 1 – Domeniile strategice ale Curții care au făcut obiectul rapoartelor speciale din 2022
| RS 13/2022: Libera circulație în UE în timpul pandemiei de COVID‑19 RS 18/2022: Instituțiile UE și pandemia de COVID‑19 RS 19/2022: Achiziționarea de vaccinuri împotriva COVID‑19 de către UE RS 21/2022: Evaluarea planurilor naționale de redresare și reziliență de către Comisie RS 28/2022: Instrumentul de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență (SURE) |
|
| RS 03/2022: Implementarea tehnologiei 5G în UE RS 06/2022: Drepturile de proprietate intelectuală în UE RS 07/2022: Instrumente pentru internaționalizarea IMM-urilor RS 08/2022: Sprijinul din FEDR pentru competitivitatea IMM-urilor RS 15/2022: Măsurile de extindere a participării la programul Orizont 2020 RS 16/2022: Datele în politica agricolă comună RS 23/2022: Sinergii între programul Orizont 2020 și fondurile structurale și de investiții europene RS 24/2022: Acțiunile din domeniul e-guvernării care vizau întreprinderile |
|
| RS 01/2022: Sprijinul UE pentru supremația legii în Balcanii de Vest RS 05/2022: Securitatea cibernetică a instituțiilor, organelor și agențiilor UE RS 14/2022: Răspunsul Comisiei la fraudă în cadrul politicii agricole comune RS 27/2022: Sprijinul UE pentru cooperarea transfrontalieră cu țările învecinate |
|
| RS 02/2022: Eficiența energetică în întreprinderi RS 09/2022: Cheltuielile legate de climă din bugetul UE pentru perioada 2014‑2020 RS 10/2022: LEADER și dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității RS 12/2022: Durabilitatea în domeniul dezvoltării rurale RS 20/2022: Acțiunile întreprinse de UE pentru a combate pescuitul ilegal RS 22/2022: Sprijinul UE pentru regiunile carbonifere |
|
| RS 04/2022: Fondurile de investiții RS 11/2022: Protejarea bugetului UE RS 17/2022: Consultanți externi la Comisia Europeană RS 25/2022: Verificarea venitului național brut în scopul finanțării bugetului UE RS 26/2022: Statisticile europene |
Sursa: Curtea de Conturi Europeană.
Situația acțiunilor întreprinse în urma recomandărilor formulate în Raportul Curții privind performanța bugetului UE – situația la sfârșitul exercițiului 2019
Raportul Curții privind performanța bugetului UE în exercițiul financiar 2019 conținea cinci recomandări adresate Comisiei, care le-a acceptat. Comisiei i s-a recomandat să raporteze cu privire la performanța programelor de cheltuieli ale UE dintr-un cadru financiar multianual atât timp cât sunt efectuate plăți (recomandare pusă în aplicare integral); să continue să îmbunătățească fiabilitatea informațiilor referitoare la performanță (recomandare pusă în aplicare în anumite privințe); să difuzeze învățămintele desprinse din controlul asigurat de Comitetul de control normativ (recomandare pusă în aplicare integral); să explice mai bine modul sunt stabiliți indicatorii și valorile-țintă și să îmbunătățească o serie de aspecte ale rapoartelor sale legate de performanță (recomandare pusă în aplicare în anumite privințe).
Situația acțiunilor întreprinse în urma recomandărilor formulate de Curte în rapoartele sale speciale publicate în 2019
În fiecare an, Curtea analizează în ce măsură entitățile auditate au dat curs recomandărilor sale în decurs de trei ani de când au fost formulate. În acest an, Curtea a analizat 213 recomandări din 22 de rapoarte speciale dintre cele 25 pe care le-a publicat în 2019. Dintre acestea, 179 erau adresate Comisiei. Restul de 34 de recomandări erau adresate Parlamentului European, Consiliului Uniunii Europene și Consiliului European, Agenției Uniunii Europene pentru Azil, Autorității Bancare Europene și Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă („Frontex”). Curtea a constatat că:
- proporția recomandărilor acceptate integral de entitățile auditate de Curte a scăzut ușor, de la 83 % la 79 %;
- proporția recomandărilor puse în aplicare integral sau în majoritatea privințelor a scăzut de asemenea ușor, de la 75 % la 70 %;
- 73 % din recomandările adresate Comisiei au fost puse în aplicare integral sau în majoritatea privințelor;
- 56 % din recomandările adresate altor entități auditate au fost puse în aplicare integral sau în majoritatea privințelor;
- proporția recomandărilor puse în aplicare în termen a scăzut de la 60 % la 38 %, motivul principal invocat de entitățile auditate pentru a explica întârzierile fiind pandemia de COVID‑19;
- nivelul de punere în aplicare este în corelație cu gradul de acceptare de către entitățile auditate a recomandărilor de audit.
Doriți să aflați mai multe informații? Capitolul 3 din Raportul anual pe 2022 conține informații complete referitoare la auditul Curții cu privire la obținerea de rezultate pornind de la bugetul UE.
Veniturile
Ce a auditat Curtea
Auditul Curții a acoperit partea de venituri din bugetul UE, care finanțează cheltuielile UE. Curtea a examinat o selecție de sisteme-cheie de control utilizate pentru gestionarea resurselor proprii, precum și un eșantion de 65 de operațiuni aferente veniturilor.
Contribuțiile statelor membre bazate pe venitul național brut (VNB) au reprezentat 42,3 % din veniturile UE în 2022, în timp ce resursa proprie bazată pe taxa pe valoarea adăugată (TVA) a reprezentat 8,0 %. Aceste contribuții se calculează pe baza statisticilor macroeconomice și a estimărilor furnizate de statele membre.
Resursele proprii tradiționale, constând în taxe vamale la import colectate de administrațiile statelor membre în contul UE, au asigurat 10,6 % din veniturile Uniunii.
Resursa proprie bazată pe deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate a reprezentat 2,6 % din veniturile UE. Aceasta se calculează prin aplicarea unei cote de apel uniforme la greutatea deșeurilor de ambalaje din plastic nereciclate generate în fiecare stat membru.
Veniturile alocate externe, care se referă în principal la sumele împrumutate pentru a oferi statelor membre sprijin financiar nerambursabil în contextul NGEU, au reprezentat 25,4 % din veniturile UE.
Există și alte surse de venituri ale Uniunii. Cele mai importante dintre acestea sunt contribuțiile și restituirile legate de acorduri și programe ale Uniunii (8,5 % din veniturile UE).
Ce a constatat Curtea
| Suma care a făcut obiectul auditului | Afectată de un nivel semnificativ de eroare? |
|---|---|
| 245,3 miliarde de euro | Nu – nu a fost afectată de un nivel semnificativ de eroare în 2021 și nici în 2022 |
Ansamblul probelor de audit indică faptul că nivelul de eroare din cadrul operațiunilor de venituri nu era semnificativ. Sistemele de gestionare a veniturilor examinate de Curte au fost, în general, eficace. Cu toate acestea, unele dintre principalele controale interne privind resursele proprii tradiționale pe care Curtea le-a evaluat în anumite state membre, precum și gestionarea de către Comisie a cazurilor de sume anulate care corespund acestor resurse, a rezervelor privind TVA și a punctelor deschise referitoare la resursele proprii tradiționale erau doar parțial eficace.
Curtea a semnalat întârzieri în reevaluarea de către Comisie a cazurilor de anulare de datorii vamale care nu fac obiectul unor termene-limită legale, unele cazuri de acest tip datând din 2015. De asemenea, Curtea a observat o diminuare limitată a numărului de rezerve privind TVA și de puncte deschise în legătură cu resursele proprii tradiționale, precum și deficiențe în gestionarea acestora.
După cum a afirmat Curtea în recentul său raport special privind VNB, riscurile legate de compilarea datelor erau acoperite în mod corespunzător, per ansamblu, de verificarea efectuată de Comisie, dar se mai puteau face progrese în ceea ce privește prioritizarea acțiunilor acesteia. Raportul special a formulat recomandări de îmbunătățire a ciclului de verificare a VNB care va începe în 2025.
Curtea a concluzionat, de asemenea, că punerea în aplicare a unor acțiuni selectate din cadrul Planului de acțiune vamală al Comisiei menite să contribuie la reducerea deficitului de colectare a taxelor vamale înregistrase întârzieri. Această deficiență nu afectează opinia de audit a Curții cu privire la venituri, deoarece nu se referă la operațiunile subiacente conturilor, ci mai degrabă la riscul ca resursele proprii tradiționale să nu fie colectate în totalitate.
Informațiile referitoare la regularitate prezentate în rapoartele anuale de activitate pe 2022 publicate de DG BUDG și de Eurostat confirmă în general constatările și concluziile Curții.
Recomandările Curții
Curtea recomandă Comisiei:
- să își revizuiască procedurile de gestionare a cazurilor de neaplicare a Directivei TVA care ar putea avea un impact asupra bugetului UE prin:
- monitorizarea sistematică a termenelor diferitelor etape ale procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și ale altor măsuri coercitive vizând remedierea neconformității și luarea unor măsuri în timp util pentru a se evita întârzierile excesive;
- evaluarea măsurii în care neconformitatea care afectează resursa proprie bazată pe TVA identificată într-un stat membru are un caracter transversal și se poate regăsi, în consecință, și în alte state membre; și
- luarea de măsuri în timp util și, eventual, formularea unor rezerve transversale care să asigure plata corectă a contribuțiilor naționale bazate pe TVA la bugetul UE;
- să finalizeze, fără întârziere, reevaluarea cererilor primite de la statele membre (înainte de luna mai 2022 și care nu fac obiectul unor termene-limită legale) în care acestea își exprimă dezacordul cu evaluarea inițială de către Comisie a cazurilor de sume de resurse proprii tradiționale anulate.
Doriți să aflați mai multe informații? Capitolul 4 din Raportul anual pe 2022 conține informații complete referitoare la auditul Curții cu privire la veniturile UE.
Piața unică, inovare și sectorul digital
Ce a auditat Curtea
Programele finanțate în cadrul rubricii Piața unică, inovare și sectorul digital sunt diverse și vizează finanțarea unor proiecte care contribuie, printre altele, la cercetare și inovare, la dezvoltarea rețelelor transeuropene de transport, la progrese în domeniul comunicațiilor, al energiei, al transformării digitale și al pieței unice, precum și la politica spațială. Principalul program pentru cercetare și inovare rămâne Orizont 2020, întrucât succesorul acestuia, Orizont Europa, reprezintă în continuare o proporție mică din populația auditată de Curte pentru 2022. Această rubrică din CFM finanțează, de asemenea, mari proiecte de infrastructură precum Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE), programe spațiale precum Galileo, EGNOS (Serviciul european geostaționar mixt de navigare) și Copernicus (Programul european de observare a Pământului). Rubrica include și Fondul InvestEU, care, împreună cu Orizont Europa, beneficiază de finanțare suplimentară din partea NGEU.
Pentru exercițiul 2022, au fost auditate în acest domeniu cheltuieli în valoare de 17,3 miliarde de euro. Majoritatea cheltuielilor sunt gestionate în mod direct de către Comisie [DG Cercetare și inovare (RTD) și DG Industria Apărării și Spațiu (DEFIS)], inclusiv prin intermediul agențiilor executive, și se prezintă sub formă de granturi acordate unor beneficiari publici sau privați care participă la proiecte. Comisia varsă prefinanțări către beneficiari la momentul semnării unui acord de grant și ulterior rambursează costurile finanțate de UE, deducând prefinanțarea. Programele spațiale sunt, în general, gestionate indirect, pe baza unor acorduri de delegare și de contribuție semnate între Comisie și organismele de punere în aplicare specializate (cum ar fi Agenția Spațială Europeană sau Agenția Uniunii Europene pentru Programul Spațial). Instrumentele financiare ale InvestEU sunt executate în principal de Banca Europeană de Investiții sau de Fondul European de Investiții, care, la rândul lor, utilizează intermediari financiari.
