15.1.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 13/13


Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 16 noiembrie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Oberlandesgericht Stuttgart — Germania) — Executarea unui mandat european de arestare emis împotriva lui Gaetano Mantello

(Cauza C-261/09) (1)

(Trimitere preliminară - Cooperare judiciară în materie penală - Mandat european de arestare - Decizia-cadru 2002/584/JAI - Articolul 3 punctul 2 - Ne bis in idem - Noțiunea „aceleași fapte” - Posibilitatea autorității judiciare de executare de a refuza executarea unui mandat european de arestare - Hotărâre definitivă în statul membru emitent - Deținere de stupefiante - Trafic de stupefiante - Organizație criminală)

2011/C 13/20

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Oberlandesgericht Stuttgart

Partea din acțiunea principală

Gaetano Mantello

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Oberlandesgericht Stuttgart — Interpretarea articolului 3 punctul 2 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (JO L 190, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 3) — Principiul „non bis in idem” la nivel național — Posibilitate a autorității judiciare de executare de a refuza executarea unui mandat de european de arestare emis în vederea efectuării cercetării penale în legătură cu fapte care au făcut, în parte, obiectul unei sentințe definitive în statul membru emitent — Noțiunea „același fapt” — Situație în care toate faptele aflate la originea mandatului european de arestare erau cunoscute de către serviciile de anchetă din statul membru de emitent în cadrul primei proceduri penale, însă nu au fost utilizate pentru rațiuni ce țin de tactica anchetei

Dispozitivul

În scopul emiterii și al executării unui mandat european de arestare, noțiunea „aceleași fapte” care figurează la articolul 3 punctul 2 din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre constituie o noțiune autonomă de drept al Uniunii.

În împrejurări precum cele din acțiunea principală, în care, ca răspuns la o solicitare de informații, în sensul articolului 15 alineatul (2) din această decizie-cadru, formulată de autoritatea judiciară de executare, autoritatea judiciară emitentă, în temeiul dreptului său național și cu respectarea cerințelor care decurg din noțiunea „aceleași fapte”, astfel cum este consacrată la același articol 3 punctul 2, a constatat în mod expres că precedenta hotărâre pronunțată în ordinea sa juridică nu constituia o hotărâre definitivă cu privire la faptele vizate în mandatul său de arestare și, prin urmare, nu se opunea urmăririi vizate în mandatul de arestare menționat, autoritatea judiciară de executare nu are niciun motiv să aplice, în legătură cu o asemenea hotărâre, motivul de neexecutare obligatorie prevăzut la articolul 3 punctul 2 menționat.


(1)  JO C 220, 12.9.2009.