Ce a constatat Curtea
| Suma care a făcut obiectul auditului | Afectată de un nivel semnificativ de eroare? | Nivelul de eroare estimat cel mai probabil |
|---|---|---|
| 17,3 miliarde de euro | Da | 2,7 % (în 2021: 4,4 %) |
Per ansamblu, Curtea estimează că nivelul de eroare pentru rubrica Piața unică, inovare și sectorul digital este semnificativ. În 2022, 43 (34 %) dintre cele 127 de operațiuni examinate de Curte au fost afectate de erori.
Cheltuielile din cadrul programului Orizont 2020 continuă să prezinte un risc ridicat și constituie principala sursă a erorilor identificate de Curte. Au fost detectate erori cuantificabile legate de costuri neeligibile în 35 dintre cele 92 de operațiuni din domeniul cercetării și inovării cuprinse în eșantion. Erorile respective au contribuit cu 98 % la nivelul de eroare estimat de Curte pentru această rubrică pentru 2022.
În cazul altor programe și activități, Curtea a detectat erori cuantificabile într-o operațiune dintre cele 35 din eșantion. Eroarea era legată de o neregulă în procedura de achiziție pentru un proiect din cadrul MIE.
Normele privind declararea costurilor cu personalul în cadrul programului Orizont 2020 rămân complexe. Dintre cele 35 de operațiuni din domeniul cercetării incluse în eșantionul Curții care prezentau erori cuantificabile, 25 erau afectate de aplicarea incorectă a metodologiei de calcul al costurilor cu personalul. Alte erori legate de costurile cu personalul includeau calcularea incorectă a tarifelor orare, deficiențe în ceea ce privește raportarea timpului de lucru și încălcări ale regulii privind dublul plafon. De asemenea, au fost identificate erori legate de subcontractări neeligibile și de costurile directe.
Exemplu: încălcare a regulii privind dublul plafon
Un beneficiar al unui proiect finanțat prin Orizont 2020 în Țările de Jos era totodată beneficiarul a două granturi din partea Fondului european de dezvoltare regională (FEDR), ale căror calendare de implementare se suprapuneau parțial cu cel al proiectului auditat din cadrul programului Orizont 2020. O parte din personalul implicat în proiectul Orizont 2020 a fost implicat și în implementarea unuia sau a ambelor proiecte din cadrul FEDR. Atunci când a declarat costurile cu personalul pentru proiectul auditat din cadrul programului Orizont 2020, beneficiarul nu a ținut seama de orele deja declarate pentru proiectele din cadrul FEDR și, prin urmare, a declarat cu mult mai multe ore decât numărul maxim permis (1 720 de ore sau numărul de ore calculat proporțional pentru persoanele care nu lucrează cu normă întreagă). Orele în plus (și anume, un total de peste 1 900 de ore pentru șase membri ai personalului) erau neeligibile.
Una dintre strategiile de stimulare a cercetării europene este de a spori participarea sectorului privat. Or, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) și întreprinderile nou-intrate pe piață sunt mai predispuse la erori. IMM-urile au reprezentat 11 % din eșantionul de audit al Curții (14 din 127 de operațiuni), dar au contribuit cu 29 % la rata de eroare estimată. În plus, aproape jumătate din rata de eroare estimată era cauzată de erori cuantificabile identificate în declarațiile de cheltuieli a trei întreprinderi private nou-intrate pe piață.
Procedurile Comisiei pentru finanțarea pe bază de sume forfetare în domeniul cercetării
Finanțarea pe bază de sume forfetare în domeniul cercetării, concretizată prin plăți care se bazează pe activitățile desfășurate și nu pe costurile suportate, are ca obiectiv reducerea poverii administrative a beneficiarilor și, în consecință, a ratei de eroare. Sumele forfetare au fost testate în regim pilot în perioada 2018‑2020 în cadrul programului Orizont 2020.
În 2022, Curtea a examinat procedurile și orientările Comisiei pentru granturile finanțate prin sume forfetare în domeniul cercetării, analizând documentele relevante ale Comisiei privind contribuțiile pe bază de sume forfetare, în special decizia privind acest tip de sume. De asemenea, a fost examinată procedura utilizată pentru stabilirea bugetului final al 10 granturi finanțate pe bază de sume forfetare, cu bugete cuprinse între 0,5 milioane de euro și 11 milioane de euro, punându-se accentul pe evaluările realizate de evaluatorii externi.
Curtea a constatat că decizia privind sumele forfetare nu cuprindea justificarea prevăzută de Regulamentul financiar în ceea ce privește riscul de nereguli și de fraudă și că, în acest sens, nu există nicio regulă specifică prin care să se impună, în etapa de implementare a proiectelor, respectarea normelor privind achizițiile. În cursul examinării celor 10 proiecte selectate finanțate pe bază de sume forfetare, Curtea a constatat că orientările furnizate de Comisie evaluatorilor experți nu îi obligă pe aceștia să utilizeze, în evaluările lor cu privire la bugetele proiectelor, „criteriile de referință relevante” prevăzute. În plus, documentația de la baza acestor evaluări realizate de experți era limitată.
Rapoartele anuale de activitate ale Comisiei și alte mecanisme de guvernanță
Rapoartele anuale de activitate examinate de Curte (DG RTD și DG DEFIS) reflectau informațiile disponibile în cadrul direcțiilor generale respective și furnizau o evaluare corectă a gestiunii financiare în ceea ce privește regularitatea operațiunilor subiacente legate de cheltuielile de la rubrica 1 din CFM.
Curtea a examinat informațiile prezentate de Comisie în raportul anual pe 2022 privind gestiunea și performanța cu privire la riscul estimat la momentul plății pentru domeniile de politică incluse în rubrica 1 din CFM. Comisia a calculat pentru această rubrică o rată de eroare de 1,5 %. Acest procentaj se situează la limita inferioară a intervalului aferent nivelului de eroare estimat de Curte și este inferior pragului de semnificație.
Recomandările Curții
Curtea recomandă Comisiei:
- să includă, în contextul evaluării la jumătatea perioadei a programului Orizont Europa, o evaluare a finanțării bazate pe sume forfetare pentru a determina dacă anumite tipuri de proiecte nu se pretează (din punctul de vedere al conținutului sau al dimensiunii etc.) la finanțarea pe bază de sume forfetare, precum și pentru a acoperi riscul de nereguli și de fraudă;
- să evalueze, înainte de următoarele cereri de propuneri organizate în cadrul programului Orizont Europa, dacă utilizarea granturilor finanțate pe bază de sumă forfetară se pretează la proiecte cu buget ridicat și dacă stabilirea unei sume maxime pentru astfel de granturi este adecvată;
- în cazul granturilor pe bază de sume forfetare, să asigure că evaluările experților privind cererile de grant, în special privind propunerile aferente de buget, sunt efectuate ținând seama în mod corespunzător de criterii de referință relevante și sunt documentate în mod corespunzător;
- să precizeze mai în detaliu, pentru granturile bazate pe sume forfetare, cerințele care definesc implementarea corespunzătoare, inclusiv acele elemente din fiecare pachet de lucru care antrenează efectuarea plății, și să ofere orientări detaliate celor implicați în evaluarea implementării proiectelor;
- să stabilească, în cazul granturilor pe bază de sume forfetare, sfera controalelor sale ex post, care ar trebui să includă verificări cu privire la domeniile cu risc ridicat, cum ar fi normele privind achizițiile publice, absența conflictelor de interese și utilizarea resurselor indicate în acordul de grant.
Doriți să aflați mai multe informații? Capitolul 5 din Raportul anual pe 2022 conține informații complete referitoare la auditul Curții cu privire la cheltuielile UE aferente rubricii Piața unică, inovare și sectorul digital.
Coeziune, reziliență și valori
Ce a auditat Curtea
Cheltuielile din cadrul acestei rubrici se axează pe reducerea decalajelor de dezvoltare dintre diferitele state membre și regiuni ale UE (subrubrica 2a), precum și pe acțiuni de sprijinire și protejare a valorilor UE și pe sporirea rezilienței UE la provocările prezente și viitoare (subrubrica 2b). Pentru subrubrica 2a (coeziune economică, socială și teritorială), finanțarea este asigurată prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul de coeziune, Fondul social european (FSE) și Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE). Pentru subrubrica 2b (reziliență și valori), finanțarea este furnizată prin programe precum Erasmus+, printr-o serie de programe de mai mică anvergură și prin instrumente specifice create ca răspuns la pandemia de COVID‑19.
Cea mai mare parte a cheltuielilor corespund fondurilor aferente politicii de coeziune (FEDR, Fondul de coeziune și FSE), care fac obiectul gestiunii partajate între Comisie și statele membre. UE cofinanțează programe operaționale multianuale sau acțiuni, din care sunt direcționate fonduri către proiecte. În cadrul Comisiei, Direcția Generală Politică Regională și Urbană (DG REGIO) este responsabilă pentru punerea în aplicare a FEDR și a Fondului de coeziune, iar Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune (DG EMPL) este responsabilă pentru punerea în aplicare a FSE. Finanțarea acordată de UE pentru programe care nu fac obiectul gestiunii partajate este gestionată fie direct de către direcțiile generale ale Comisiei, fie indirect, cu ajutorul unor organizații partenere sau al altor autorități.
Curtea auditează cheltuielile după ce Comisia le-a acceptat. Pentru Raportul anual pe 2022, Curtea a auditat cheltuieli în valoare de 66,9 miliarde de euro efectuate în acest domeniu, din care cheltuieli în valoare de 63,5 miliarde de euro în cadrul subrubricii 2a și cheltuieli în valoare de 3,4 miliarde de euro în cadrul subrubricii 2b (în 2021: 47,9 miliarde de euro în total). În conformitate cu abordarea Curții, această sumă a inclus cheltuieli în valoare de 872 de milioane de euro din perioade de programare anterioare, dar care fuseseră acceptate sau validate și închise de Comisie în 2022.
Ce a constatat Curtea
| Suma care a făcut obiectul auditului | Afectată de un nivel semnificativ de eroare? | Nivelul de eroare estimat cel mai probabil |
|---|---|---|
| 66,9 miliarde de euro | Da | 6,4 % (în 2021: 3,6 %) |
Per ansamblu, Curtea estimează că nivelul de eroare care afectează rubrica Coeziune, reziliență și valori este semnificativ.
În 2022, Curtea a testat 260 de operațiuni. Din rândul acestora, ea a identificat și a cuantificat 50 de erori. Au fost utilizate și constatările autorităților de audit, care raportaseră 58 de astfel de erori. În plus, Curtea a ținut seama de corecțiile în valoare totală de 618 milioane de euro aplicate de autoritățile responsabile de programe. Ea estimează că nivelul de eroare pentru rubrica 2 din CFM este de 6,4 %. Nivelul de eroare estimat numai pentru subrubrica 2a este de 6,6 %.
Categoriile care au contribuit în cea mai mare măsură la nivelul de eroare estimat de Curte sunt costurile și proiectele neeligibile și încălcările normelor privind piața internă (în special nerespectarea normelor în materie de achiziții și a celor în materie de ajutoare de stat).
Pentru 2022, atât rata de eroare estimată de Curte, cât și numărul de erori identificate de aceasta au fost mai mari decât în anii precedenți. Aceste creșteri nu urmează un tipar geografic. S-a identificat însă o creștere a anumitor tipuri de erori, cum ar fi costurile neeligibile și nerespectarea normelor în materie de achiziții publice. Curtea observă, de asemenea, că se apropie sfârșitul perioadei de eligibilitate (31 decembrie 2023), ceea ce înseamnă o anumită presiune de a absorbi fondurile. Pe lângă aceasta, statele membre au beneficiat, începând din 2020, de o flexibilitate considerabilă în ceea ce privește reprogramarea fondurilor și declararea cheltuielilor. În perioada COVID‑19, este posibil ca eficacitatea controalelor și a verificărilor efectuate de autoritățile de management și de cele de audit să se fi redus.
Exemplu: cheltuieli neeligibile pentru sprijinul de urgență în contextul pandemiei de COVID‑19 din cauza declarării incomplete a veniturilor din vânzări
Obiectivul unei măsuri FSE auditate în Slovacia era de a atenua impactul pandemiei de COVID‑19 asupra ocupării forței de muncă și a pieței muncii prin furnizarea de sprijin financiar angajatorilor sau lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă. Pentru a primi sprijin pentru 13 lucrători, beneficiarul final în cauză a raportat o scădere de 43,5 % a cifrei sale de afaceri pentru luna mai 2020 față de mai 2019. Această scădere nu era însă cifra corectă, deoarece reflecta numai scăderea vânzărilor de la sediu. Dacă se luau în calcul și vânzările realizate prin alte canale, scăderea totală a cifrei de afaceri a întreprinderii era de numai 9 %. Acest procent se situa sub valoarea minimă de 20 % reprezentând scăderea vânzărilor care trebuie înregistrată pentru a putea beneficia de ajutor. Prin urmare, Curtea consideră că sprijinul pentru luna mai 2020 este neeligibil.
Curtea a constatat că, din cauza raportării incorecte a veniturilor, alți doi beneficiari finali ai aceleiași măsuri au primit un sprijin mai mare decât cel prevăzut de normele naționale.
De asemenea, Curtea a identificat costuri neeligibile în legătură cu măsurile legate de COVID‑19 în Grecia (deja detectate parțial de Comisie), în Italia și într-un alt caz din Slovacia.
Buna gestiune financiară
Bugetul UE trebuie executat în mod legal și potrivit reglementărilor, în conformitate cu buna gestiune financiară, care cuprinde principiile economiei, eficienței și eficacității. În activitatea sa, Curtea a detectat 11 cazuri de nerespectare a acestor principii în Germania, Croația, Italia, Lituania și Ungaria. De exemplu, în cazul unui program operațional din Italia, beneficiarii a patru operațiuni declaraseră în mod corect costurile eligibile cu ajutorul unui barem standard pentru costurile unitare stabilit de autoritatea de management pe baza articolului 67 din Regulamentul privind dispozițiile comune. Or, suma declarată Comisiei de către autoritatea de management fusese calculată pe baza altui model, utilizându-se baremele standard ale Comisiei pentru costurile unitare [în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul FSE]. Ca rezultat, sumele certificate Comisiei și plătite de la bugetul UE pentru fiecare operațiune vizată depășeau cu o proporție variind între 16 % și 30 % sumele convenite și plătite beneficiarilor.
Evaluarea activității autorităților de audit
Autoritățile de management constituie „prima linie de apărare”. Un control eficace din partea lor este indispensabil pentru a asigura atât conformitatea operațiunilor cu cadrul juridic, cât și performanța acestora. Rezultatele auditurilor desfășurate de Curte în ultimii șase ani demonstrează că aceste controale nu contrabalansează încă suficient riscul inerent de eroare ridicat din domeniul coeziunii. Autoritățile de audit constituie cea de „a doua linie de apărare”, ele verificând, pe baza unui eșantion, regularitatea cheltuielilor declarate Comisiei de către autoritățile de management. Autoritățile de audit trebuie să fie independente din punct de vedere funcțional de autoritățile de management.
Curtea a evaluat activitatea a 24 dintre cele 116 autorități de audit din 18 state membre și Regatul Unit. Eșantionul său a fost constituit din 34 de pachete de asigurare și un pachet de închidere. Cu excepția a trei cazuri, autoritățile de audit raportaseră Comisiei o rată de eroare reziduală de 2 % sau mai mică. Ținând seama de erorile suplimentare detectate de Comisie și de propriile constatări de audit, Curtea a conchis în urma activității sale cu privire la eșantionul din acest an că rata de eroare reziduală era de peste 2 % în cazul a 16 dintre cele 34 de pachete de asigurare auditate.
Măsuri de combatere și raportare a fraudei împotriva bugetului UE
În conformitate cu legislația UE, Comisia și statele membre trebuie să protejeze bugetul UE împotriva fraudei și a neregulilor. În acest scop, ele trebuie să instituie sisteme de control eficace.
Curtea a constatat că autoritățile de audit au abordat în mod explicit riscul de fraudă pentru 65 % din operațiunile auditate din perioada 2014‑2020 (145 din 222). Acest nivel reprezintă o îmbunătățire față de proporția de 38 % identificată de Curte anul trecut, dar rămâne insuficient.
Curtea a detectat trei cazuri de anchete antifraudă în curs care nu fuseseră raportate în Sistemul de gestionare a neregulilor operat de OLAF. Autoritățile responsabile de programe din statele membre fie nu erau la curent cu ancheta în curs desfășurată de către organismul de anchetă sau de urmărire penală de resort, fie neglijaseră să își îndeplinească obligația prevăzută de reglementări de a o raporta.
Activitatea Comisiei vizând furnizarea unei asigurări și rata de eroare reziduală prezentată în rapoartele sale anuale de activitate
În domeniul coeziunii, Comisia comunică în rapoartele sale anuale de activitate ratele de eroare reziduală ca indicator-cheie de performanță cu privire la legalitate și regularitate. Pentru exercițiul contabil 2021/2022, DG REGIO a raportat un indicator-cheie de performanță de 1,9 % și o „rată maximă” de 2,7 %. Ratele calculate de DG EMPL au fost de 1,9 % în cazul indicatorului-cheie de performanță și de 2,8 % pentru nivelul maxim de risc. Acești indicatori-cheie de performanță se situează pentru prima dată în afara intervalului de eroare estimat de Curte. În mod similar, în raportul anual pe 2022 privind gestiunea și performanța, indicatorii comunicați de Comisie se situează în afara intervalului de eroare al Curții.
Examinările documentare efectuate de Comisie pentru a evalua activitatea autorităților de audit au limitări inerente atunci când vine vorba de confirmarea ratei totale de eroare reziduală. Acest lucru este demonstrat de erorile suplimentare pe care Curtea le-a detectat în cursul auditurilor sale.
Închiderea perioadei de programare 2007‑2013 este încă în desfășurare
Până la sfârșitul anului 2022, DG REGIO închisese 276 dintre cele 322 de programe operaționale din perioada 2007‑2013. Pentru alte 44 de programe operaționale, DG REGIO a efectuat o plată prealabilă închiderii care acoperă numai sumele necontestate, în așteptarea soluționării problemelor rămase. DG EMPL a închis 101 dintre cele 117 programe operaționale și a pre-închis 13. Șase programe rămân complet deschise din cauza unor probleme nesoluționate. Întrucât în cadrul juridic nu există un termen-limită final pentru închidere, nu este posibil să se prevadă când vor fi închise toate programele operaționale din perioada 2007‑2013.
Recomandările Curții
Curtea recomandă Comisiei, printre altele:
- să consolideze măsurile menite să abordeze erorile recurente, în special în ceea ce privește costurile și proiectele neeligibile, să asigure faptul că activitatea sa de audit acoperă în mod suficient toate autoritățile de audit și să disemineze rezultatele pentru a reduce apariția și impactul cheltuielilor neconforme;
- să verifice, la închiderea programelor pentru perioada 2014‑2020, că au fost acceptate numai cheltuielile legate de proiectele majore notificate;
- să planifice și să desfășoare audituri tematice specifice privind conflictele de interese pentru programele din perioada 2021‑2027, pe baza propriei evaluări a riscurilor și având în vedere deficiențele identificate;
- să efectueze controale direcționate specifice, în cadrul auditurilor sale de închidere pentru perioada 2014‑2020, pentru a se asigura că statele membre au aplicat corecția financiară necesară pentru erorile care au fost detectate într-un exercițiu contabil și care afectează și cheltuieli din alte perioade contabile;
- să asigure faptul că autoritățile de audit dispun de metode adecvate pentru a verifica validitatea și fiabilitatea declarațiilor pe proprie răspundere și să partajeze bunele practici;
- să planifice și să desfășoare audituri tematice axate pe conștientizarea riscurilor de către autoritățile de management și pe utilizarea instrumentelor de extragere a datelor și de evaluare a riscurilor pentru programele din perioada 2021‑2027; să specifice cerințele minime pe care trebuie să le îndeplinească autoritățile de audit pentru a acoperi riscul de fraudă în fișele lor de verificare și în activitatea lor de audit și să reitereze în atenția statelor membre obligațiile care le revin în ceea ce privește raportarea fraudelor;
- să devanseze data de implementare a instrumentului informatic integrat unic pentru extragerea datelor și evaluarea riscurilor, din 2028 la 2025, primul an pentru care se preconizează declararea unui cuantum semnificativ de cheltuieli pentru perioada 2021‑2027. Între timp, să se asigure că OLAF, EPPO și Curtea de Conturi Europeană au acces la Arachne.
Doriți să aflați mai multe informații? Capitolul 6 din Raportul anual pe 2022 conține informații complete referitoare la auditul Curții cu privire la cheltuielile UE aferente rubricii Coeziune, reziliență și valori.
Resurse naturale
Ce a auditat Curtea
Acest domeniu de cheltuieli acoperă politica agricolă comună (PAC), politica comună în domeniul pescuitului și o parte din cheltuielile efectuate de UE pentru mediu și pentru acțiuni climatice.
Cheltuielile pentru agricultură și dezvoltarea rurală reprezintă 97 % din cheltuielile UE aferente rubricii Resurse naturale și mediu și sunt puse în aplicare prin intermediul PAC, care are trei obiective generale:
- producția viabilă de produse alimentare, acordând o atenție deosebită veniturilor agricole, productivității agricole și stabilității prețurilor;
- gestionarea durabilă a resurselor naturale și acțiunile în domeniul climei, acordând o atenție deosebită emisiilor de gaze cu efect de seră, biodiversității, solului și apei;
- dezvoltarea teritorială echilibrată.
Responsabilitatea pentru PAC revine în ultimă instanță Comisiei [mai precis, Direcției Generale Agricultură și Dezvoltare Rurală (DG AGRI)], dar gestiunea acestei politici este partajată cu agențiile de plăți din statele membre. Începând din 2015, organismele de certificare independente din statele membre prezintă opinii anuale cu privire la legalitatea și regularitatea cheltuielilor agențiilor de plăți.
Această rubrică din CFM acoperă, de asemenea, cheltuielile UE pentru Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM), sub responsabilitatea Direcției Generale Afaceri Maritime și Pescuit (DG MARE), și pentru programul LIFE pentru mediu și politici climatice, sub responsabilitatea Direcției Generale Mediu (DG ENV) și a Direcției Generale Politici Climatice (DG CLIMA). Pentru prima dată, în CFM 2021‑2027, Direcția Generală Energie (DG ENER) implementează și ea anumite părți din programul LIFE.
Ce a constatat Curtea
| Suma care a făcut obiectul auditului | Afectată de un nivel semnificativ de eroare? | Nivelul de eroare estimat cel mai probabil |
|---|---|---|
| 58,0 miliarde de euro | Da | 2,2 % (în 2021: 1,8 %) |
Per ansamblu, Curtea estimează că nivelul de eroare care afectează rubrica 3 din CFM este semnificativ.
Dintre cele 218 operațiuni examinate, 46 (21 %) conțineau erori. Pe baza celor 32 de erori cuantificate, Curtea estimează că nivelul de eroare pentru rubrica 3 din CFM este de 2,2 %.
Rezultatele obținute indică faptul că nivelul de eroare nu era semnificativ în cazul plăților directe, care reprezentau 66 % din cheltuielile de la această rubrică din CFM, dar era semnificativ pentru alte domenii de cheltuieli (dezvoltarea rurală, măsurile de piață, afacerile maritime, pescuitul, mediul și acțiunile climatice), care reprezentau 34 % din cheltuieli. În plus, Curtea observă că numărul de mici supradeclarări de suprafață, atât pentru plățile directe, cât și pentru măsurile de dezvoltare rurală, a crescut, de la 4 erori în 2021 la 16 erori în 2022, ceea ce poate indica deficiențe specifice în gestionarea de către unele state membre a Sistemului de identificare a parcelelor agricole.
Majoritatea erorilor cuantificate identificate de Curte au afectat operațiuni din cadrul dezvoltării rurale (21). Curtea a identificat șapte erori cuantificabile în plățile directe, două în ceea ce privește măsurile de piață și două în cheltuielile din afara PAC. Principala sursă pentru nivelul de eroare estimat era reprezentată de furnizarea de informații inexacte privind suprafețele sau animalele.
Autoritățile statelor membre și Comisia aplicaseră măsuri corective care afectau în mod direct 49 dintre operațiunile incluse în eșantionul Curții. Aceste măsuri au fost relevante pentru calculele efectuate de Curte, întrucât au contribuit la reducerea nivelului de eroare estimat pentru acest capitol cu 0,9 puncte procentuale. În 19 cazuri de erori cuantificabile, autoritățile statelor membre și Comisia avuseseră la dispoziție suficiente informații astfel încât să fi putut preveni sau detecta și corecta erorile respective înainte de acceptarea cheltuielilor. Dacă autoritățile statelor membre și Comisia ar fi utilizat în mod corespunzător toate informațiile aflate la dispoziția lor, nivelul de eroare estimat pentru acest capitol ar fi fost cu 1,3 puncte procentuale mai mic.
Plățile directe
În rândul celor 88 de operațiuni de plăți directe pentru care a efectuat teste, Curtea a identificat 6 erori cuantificabile minore, cauzate de supradeclararea de către fermieri a suprafeței eligibile de teren agricol. A fost identificată, de asemenea, o eroare cuantificabilă majoră, antrenată de faptul că activitatea agricolă declarată nu avusese loc.
Exemplu de declarație incorectă privind o activitate agricolă
Un fermier din Italia a primit ajutor direct pentru menținerea unei culturi permanente (lămâi) pe o mare parte din exploatația sa (evidențiată cu albastru). Fotografiile aeriene nu indicau linii de arbori precum cele de pe parcelele agricole adiacente. În urma vizitei la fața locului, auditorii au confirmat că pe suprafața declarată nu erau lămâi și că aceasta nu fusese menținută în stare agricolă timp de mai mulți ani. Autoritățile naționale nu au identificat această eroare.
Dezvoltarea rurală, măsurile de piață și alte plăți
Curtea a examinat:
- 56 de plăți pentru dezvoltare rurală bazate pe suprafața sau pe numărul de animale declarate de fermieri, inclusiv plăți pentru îndeplinirea anumitor angajamente în materie de agromediu și climă, plăți compensatorii pentru agricultura ecologică și plăți către fermierii din zonele care se confruntă cu constrângeri naturale. Dintre acestea, 15 conțineau erori, 9 fiind erori cuantificabile legate de supradeclararea suprafețelor eligibile;
- 52 de plăți în domeniul dezvoltării rurale pentru proiecte de investiții, cum ar fi investiții în active fizice, dezvoltarea fermelor și a întreprinderilor și gestionarea riscurilor. Au fost cuantificate erori în opt plăți, rezultate din faptul că beneficiarii au declarat cheltuieli sau activități care nu îndeplineau condițiile de eligibilitate;
- 14 operațiuni legate de măsuri de piață, fiind identificate 4 cazuri în care agențiile de plăți rambursaseră costuri neeligibile;
- 8 operațiuni din domeniul afacerilor maritime, pescuitului, mediului și acțiunilor climatice, fiind identificate 2 erori cuantificabile în cazul operațiunilor în gestiune directă.
Verificarea coerenței dintre statisticile de control și datele referitoare la plăți ale statelor membre
În fiecare an, statele membre transmit Comisiei date privind controalele desfășurate cu privire la plățile de ajutor (așa-numitele „statistici de control”), precum și date privind plățile efectuate către beneficiari. Comisia se bazează pe aceste date pentru a rambursa statele membre din fondurile UE. Pentru exercițiul financiar 2022, Curtea a examinat calitatea și coerența acestor statistici de control cu datele privind plățile raportate de șase agenții de plăți selectate în eșantionul său de plăți directe. S-a constatat că, în pofida unor neconcordanțe, sistemele agențiilor de plăți selectate au permis un calcul fiabil al plăților de ajutor, ținând seama în mod corect de ajustările rezultate din datele de control.
Rapoartele anuale de activitate și alte mecanisme de guvernanță
Ținând seama de activitatea organismelor de certificare și de propriile audituri, DG AGRI a calculat „suma estimată expusă riscului la momentul plății” la 996 de milioane de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 1,8 % din totalul cheltuielilor PAC în 2022. Potrivit estimărilor realizate de DG AGRI, riscul la momentul plății (rata de eroare ajustată) era de aproximativ 1,3 % pentru plățile directe, de 2,7 % pentru dezvoltarea rurală și de 2,9 % pentru măsurile de piață.
Curtea a procedat, de asemenea, la o examinare limitată a informațiilor privind regularitatea din raportul anual de activitate al DG MARE. Ea a observat că metodologia utilizată pentru calcularea riscului final la momentul plății (sau la închidere) pentru DG AGRI și DG MARE era conformă cu orientările Comisiei.
În raportul său anual privind gestiunea și performanța, Comisia a estimat riscul la momentul plății pentru rubrica Resurse naturale la 1,8 %. Această cifră se situează în intervalul de eroare estimat de Curte.
Recomandările Curții
Întrucât suprafața agricolă va constitui baza pentru indicatorii de performanță din cadrul noii PAC 2023‑2027, Curtea recomandă Comisiei să monitorizeze în continuare cât de exact evaluează statele membre suprafața eligibilă în Sistemul de identificare a parcelelor agricole.
Doriți să aflați mai multe informații? Capitolul 7 din Raportul anual pe 2022 conține informații complete referitoare la auditul Curții cu privire la cheltuielile UE aferente rubricii Resurse naturale.
Migrație și gestionarea frontierelor, Securitate și apărare
Ce a auditat Curtea
Având în vedere importanța tot mai mare pe care au căpătat-o migrația și gestionarea frontierelor în ultimii ani, Uniunea Europeană a creat rubrica 4 în CFM 2021‑2027 în mod specific pentru aceste domenii de politică.
O parte semnificativă a cheltuielilor din acest domeniu în 2022 era în continuare legată de finalizarea proiectelor și a schemelor rămase din CFM 2014‑2020.
Obiectivul Fondului pentru azil, migrație și integrare (FAMI) pentru perioada 2014‑2020 a fost de a contribui la gestionarea eficace a fluxurilor de migrație și de a introduce o abordare comună la nivelul UE în materie de azil și de imigrație. Scopul Fondului pentru securitate internă – componenta frontiere și vize (FSI-FV) a fost de a contribui la asigurarea unui nivel ridicat de securitate în UE, facilitând în același timp călătoriile în scopuri legitime, printr-un nivel ridicat și uniform de control la frontierele externe și prin prelucrarea eficace a vizelor Schengen.
Aceste fonduri din perioada 2014‑2020 au fost înlocuite în CFM 2021‑2027 cu un nou FAMI și, respectiv, cu Instrumentul de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize (IMFV) din cadrul Fondului de management integrat al frontierelor. Rubrica 4 include, de asemenea, finanțarea a trei agenții descentralizate, și anume Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă – Frontex, Agenția Uniunii Europene pentru Azil – EUAA și Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție – eu-LISA.
În CFM 2021‑2027, rubrica 5 este consacrată securității și apărării. Componenta „securitate” include Fondul pentru securitate internă (FSI), sprijinul financiar pentru dezafectarea unor instalații nucleare din Bulgaria, din Lituania și din Slovacia și finanțarea acordată pentru trei agenții descentralizate ale UE din domeniul securității (Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie – EMCDDA, Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii – Europol și Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii – CEPOL). Componenta „apărare” include Fondul european de apărare, care sprijină proiecte de colaborare în domeniul apărării, în toate etapele aferente cercetării și dezvoltării.
Gestionarea celei mai mari părți a finanțării din FAMI și din FSI pentru perioada 2014‑2020 și a celei mai mari părți a finanțării din FAMI, IMFV și FSI pentru perioada 2021‑2027 este partajată între statele membre (sau țările asociate spațiului Schengen), pe de o parte, și Direcția Generală Migrație și Afaceri Interne (DG HOME) din cadrul Comisiei, de cealaltă parte. Prin această metodă de gestiune, statele membre pun în aplicare programe naționale multianuale care sunt în prealabil aprobate de Comisie.
Ce a constatat Curtea
Regularitatea operațiunilor
Examinarea Curții cu privire la operațiuni arată că cheltuielile sunt afectate de probleme legate de eligibilitate și de achiziții. Deși nu a auditat suficiente operațiuni pentru a estima nivelul de eroare pentru aceste rubrici din CFM, rezultatele auditului Curții arată că este vorba de domenii cu risc ridicat. Rezultatele testelor efectuate pe operațiuni contribuie la declarația de asigurare a Curții.
Dintre cele 23 de operațiuni examinate, 11 (48 %) erau afectate de erori. Au fost cuantificate 9 erori care au avut un impact asupra sumelor imputate bugetului UE. Aceste erori erau legate de cheltuieli neeligibile (de exemplu, unele costuri cu personalul sau cu echipamentele, taxa pe valoarea adăugată) și de probleme în achizițiile publice.
Examinarea unor elemente ale sistemelor de control intern
În ceea ce privește FAMI, IMFV și FSI din perioada 2021‑2027, Curtea a evaluat activitatea autorităților de audit din șase state membre (Germania, Spania și România în cazul FAMI; Letonia în cazul IMFV; Cehia și Croația în cazul FSI). Aceste autorități de audit aveau deja o imagine clară a principalelor modificări care erau necesare în strategia de audit și la nivelul auditurilor de sistem și al auditurilor operațiunilor în comparație cu perioada de programare 2014‑2020. Cu toate acestea, întrucât niciuna nu finalizase descrierea sistemului său de gestiune și de control până la momentul vizitelor de audit efectuate de Curte, aceste autorități nu erau încă în măsură să aprobe strategia lor de audit. Per ansamblu, Curtea a observat că cele șase autorități de audit înregistrau progrese în ceea ce privește pregătirile lor pentru FAMI, IMFV și FSI pentru perioada 2021‑2027, chiar dacă strategiile lor de audit nu fuseseră încă adoptate.
Rapoartele anuale de activitate și alte mecanisme de guvernanță
Pentru exercițiul financiar 2022, Curtea a examinat raportul anual de activitate al DG HOME. S-a analizat dacă DG HOME prezentase informațiile privind regularitatea în raportul său anual de activitate în conformitate cu instrucțiunile Comisiei și dacă informațiile respective erau coerente cu cele obținute de Curte în cursul auditurilor sale. Curtea nu a identificat nicio informație care să vină în contradicție cu constatările sale. Ea a constatat că estimările DG HOME cu privire la riscul la momentul plății și riscul la închidere au fost calculate în conformitate cu metodologia internă și au fost prezentate în mod corect în raportul anual privind gestiunea și performanța.
Recomandările Curții
Curtea recomandă Comisiei să efectueze controale ex ante mai bine direcționate cu privire la eligibilitatea cheltuielilor aferente acțiunilor UE, cu accent special pe riscurile potențiale legate, de exemplu, de tipul de cheltuieli (de exemplu, costuri cu personalul, echipamente, achiziții publice) sau de tipul de beneficiar. Atunci când procedează la evaluarea riscurilor, Comisia ar trebui să ia în considerare faptul că certificatele de audit utilizate în sprijinul cererilor de plată ale beneficiarilor prezintă limitări.
Doriți să aflați mai multe informații? Capitolul 8 din Raportul anual pe 2022 conține informații complete referitoare la auditul Curții cu privire la cheltuielile UE aferente rubricii Migrație și gestionarea frontierelor și rubricii Securitate și apărare.
Vecinătate și întreaga lume
Ce a auditat Curtea
Domeniul de cheltuieli cuprinde mai multe instrumente de finanțare, în special Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională – „Europa globală” (IVCDCI – Europa globală) și Instrumentul de asistență pentru preaderare. Domeniul acoperă, de asemenea, bugetul pentru ajutor umanitar.
Obiectivul general al IVCDCI – Europa globală este de a afirma și de a promova valorile, principiile și interesele fundamentale ale UE în întreaga lume, precum și de a contribui la promovarea multilateralismului și a parteneriatelor mai puternice cu țările din afara UE. Acesta reflectă două schimbări majore față de CFM 2014‑2020 în modul în care UE finanțează acțiunea externă (politica externă):
- cooperarea cu țările partenere din Africa, zona Caraibilor și Pacific, finanțată anterior din fondurile europene de dezvoltare, este acum inclusă în bugetul general al UE;
- această cooperare este finanțată în prezent în cadrul aceluiași instrument ca și politica de vecinătate a UE, păstrându-se în același timp caracteristicile specifice ale ambelor tipuri de sprijin.
Obiectivul general al Instrumentului de asistență pentru preaderare este de a ajuta țările beneficiare să adopte și să pună în aplicare reformele necesare pentru alinierea la valorile UE în vederea aderării, contribuind astfel la stabilitatea, securitatea și prosperitatea acestora.
În 2022, plățile pentru rubrica Vecinătate și întreaga lume s-au ridicat la 14,5 miliarde de euro (plăți de prefinanțare, plăți intermediare și plăți finale) și au fost efectuate cu ajutorul mai multor instrumente și metode de execuție. Acestea includ contracte de lucrări/de furnizare de bunuri/de prestare de servicii, granturi, împrumuturi speciale, garanții pentru împrumuturi și asistență financiară, sprijin bugetar și alte forme direcționate de ajutor bugetar în țările terțe.
Principalele direcții generale și servicii implicate în implementarea acțiunii externe a UE sunt Direcția Generală Politica de Vecinătate și Negocieri privind Extinderea (DG NEAR), Direcția Generală Parteneriate Internaționale (DG INTPA), Direcția Generală Protecție Civilă și Operațiuni Umanitare Europene (DG ECHO) și Serviciul Instrumente de Politică Externă (FPI).
Ce a constatat Curtea
În urma examinării operațiunilor și a sistemelor, Curtea a identificat patru domenii în care se pot aduce îmbunătățiri. Deși nu a auditat suficiente operațiuni pentru a estima nivelul de eroare pentru această rubrică din CFM, rezultatele auditului Curții arată că este vorba de un domeniu cu risc ridicat. Rezultatele testelor efectuate pe operațiuni contribuie la declarația de asigurare a Curții.
Dintre cele 72 de operațiuni examinate, 34 (47 %) erau afectate de erori. Au fost cuantificate 25 de erori care au avut un impact financiar asupra sumelor imputate bugetului UE. Aceste erori erau legate de costuri neeligibile, de lipsa unor documente justificative, de achizițiile publice și de cheltuieli care nu fuseseră suportate.
Curtea a identificat, de asemenea, 17 cazuri de nerespectare a dispozițiilor juridice și financiare, care nu au avut un impact financiar asupra bugetului UE. Acestea priveau, de exemplu, proceduri obligatorii care nu au fost urmate, probe insuficiente, alocarea neclară a costurilor și lipsa pistei de audit.
Exemplu: evaluarea obligatorie a riscurilor nu a fost efectuată
Curtea a auditat plata finală pentru un proiect care viza furnizarea și instalarea de echipamente de comunicații pentru o autoritate guvernamentală din țara beneficiară. Contractul de furnizare a fost semnat cu un furnizor local pentru o sumă totală de 255 492 de euro. La semnarea contractului, Comisia a efectuat o plată de prefinanțare în valoare de 102 197 de euro, care reprezenta 40 % din prețul convenit al contractului.
Manualul de proceduri impune Comisiei să efectueze evaluări ale riscurilor pentru a se asigura că plățile de prefinanțare cu o valoare cuprinsă între 60 000 de euro și 300 000 de euro sunt efectuate fără garanție bancară numai dacă riscul este evaluat ca fiind scăzut. În acest caz, se impunea o evaluare a riscurilor, întrucât cuantumul prefinanțării era de 102 197 de euro. Or, Comisia a efectuat plata fără să fi procedat la o astfel de evaluare a riscurilor și fără a obține o garanție bancară.
Examinarea unor elemente ale sistemelor de control intern
Curtea a vizitat patru delegații ale UE în țări terțe (Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Rwanda și Serbia) și a examinat unele elemente ale sistemelor lor de control intern. S-a evaluat, de asemenea, în ce mod a fost sensibilizat personalul delegațiilor în domeniul prevenirii fraudei, al eticii și al integrității. Curtea a identificat unele deficiențe în funcționarea elementelor sistemului de control intern pe care le-a examinat. Acestea erau legate de verificările cheltuielilor, de formarea în materie de prevenire a fraudei și de sistemul informatic OPSYS al Comisiei.
Rapoartele anuale de activitate și alte mecanisme de guvernanță
Curtea a examinat Raportul anual de activitate al DG NEAR pentru exercițiul financiar 2022. S-a analizat dacă DG NEAR prezentase informațiile privind regularitatea în acest raport în conformitate cu instrucțiunile Comisiei și dacă aplicase în mod consecvent metodologia de estimare a corecțiilor și a recuperărilor viitoare. Pentru a pregăti principalele cifre din raportul său anual de activitate, DG NEAR utilizează un studiu, denumit „studiul privind rata de eroare reziduală”, realizat de un contractant extern. Curtea a descris în rapoartele sale anuale anterioare care sunt limitările acestui studiu. Totodată, Curtea a constatat că cifra prezentată de DG NEAR pentru capacitatea de corecție în legătură cu exercițiul 2022 a fost supraevaluată din cauza unor erori nedetectate, și anume includerea în calcul a unor ordine de recuperare legate de prefinanțări necheltuite.
Recomandările Curții
Curtea recomandă Comisiei:
- să consolideze controalele pentru a preveni modificarea neconformă a propunerilor în etapa de contractare atunci când atribuie granturi pe baza unei cereri de propuneri;
- să efectueze evaluări ale riscurilor, așa cum prevede Manualul de proceduri, pentru a se asigura că plățile de prefinanțare cu o valoare cuprinsă între 60 000 de euro și 300 000 de euro sunt efectuate fără garanție bancară numai dacă riscul este evaluat ca fiind scăzut;
- să stabilească un calendar adecvat, astfel încât rapoartele de verificare a cheltuielilor emise de contractanți pentru contractele de grant să fie disponibile înainte de procesarea plăților sau de verificarea și închiderea cheltuielilor;
- să intensifice controalele pentru a exclude din calculul capacității de corecție a DG NEAR ordinele de recuperare pentru prefinanțările necheltuite.
Doriți să aflați mai multe informații? Capitolul 9 din Raportul anual pe 2022 conține informații complete referitoare la auditul Curții cu privire la cheltuielile UE aferente rubricii Vecinătate și întreaga lume.
Administrația publică europeană
Ce a auditat Curtea
Auditul Curții a acoperit cheltuielile administrative ale instituțiilor și ale organelor UE: Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Curtea de Conturi Europeană, Serviciul European de Acțiune Externă, Comitetul Economic și Social European, Comitetul European al Regiunilor, Ombudsmanul European și Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor.
În 2022, instituțiile și organele UE au cheltuit o sumă totală de 11,6 miliarde de euro pentru administrație. Această sumă a inclus cheltuieli cu resursele umane și cu pensiile (aproximativ 70 % din total), precum și cheltuielile referitoare la clădiri, echipamente, energie, comunicații și tehnologia informației.
Situațiile financiare ale Curții de Conturi Europene sunt auditate de un auditor extern. În fiecare an, opinia și raportul de audit care rezultă în urma activității acestuia se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și pe site-ul Curții.
Ce a constatat Curtea
| Suma care a făcut obiectul auditului | Afectată de un nivel semnificativ de eroare? |
|---|---|
| 11,6 miliarde de euro | Nu – nu a fost afectată de un nivel semnificativ de eroare în 2021 și nici în 2022 |
Curtea a examinat 60 de operațiuni, acoperind toate instituțiile. La fel ca în anii anteriori, Curtea estimează că nivelul de eroare se situează sub pragul de semnificație.
Nu a fost identificată nicio problemă specifică privind Consiliul Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Comitetul Economic și Social European, Comitetul European al Regiunilor, Ombudsmanul European și Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor. Auditorul extern al Curții nu a raportat nicio problemă specifică în urma activității sale.
În 2022, Curtea a examinat anumite sisteme selectate de supraveghere și control ale Curții de Justiție a Uniunii Europene și nu a găsit nicio problemă semnificativă.
Parlamentul European
Curtea a detectat trei erori cuantificabile la nivelul plăților efectuate de Parlamentul European către grupuri politice europene și către o fundație politică europeană. Normele interne ale Parlamentului European pe care grupurile politice trebuie să le respecte nu sunt în concordanță cu Regulamentul financiar, deoarece limitează concurența în cadrul achizițiilor publice. Mai mult, grupurile politice nu au respectat pe deplin aceste norme interne, deoarece nu au solicitat întotdeauna suficiente oferte. De asemenea, au fost identificate alte cazuri de neconformitate cu procedurile de achiziții.
Comisia Europeană
Curtea nu a identificat erori cuantificabile în cadrul plăților efectuate de Comisie, dar dosarele de pensii pentru două dintre cele opt plăți de pensii pe care le-a auditat nu conțineau un certificat de viață recent.
Serviciul European de Acțiune Externă
Curtea a detectat două erori cuantificabile în plăți efectuate de Serviciul European de Acțiune Externă. Una dintre ele se referea la lipsa unui contract subiacent valabil pentru servicii de securitate achiziționate de o delegație a UE. Cealaltă eroare se referea la alocațiile pentru creșterea copilului primite de un membru al personalului din alte surse și nededuse din remunerația sa.
Recomandările Curții
Curtea recomandă ca administrația Parlamentului European să își consolideze orientările privind execuția creditelor bugetare de către grupurile politice europene și să propună Biroului Parlamentului acțiuni prin care să se solicite acestor grupuri să aplice efectiv normele interne și să asigure respectarea procedurilor de achiziții.
Doriți să aflați mai multe informații? Capitolul 10 din Raportul anual pe 2022 conține informații complete referitoare la auditul Curții cu privire la rubrica Administrația publică europeană.
Mecanismul de redresare și reziliență
Ce a auditat Curtea
Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) sprijină reforme și proiecte de investiții în statele membre de la începutul pandemiei de COVID‑19 în februarie 2020 și va continua să facă acest lucru până la 31 decembrie 2026. MRR a fost finanțat cu 723,8 miliarde de euro pentru credite (385,8 miliarde de euro) și pentru contribuții financiare nerambursabile (denumite în continuare „granturi”) (338 de miliarde de euro). Principalul obiectiv al MRR este de a atenua consecințele economice și sociale ale pandemiei de COVID‑19 și de a face totodată economiile statelor membre mai reziliente și mai bine pregătite pentru provocările viitoare, inclusiv prin accelerarea tranziției lor verzi și a celei digitale.
MRR este implementat în gestiune directă de către Comisie, ceea ce înseamnă că aceasta este direct responsabilă de punerea în aplicare a unui program.
Statelor membre li s-a cerut să elaboreze fiecare un plan național de redresare și reziliență (PNRR) și să conceapă sistemele de gestiune și de control adecvate. Aceste planuri ar trebui să cuprindă un pachet coerent de investiții publice și reforme grupate în componente și să stabilească jaloane și/sau ținte adecvate.
Debursările din MRR sunt condiționate de îndeplinirea în mod satisfăcător de către statul membru a jaloanelor și a țintelor. Jaloanele sau țintele care anterior au fost îndeplinite în mod satisfăcător trebuie să nu fi înregistrat un regres și principiul privind evitarea dublei finanțări trebuie respectat. Trebuie respectate, totodată, condițiile relevante de eligibilitate.
Înainte de efectuarea unei plăți, Comisia evaluează dacă jaloanele și țintele subiacente cererii de plată au fost îndeplinite în mod satisfăcător. În cazul în care Comisia concluzionează că un jalon sau o țintă nu a fost îndeplinită în mod satisfăcător, plata întregii contribuții financiare sau a unei părți a acesteia ar trebui suspendată pentru o perioadă maximă de șase luni.
După efectuarea plății, Comisia efectuează audituri ex post cu privire la jaloane și ținte. Aceasta desfășoară, de asemenea, audituri ale sistemelor conexe și audituri care se axează pe protecția intereselor financiare ale UE.
Statele membre pot cere o prefinanțare, care este apoi validată și închisă proporțional prin intermediul plăților ulterioare. Până la sfârșitul anului 2022, PNRR-urile tuturor celor 27 de state membre fuseseră aprobate de Consiliu și 21 de state membre primiseră prefinanțare. Statele membre transmiseseră Comisiei 27 de cereri de plată și aceasta efectuase 14 plăți (o plată în 2021 și 13 în 2022). Cele 13 plăți de granturi și validările și închiderile prefinanțărilor efectuate de Comisie pentru 11 state membre în 2022 erau legate de îndeplinirea a 274 de jaloane și a 37 de ținte.
Populația auditată de Curte pentru exercițiul 2022 s-a cifrat în total la 53,7 miliarde de euro și cuprindea toate cele 13 plăți de granturi în valoare de 46,9 miliarde de euro, precum și validarea și închiderea prefinanțărilor asociate, în valoare de 6,8 miliarde de euro. Auditul Curții nu a acoperit componenta de credite a MRR. Curtea a examinat îndeplinirea satisfăcătoare a 244 de jaloane și a tuturor celor 37 de ținte, inclusiv evaluările preliminare realizate de Comisie. 20 de ținte au fost examinat la fața locului în cinci state membre.
Ce a constatat Curtea
| Suma care a făcut obiectul auditului | Afectată de un nivel semnificativ de eroare? |
|---|---|
| 53,7 miliarde de euro | 2022: efectele de ansamblu ale constatărilor Curții prezintă o importanță semnificativă, dar nu sunt generalizate |
Ansamblul probelor de audit pe care le-a obținut Curtea prin activitatea sa arată următoarele:
- 15 dintre cele 281 de jaloane și ținte erau afectate de probleme de regularitate. Dată fiind natura modelului de cheltuieli din cadrul MRR și având în vedere că metodologia Comisiei pentru suspendarea plăților se bazează pe numeroase aprecieri, care pot duce la interpretări diferite, Curtea nu prezintă o rată de eroare comparabilă cu cea estimată pentru alte domenii de cheltuieli ale UE. Ținând seama de aceste limitări, Curtea estimează că impactul financiar minim al acestor constatări se apropie de pragul de semnificație pe care îl utilizează. Constatările privesc îndeplinirea nesatisfăcătoare a jaloanelor și a țintelor, finanțarea unor cheltuieli bugetare naționale recurente, măsuri demarate înainte de perioada de eligibilitate, dubla finanțare și regresul înregistrat în cazul unor măsuri;
- au existat cazuri de concepție deficitară a măsurilor și a jaloanelor sau a țintelor subiacente. Dacă jaloanele și țintele nu sunt clar definite, îndeplinirea lor este dificil de evaluat și există riscul ca obiectivul inițial să nu fie atins;
- au existat probleme legate de fiabilitatea informațiilor pe care statele membre le-au inclus în declarațiile lor de gestiune;
- sfera evaluărilor preliminare și a auditurilor ex post ale Comisiei nu acoperă în mod sistematic condițiile esențiale de plată, cum ar fi respectarea perioadei de eligibilitate și a principiului de neînlocuire a cheltuielilor bugetare naționale recurente. Procedurile de audit ex post nu prevăd controale prin care să se verifice dacă țintele auditate care au fost evaluate anterior ca fiind îndeplinite nu au înregistrat un regres după efectuarea plății;
- introducerea unor jaloane legate de control indică faptul că sistemele relevante ale statelor membre nu erau pe deplin funcționale atunci când s-a demarat punerea în aplicare a planurilor, ceea ce prezintă un risc pentru regularitatea cheltuielilor din MRR și pentru protejarea intereselor financiare ale UE. Curtea a constatat, de asemenea, că aceste jaloane legate de control variază semnificativ în ceea ce privește granularitatea și cerințele, fără să existe vreo justificare valabilă;
- există în continuare deficiențe la nivelul sistemelor de raportare și de control ale statelor membre. În plus, Curtea a identificat o problemă orizontală sub forma limitărilor legate de disponibilitatea datelor privind beneficiarii reali ai societăților străine. Această situație se explică prin faptul că nu există o bază de date centralizată la nivelul UE care să furnizeze date complete cu privire la toți beneficiarii reali ai societăților înregistrate în UE.
De asemenea, Curtea a examinat informațiile comunicate de DG Afaceri Economice și Financiare (ECFIN) în raportul său anual de activitate cu privire la regularitatea cheltuielilor din MRR efectuate în 2022 și modul în care aceste informații sunt prezentate în raportul anual privind gestiunea și performanța. Constatările și concluziile Curții nu coroborează declarația furnizată de ordonatorul de credite al DG ECFIN.
Exemplu de jalon care nu a fost îndeplinit în mod satisfăcător
Jalonul 42 al Greciei – „Puncte de încărcare pentru vehiculele electrice – Intrarea în vigoare a cadrului juridic”
Descrierea jalonului în decizia de punere în aplicare a Consiliului referitoare la Grecia:
„Intrarea în vigoare a tuturor deciziilor ministeriale prevăzute în Legea nr. 4710/2020 și semnate de ministrul mediului și energiei; Ministrul Infrastructurii și Transporturilor, Ministrul Internelor și Ministrul Finanțelor, organizarea pieței vehiculelor electrice, cu accent pe piața serviciilor de încărcare și oferă stimulente fiscale pentru achiziționarea de vehicule electrice și instalarea infrastructurii de încărcare pentru vehiculele electrice”.
Legea de bază prevedea intrarea în vigoare a 12 decizii ministeriale care erau necesare pentru organizarea pieței vehiculelor electrice. Curtea a constatat că jalonul nu a fost îndeplinit în mod satisfăcător, întrucât trei decizii ministeriale (sancțiuni pentru actorii de pe piață, cerințe privind punctele de încărcare în așezările tradiționale și formarea tehnicienilor specializați în vehicule electrice) nu intraseră în vigoare până la momentul efectuării plății.
Recomandările Curții
Curtea recomandă Comisiei:
- să îmbunătățească evaluările preliminare și auditurile ex post:
- să acopere, în evaluările sale preliminare și în auditurile sale ex post, respectarea perioadei de eligibilitate și a principiului neînlocuirii cheltuielilor bugetare naționale recurente;
- să revizuiască procedurile sale de audit ex post astfel încât acestea să prevadă controale prin care să se verifice dacă țintele auditate care au fost evaluate anterior ca fiind îndeplinite nu au înregistrat un regres;
- pe baza experienței dobândite în cursul punerii în aplicare a MRR, să verifice dacă PNRR-urile examinate definesc în mod clar toate jaloanele și țintele și dacă toate elementele-cheie ale unei măsuri sunt acoperite de jaloane și ținte.
Doriți să aflați mai multe informații? Capitolul 11 din Raportul anual pe 2022 conține informații complete referitoare la auditul Curții cu privire la Mecanismul de redresare și reziliență.
Fondurile europene de dezvoltare
Ce a auditat Curtea
Lansate în 1959, fondurile europene de dezvoltare (FED-urile) au fost principalele instrumente, în afara bugetului general al UE, prin care aceasta a finanțat cooperarea pentru dezvoltare cu țările și regiunile din Africa (Subsahariană), zona Caraibilor și Pacific (ACP), precum și cu țările și teritoriile de peste mări (TTPM) până la sfârșitul anului 2020. Cel de Al unsprezecelea FED acoperă CFM 2014‑2020. Cadrul care definea relațiile UE cu țările ACP și cu țările și teritoriile de peste mări a fost un acord de parteneriat semnat la Cotonou la 23 iunie 2000 pentru o perioadă de 20 de ani. Aplicarea dispozițiilor acestuia a fost prelungită, deocamdată până la 30 iunie 2023. Obiectivul principal al FED-urilor era reducerea și, în cele din urmă, eradicarea sărăciei, în conformitate cu obiectivul principal al cooperării pentru dezvoltare, astfel cum este prevăzut la articolul 208 TFUE. Pentru CFM 2021‑2027, ajutorul în cadrul cooperării pentru dezvoltare cu țările și regiunile ACP este acoperit prin Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională – „Europa globală” (IVCDCI – Europa globală), iar cooperarea cu țările și teritoriile de peste mări este integrată în Decizia privind asocierea peste mări, inclusiv Groenlanda. Cu toate acestea, cel de Al nouălea, cel de Al zecelea și cel de Al unsprezecelea FED propriu-zise nu au fost integrate în bugetul general al UE, ci continuă să fie executate separat și fac obiectul unei raportări distincte până la închiderea lor.
FED-urile sunt gestionate aproape în totalitate de Comisie (DG INTPA). O proporție mică (5 %) din plățile efectuate în 2022 din FED-uri a fost gestionată de DG ECHO.
Pentru exercițiul 2022, cheltuielile care au făcut obiectul auditului în acest domeniu au avut o valoare totală de 3,0 miliarde de euro. Aceste cheltuieli se referă la Al nouălea, la Al zecelea și la Al unsprezecelea FED și au fost efectuate în 78 de țări prin intermediul unei game largi de metode, cum ar fi contracte de lucrări/de furnizare de bunuri/de prestare de servicii, granturi, sprijin bugetar, devize de program și acorduri de delegare și de contribuție.
Ce a constatat Curtea
Curtea a constatat că conturile nu au fost afectate de denaturări semnificative.
Operațiunile aferente veniturilor nu prezentau un nivel semnificativ de eroare.
În schimb, opinia Curții privind cheltuielile aferente exercițiului financiar 2022 este o opinie contrară.
| Suma care a făcut obiectul auditului | Afectată de un nivel semnificativ de eroare? | Nivelul de eroare estimat cel mai probabil |
|---|---|---|
| 3,0 miliarde de euro | Da | 7,1 % (în 2021: 4,6 %) |
Pentru a audita regularitatea operațiunilor, Curtea a examinat un eșantion de 140 de operațiuni (toate plățile au fost efectuate de DG INTPA) care erau reprezentative pentru întreaga gamă de cheltuieli din cadrul FED-urilor. Acestea au inclus 27 de operațiuni legate de Fondul fiduciar de urgență pentru Africa, 98 de operațiuni ordonanțate de 20 de delegații ale UE și 15 operațiuni aprobate de serviciile centrale ale Comisiei. Atunci când a detectat erori la nivelul operațiunilor, Curtea a analizat cauzele subiacente pentru a identifica posibilele deficiențe.
Dintre cele 140 de operațiuni examinate, 57 (40,7 %) conțineau erori. Pe baza celor 48 de erori cuantificate, Curtea estimează că nivelul de eroare este de 7,1 %. Cele trei tipuri de erori cel mai frecvent întâlnite erau legate de cheltuieli care nu fuseseră efectuate (51 %), cheltuieli neeligibile (24 %) și încălcarea gravă a normelor în materie de achiziții publice (16 %).
La fel ca în trecut, Comisia și partenerii săi de implementare au comis mai multe erori în cadrul operațiunilor aferente devizelor de program, granturilor și acordurilor de contribuție și de delegare încheiate cu țări beneficiare, organizații internaționale și agenții ale statelor membre decât în cadrul operațiunilor aferente altor forme de sprijin (cum ar fi cele care acoperă contracte de furnizări de lucrări/bunuri/servicii). Dintre cele 99 de operațiuni de acest tip care au fost examinate de Curte, 46 conțineau erori cuantificabile, care reprezentau 86 % din nivelul de eroare estimat.
Exemplu de cheltuieli care nu fuseseră efectuate: deficiență în sistemele de control ale delegațiilor UE pentru validarea și închiderea prefinanțărilor
În cazul unei delegații a UE pe care a vizitat-o anul acesta, Curtea a constatat că șase dintre cele nouă operațiuni pe care le-a auditat erau afectate de același tip de eroare. Comisia validase și închisese operațiunile de prefinanțare pe baza cheltuielilor totale declarate de beneficiar, în valoare de 11 milioane de euro. Verificările Curții au evidențiat că cheltuielile efective în cazul proiectelor respective se ridicaseră la 3,8 milioane de euro. Diferența de 7,2 milioane de euro consta în angajamente care nu fuseseră încă cheltuite. Curtea a considerat, așadar, că aceste cheltuieli nu au fost efectuate și, prin urmare, nu erau eligibile.
Faptul că această eroare a fost detectată în două treimi din operațiunile auditate de Curte indică o deficiență în funcționarea sistemelor de control intern ale delegației pentru validarea și închiderea prefinanțărilor.
La fel ca în anii precedenți, unele organizații internaționale au trimis cu întârziere Curții documentația solicitată, întârzieri care s-au repercutat în desfășurarea activității acesteia. Aceste organizații au oferit doar un acces limitat la documente (de exemplu, într-un format care permite numai citirea), ceea ce a îngreunat planificarea, executarea și controlul calității auditului Curții. Dificultățile de acest tip au persistat în ciuda încercărilor Comisiei de a le soluționa printr-o comunicare continuă cu organizațiile internaționale în cauză.
Studiul DG INTPA cu privire la rata de eroare reziduală
În 2022, DG INTPA a dispus efectuarea celui de al unsprezecelea studiu privind rata de eroare reziduală de către un contractant extern. Scopul studiului este de a estima rata erorilor care nu au fost detectate de niciuna dintre verificările de gestiune ale DG INTPA menite să prevină, să detecteze și să corecteze astfel de erori în întreaga sa sferă de responsabilitate și de a concluziona cu privire la eficacitatea controalelor respective.
Pentru studiul privind rata de eroare reziduală din 2022, DG INTPA a utilizat un eșantion cu o dimensiune de 480 de operațiuni, la fel ca în anii precedenți (unele dintre operațiunile incluse în eșantion au avut o valoare care depășea intervalul de eșantionare, dimensiunea finală a eșantionului fiind, prin urmare, de 407 operațiuni). Rata de eroare reziduală globală estimată în acest studiu este de 1,15 % – sub pragul de semnificație de 2 % stabilit de Comisie, pentru al șaptelea an la rând.
Studiul referitor la rata de eroare reziduală nu constituie o misiune de asigurare sau un audit. Acest studiu se bazează pe metodologia și pe manualul privind rata de eroare reziduală puse la dispoziție de DG INTPA. Rapoartele anuale anterioare ale Curții referitoare la FED-uri au descris deja limitările existente în aceste studii, care este posibil să fi contribuit la subestimarea ratei de eroare reziduale.
Curtea a examinat metoda de calcul utilizată pentru studiul privind rata de eroare reziduală din 2022 și a constatat că metodologia de extrapolare a elementelor cu valoare ridicată nu era suficient de clară. În consecință, contractantul extern nu extrapolase corect elementele cu valoare ridicată (cele ale căror valoare depășea intervalul de eșantionare) din eșantion. Curtea consideră că rata de eroare reziduală a fost subestimată. În urma calculului său, reiese o rată de eroare reziduală de 1,35 %.
Examinarea raportului anual de activitate pe 2022
Declarația de asigurare a directorului general din raportul anual de activitate pe 2022 nu include nicio rezervă. Curtea consideră că lipsa rezervelor din Raportul anual de activitate pe 2022 este nejustificată și că aceasta rezultă parțial din limitările studiului privind rata de eroare reziduală.
Din cauza extrapolării incorecte a elementelor cu valoare ridicată, rata de eroare pentru cheltuielile legate de gestiunea indirectă încredințată unor organizații terțe depășea pragul de semnificație de 2 %. Comisia ar fi trebuit, așadar, să formuleze o rezervă pentru această categorie de cheltuieli, care reprezintă 42,7 % din cheltuielile relevante ale DG INTPA.
Recomandările Curții
Curtea recomandă Comisiei:
- să se asigure că toate soldurile contabile aferente FED-urilor închise sunt validate și închise și că informațiile din conturile anuale sunt actualizate în timp util;
- să verifice dacă prefinanțările și facturile sunt validate și închise în timp util;
- să ia măsuri adecvate pentru a îmbunătăți sistemele de control ale delegațiilor UE, astfel încât sumele necheltuite încă, dar declarate ca fiind costuri suportate să fie identificate înainte de efectuarea plăților sau de validarea și închiderea cheltuielilor;
- să reamintească beneficiarilor proiectelor UE că trebuie să respecte condițiile contractuale referitoare la eligibilitatea TVA-ului și să efectueze verificările necesare pentru a se asigura că TVA-ul deductibil nu este imputat proiectelor;
- să ia în considerare toate informațiile tehnice și financiare disponibile pentru a preveni sau pentru a detecta și a corecta erorile înainte de acceptarea cheltuielilor; și
- să îmbunătățească metodologia utilizată pentru studiul privind rata de eroare reziduală în așa fel încât elementele cu valoare ridicată să fie extrapolate corect și să verifice dacă contractantul o aplică în mod corespunzător.
Doriți să aflați mai multe informații? Informații complete referitoare la auditul Curții privind fondurile europene de dezvoltare sunt prezentate în Raportul anual pe 2022 referitor la activitățile finanțate de Al nouălea, Al zecelea și Al unsprezecelea fond european de dezvoltare.
Informații de fond
Organizarea și activitățile Curții de Conturi Europene
Curtea de Conturi Europeană este auditorul extern independent al UE. Curtea își are sediul la Luxemburg. În cadrul instituției își desfășoară activitatea aproximativ 900 de angajați care provin din toate statele membre ale Uniunii. Misiunea Curții este de a contribui la îmbunătățirea gestiunii administrative și financiare a UE, de a promova răspunderea de gestiune și transparența și de a îndeplini rolul de gardian independent al intereselor financiare ale cetățenilor Uniunii. Rapoartele de audit și avizele Curții reprezintă o verigă esențială a lanțului de asigurare a răspunderii pentru gestiunea finanțelor UE, ele fiind utilizate pentru a garanta faptul că cei responsabili de implementarea politicilor și a programelor UE – Comisia, alte instituții și organe ale UE și administrațiile din statele membre – dau seamă pentru actul de gestiune. Curtea avertizează cu privire la riscurile existente, oferă asigurare, semnalează existența atât a deficiențelor, cât și a bunelor practici și formulează recomandări adresate factorilor de decizie și organelor legislative din UE cu privire la modul în care se poate îmbunătăți gestionarea politicilor și a programelor UE. Prin activitatea sa, Curtea se asigură de faptul că cetățenii europeni știu cum le sunt cheltuiți banii.
Notă: situația în iulie 2023.
Documentele elaborate de Curte
Curtea elaborează:
- rapoarte anuale, în care sunt prezentate în principal rezultatele auditurilor financiare și de conformitate realizate de Curte cu privire la bugetul Uniunii Europene și cu privire la fondurile europene de dezvoltare, dar care pot conține și aspecte legate de gestiunea bugetară și de performanță;
- rapoarte speciale, care prezintă rezultatele unor audituri selectate ce au ca obiect domenii specifice de cheltuieli sau de politici ori aspecte bugetare sau de gestiune;
- rapoarte anuale specifice, care se referă la agențiile, organismele descentralizate și întreprinderile comune ale UE;
- avize cu privire la acte legislative noi sau actualizate care au un impact semnificativ asupra gestiunii financiare, acestea fiind elaborate fie la cererea altei instituții, fie din inițiativa Curții;
- analize, care furnizează fie o descriere a unor politici, sisteme, instrumente sau subiecte mai strict delimitate, fie informații cu privire la acestea.
Prezentare pe scurt a abordării de audit utilizate pentru declarația de asigurare a Curții
Opiniile exprimate de Curte în cadrul declarației de asigurare se bazează pe probe obiective obținute prin intermediul unor teste de audit, în conformitate cu standardele internaționale de audit.
Așa cum se prevede în strategia sa pentru perioada 2021‑2025, pentru CFM 2021‑2027 Curtea va continua să își dezvolte abordarea de audit și să utilizeze datele și informațiile disponibile, ceea ce îi va permite să furnizeze în continuare o asigurare solidă, pe baza mandatului care i-a fost acordat prin tratat și în deplină conformitate cu standardele internaționale de audit pentru sectorul public.
Fiabilitatea conturilor
Conturile anuale ale UE furnizează informații complete și exacte?
Direcțiile generale ale Comisiei generează, în fiecare an, sute de mii de înregistrări contabile, bazate pe date provenite din numeroase surse diferite (inclusiv de la statele membre). Curtea verifică dacă procesele contabile funcționează în mod corespunzător și dacă datele contabile care rezultă în urma acestor procese sunt complete, corect înregistrate și prezentate în mod adecvat în situațiile financiare ale UE. În ceea ce privește auditul fiabilității conturilor, Curtea a aplicat metoda abordării bazate pe atestare încă de la exprimarea primei sale opinii, în 1994.
- Curtea evaluează sistemul contabil pentru a determina dacă acesta reprezintă sau nu o bază corespunzătoare pentru obținerea de date fiabile.
- Curtea evaluează principalele proceduri contabile pentru a determina dacă acestea funcționează corect.
- Curtea procedează la verificări analitice ale datelor contabile pentru a determina dacă acestea sunt prezentate într-un mod coerent și dacă pot fi considerate verosimile.
- Curtea testează direct un eșantion de înregistrări contabile pentru a determina dacă operațiunile subiacente există efectiv și dacă au fost înregistrate corect.
- Curtea verifică situațiile financiare pentru a determina dacă acestea prezintă în mod fidel situația financiară.
Regularitatea operațiunilor
Sunt operațiunile de venituri și operațiunile de plăți contabilizate cu titlu de cheltuieli, subiacente conturilor UE, conforme cu normele?
Execuția bugetului UE implică efectuarea a milioane de plăți către beneficiari, atât din Uniunea Europeană, cât și din restul lumii. Majoritatea acestor cheltuieli sunt gestionate de statele membre. Pentru a obține probele de care are nevoie, Curtea evaluează sistemele de administrare și de verificare a operațiunilor de venituri și de plăți contabilizate cu titlu de cheltuieli (și anume plățile finale și plățile în avans validate și închise) și examinează un eșantion de operațiuni.
În cazurile în care condițiile prevăzute de standardele internaționale de audit relevante sunt îndeplinite, Curtea examinează și reefectuează verificările și controalele desfășurate de entitățile responsabile de execuția bugetului UE. Astfel, Curtea ține seama pe deplin de orice măsuri corective luate pe baza acestor verificări.
- Curtea evaluează sistemele pentru venituri și cheltuieli cu scopul de a determina eficacitatea lor din perspectiva asigurării regularității operațiunilor.
- Curtea extrage, prin tehnici statistice, eșantioane de operațiuni pe baza cărora au loc testări detaliate efectuate de auditorii săi. Ea examinează în detaliu operațiunile eșantionate, inclusiv la destinatarii finali (de exemplu fermieri, institute de cercetare sau societăți care furnizează lucrări sau servicii contractate prin proceduri de achiziții publice), scopul fiind de a obține probe care să demonstreze că fiecare eveniment subiacent unei operațiuni este real, că este înregistrat în mod corespunzător și că nu contravine normelor care reglementează efectuarea plăților.
- Curtea procedează la analiza erorilor și le clasifică drept cuantificabile sau necuantificabile. O operațiune este afectată de o eroare cuantificabilă dacă, pe baza normelor, plata nu ar fi trebuit ordonanțată. Curtea extrapolează erorile cuantificabile pentru a obține un nivel de eroare estimat pentru fiecare domeniu care face obiectul unei aprecieri specifice. Ea compară apoi nivelul de eroare estimat cu pragul de semnificație de 2 % și evaluează caracterul generalizat al erorilor.
- Opiniile Curții iau în considerare aceste evaluări și alte informații relevante, cum ar fi rapoartele anuale de activitate și rapoartele altor auditori externi.
- Constatările se discută, în totalitatea lor, atât cu autoritățile din statele membre, cât și cu reprezentanții Comisiei, pentru a se confirma exactitatea faptelor.
În ce constau abordarea și metodologia de audit a Curții pentru declarația de asigurare cu privire la regularitatea cheltuielilor din MRR?
- Curtea exprimă, în cadrul declarației sale de asigurare privind bugetul UE, o opinie separată cu privire la regularitatea cheltuielilor din MRR, întrucât consideră că modelul de acordare a finanțării în cadrul acestui mecanism este diferit și că acesta este un instrument temporar. Prin intermediul acestei opinii, Curtea urmărește să ofere o asigurare rezonabilă cu privire la plăți și să furnizeze informații detaliate pe baza acestei opinii în declarația de asigurare (a se vedea figura 17).
- Cea mai mare parte a asigurării pe care o obține Curtea se bazează pe teste de fond și pe evaluarea sistemelor de supraveghere și de control. Asigurarea pe care o obține este completată de rapoartele anuale de activitate și de raportul anual privind gestiunea și performanța, precum și de rapoartele Serviciului de Audit Intern.
- Activitatea Curții este conformă cu standardele internaționale de audit și asigură faptul că opiniile de audit ale acesteia se sprijină pe probe de audit suficiente și adecvate.
Toate publicațiile Curții sunt disponibile pe site-ul său web: www.eca.europa.eu. Mai multe informații cu privire la procesul de audit sau la declarația de asigurare sunt disponibile în anexa 1.1 la Raportul anual pe 2022.
Contact
CURTEA DE CONTURI EUROPEANĂ
12, rue Alcide De Gasperi
1615 Luxembourg
LUXEMBOURG
Tel. +352 4398-1
Întrebări: eca.europa.eu/ro/Pages/ContactForm.aspx
Website: eca.europa.eu
Twitter: @EUAuditors
Numeroase alte informații despre Uniunea Europeană sunt disponibile pe internet pe serverul Europa (https://europa.eu).
Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2023
| ISBN 978-92-849-0855-4 | doi:10.2865/229845 | QJ-09-23-357-RO-C | |
| ISBN 978-92-849-0853-0 | doi:10.2865/423684 | QJ-09-23-357-RO-N | |
| HTML | ISBN 978-92-849-0876-9 | doi:10.2865/12771 | QJ-09-23-357-RO-Q |
DREPTURI DE AUTOR
© Uniunea Europeană, 2023
Politica Curții de Conturi Europene referitoare la reutilizare este definită în Decizia nr. 6-2019 a Curții de Conturi Europene privind politica în materie de date deschise și reutilizarea documentelor.
Cu excepția cazului în care se precizează altceva (de exemplu, într-o mențiune separată indicând drepturile de autor), conținutul elaborat de Curtea de Conturi Europeană pentru care UE deține drepturile de autor face obiectul licenței Creative Commons Atribuire 4.0 Internațional (CC BY 4.0). Prin urmare, ca regulă generală, reutilizarea este autorizată cu condiția menționării adecvate a autorilor și a indicării eventualelor modificări. Reutilizatorul conținutului elaborat de Curtea de Conturi Europeană nu poate altera sensul sau mesajul inițial. Curtea de Conturi Europeană nu răspunde pentru eventualele consecințe ale reutilizării.
Este necesar să obțineți o permisiune suplimentară în cazul în care un anumit conținut prezintă persoane fizice ce pot fi identificate, de exemplu în cazul fotografiilor în care apar membri ai personalului Curții de Conturi Europene sau în cazul în care conținutul include lucrări ale unor terți.
Dacă se obține o astfel de permisiune, ea anulează și înlocuiește permisiunea de natură generală menționată mai sus și va indica în mod clar eventualele restricții de utilizare.
În ceea ce privește următoarele fotografii, reutilizarea lor este permisă numai cu condiția ca deținătorul drepturilor de autor, sursa și, acolo unde sunt menționate, numele fotografilor să fie indicate:
*, *: © Uniunea Europeană, 2023, sursa: Curtea de Conturi Europeană.
Pentru a utiliza sau a reproduce un conținut pentru care UE nu deține drepturile de autor, poate fi necesar să obțineți o permisiune în acest sens direct de la titularii drepturilor de autor:
*: figura 2 a fost realizată folosind pictograme de pe site-ul Flaticon.com. © Freepik Company S.L. Toate drepturile rezervate.
*: tabelul 1 a fost realizat folosind pictograme de pe site-ul Flaticon.com. © Freepik Company S.L. Toate drepturile rezervate.
*: © Getty Images, 2017 / Miorag Gajic.
*: © stock.adobe.com / Bits and Splits.
*: deținută și modificată de AGEA - © CGR SpA (Compagnia Generale Ripreseaeree), toate drepturile rezervate.
*: © stock.adobe.com / BillionPhotos.com.
*: © depositphotos.com.
*: © stock.adobe.com / bluedesign.
*: © stock.adobe.com / RioPatuca Images.
*: © stock.adobe.com / Andrii Yalanskyi.
*: figura 17 a fost realizată folosind pictograme de pe site-ul Flaticon.com. © Freepik Company S.L. Toate drepturile rezervate, inclusiv pentru pictograma unui angrenaj modificată de Curtea de Conturi Europeană, © stock.adobe.com / Ramziia.
Programele informatice sau documentele care fac obiectul unor drepturi de proprietate industrială, cum ar fi brevetele, mărcile, desenele și modelele înregistrate, logourile și denumirile, sunt excluse din politica Curții de Conturi Europene referitoare la reutilizare.
Familia site-urilor instituționale ale Uniunii Europene care sunt incluse în domeniul europa.eu oferă linkuri către site-uri terțe. Deoarece Curtea de Conturi Europeană nu are control asupra acestor site-uri, sunteți încurajați să verificați politica aplicată de ele în ceea ce privește respectarea vieții private și drepturile de autor.
Utilizarea logoului Curții de Conturi Europene
Logoul Curții de Conturi Europene nu poate fi utilizat fără acordul prealabil al Curții de Conturi Europene.
CONTACTAȚI UE
În persoană
În întreaga Uniune Europeană există sute de centre Europe Direct. Puteți găsi adresa centrului cel mai apropiat de dumneavoastră online (european-union.europa.eu/contact-eu/meet-us_ro).
La telefon sau în scris
Europe Direct este un serviciu care vă răspunde la întrebările privind Uniunea Europeană. Puteți accesa acest serviciu:
- apelând numărul gratuit: 00 800 6 7 8 9 10 11 (unii operatori pot taxa aceste apeluri);
- apelând numărul standard: +32 22999696;
- folosind formularul: european-union.europa.eu/contact-eu/write-us_ro.
GĂSIȚI INFORMAȚII DESPRE UE
Online
Informații despre Uniunea Europeană în toate limbile oficiale ale UE sunt disponibile pe site-ul Europa (european-union.europa.eu).
Publicații ale UE
Puteți vizualiza sau comanda publicații ale UE la op.europa.eu/ro/publications. Mai multe exemplare ale publicațiilor gratuite pot fi obținute contactând Europe Direct sau centrul dumneavoastră local de documentare (european-union.europa.eu/contact-eu/meet-us_ro).
Dreptul UE și documente conexe
Pentru accesul la informații juridice din UE, inclusiv la ansamblul legislației UE începând din 1951 în toate versiunile lingvistice oficiale, accesați site-ul EUR-Lex (eur-lex.europa.eu).
Date deschise ale UE
Portalul data.europa.eu oferă acces la seturile de date deschise ale instituțiilor, organismelor și agențiilor UE. Aceste date pot fi descărcate și reutilizate gratuit, atât în scopuri comerciale, cât și necomerciale. Portalul oferă, de asemenea, acces la o multitudine de seturi de date din țările europene.
